Copil alaptat= copil dependent?
Raspunsuri - Pagina 4
MissParker spune:
quote:
citat din mesajul lui Sheannamp
Felicia, felicitari pentru bebelus! Stiu ca e greu dar e absolut normal ceea ce ti se intampla. Si o sa treci cu bine peste starile acestea si o sa iti fie dor de ele.
Sa dea Dumnezeu!! Multumesc pentru gandurile bune.
gazzella, si tie multumesc mult pentru mesajul tau! Mi-a mai facut curaj, in ce priveste eructarea. Exact asa mi-e si mie: cand il vad ce linistit adoarme dupa alaptat (de cele mai multe ori) nu ma lasa inima sa-l iau si sa incep sa-l zdruncin ca sa eructeze... iar dupa aceea, daca plange de durere ma apuca remuscarile si imi imaginez ca totul e din vina mea. Trebuie sa ies din cercul asta vicios.
Tocmai am vorbit aproape 30' cu Nelia la telefon si tare bine mi-a facut
Felicia - cea mai fericita mama a celui mai iubit dintre Racusori - bebe David (24.06.2008)
Poze cu noi
Povestea nasterii
marimar spune:
Nu cred totusi ca alaptatul peste 1 an este numai pt mame..
Se recomanda alaptatul pina in jurul virstei de 2 ani, mai mult sau mai putin.Motivele sint multe: stiati ca alaptatul reduce riscul de cancer ( diverse tipuri de cancer: de sin, prin reducerea expunerii la estrogen si de ovar prin reducerea ovulatiilor), atit pt mama dar si pt copil? Unele teorii spun ca alaptatul pina la 2 ani reduce riscul cu chiar 50% !
http://www.breastfeeding.com/all_about/all_about_breast_cancer.html
http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/2136824.stm
Am avut lapte suficient si primul meu copil a fost alaptat pina la 13 luni dupa care am renuntat ca deh, 1 an e suficient, nu?
In timp mi-a parut rau, nu aveam nici un motiv sa il intarc, poate doar obseala cumplita pt ca se trezea noaptea sa suga si de 3-4 ori. DAR, nimic, absolut nimic nu il linistea ca si pusul la sin, sugea nu molfaia si nu eram neaparat pe post de suzeta dar cind avea febra, cind i-au crescut dintii, alinare mai buna ca alaptatul nu era. Erau momente minunate pt amindoi.
Pe fetita apoi am alaptat-o pina la 18 luni, si tot asa, ea ar mai fi vrut. Incepusem serviciul de 6 luni, ii mai dadeam dimineata, noaptea si seara, veneam cu sinii pocnind de lapte de la job, pina nu am intarcat-o complet nu a fost interesata de biberon sau lapte praf.
Urmeaza bebe 3 si sper sa-l alaptez 2 ani.
MissParker,
sint momente unice, minunate, sinii tai sint acum ai lui, ii apartin,ar fi pacat sa renunti la 6 luni, mai ales daca ai lapte si mai ales daca el ar mai vrea sa suga. Beneficii sint de ambele parti.
Nu cred ca se compara cu nimic privirea copilului in timp ce suge, bucuria lui cind e atasat la sin, zimbetul din ochi si coltul gurii cind il privesti exprima o intreaga lume , sa alaptezi inseamna cu mult mai mult decit primordiala sursa de hrana...
-------
vine bebe 3, surpriza
........
Alaptati cit de mult, incepeti diversificarea de la 6 luni si mare atentie la ce alimente dati copilului!
Nu va jucati, repercursiunile in timp pot sa fie iremediabile !
nelia spune:
Sheannamp, intre timp ai spus tu in mesajul tau ce am vrut de fapt sa spun. Subscriu in totalitate!
Marimar, buna si aici! Eu chiar intrasem astazi sa vad daca ai nascut. Cind am ramas gravida cu primul copil si dupa ce am nascut, nu stiam nimic despre alaptare. Decit ca, in familia mea, femeile au alaptat mult, in medie undeva intre 9-15 luni. Am nascut, am facut febra laptelui, ii spuneam si Feliciei la telefon, am facut o depresie de toata frumusetea, pentru ca sinii mei erau plini de lapte, Agata era flaminzila (si asa a ramas!) si ea voia sa pape, dar venea prea mult si se inneca si se enerva si ma musca... of, cumplit a fost! Primele doua saptamini nu le voi uita niciodata, aveam pieptul plin de rani, cind sugea ma durea jos pentru ca nascusem natural si ea fusese destul de mare... Imi blestemam zilele ca m-a facut mama fata. Nu stiu cind s-a produs normalizarea lucrurilor, nu stiu cind au intrat pe fagasul lor, dar stiu ca daca am facut cu ceva maret in viata mea au fost acesti copii si tot ce am facut pentru ei pina acum, inclusiv alaptatul lor sau mai ales acesta. Cu greseli, cu incercari, cu tatonari, cu schimbari de prejudecati, cu rasturnari de mituri si, de ce nu, cu crize de plins si nervi de oboseala sau de neputinta. Dar ceea ce ramine stabil si sigur, este ca i-am crescut cu dragoste enorma, am fost linga ei cind au avut nevoie de mine si asta cred eu ca nu se va schimba niciodata in relatia mea cu ei. Restul... se uita. Acum, cind imi aduc aminte de acele momente, in afara de un zimbet cald si nostalgic nu a mai ramas nimic!
Am avut noroc de o pediatra nemaipomenita in Romania, 
de la mine pentru ea! Desi era in virsta si fusese crescuta si educata altfel, a studiat, cercetat, a citit si ajunsese la o concluzie pe care o impartasea tuturor mamicilor care veneau la ea. Cind mi-a spus prima data ce urmeaza mai jos, tot ce auzeam de la ea intra in conflict cu ceea ce citisem, cu ceea ce stiam (si eu si maica-mea, dar mai ales soacra-mea 
) si nu cred ca i-am dat prea mare importanta. Dar asa, cum a spus si ea - peste citiva ani imi vei multumi si vor ajunge toti la concluzia asta - am ajuns sa-i dau dreptate. Da, a fost si frumos, dar a fost si greu si inca mai am un an si ceva sau cit o vrea Lisandru. Fetele se trezeau de 4-5 ori pe noapte pina la doi ani dupa titza, am fost legata efectiv de ele, nu am putut sa lipsesc mai mult de 2-3 ore din viata lor pina la doi ani si ceva. Intarcarea a fost simpla si scurta: in doua zile se terminase ca si cum nu supsesera niciodata in viata lor, intr-o saptamina terminasem si eu cu lapticul, desi mai aveam, dar nu ma deranja (veti ride daca va spun ca dupa un an de la intarcarea Agatei, eu inca mai aveam laptic
). Si dupa ce s-a terminat, au inceput o alta etapa a vietii lor, au mers la gradinita, au baut din canita laptic din comert, s-au desprins usor in al treilea an de viata de mami si de titzica lor! Si acum am o pre-adolescenta independenta si plina de viata (cam prea as zice fata de gustul meu si al lui tati), si inca una la mica adolescenta, cea de la 3 ani, care nu vai fi departe de sora-sa. Dar mai am inca si un bebelus mic si scump, si cuminte foc, si care inca mai e la titzica lui mami si imi este atit de drag sa-l tin in brate, la titzica, incit nu as da aceste momente pe nimic altceva din lumea asta!
Sfatul primit de la pediatra a fost: ai lapte, Slava Domnului, copilul este multumit cu el, ia bine in greutate, are un tonus bun, doarme suficient pentru virsta lui. Vezi si tu ca totul este in regula si cu tine si cu el. Alapteaza exclusiv 6 luni, nu are nevoie de nimic altceva daca sint indeplinite conditiile de mai sus, nici macar de apa sau ceai, mai ales ceai, alapteaza la cerere si mergi cit poti de mult, ideal ar fi pina spre doi ani!
[Gazella sa stii ca exista si aici incompatibilitati, natura asta nu isi face intotdeauna treaba, mai da si erori - al mit rasturnat!]
Iertare ca l-am modificat pe acesta, dar imi da eroare si se blocheaza daca deschid altul nou...
Marimar, acum am citit ce ai tu la semnatura, este o parte din sfatul pediatrei! Bravo!
CORNELIA , mami de www.dropshots.com/Aurice#date/2008-02-23/18:30:04" target="_blank">AGATA, www.dropshots.com/Aurice#date/2007-12-02/10:49:08" target="_blank">TUDORA si www.dropshots.com/Aurice#date/2008-01-20/18:33:43" target="_blank">LISANDRU
gazzella spune:
quote:
citat din mesajul lui Andrada
Pai tu asa spuneai ca faci
L’amore che move il sole e l’altre stelle.
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu
pai da si te intrebam: crezi ca are sa ma creada?
deci are sa-mi zica: "da, mama, te ajut sa te eliberezi de egoismul tau, cel care-ti dicteaza sa ma alaptezi exclusiv pentru pura ta placere si uite ca nu vreau tzatzu" ???
sau am zis si ca trec peste plansetele ei asa oricum si oricand?
ca io nu-mi amintesc
si atunci de ce ar trebui sa cred ca alaptarea peste un an e numai pentru mame?
nelia, tu mi-ai devenit tare draga, avem noi unele incompresiuni (minore), dar practic avem multe puncte de vedere pe care le condividem
rasfatzata spune:
vreti sa va spun si eu ceva ? fetita mea s-a intarcat sg la 1an, iesea primul dinte si avea dureri,asa k a acceptat pt prima data biberonul pana la 2ani ,cat o alaptam nici nu prea manca mancare prefera sanul si lua f bine in greutate.mi-era greu k nu puteam sa plek decatk ea.asa k ea s-a invatat f mult sa iasa la plimbare ,adora lucrul asta .cand avea 4 ani ma intreba ,nu mai mergem niciunde ?acum are aproape 7 ani si o incanta sa mearga in vizite la prieteni,e foarte curioasa sa vada care,cum are persoana respectiva casa(ma refer la decorat)si apoi discuta k mine daca mi-a palcut cum are de ex baia sau culoare perdelelor etc.Eu ma intreb de unde atat interes?
crisanda
rrox3 spune:
quote:
citat din mesajul lui gazzella
si ca o provocare, vreau sa vad copilul alaptat la cerere (inca o data, eu nu cred in alaptarea pentru anticorpi sau scurtele mese)pana la un an si care la un an se intarca din proprie initiativa
si cum nu e asa de ce as crede ca-i doar necesitatea mamei de-a alapta?
Exista si asa ceva
Si fetele mele au fost alaptate la cerere. In jur de 5-6 luni, cand au dat si de alte mancaruri, au rarit-o cu suptul. Era mult mai interesant sa incerce alte arome si texturi
Le-am intarcat treptat, foarte usor. Fara plansete. Pur si simplu. Evident, cu cat sunt mai mari si cresc obisnuindu-se sa suga, vor renunta mai greu. Pentru ca sunt sclavii rutinei si pentru ca o vor pe mama doar pentru ei, la dispozitia lor, oricand le vine ideea. S-au obisnuit s-o primeasca cu tot cu o portie de lapte.
Dar o pot avea, la fel de exclusiv, si fara alpatat. Andrada ti-a explicat deja cum e cu mama. As adauga si nevoia psihica a mamei de a se dedica puiului. Parca te simti mai mama daca alaptezi, nu?
Din fericire e OK oricum, atentie suficienta si iubire sa aiba copilul, alaptat sau nu, dupa 1 an.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
nelia spune:
Ma intorc cu o precizare, fff importanta: mesajele mele si cred ca ale fetelor care au alaptat mult sint pentru mamicile care vor sa o faca si au dubii, nu pentru cele care ai caror copii s-au intarcat singuri la virsta la care au vrut (sint sigura ca sint, cunosc cel putin zece si stiu ca mamicile isi doreau sa alapteze si ar fi facut-o) sau pentru cele care au considerat, din motive personale, ca e mai bine sa-i intarce si sa de le dea biberon. Nu discutam aici altfel de decizii, sint luate de mame adulte si singurele care trebuie sa fie impacate si sper ca asa si este, trebuie sa fie ele! Discutiile de aici s-au pornit pentru a ajuta mamicile care vor sa alapteze mai mult timp si aceasta dorinta este umbrita sau chiar stopata de ceea ce li se intimpla in prezent (v. Felicia, problemele inerente inceputului) sau de anumite temeri legate de dependenta, de libertatea mamelor etc., de unde a si inceput discutia de altfel.
Rugam frumos mamicile sa nu ia personal discutiile, trebuie sa fim sinceri cind impartasim din experienta noastra celor care sint inca in plin proces:
- nu, alaptarea indelungata nu face rau si nu creeaza dependenta.
- da, daca e facuta impotriva mamei (ca a copilului nu se poate, daca nu vrea titza, nu o vrea si gata), poate sa faca rau mamei, la pshic, poate cauza carente, obosela, depresii. Deci intarcarea e binevenita!
- da, alaptarea da dependenta de titza pe perioada in care copilul este alaptat, asa cum alti copilasi sint dependenti de biberon sau suzeta, la fel ca si pentru acestea se trezesc pentru ea si simt nevoia ei ca sa se linisteasca si sa adoarma la loc. Nimeni nu garanteaza ca daca e intarcat copilul nu se va trezi pentru biberon, suzeta, apa sau pur si simpli. Cu exceptii, aproape toti copilasii se trezesc de citeva ori pe noapte pina spre doi ani si nu toti sint alaptati!
- da, alaptarea e benefica, dar nu inseamna ca esti mai mama decit cele care nu alapteaza, a fi mama nu se reduce la alaptare! Si a fi o mama buna nici atit, ci doar a fi mama de care are nevoie copilul tau, nu al altuia!
Si lista ar fi lunga, dar ma opresc, consider ca e suficient ca sa se inteleaga ce am vrut sa spun. Am simtit nevoia sa fac aceste precizari pentru ca eu nu am intrat sa discut pe nici un subiect despre alaptare si evit sa deschid discutia si in viata de zi cu zi, pentru ca e greu sa conving ca pentru unele mame cu plozii de doi ani atirnati de titza, maternitatea poate fi o reala placere, la fel cum poate pentru alte mamici e greu sa convinga ca faptul ca i-a intarcat nu le face mai putin mame sau ca asta inseamna ca le ofera copiilor lor mai putina dragoste! Astae fiind spuse, poate eliminam polemicile macar de la acest subiect despre alaptare si lasam loc sinceritatii si impartasirii de experiente, pentru mamicile care au nevoie de sfaturi.
CORNELIA , mami de www.dropshots.com/Aurice#date/2008-02-23/18:30:04" target="_blank">AGATA, www.dropshots.com/Aurice#date/2007-12-02/10:49:08" target="_blank">TUDORA si www.dropshots.com/Aurice#date/2008-01-20/18:33:43" target="_blank">LISANDRU
brazuca25 spune:
Fetelor m-ati linistit si va multumesc mult de tot pentru lamuriri. Ma bucur sa aud din experienta voastra, ca nu e cazul de dependenta. Pentru mine alaptatul este o placere la fel de mare ca si pentru fiica-mea, asa ca nu ma grabesc sa o intarc. Nu ma astept sa se intarce singura, ca e prea iubitoare de tzitzi. Cat despre libertatea mea, pana cand nu ma intorc la munca, nu ma ingradeste prea mult Denisa, pentru ca am ajutoare de nadejde prin preajma in caz de nevoie.
mamik de 
Denisa Maria (20.07.2007) www.youtube.com/watch?v=G7F6ycqre2o" target="_blank">filmuletz
www.traduceri-rapide.cabanova.ro" target="_blank">traduceri
gazzella spune:
quote:
citat din mesajul lui rrox3quote:
citat din mesajul lui gazzella
si ca o provocare, vreau sa vad copilul alaptat la cerere (inca o data, eu nu cred in alaptarea pentru anticorpi sau scurtele mese)pana la un an si care la un an se intarca din proprie initiativa
si cum nu e asa de ce as crede ca-i doar necesitatea mamei de-a alapta?
Exista si asa ceva
Si fetele mele au fost alaptate la cerere. In jur de 5-6 luni, cand au dat si de alte mancaruri, au rarit-o cu suptul. Era mult mai interesant sa incerce alte arome si texturi
Evident, cu cat sunt mai mari si cresc obisnuindu-se sa suga, vor renunta mai greu. Pentru ca sunt sclavii rutinei si pentru ca o vor pe mama doar pentru ei, la dispozitia lor, oricand le vine ideea. S-au obisnuit s-o primeasca cu tot cu o portie de lapte.
Andrada ti-a explicat deja cum e cu mama. As adauga si nevoia psihica a mamei de a se dedica puiului. Parca te simti mai mama daca alaptezi, nu?
Din fericire e OK oricum, atentie suficienta si iubire sa aiba copilul, alaptat sau nu, dupa 1 an.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
rrox, eu nu pot sa-mi permit sa te intreb ce inseamna cererea la tine, cum vezi tu cererea
dar iti spun cum a fost cererea la noi, oricand ii vedeam agitati le ofeream sanul si-l apucau tare cu pasiune amandoi
eu inca ma mai minunez, recunosc ca despre alaptari gen 12 ori pe zi eu citesc doar pe forumuri, pentru ca ai mei la varsta de un an numaram 12 puneri la san pana la ora 8 dimineta
si tot asa, cunosc si suficient de multe mame care sa impartaseasca aceasi experiente, adica prunci care cer sanul in "afara meselor"
am pus in ghilimele pentru ca la 6 luni a pruncului vroiam sa-i incep diversificarea si era "inlocuitul mesei", iar eu nu stiam care masa sa i-o inlocuiesc
pai care masa? dimineata se trezea si vroia san, inca in pat, pana la 9 cand ii era gata pasta mai statea o juma' de ora la san printre un amestecat in oala si-o postare pe un forum
manca ce manca, ajungea direct in vana la spalat si vroia iarasi san, se satura (de mine), mai facea ce facea prin casa, ma repera si venea la san
era tot un du-te vino in el in raport cu sanul
adormea numai cu sanul, noaptea se trezea pentru san de 2-3-4-5-6-7-8-9-10 ori pe noapte...depinde de noapte
tu pe care din acestea le-ai fi denumit masa?
deci intelegi ca suzeta n-au avut, biberon nici atat
apa au baut-o direct din sticla amandoi (Felix pe la 8-9 luni, fata pe la 10)
ceai, pot sa numar pe degete de cate ori l-am facut de cand s-au nascut ei
deci ei cum altfel si-ar fi satisfacut nevoia de sunctiune? prin san
deci pentru mine alaptarea la cerere e acea alaptare care se face la cererea copilului atunci cand nu se introduc in universul copilului altceva decat ceea ce mama natura a prevazut intru dezvoltarea armonioasa a copilului
referitor la sclavii rutinei, nu cred si pentru ca am baiatul care intre trei ani si trei ani jumate s-a intarcat
nu stiu cum, dar a facut-o... sau nu stiu, nu-i exclus ca maine dupa cateva saptamani bune sa ceara tzatzu
in acest sens cauta pe net si "intarcarea naturala", care se realizeaza
rrox, andrada nu m-a convins si ea stie
nu exista ca o mama alapteaza peste un an doar inspre placerea ei
sau daca insisti te invit si pe tine sa le-o spui mamelor disperate care intreaba "cum fac sa-l intarc, urla ca disperatu!?"
si deocamdata, chiar acceptand ca exista intarcarea spontana inainte de un an (tu ai spus doar ca le-ai intarcat), marea majoritate a copiilor (covarsitoare!) nu accepta intarcarea imediat ce implinesc anul
deocamdata mie fi-mea imi comunica clar ca-i place sanul, gaseste confort in el, e fericita la san
de ce nu i-as da credit?
de ce as cauta sa schimb o realitate care n-o deranjeaza, nu ma deranjeaza?
numai pentru ca oxitocina creeza placere doar mamei? (indoielnic acest fapt)
Andrada spune:
Pai la tine gazella alaptatul nu are la baza rolul hranirii si atunci e normal sa nu se termine cind nevoile nutritionale ale copilului se opresc ci cind nevoia de supt si celelalte asociate cu ea inceteaza.
Eu vorbeam numai de alaptatul cu scop de asigurare de nutrienti, pentru ca eu cred ca aici se opresc nevoile copilului in raport cu corpul mamei. Exista probabil un motiv pentru care numai corpul mamei produce aceasta oxitocina, poate pentru ca sugarul/copilul nu are nevoie de un "stimulent" in plus, la el exista nevoia. Nevoia originala a copilului e de hranire, in momentul in care nevoile sint confuze si primeste sin cind "face buba", il doare burtica, e obosit, s-a certat cu Gigel afara, a luat note mici la scoala, n-a intrat primul la facultate...etc, nevoia iaca-ta se creaza in mod invers, dupa obisnuinta si nu dupa o cerere interna naturala.
Pe scurt, parerea mea este ca intarcarea ( ac e la un an sau la doi) are si ea rolul ei, acela de a invata un copil ca mama e aproape si daca nu isi infinge al doilea rind de dinti in partile ei. Si asta mi se pare una din lectiile cele mai valoroase pe care le mastereaza un copil. Momentul in care stie (fara sa mai aiba nevoie sa simta fizic) ca esti a lui pe vecie "no matter what",
A
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu