Parinti cu grave deficiente emotionale (2)

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=122004&whichpage=21

Rezolvat, Felicia.

Ripley, mami de Ana Ecaterina (10.11.2005) si Iris Maria (10.10.2007)

rrox3 spune:

Amoga de acord cu tine, cel mai probabil recunoasterea si scuzele nu vor veni si nu are rost sa le astepti. Evident, integrezi lucrurile asa cum sunt si treci mai departe. E unica solutie, dar cere ceva timp si efort. Raspunsesem doar intrebarii puse de Olympia.
Offtopic: foarte de acord cu tine si in ceea ce priveste subiectul abordat de tine pe blog.

Olympia Ce am scris eu acolo poate descrie copilaria foarte multor oameni, din pacate. E un tipar care se tot repeta As vrea sa pastrez discutia la modul impersonal, nu ai de ce sa iti ceri scuze

Elise problema cu copii abuzati este ca pot avea destul de afectata ideea de "naturalete". Fiindca stilul de parentare de obicei are o mare componenta de imitare a propriilor parinti. Cand iti dai seama ca nu ai ce imita, esti putin nesigur si, desi citesti o gramada pe tema asta, ai nevoie de confirmari o vreme (asa cum cred ca are nevoie Miss Parker acum), pana iti consolidezi un stil de parentare propriu in care sa ai incredere.

Ripley imi permit sa-mi dau cu parerea: deficiente emotionale probabil are majoritatea populatiei fara ca asta sa ii afecteze calitatea parentarii, cuvantul "grave" cred ca era important in titlu.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

olympia spune:

Pai daca tot s-a generalizat un pic titlul, hai sa cautam cele mai frecvente greseli de educatie, cauzate sau nu de anumite deficiente emotionale ale parintilor, posibilele lor consecinte, cai de a le corecta, eventual de a recupera ce se poate, dupa ce ele s-au produs.
S-a vorbit de bataie, de impunerea fortata a unor standarde de performanta(scolara)...Astea erau probabil mai frecvente inainte, cand destui parinti considerau ca notele bune de la scoala, asigurau viitorul profesional al odraslelor si le tineau lor, parintilor, prestigiul social sus! Erau "cineva" si ei si copii lor...Orice abatere(putea fi doar o nota de 8) se sanctiona promt cu o corectie, un examen ratat era o rusine imensa, o poveste de dragoste in afara casatoriei - un dezastru!!!...Datoria, respectul, ideea de "a pune la punct" pe cineva, de "a ajunge cineva" erau cu siguranta mai familiare multora, decat cuvinte ca iubire, fericire...Nu cred ca multi copii auzeau "te iubesc" de la parintii lor, nu cred ca multi auzeau asta nici intre parinti ...
E putin probabil ca un copil crescut astfel va repeta asemenea tipare cand va deveni parinte. Pe de alta parte insa, cred ca ele l-au costat mult la capitolul incredere in sine, performanta personala, raportare la ceilalti, au construit poate blocaje interioare, au minat dezvoltarea naturala, initiativa, flexibilitatea si puterea de a decide .

MissParker spune:

Ripley, te-as ruga totusi sa lasi titlul asa cum l-am pus eu, mai ales fara ghilimele... Multumesc!

Sigur ca eu nu pot deocamdata decat sa teoretizez sau sa dau exemple din copilaria mea in favoarea argumentului ca parintii cu grave deficiente emotionale sunt in mare pericol sa le dauneze copiilor lor in mod inconstient. Tocmai de aceea contez pe feedback concret de la mamele care au trecut deja prin asemenea situatii, in care de pilda s-au surprins ca actioneaza cu totul altfel decat se vedeau capabile sau in care au recunoscut la ele anumite tipare de comportament integrate din propria lor copilarie... sau in care si-au dat seama ca transfera inconstient asupra copilului diferite experiente din trecut...

Evident toate chestiile astea presupun introspectie si constientizare, ori nu toata lumea e dispusa la asa ceva. Ce am observat eu este fie o tendinta a unor mame de a refuza o asemenea preocupare (cu diferite justificari rationalizate), fie o tendinta a altor mame de a-si pune cenusa in cap si a cauta ajutor in exterior cand situatia le scapa de sub control, adica mult prea tarziu.

Tocmai de aceea ma gandeam ca n-ar fi rau sa ramanem focusate pe prezent, pe ceea ce ne motiveaza sa actionam in fiecare zi, sa ne supraveghem si sa ne surprindem cand avem anumite manifestari nocive, pentru a le putea contracara. Si acest lucru reuseste mai bine atunci cand ne cunoastem mai bine trecutul, problemele, lipsurile...

Nu prea mai stiu cum sa explic mai bine, ma scuzati, momentan creierul meu functioneaza oricum cu program redus

Felicia 38+ mami under construction pentru - David

Poze cu noi si vacantele noastre

We shall not cease from exploration
And the end of all our exploring
Will be to arrive where we started
And know the place for the first time.
(T.S. Eliot)

olympia spune:

Numai ca e greu sa realizezi dinainte ce deficiente emotionale ai putea avea, tocmai o greseala grava te scutura si te face sa te analizezi! Altminteri nici nu stii de unde sa incepi...Si odata ce deja ai facut-o, abia atunci iti pui probleme, ceri ajutor...Tu zici "prea tarziu"...

Morgano spune:

Am remediat titlul. Spor la scris!

Ripley, mami de Ana Ecaterina (10.11.2005) si Iris Maria (10.10.2007)

rrox3 spune:

Olympia cred ca niciodata nu e prea tarziu.
Si ai dreptate: e foarte greu sa accepti la un moment dat ca ai deficiente emotionale grave sau mai putin grave. De obicei e nevoie de un soc. Pentru ca odata purtator de astfel de deficiente esti purtator si de blocaje solide care au grija sa opreasca ideile neplacute.
Dar eu personal vreau sa cred (fiindca optimismul meu are nevoie sa creada in capacitatea de schimbare a oamenilor, chiar si impotriva ratiunii mele ) si in ideea acceptarii cumva picatura cu picatura si remediere pe parcurs. Desi pentru asta ar trebui sa fii o persoana deschisa si copii abuzati nu prea ajung persoane deschise.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

MissParker spune:

Tocmai de aceea tot insist ca munca de introspectie si constientizare trebuie sa inceapa cu obiect pe propria persoana, fiindca de multe ori cand ne trezim ca proiectam sau transferam ceva asupra copiilor, este relativ tarziu...

Nu vorbim de educatie, ci de modul cum se reflecta persoana noastra ca mame asupra copiilor, cum ne influenteaza trecutul si lipsurile noastre sufletesti in raportul cu copiii.

Spre exemplu, dorind perfectiune de la copilul ei, o mama se poate minti ca-i doreste acestuia binele ("sa realizeze in viata mai mult decat am putut eu, sa-i fie mai bine"), in timp ce ceea ce se ascunde cu adevarat dincolo de dorinta ei poate fi o obsesie de a se realiza ea insasi prin intermediul copilului, de a obtine ea insasi laurii "mamei perfecte a unui copil perfect", dorinta disperata ca prin al ei copil sa i se repare si ei trecutul dureros etc. Nu sunt chestii neaparat de condamnat, dar daca le-ar constientiza, mama respectiva ar putea sa si le corecteze putin si in felul asta nu ar mai pune inconstient presiune asupra copilului si nu l-ar mai vedea ca pe o imagine a ei insisi sau ca pe o noua sansa pe care i-o da destinul, ci ca pe o fiinta individualizata, cu propriile lui nevoi si criterii in viata...

La fel, o mama care-si sufoca "din prea multa iubire" copilul o poate face in realitate fiindca are o relatie nesatisfacatoare cu partenerul si isi directioneaza toata "iubirea" (in realitate nevoia de iubire!!) asupra copilului, care devine astfel in ochii si sufletul mamei inlocuitorul tatalui... Si asta se intampla frecvent la femeile nefericite, care-si gasesc in copii singura ratiune de a exista... Si aici, tot prin introspectie si constientizare se poate opera o schimbare pornind de la modul de viata al mamei, de la asteptarile ei pentru propria persoana, culminand cu faptul ca acea mama trebuie sa invete sa se iubeasca pe sine, abia atunci va reusi sa-si iubeasca si copilul intr-un mod autentic...

Of, si cate mai sunt...

Felicia 38+ mami under construction pentru - David

Poze cu noi si vacantele noastre

We shall not cease from exploration
And the end of all our exploring
Will be to arrive where we started
And know the place for the first time.
(T.S. Eliot)

monixy spune:

din cate am observat eu , oamenii nu se schimba radical , deci introspectia si constientizarea nu se produc decat la persoane care au deja o anume capacitate emotionala si intelectuala. in rest , suflete fara chei .(metafora unui cantec din tinerete...).
iar in privinta experientelor personale , cam greu de realizat in mediu public , deoarece e vorba de intimitate , si judecata publica nu are ce cauta in acest domeniu , tocmai de aceea acestea sunt discutate sub acoperirea confidentialitatii in cabinetele terapeutice . dar , desigur , fiecare e liber sa dezvaluie cat/ce si unde doreste din experientele personale , pe riscul sau .

ce pot eu sa zic la subiect este: in cazul in care in anturajul familiei personale exista copii ce atrag atentia prin ceva deosebit in comportament , ar fi bine sa se discute cu ei si sa li se arate(nu verbal-demonstrativ) ca exista si alt tip de relatii (in sensul de sanatoase) intre parinti si copii . iar in cazurile copiilor mai mari , li se pot da informatii despre legislatia domeniului drepturilor copilului . exista chiar o lege prin care copilul care a implinit 14 ani isi poate da in judecata parintii in cazul in care i se impune inscrierea la un anume liceu , facultate mai tarziu .sigur ca se poate discuta mai mult pe seama acestei prevederi , ideea insa e ca si societatea, la nivel juridic , sanctioneaza educatia autoritara ,care nu tine seama de individualitatea copilului .
si evident ar fi bine sa existe in fiecare unitate de invatamant un consilier psi , dar nu doar formal , cum e cazul multora ...
si pt prevenire , ar putea sa existe un program national prin care in fiecare maternitate , fiecarei mame , la nasterea copilului sa i se dea si o brosura cu drepturile copilului si cateva sfaturi pt o dezvoltare psihica armonioasa a copilului , nu cum se dau acum cateva materiale -reclama mascata - pt trebuintele fizice imediate .

pt ca plec o vreme ,va urez o vara frumoasa ca o vacanta ideala din copilarie , sanatate si numai bine !

XIO spune:

Mie nu mi se pare ca daca iti inveti copilul sa fie constiincios , sa invete bine la scoala , samd inseamna ca treiasti tu prin el .
Vreau sa vad si eu parintele care sta lejer de cate ori se intoarce copilul cu un 4 sau un 6 in scoala primara si ii spune ca nu-i bai , oricum poate reusi in viata .
Normal ca initial orice parinte privind retrospectiv vede ca a pierdut , ce a gresit . Daca nu a facut sport isi va indruma copilul spre sport , daca nu a avut timp de muzica , pictura , isi va duce copilul acolo si tot asa .
Ideea este sa nu-l fortezi sa faca ceva ce nu-i place.
Iar cu dragostea......ce e sufocant pt. mine nu este pt. altcineva , si tot asa .
Discutiile astea sunt subiective, pt. ca fiecare om e altfel.
Nu este ceva patologic in fiecare gest si-n fiecare gand, cred ca e putin exagerata interpretarea "totului".......

"Mult mai grava ar fi etichetarea nedreapta a unei persoane pe care nu o cunosc deloc "

http://www.youtube.com/watch?v=GewaLNZ1100

http://www.flickr.com/photos/13005458@N00/

tangerine spune:

voi trece peste comentariul textului propus initial spre discutie, caruia sincer nu ii gasesc nici o valoare si s-au mai comentat deficientele lui

am inteles in sfarsit preocuparea feliciei :) si pot spune ca a fost si preocuparea mea si motivul principal pentru care am evitat mai multa vreme responsabilitatea de a avea un copil

cum am rezolvat situatia ?:) sau am incercat, ca e in derulare:) in primul rand de cand ma stiu mi-am pus problema de cum ar trebui crescut si educat un copil; nu stiu de ce, am observat fara sa vreau inca de mica ce greseli fac parinti tot timpul cu copii lor si analizam intruna (cred ca aveam complexul "judecatii" la un moment dat emiteam in gand automat o judecata la tot ce vedeam in jur; mi-a mai trecut intre timp); am inceput cu niste modele "asa nu" izvorate din copilaria proprie; problema e ca "asa nu" nu e suficienta ca strategie, trebuie sa ai si ceva constructiv :)

trebuie sa spun ca am citit in intregime materialul dat de felicia "universality of incest" care pus sub titlul "o istorie a copilariei" cred ca ar atrage mai multi cititori:) am citit si multe carti de psihologie, recomandate aici pe site; am incercat sa pornesc, asa cum spunea si felicia de la a ma "repara" si a ma cunoaste pe mine inainte de toate si inainte de a avea responsabilitatea unei alte vieti; am incercat si cu un psiholog, dar experienta a fost dezamagitoare si citind-o pe felicia mi-am dat seama ca de fapt persoana in cauza s-a plasat de partea "abuzatorului" considerand ca iertarea este solutia si adoptand strategia de a nu trezi cainii care dorm; m-am simtit foarte bine cand am avut aceasta revelatie; trebuie sa spun ca problemele mele nu au fost nici pe departe asa de grave ca ale feliciei si am considerat ca pot sa mi le rezolv singura intr-un final (cu putin ajutor din partea prietenilor:)); si consider ca am si reusit, cativa ani mai tarziu; as putea chiar sa glumesc acum si sa zic ca am fost eu un copil mai sensibil:)

care ar fi concluziile mele dupa aceasta lunga introducere: motivul fundamental pentru care copii sunt abuzati este ca parintii(se pare peste tot in lume, conform materialelor indicate de felicia) considera copilul un bun propriu asupra caruia au drepturi depline;

cred cu tarie ca in momentul in care aceasta mentalitate va disparea cu adevarat din societate, numarul copiilor abuzati va scadea dramatic; este de altfel si motivul pentru care se spune ca chiar si parintii abuzatori isi iubesc copii, dar nu reusesc sa isi dea seama de consecintele comportamentului lor

cred cu tarie ca in momentul in care un parinte decide ca copilul sau este o entitate separata, unica si nu o prelungire sau un sclav al persoanei sale, comportamentele abuzive vor fi inlaturate; de aici va rezulta cu naturalete un comportament benefic pentru copil, indiferent daca parintele merge la noroc, cum se spunea inainte sau alege sa citeasca 20 de tratate diferite pe tema cresterii copilului; este principiul care il va indemna sa isi stapaneasca eventualele impulsuri abuziv distructive; este principiul care ma face pe mine sa ma gandesc intr-o situatie particulara cu fiica mea: cum as reactiona eu daca cineva mi-ar face ce fac/am de gand sa fac eu acum?

o sa spuneti ca un parinte modern stie ca "eu te-am facut eu te omor" nu este un mod de educatie; a sti la nivel rational nu inseamna si interiorizarea si aplicarea acestui lucru; faptele multora arata de fapt contrariul si arata ca de fapt suntem inca la nivelul de evolutie la care copilul inca este cea mai defavorizata minoritate de pe aceasta planeta



Ramona si dulceata de Maria (10.09.05)
poze