Ce sa mai fac?
Raspunsuri - Pagina 7
angipangi spune:
nu am inteles de ce este grav sa fac baie cu copilul dupa mine???poi daca nu are cine sa stea cu ea normal, ca o iau cu mine.[left]nu pot sa-mi astept barbatul ,el vine la ora 23 si baiatul nu vrea sa stea cu ea
/left]
mamica de ANGELIK-MELANY si ROBERTO http://blingee.com/profile/dorateodora
angipangi spune:
kmi26 ,razboiul rece o sa-l pierzi!!!risti sa ramai fara tata la copilul tau si bineinteles fara sot.
mamica de ANGELIK-MELANY si ROBERTO http://blingee.com/profile/dorateodora
kmi26 spune:
Ricea, al meu sot ajunge acasa la 18-19 mai nou... De aceea prefer sa fac baie dupa ce vin el sa stea cu copilul. Daca eram in aceeasi situatie ca tine, sa ajunga acasa la 23, probabil adoptam si eu aceeasi solutie. Dar nu e cazul.
In ceea ce privsete "risti sa ramai fara tata la copilul tau si bineinteles fara sot" ... decat asa, mai bine fara... Ma doare inima, mi-e foarte greu, dar nici nu pot accepta sa imi bat joc de viata mea si sa trag de una singura de o familie in care sunt privita fara respectul pe care il merit. Si nu cred ca asta ar fi un mediu sanatos pentru baiatul meu. Iar el, indiferent ce se va intampla cu noi, va avea tata. Cum va intelege el sa fie tata, asta deja depinde cat se gandeste la binele copilului lui.
Ligia13 ma intrebai ce ma astept sa se intample si ce inseamna a ceda. Sincer ce sper sa se intample nu este totuna cu ce cred ca se va intampla. Sper sa isi dea seama ca noi suntem familia lui (eu si Luca), sa ne aprecieze, sa ne respecte si sa isi doreasca sa petreaca timpul cu noi, sa se implice in cresterea copilului lui cu adevarat, sa isi iubeasca parintii in continuare dar sa si-i tina mai aproape de sufletul lui, nu de familia noastra ... Cunoscandu-l sunt foarte putine sanse sa se intample asta.
Am mai incercat chiar si ieri sa ii explic. A parut sa inteleaga cate ceva, a plecat de acasa suparat (am crezut ca vrea spatiu si timp sa se gandeasca) si s-a intors intors la 180 gr, mai inversunat. Parerea mea este ca s-a dus si a discutat cu taica-su. Spun asta pentru ca de mic a fost educat ca "barbatii sunt mai inteligenti decat femeile, barbatul aduce bani in casa, isi satisface nevoile barbatesti cu discretie si femeia nu are nimic de spus in fata lui". Si uite asa mi se naruie si cea mai mica speranta.
In aceste conditii, nu prea mai am ce pierde. Respectul lui nu il am, sprijinul lui nu il am, copilul lui este departe de a fi pus in centrul preocuparilor sale ... ca atare ce ar mai fi de pierdut?
try spune:
Kim, imi pare rau de framantarile prin care treci. Desi din punctul meu de vedere de foarte putine ori divortul ar trebui sa fie o solutie la problemele unui cuplu, recunosc ca-s situatii si situatii si unii oameni duc o munca de sisif sau de mester manole si ce cred ca zidesc azi, se naruie la noapte si speranta dispare, increderea ca se mai poate face ceva se face mica, mica de tot, cat o furnica. Asta e momentul cand divortul apare ca o solutie si daca cochetezi cu el un timp, incepi sa crezi ca nu-i asa o mare pacoste.
N-am nici o solutie la problemele tale, to ce pot sa-ti spun e ca iti inteleg frustrarile, nemultumirile. E greu de spus ca x are perfecta dreptate sau y e complet pe dinafara. Am vazut viabilitate in multe din solutiile de aici (chiar daca aceste solutii erau opuse) si fiecare are ceva bun de spus, o remarca potrivita. Din pacate, tu esti singura care va trebui sa te descurci si care ia deciziile. Iti doresc sa iei deciziile cele mai potrivite pt tine.
Iar cat tine de alegerile noastre, cu sau fara Dl. perfect, trebuie sa fim contienti ca ei sunt putini sua hai sa nu zic putini, ci sa zic minoritati. Dar restul... restul ce facem cu ei? Ca doar nu raman toti necasatoriti? Cineva tot trebuie sa-i ia de barbat si pe acesti "restul". Asta nu inseamna ca aceste femei trebuie sa taca din gura si sa-si accepte soarta doar pt ca n-au cascat ochii bine cand au ales. Sunt de vina parintii ca nu stiu sa ne educe cum trebuie, ca nu ne deschid ochii, ca nu ne spun ce e important in viata, ca incearca sa ne protejeze de greutatile prin care au trecut ei fara sa-si dea seama ca asta le va da propriilor copii sansa de a cadea in aceeasi capcana ca si ei. Sunt de vina ca se opun sa se mute tinerii impreuna pana ne casatoreasca de teama ca mai stiu eu ce si asta poate ca le da acestor femei si barbati mai putine sanse de a experimenta viatza in doi, de a invata ce inseamna sa fii un cuplu. Si exemplele pot continau la nesfarsit.
E ceva putred in modul asta de educatie romanesc (nu vreau sa generalizez, departe de mine, dar e totusi un fenomen de masa comparativ cu alte societati) si noi, la randul nostru ca mamici facem deseori aceleasi greseli si nu realizam unde. Ne e frica sa ne responsabilizam copii, ne e frica sa-i invatam independenti, ii vrem bebelusi si la 5 ani si consideram ca e ok, chiar sweet sa traga din biberon la varste inaintate, nu-i mutam in camere separate ca sa nu sufere si tot asa, astea sunt doar cateva exemple. Nu vreau sa supar pe nimeni cu comentariile mele, nu vreau sa atac nici un grup, si daca am lezat pe cineva imi cer scuze anticipat, nu asta e intentia mea. Fiecare face cum crede de cuviinta, normal, insa incerc sa trag un semnal de alarma ca si noi la randul nostru tindem sa cream aceleasi generatii de neputinciosi, incapabili si ne-responsabili (nu cum a spus cineva iresponsabili, pt ca asta e alta mancare de peste).
Poate ca e si asta o solutie la nivel de societate (a propos de divort), prinvind in ansamblul ei. Asta luand in calcul si rata ingrijoratoare a divorturilor din ultimii ani (puls pe care l-am simtit tot aici pe forum, nu pt ca as trai acolo sau pt ca mare parte din prietenii mei ramasi in Ro au divortat, din contra). Poate asa invata si aceasta generatie de barbati ca nu tot ce zboara se mananca, poate la urmatoarea casatorie, vor aprecia si ei mai multe si vor realiza si ceva in viazta asta. Poate asa invata si generatiile astea de femei sa aleaga mai mult cu ratiunea si mai putin cu inima. Din pacate, acesti oameni, pt ca nu au fost pregatiti suficient de parinti pt viatza, acum invata aceste lectii dureroase pe propria piele. E greu de dat un sfat pertinent fiecarui caz aparut aici pe forum, sunt atat de multi factori de luat in calcul, sunt atatea subiectivisme care fac parte din angrenajul asta decizional, e foarte greu de intuit care e acea decizie cea mai buna. De-abia dupa ani si ani iti poti da seama cat de buna sau de rea a fost acea dezicie ce ai luat-o atunci. Si as zice ca si aceasta dare de seama e in final subiectiva. Tind sa cred ca fiecare femeie divortata va gasi din nou puterea si stabilitatea si, oricat de proasta ar fi fost decizia ei luata acum x ani, tot va ajunge sa creada ca aia a fost cea mai buna decizie pe care a luat-o. Cine poate spune cu adevarat cat de bine sau de rau ai facut luand decizia sa ramai sau sa pleci? Nimeni pana la urma. Nici macar tu. Ar trebui sa poti sa vezi desfasurarea vietii tale paralele cu ce s-ar fi intamplat daca nu luai decizia aia, ci pe celalalta.
Important cred ca este ca, oricare decizie ai lua, sa fii impacat cu decizia luata, asta iti va face viatza mult mai usoara pe viitor, oricat de mult te vei chinui si cat de greu iti va fi drumul (alaturi in continuare de el sau separat).