Nu imparte jucariile cu fratiorul lui

Nu stiu ce sa ma mai fac cu Dani(3 ani). Tot timpul urca jucariile pe sus pt a nu ajunge cel mic(1 an) la ele. Daca il vede pe micut cu o masinuta o vrea el...ii da alta in schimb de multe ori dar nu i-o lasa pe aceea.Face schimb cum ar venii dar fara a lua in considerare si vointa micutului.
I-am explicat de sute de ori ca jucariile sunt pentru amandoi,sa se joace impreuna sau pe rand.
Am cumparat masinute pt amandoi dar el tot pe a lui o tine.
Cand incalca masura si nu mai pot ii iau jucariile ca o pedeapsa...adica nu se mai joaca cu ele daca nu le imparte.

Offf...nu stiu cum sa procedez...voi cum ma sfatuiti?

andira spune:

Si eu am avut problema asta, si inca o mai am. Fetita cea mare e nascuta in aprilie 2005, si cea mica in iunie 2006.

La noi e la modul luat jucariile din mana, chiar daca cea mica plange si urla. Era mai acuta situatia acum cateva luni, dar cand am vazut ca nu intelege de vorba buna am pedepsit-o (pus in patutul ei, i-am spus ca nu o mai las sa se joace impreuna) si in ultima instanta luat jucariile si date inapoi celei mici.

Acum vad ca s-a mai linistit, sincer deja incepusem sa cedez nervos cand vedeam ca o tot necajeste pe cea mica.

Nu stiu ce alte sfaturi sa-ti dau, pt ca sunt sigura ca exista si solutii mult mai bune decat cele pe care le-am folosit eu.

valen spune:

Nu cred ca exista niste metode standard pe care sa le aplicam pe copii, mai degraba cred ca trebuie sa fim atenti la nevoile fiecarui copil. In primul rand, eu cred ca orice copil care are in jur de 3 ani si nu vrea sa imparta jucariile este perfect normal. sarah are 2 ani si (aprooape)9 luni iar Ines 1 anisor si 2 saptamani. de multe ori, Sarah se supara cand Ines ii ia din mana cate o jucarie, plange, tipa sau se repede si ea sa-si recupereze jucaria dupa care o priveste pe Ines cum se da cu fundu' de pamant si...asteapta. Am senzatia ca face lucrurile astea ca sa vada reactia mea, sa ma testeze pe mine in relatie cu ele. Ei, m-am gandit inca de la inceput ca nu e corect sa-i cer doar ei sa renunte la jucarii, pt. ca "e mai mare", asa incat, atunci cand Ines vroia o jucarie de la sarah, incercam sa-i explic ca n-o poate avea imediat, pt. ca este la surioara ei si-i trebuie pe moment. Mi-amintesc f bine cand am facut asta prima data si am spus ceva de genul: "Ines, nu poti avea jucaria acum, pt. ca Sarah se joaca cu ea; cand o sa termine, ti-o da tie"; este adevarat ca ma umfla rasul, ca, sa dai astfel de explicatii unui copil de 10 luni este cel putin amuzant, dar Sarah a fost foarte surprinsa sa vada ca nu doar ei ii cer sa imparta jucarii si sa inteleaga, ci si surioarei ei. M-a privit f uimita cum ii vorbeam lui Ines apoi a cedat jucaria. Stiu ca aproape mi-au dat lacrimile atunci. Nu mereu functioneaza metoda asta dar am grija sa-i fac observatii si celei mici, nu doar celei mari si asta o ajuta pe sarah sa inteleaga ca a fi surioara cea mare nu este o pozitie defavorizanta, in plus, si Ines va invata ca daca este surioara cea mica, nu poate avea totul mereu, doar pt. ca este mai mica. Sarah adora de ex, sa faca lego si sa construiasca forme inalte; Ines adora sa le darame si sa le bage in gura; sarah se supara, Ines plange...ei, incerc de fiecare data sa inventez ceva: fie ii fac observatie celei mici si o atentionez ca nu este frumos sa strice ceea ce construieste surioara ei(de regula cea mare se linisteste si uita esenta problemei, fericita fiind ca sora-sa primeste o mustrare), fie spun ca a batut vantul si a daramat jucaria dar ca ea poate face una mai frumoasa, fie, daca o vad ca-si doreste mult sa se joace singura, o iau pur si simplu pe cea mica de acolo si o las sa se desfasoare. In cateva minute ma striga sa i-o duc pe Ines inapoi sa se joace. In concluzie, as zice ca pedeapsa nu este o masura tocmai ok; copiii vor cauta in continuare sa nu imparta jucariile, tocmai din dorinta de a-i testa pe parinti si de a vedea daca parintele alege mereu in defavoarea lui. ( sa recunoastem ca suntem tentati mereu sa spunem " da-i-o lui ca e mai mic, tu esti mare si intelegi").

Cristina_C spune:

Si asta tot cu gradinita o sa se rezolve, incet-incet. Acolo vor fi multi copii si jucariile la comun. Copiii sunt posesivi cu jucariile lor personale, unii nu vor deloc sa imparta, nici macar cu fratii, ce sa mai vorbim de prieteni. Oricum, nu e bine sa-l fortezi sa imparta daca nu vrea.
In locul tau le-as lua jucarii identice - pana trece faza asta. Cu ce se joaca unul se joaca si altul si gata. Si-apoi cel mare are acusi 3 ani si-o sa-i iei si jucarii recomandate copiilor peste 3 ani, la care cel mic oricum n-o sa aiba acces, pentru ca nu sunt safe pentru varsta lui.

angipangi spune:

acum e mititel,mai tarziu ai sa vezi ca nu mai va fi asa

angi pangi

Giana spune:

Asa ma gandesc si eu...e mic si va veni vremea schimbarii in sensul asta.Mai ales ca va merge si la gradinita.Dar eu stiu cazuri in care nici mari fratii nu s-au inteles cu impartitul.De-asta mi-e teama...daca e ceva ce tine de mine sa fac TOT!
Si celui mare ii place foarte mult sa construiasca iar micutul ii strica daca prinde..dar nu prea il las sa umble in preajma lui cand se joaca construind!
Valen mi-a dat o idee buna...cu mustratul celui mic chiar daca nu intelege mare lucru!

witeflower spune:

Giana, si prin asta am trecut (si inca nu de tot), desi Andrei nu are un fratior mai mic. Dar facea (si uneori mai face) mare scandal cand un copil mai mic se apropie de jucariile lui. Doamne ferste sa vina cinva la noi cu copiii mai mici decat el. Acum, ca a mai crescut (are 4 ani), se mai abtine, dar e tot cu ochii pe copil, pe ce pune mana, ce face, uneori vine si-mi spune ca cel mic vrea sa-i distruga jucaria, sa o pun sus pe dulap!

Eu cred ca intre frati e mai greu, ca ei sunt mereu impreuna. Dar tocmai de aceea cred ca e important sa se stabileasca niste reguli. Chiar si pentru cel micut...Fiind mic e mai usor sa-l inveti de pe acum ca cu anumite jucarii ale fratelui sau (si doar cu acelea) nu e voie! Sau e voie doar daca cel mare vrea sa i le dea. Cu alte cuvinte, poti incerca sa-i inveti sa ceara o jucarie, cat e de mic. Sa intrebe "Dai?" Asa si cel mai mare va fi mai putin inversunat.

Asta vad eu la al meu - e mult mai darnic cu copiii care cer, nu iau direct. Face urat la cei mici si pentru ca ei nu stiu sa ceara, iar cei mari rareori le refuza ceva...ca sunt mai mici. Si pentru ca cei mici uneori strica usor o jucarie.
Pe el de pe la un an am inceput sa-l invat sa-si ceara voie, spunandu-i "Nu e a noastra/a ta - hai sa intrebam daca ti-o da." La inceput intrebam eu in locul lui. Si daca copilul respectiv zicea nu, incercam sa iau ca pe ceva normal: "A zis ca nu, e a lui, nu o putem lua daca el nu vrea. Hai sa cautam altceva." In scurt timp a inceput si el sa intrebe cand voia ceva.

try spune:

Si noi avem problema asta si lucram asiduu la ea, ce sa facem.
Cel mare are 3 ani si 8 luni, cel mic 22 luni. Si parca mai ambitios e ala micu' cand vine vorba de "vreau jucaria asta acum" decat cel mare. E ceva mai maleabil cel mare, dar de la inceput am avut problema asta.
Folosim mai multe reguli, in functie de situatie:
- care din ei are o jucarie, celalat n-are voie sa i-o ia din mana decat dupa ce o lasa jos si-i dispare interesul (uneori cel mare e cu ochii ca vulturul si nu pierde o secunda cand cel mic scapa jucaria din mana - considera ca daca i-a scapat din mana e egal cu nu mai e interesat - asa ca lucram sa imprementam regula si sa stabilim in ce situatii se poate duce sa ia jucaria)
- ofera-i o jucarie la schimb si daca accepta, atunci poti avea jucaria lui (asta mergea mai mult cand era cel mic micut si nu comenta de nici u nfel daca i se lua o jucarie din mana, important era sa aiba mana ocupata, nu prea conta ce anume are acolo, iar atentia ii era usor distrasa de la un lucru la altul, acum metoda asta tine mai greu, mai ales ca ala micu' pare mai incapatanat si cedeaza destu lde greu, inca n-are totusi capacitatea de a intelege bine ce-i aia sa impartim, pe cand cel mare stie)
- ne jucam pe rand cu jucaria. Daca e vorba de-o jucarie mare pe care-o calaresc si se plimba prin casa, facem cu randul: acuma tu, acuma el. La fel cand e vorba de joaca cu mami: odata cel mic, odata cel mare (ca si aici avem invidii, nu cumva sa se joace mami mai mult cu cel mic, vrea si cel mare sau nu cumva sa-l tina mami mai mult pe cel mare-n brate ca vrea si ala micu' sa se lipeasca de mine , cu conditia sa-l dau jos pe frate-su)
- "da' io vreau masinutza AIA". Si-atunci incerc sa-l motivez sa ia o alta masinuta ca saculetul de jucarii e plin de masinute. Uite mami, cu asta nu te-ai jucat de f mult timp. Nici n-are asa importanta ce masinuta este, el are o masinutza, tu alta. Mai tarziu, cand nu mai vrea el masinuta, poti sa o iei tu.
- ne jucam separat, cand cel mic nu e in preajma. Prin prisma diferentei de varsta, sunt jocuri potrivite pt cel mare, dar care nu-s indicate pt cel mic sau pe care el le-ar distruge. Asa ca incerc sa-i spun celui mare ca facem puzzle-ul cu piese mici cand doarme adrian. Sau eram nemultumita ca si cel mic se indragostise nebuneste de desene si incercam sa evit vizionarile pt el cat mai mult ca era prea mic. Asa ca atunc icand cel mare imi cerea desene, a fost o periaoda cand i le puneam cand dormea cel mic.
Le aplicam pe toate, in functie de circumstante.
Si sincer observ imbunatatiri in comportamentul amandurora. Cel mare e din ce in ce mai cooperant in a imparti si a inceput sa vada singur in multe cazuri care e solutia la care ma gandesc si eu (desi deunazi l-am intrebat daca imparte jucariile cu prietena lui - de 5 an isi mi-a zis ca daaaa, dar cand l-am intrebat daca le imparte si cu frate-su mi-a spus un firesc NU, de parca asa era scris in codul bunelor maniere, asa era de convins ca mi-a raspuns ce trebuie).
Si cel mic a invatat usor sa se adapteze. E adevarat ca per total pot spune ca tenditna e ca el, fiind mai mic, sa fie mai avantajat in astfel de situatii. Dar sunt momente cand decidem sa nu intervenim intre ei si sa-i lasam sa isi gaseasca singuri un drum de negociere. Si cand au ceva de impartit intre ei ca frati, iar cel mic se apuca sa jeleasca, uneori nu intervin. Si am vazut ca dupa cateva dati dupa ce n-am intervenit, a plans un pic si apoi s-a potolit, a cautat o alternativa la situatia aia. De regula am inceput sa-i las sa se descurce singuri cand ala micu' tabara pe ala mare. Daca as face invers, atunci cel mare sigur ar profita de forta lui.
Una peste alta, suntem pe drumu lcel bun, insa trebuie inca sa corectam, explicam, dam solutii.

ilse spune:

Eu citisem pe undeva dar nu mai retin, ca a da pentru un copil este egal cu a-l obliga sa cedeze, a avea un esec, ori ei nu vor asta...La mine Ilse care e mai mare cu exact 2 ani decat Sven e mai rau decat un baiat, ea vrea sa se joace si cu masinutele lui, ma rog cu tot arsenalul, dar cand e vorba ca ala micu sa ia si el o papusa sau un castel, sau mai stiu ce, da-i lupte si tipete, si crize din partea lu fii mea...si va zic merge la gradi de la 2 ani si de jumatate de an chiar la scoala, eu cred ca uneori depinde si de caracter.

Nu va zic ca pana la urma tot Sven cedeaza, o prietena psiholog de aici mi-a spus ca asa e Ilse mai ambitioasa, mai nedispusa sa cedeze, sa castige ea tot...in fine, acuma facem un joc impreuna, sa inteleaga necesitatea "impartirii" caci oricat ar fi ei de "luptatori" tot trebuie pregatiti pentru viata unde unoeri mai trebuie sa si cedezi