Ce sa mai fac?

Buna tuturor,

Nu am scris prea mult pe aici, dar acum chiar nu stiu ce sa mai fac si as avea nevoie de un sfat obiectiv.
Sunt casatorita de 3 ani si avem un bebe de 8 luni. De doua saptamani nu mai vorbim deloc si simt ca am ajuns intr-un impas.
Am sa incerc sa va explic situatia pe scurt. Noi ne-am luat apartamentul intr-un cartier odios (il urasc din rasputeri, mi-e foarte greu sa ma descurc aici si nici nu cunosc pe nimeni), langa parintii lui care ne-au promis ca ne ajuta cu copilul si nu numai. Parintii mei locuiesc tot in Bucuresti, dar la o oarecare distanta.
Acum vreo 4 luni mama lui ne-a explicat ca ea nu se simte in stare sa stea cu copilul pentru ca are "probleme de sanatate" (cu tiroida) si ii este frica sa stea cu el singura. In acest fel am ajuns de 4 luni sa stau in permanenta numai eu cu baiatul. Fara nici un ajutor. Nu il poate scoate afara in spatele blocului, nu poate sta cu el sa fac cumparaturi, daca sta o jumatate de ora cu el sa fac o baie cand ies fuge ca a obosit.

Sotul meu ajunge acasa pe la 19 si sta cu baiatul cat sa il pupe de doua ori si gata. In 8 luni de cand s-a nascut a dormit doua nopti la maica-mea, taica-su nu i-a dat niciodata sa manance cu lingurita (de cam 3 luni mancam cu lingurita 3 mese pe zi), l-a scos singur afara de maxim 5 ori si nu stiu daca l-a schimbat de Pampers de 30 ori de cand s-a nascut.
In acelasi timp nu ma ajuta cu mai nimic in casa. Nu tu curatenie, nu tu cumparaturi singur, nu tu facturi, nimic.

In aceasta situatie nervii mei au cedat. Acum doua saptamani cand a mea soacra a avut pretentia sa ne intalnim cand scot baiatul afara, am rabufnit si i-am sugerta ca il scoata singura ca nu vad rostul ca 2 femei in toata firea sa se transforme in "pupeze si sa impinga la un carut". Ea s-a simtt foarte jignita, iar sotul meu ii tine partea si imi explica ca sunt rea si nu ma multumeste nimic si ma port foarte urat cu ai lui.

Trebuie sa va spun ca discutiile referitoare la comportamentul meu fata de ai lui nu sunt recente. Ei sunt o familie unita, anormal de unita as zice eu. Eu nu pot intelege cum un barbat de 30 de ani vede normal ca mama sa stie tot ce a mancat, cand a mancat, si in general cam tot ce face. Daca nu se vad o saptamana, in concediu, ii e dor de ai lui. Eu nu sunt asa. Imi iubesc parintii, dar nu mor daca nu vorbesc cu ei 2 zile.

In aceste conditii eu sunt satula ca la fiecare 2-3 zile sa vina la mine in casa si si sa imi dea sfaturi de crestere si educatie a copilului, fara a contribui cu nimic la asta.

Am incercat sa ii explic sotului meu toate astea. Am incercat sa ii explic ca mi-e greu singura doar eu cu copilul, fara nici un ajutor. Am incercat sa ii explic ca e natural sa ne ocupam mai mult de familia noastra. Am incercat sa il pun in locul meu ... Rezultatul: mancare nefacuta, nu sta singur cu copilul deloc (il ia si se duce la maica-sa si vine triumfator ca "nu e greu si sa nu ma plang"), mizerie in casa cat cuprinde. Am incercat si sa tac, sa fac singura tot, sa nu il mai critic pe el sau ai lui si sa vad daca asa se schimba ceva si apreciza ce fac . Absolut nimic.

Nu stiu ce sa ma mai fac. Dupa ultimele saptamani pur si simplu nu mai vad nici o diferenta intre o familie cu el sau fara el. Ba mai mult chiar. Astazi mi-a dat de inteles ca banii din casa sunt ai lui si trebuie sa stie tot ce cumpar (eu organizam banii). Ba chiar mi-a dat de inteles ca stau pe banii lui (aduc bani in casa, dar mai putin decat el).

Scuze ca m-am intins atata, dar am vrut sa fiu cat mai explicita. Desi ar mai fi multe de zis, ma opresc aici rugandu-va sa imi spuneti parerea voastra. As mai putea face ceva? Ce? In afara de divort care ar ridica mai mult decat o serie de probleme.

Cristina_A spune:

Cam in aceeasi situatia ca tine a trait si mama, cu diferenta ca ea a trebuit sa se descurce singura cu 3 copii, toti de varste apropiate: eu, sora mea mai mica cu un an si sora mea cu 2 ani mai mare, care avea un handicap psihomotor sever. Si sa fi vazut si Craciunurile, cand se taia porcul la tara, pe cara tata il aducea acasa si-l punea pe masa, iar mama trebuia sa se descurce singura cu intreg animalul...

In privinta obsesiei pentru neamuri, la parintii mei a fost invers: tata (in general) mai indiferent cu ai lui, mama foarte legata de clan.

************************
When you want something you never had, you have to do something you've never done.
************************
Preparing to run away.

miriama spune:

Draga mea, te inteleg foarte bine prin ce treci. In privinta relatiilor sotului tau cu ai lui, nu prea stiu ce sa zic; probabil ca nu vei reusi sa-l schimbi pentru ca n-are "cordonul ombilical" taiat. Si asta nu prea are leac. Nu ma pronunt categoric.
Despre relatia ta cu copilul tau, si eu am crescut 2 fete singura fara nici un ajutor. Mi-a fost nu greu, ci cumplit de greu. Nu mai stiam nici cum ma cheama de oboseala. Eu am fost cu ele secunda de secunda, eu am facut totul pentru ele, sotul meu NICIODATA nu a schimbat un pampaers sau sa incalzeasca o mancarica sau sa le plimbe vreodata, sau sa stea cu ele pana ma duceam sa iau paine, nimic. Dar el trebuia sa aiba mancarea mereu gata si la timp. Asta e alta discutie. Acum fetele mele sunt marisoare, incep sa le invat sa-si faca si singurele cate ceva: sa-si puna cate un sandvis, sa isi spele o canuta, sa isi aseze hainutele, sa aiba ordine in dormitor etc. Cand ma uit in urma nici nu stiu cand a trecut timpul si tot mi se pare ca nu m-am ocupat indeajuns de ele. Ce vreau sa spun este sa te bucuri din plin de copilul tau, ca va creste atat de repede ca nu-ti vine sa crezi. Stiu ca e greu, iti vine sa te urci pe pereti de oboseala, dar vei avea o bucurie nesfarsita si tot ti se va parea ca n-ai facut suficient si ca ai scapat cate ceva din existenta lui.
Iti doresc sa ai putere sa iti schimbi sotul cum doresti sau destula intelepciune sa accepti ce nu poti schimba.

"Arata-te puternic cand esti slab si slab cand esti puternic"

CristinaT spune:

Buna kmi26,

ai o problema cu cartierul? Daca ai bani si te poti muta, iar sotul tau este de acord muta-te. Daca nu poti, iti faci sange rau degeaba.

Ai o problema si nu mai faci fata cu cresterea copilului: ca sa faci fata acestei situatii angajeaza pe cineva, o bona pentru cateva ore pe zi. Incearaca sa nu le mai faci pe toate perfect, iar atunci cand doarme copilul dormi si tu. Daca esti odihnita ai sa vezi altfel viata.

Ai o problema cu soacra: ti-a promis ca te ajuta si nu o face. Probabil ca ceva in comportamentul tau a facut-o sa se schimbe. Pe de alta parte nu ai ce sa-i reprosezi, este copilul vostru, ea va ajuta doar daca vrea si ii face placere. Poate ca o critici tot timpul si ii este greu sa iasa si afara cu copilul.
Mie daca mi-ai fi zis ca ies afara ca o "pupaza" sora-mea sa fii si nu as mai fi iesit afara cu voi in veci.

Mi-a crescut fata singura, inteleg prin ce treci, dar nu asa cred ca poti rezolva problemele. Parerea mea.
Mult succes.



www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank"> 8 ani .... La multi ani!

Lemoni spune:

Tu ii reprosezi si el iti reproseaza , lipsa de comunicare si de aceea esti in situatia asta,mai ales daca el si ai lui sunt asa uniti nu vei ajunge departe daca continui sa te plangi non stop.incearca sa comunici si sa vorbesti cu ai lui daca te apropi de ei si te faci placuta sa vezi cum se schimba situatia. Altfel nu rezolovi nimic , numai ura si frustrare.Fi si tu perversa putin schimba placa.

Mindy spune:

Kmi, incearca sa nu o iei in nume de rau soacrei, daca e intr'adevar bolnava nici eu nu mi-as lasa copilul pe mainile ei. Imagineaza-ti sa cada cu bb tau in brate pe scari Doamne fereste sau orice alt incident de genul asta care se poate intimpla cu cineva care nu e in stare grozava de sanatate. Bucura-te ca nu ai o soacra posesiva care sa ceara in permanenta copilul si sa il educe cum vrea ea.

Daca tot vine de 2-3 ori pe saptamina si crezi ca mai mult te incurca incearca sa ii raresti cumva vizitele , sau pur si simplu sa profiti cind e acolo si sa mai faci ceva treaba, pe ea o lasi cu bb si in felul asta nici nu mai stai sa ii asculti 'sfaturile'. Sincer nici mie nu mi-ar place sa ma duc la plimbare cu soacra sa impingem amindoua caruciorul. :(

Multe din problemele tale isi vor gasi rezolvarea in timp, cind copilul va creste, daca vrei sa vezi cite mamici sint in situatia ta poti sa gasesti o gramada de subiecte pe forum (vezi clubul mamicilor surmenate de la cabinetul PSI si altele)

carla2005 spune:

Si eu cred ca exista o problema de comunicare pe care o ai cu sotul...restul sunt doar motive aiurea!
In ceea ce priveste copilul eu zic sa-l lasi deoparte in toate problemele astea...exista femei care si-au crescut singure nu unul ci mai multi copii fara ajutor de la mama, soacra...etc! Nu ma bag aici ca fiind mama eroina dar fi-mea de un an jumate nu a stat nici 5 minute cu altcineva, am gatit, am facut curat-cu ea in carut dupa mine prin toata casa, am scos-o de 2 ori pe zi afara si m-am luptat singura cu carut (bicileta si alte accesorii de la etajul 4), la cuparaturi cu ea dupa mine, la nunti pe la prietene la fel, la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului m-am dus cu ea de gat-si sa nu crezi cumva ca a fost un copil linistit, iar barbatu-meu a avut intodeauna mancare gatita acasa, haine curate si curatenie, de doua ori a iesit singur cu ea afara cate o ora si a zis ca nu-i mai trebuie ca nu face fata singur, ca nu are stare si atat! AAA si inainte sa nasc cu o luna ne-am mutat in partea cealalta a orasului ( ca acolo gasisem apartamentul mai ieftin) si nu-ti spun ca nu scoteam o vorba toata ziua ca nu cunosteam pe nimeni, am facut si depresie pe tema asta, ca pana la 7-8 seara stateam doar cu Alexandra...am zapacit-o de cap, cred ca de aia a inceput sa vorbeasca asa devreme ca i-am turuit cate-n luna si in stele! Acu am gasca de mamici si ne e foarte bine!

Eu zic sa vorbesti cu sotul tau, eventual sa iei asupra ta toate treburile si sa-i spui ca sunteti o familie si de acum in colo va descurcati singuri cum puteti si cu familiile pastrati legaturile strict necesare, iar el sa-si sune mama si sa dea raportul zilnic daca are chef, dar sa nu te faca partasa la rapoartele lui!

Cat despre plimbatul mai multi cu copilul, la noi seara este plimbare in 3 obligatoriu, eu sotul si copilul, si chiar ne-a zis o vecina ca pierdem timpul doi oameni in toata firea, putin a fost sa nu-i sarim si eu si sotul de gat!
Iar daca a venit soacra sau mama la noi, am iesit cu ele fiindca ele chiar sunt bolnave amandoua si nu ar fi putut sta singure, asta nu inseamna ca sa nu mai iasa la plimbare daca vor...plus ca Alex ar fi urlat non-stop!

mama de 1 an si 6 luni

stefany_p spune:

mai dar repede mai pronuntati cuvantul divort..
stai linistita, nu esti nici prima nici ultima care se confrunta cu asemenea probleme. comunica mai mult cu sotul, implica-l mai mult in viata voastra, mai inchide usa soacrei si-o sa fie mai bine...ce-ar trebui sa mai facem noi, cele aflate la mii de km de casa, printre straini, fara nimeni care sa ne ajute, cu barbat plecat la munca si scoala 8-10 ore pe zi si 1-2-3 copii de crescut?
ia o pauza, gaseste putin timp doar pentru tine (plimbare, gym, somn, iesit la o cafea) ..nu esti supermama, esti un om normal si sotul tau trebuie sa inteleaga acest lucru
sa auzim de bine!

Annie80 spune:

vai, dar nici pe mine nu nea ajutat soacrele, doar a mea care a venit sa ne ajute dar deindata ce a ajuns a uitat scopul initial. Si eu am fost intrun oras complate nou pt mine fara prieteni, fara cunoscuti... si am trecut peste..Sotul lucra pana pe la 7-8 seara, si daca nu facea nimic (dar de obicei facea si ma ajutat) macar statea cu puiu si faceam eu restul. Eu am si alaptat uneori de foarte mult ori pe noapte, si curat si gatit si calcat si bb plimbat.. si am reusit am scapat de toate si acum suntem bine -mersi bb a crescut mare si e fericit.

Incarca sa dormi si tu cand doarme bb (pe mine ma ajutat mult)chiar si 15 min daca dormeam ma simtem mult mai bine, si apoi ta treburile ramase care le faceam cu bb, sau tata cand venea acasa

recomand sati iei sotul la o plimbare si poate discutati pe tema comunicarii in famile

bafta multa!

------------------------
Someone's pleasure is another's pain!
Alergic at stupidity.

carla2005 spune:

Asta zic si eu...incearca sa te odihnesti cand doarme copilul...lasa totul balta si odihneste-te, probabil de aia nu mai vezi solutii si te apuca nervii-de oboseala, si pe mine ma mai apucau crizele dar imi treceau repede! Acum e perioada cea mai dificila de pe la 7-8 luni pana pe la 1 an cand incepe sa mearga in picioare si nu mai sta locului nici o clipa, dar dupa perioada asta va fi mai bine, am stat si mi-am adus aminte cat de greu a fost, sa-i fac mancare zilnic, sa fierb biberoane de n-spe ori pe zi, la etajul 4 o caldura de muream si aragazul mergea non-stop, cand ii dadeam sa manance se facea din cap pana-n picioare-ziua cand stiam ca sunt singura si nu am pe cine ma baza parca aveam mai multa putere, dar cand ajungea sotul acasa il bombaneam de i se ura, aaa si sa sti ca tot sotul nu a fost de acord cu premergatorul asa ca m-am cocosat umbland cu ea de maini prin casa-dar ce-i drept a mers mult mai devreme decat alti copii (la 9 luni), cand mergeam la baie o lasam in tarc urland, la masa daca o vedeam ca nu-i convine ce-i dau sa manace ii puneam pe tablia de la scaunel detoate si incerca sa manance singura (acum mananca singura fara probleme), cand faceam mancare, puneam o patura in mijlocul bucatariei si ii dadeam si ei legume acolo, iar eu le curatam si le tocam langa ea, toate astea i-au prins bine copilului, fata de alti copii care au fost cocolositi de mai multe persoane pot sa zic ca se vede diferenta...incearca sa rezolvi totul cu calm si cu cap mai ales! Multa bafta!

mama de 1 an si 6 luni

kmi26 spune:

Va multumesc tututor pentru parerile impartasite.
In fond stiu si eu ca asta este problema: comunicarea cu el. Asta era si intrebarea: cum sa comunic mai bine cu el.
Stiu ca nu sunt nici prima, nici ultima femeie care creste copil (copii) singura. Dar sunt convinsa ca, chiar si fara alt ajutor, ati avut macar sprijinul moral al sotului. Eu nu il am.
Eu una sunt de parere ca viata si-o face fiecare cum vrea. Eu intotdeauna am fost foarte clara ce vreau in viata: o familie adevarata, intr-o relatie de parteneriat total. Nu am ascuns niciodata ca urasc conceptia ca femeia trebuie sa faca toate "asa-zisele "treburi femeiesti". Tocmai de aia nu imi vine sa cred ca exact intr-o situatie de genul asta am ajuns.
M-am impacat cu situatia lipsei de ajutor din partea soacrei. Nu imi convine, dar asta e. Vorba voastra, nu e obligata. Dar nu ma pot purta ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Nu pot sta sa o vad la fel de des si sa ii ascult nenumaratele sfaturi si inchizitii referitoare la copilul cu care nu vrea sa ma ajute. Daca cineva in locul meu ar putea, cinstei ei. Eu sunt departe de a fi perfecta si nici nu ma pot preface. Solutia sugerata de voi am si incercat-o. Mai rarut cu ai lui, ca e mai dragutz. Problema vine de fapt din faptul ca el nu accepta asta.

Stefany_p, asta si vreau: "o pauza, gaseste putin timp doar pentru tine (plimbare, gym, somn, iesit la o cafea)". Dupa asta si tanjesc. Dar nu am cu cine lasa copilul. O data pe saptamana ma duc la ai mei si stau 1-2 zile. Ma mai ajuta maica-mea ca sta cu el, ii mai face mancare. Dar in timul asta nu stiu ce sa fac mai repede: sa mai dorm si eu, sa fac cumparaturile (papica pt bebe), sa platesc facturile ...Si tot fara nimic raman pentru sufletul meu.

Carla2005, si mie mi-ar placea sa ne plimbam toti trei cu el. Dar nici nu se pune problema. Daca ies eu, de ce sa mai iasa el. Iar el singur, v-am zis ... doar catre ai lui. Problema era iesitul in trei cu soacra.

Mindy, nu neg ca are probleme de sanatate. Stii vorba aia "doar nebunii zic ca ii doare fara sa ii doara". Dar ea nu are probleme de sanatate care sa ii ridice greutati zilnic. Are momente cand nu se simte bine. Are probleme de sanatate, dar zilnic iese la biserica, la cumparaturi de 3-4 ori pe zi, se intalneste cu prietenele... Problema ei este de fapt frica: este o femeie fricoasa si panicoasa care nu se poate controla.

Lemoni, cu ai lui am incercat sa vorbesc. Placuta le-am fost pana acum. Si nu m-a ajutat cu nimic. Ei se baga peste tot, mai putin sa ii zica fiului lor ceva. Peste mine da, peste casa noastra da, peste copil da... dar nu peste sotul meu. Am incercat si eu sa schimb foaia. Doua saptamani nu am zis nimic, l-am ajutat intru-totul chiar daca picam de oboseala. Ba chiar de cateva ori mi-a zis ca sunt "prea draguta" si ca el "nu merita" sa fiu atat de draguta. Dar din partea lui tot nu am primit nici un ajutor de nici un fel.