1 2 3 Magic - Dr. Thomas W Phelan
Raspunsuri - Pagina 3
miau-miau spune:
habar n-am cum sa judec rezultatul. cred ca e OK dupa criteriile mele. eu vroiam sa zic faptul ca eu am o problema ca nu pot sa pedepsesc, nu ca e mai bine sa nu pedepsesti.
arminad spune:
Miau,s-ar putea chiar sa nu fi fost nevoie ,cel putin pina acum.
Uite eu pe fiica mea cea mare n-am pedepsit-o niciodata ca n-aveam pe cine ,era prea 'lipita de pereti'de cind a fost mica,dimpotriva as fi vrut sa o schimb.Cind la 14 ani am simtit ca o pierd din mina am facut ce n-as fi crezut ca pot sa fac vreodata,am luat 'batu'm-am dus dupa ea in parc si am zis 'de azi avem reguli clare 'Si le-am istituit.
Copiii au nevoie de reguli si regulile sunt o dovada ca iti pasa cu adevarat de copil.Nu stiu daca ati vazut filmul 'Running with scissors'.
Merita vazut ,e o lectie autentica de parenting.
dianocica spune:
quote:
Originally posted by ina1973
Suntem amandoi parintii ferm convinsi sa nu ne mai lasam intimidati de protestele puiului, cu toate ca ne e mila de el.
uite, eu asta nu pot sa inteleg. cum poti face cu propriul copil ceva cu care tu insati nu esti de acord. ceva ce stii ca nu e bine. iti e mila de el. iti dai seama ca il pui intr-o situatie in care el e 'defavorizat', ca sa zic finutz. de ce nu te asculti tu pe tine? de ce nu iti asculti instinctul care iti spune ca nu e ok asta pt voi? nici pt tine nici pt bb. pt ca daca amandoi suferiti in urma metodei aplicate, ce rost are s-o mai folosesti? pt ca a functionat la altii?
uite, te invit sa postezi la subiectul asta, poate gasim impreuna o solutie pt voi, nu pt altii
I'm not trying to be difficult...it just comes naturally.
try spune:
Asta sustin si eu dianocica: metodele trebuei sa fie adecvate si parintilor. Sunt aproape convinsa ca orice metoda poate fi aplicata cu succes oricarui copil (nu ma refer la cei care au tulburari majore de alta natura, ma refer la comportamente negative absolut comune copiilor), conditia este sa gasesti acel educator potrivit sa o aplice. Adica e important ca tu sa rezonezi cu metoda. Unii rezoneaza cu o anumita metoda din instinct. Altii invata pe parcurs si se corecteaza putin cate putin si ajung apoi sa mastereze o metoda anume (sau un mod de abordare, de gandire anume, ca sa vorbim mai pe larg). Cea mai mare greseala cred e sa aplici o metoda care ti se opune tie ca parinte din toate punctele de vedere (ca nu crezi ca da orade, a e la polul opus in raport cu mentalitatea ta etc.).
De aici cred ca vine confruntarea mare vis-a-vis de o metoda, din faptul ca nu luam in calcul ca trebuie sa ne simtim si noi confortabil si increzatori aplicand o metoda. Am observat pe pielea mea ca de fiecare data cand am crezut cu tarie intr-o metoda a dat roade. cand am inceput sa ma indoiesc de o metoda, nici rezultatele n-au sclipit. Cand n-am aplicat o metoda cu tarie pt ca mi-era sufletu lprea moale, nici metoda n-a prins. Chiar daca 2 luni mai tarziu, cand am zis ca nu se mai poate si-am luat taurul de coarne si-am zis ca trebuei sa mearga, uite ca a mers. Cred ca starea asta a noastra de confort/impacare cu metoda aplicata transmite si copilului semnalul dea se conforma caci intuieste ca nu e cale de intors, intuieste ca daca incearca sa se opuna prea mult e in van. Cand crezi cu tarie intr-o metoda, de fiecare data cand o aplici transmiti copilulu iacelasi si acelasi mesaj, mesajul capata coerenta si copilul e ghidat usor spre ceea ce vrei tu. Cand nu crezi in metoda aplicata, ai cea mai mare sansa ca de fiecare data sa transmiti ceva diferit copilului. Confuzia duce la intarzierea aparitiei rezultatelor scontate.
ina1973 spune:
Mai fetelor, nimic mai adevarat decat ca mamicile sunt diferite, copii sunt diferiti de la unul la altul si ce se potriveste la unul nu se potriveste la altul. Cat despre instinct, unele avem instinctual matern mai dezvoltat, suntem mai protective si mai ingaduitoare, dar ce se intampla cand asta nu face bine copulului? Incepi sa realizezi pe zi ce trece ca ai cazut in capcana “overparenting”-ului iar copilul o tine intr-un moft continuu se smiorcaie din cel mai mic motiv, si nu pare a fi multumit cu nimic. E clar ca nu-i face bine. Asa ca alta parte a instinctului i-mi spune ca nu fac bine. Bine macar ca am minte-n cap sa recunosc cand gresesc si sa incerc sa-i arat niste limite, in loc sa ma incapatanez prosteste pe ideea initiala. Si cu cat citesc mai mult cu atat i-mi dau seama ca de fapt trebuie sa-mi adaptez stilul de “parenting” in functie de personalitatea copilului si de capacitatea lui de intelegere (adica de varsta). Poate stilul de parenting nu mi se potriveste perfect, dar daca asta ne ajuta sa avem o relatie mai buna, atunci asa am sa fac.
Deja avem vre-o 3 sapt. de cand am inceput time-out-urile. Deja a prins idea ca nu mai cedez la tantrum-urile lui si dupa ca-l scot de la time-out se conformeaza fara scandal la ce trebuia sa faca. Tot mai incerca ne testeze, spre exemplu daca-l trimit eu la time-out fuge la tati (si invers), ori pe drum spre time-out i-si mai face de lucru, alte ori face dragalasenii, sau schimba vorba, iar alte ori face un scandal de-ti sparge timpanele. Deocamdata nu reusesc sa-i dau time-out cand suntem la supermarket sau pe afara, asta-i cel mai greu. Mamicilor care ati folosit 123, cum ati facut voi cu time-out in afara casei ?
simali spune:
Eu cred ca ar trebui sa ne intrebam si de ce parintii respectivi stau si lacrimeaza pe la usi dupa ce i-au oprit copilului televizorul drept pedeapsa pentru teme nefacute pana la ora 9 seara.
Verisoara mea poate sa suporte sa-i spuna copilul "tampito" sau sa-i arunce-n cap cu un autobuz din metal de cam 1/2 de kilogram dar nu este capabila sa suporte sa-l pedepseasca. "Mi se rupe inima de mila lui cand plange...", spune ea. Dar ce o face sa nu-i fie mila de ea insasi asta imi este chiar imposibil sa inteleg. Cred ca parintii care nu au nici un fel de mila de ei insisi predau copilului lor o lectie periculoasa: cum sa te lasi abuzat de cei pe care-i iubesti.
alice
ruxij spune:
Ina, ma bucur ca da roade metoda. E f. buna, dupa parerea mea si simpla. Nu il bati, nu tipi nimic. In supermarketuri, in carte spune ca trebuie sa pleci pe loc, il duci la masina pana se linisteste. Eu, avand copil mai mare, dc. face ceva nasol in afara casei, uneori ii spun ca imediat ce ajungem acasa primeste pedeapsa (desi nu se recomanda, pedeapsa tb aplicata imediat), uneori il trimit sa stea in time out undeva in locul respectiv. De ex, daca suntem in parc, langa un copac. La ceva ca McDonalds, un restaurant mai fara pretentii, il trimit sa stea singur la o masa libera. La supermarketuri ar tb mers la masina, dar eu nu am facut, nu prea a facut al meu circ prin supermarket. De fapt obisnuiam sa il las acasa cu sotul meu cand era mai mic.
ina1973 spune:
Am incercat sa-I dau time-out-ul la supermarket in masina, numai ca pana sa ajungem la masine a uitat ca mergem la time-out si s-a luat cu altele. De dus pe sus mi-e tare greu sa-l duc, ca sunt insarcinata in 6 luni. Iar in parc l-am dus intr-un colt mai retras, dar nici gand sa se potoleasca. Nu prea pricepe decat de camera lui pt. time-out. Asta cred ca o sa priceapa mai tarziu, dupa ce se prinde care-i treaba cu time-out.
Ruxij, cam pe la ce varsta ai inceput sa-l iei cu tine la cumparaturi ? Uneori ma uit la alti copii in supermarket, care stau asa cuminti, si ma intreb cum or face parintii lor ...
try spune:
Nu sunt prea mult adepta pedepsitului in public gen time-out in magazin/parc. Si asta pt ca ma gandesc ca aduce un stres suplimentar copilului (jena, rusinea) si asta duce la si mai multa disobedienta. Mai ales dupa 3-4 ani apare jena fatza de ceilalti.
Noi la magazin l-am potolit pe alex alex pana acum un an la magazin parca intra in priza. Nu ne-a bombardat niciodata cu vreau aia, aialalta etc., doar ca incepea sa alerge ca disperatul si unul din noi clar trebuia sa stea nuami dupa el si doar celalalt putea face linistit cumparaturi. Daca incercam sa-l restrictionam, abia atunci obtineam crizute de la el. Am incercat si cu "mergem acasa in momentul asta", dar sotul se tinea mai greu de promisiuni pe vremea aia, mai mult se folosea de asta ca o amenintare. Plus ca era total incomod sa iti lasi cumparaturile balta in secunda aia, timpul era mereu dusmanul nostru, nu aveam timp de mers la cumparaturi fantoma doar ca sa-l antrenez pe alex sa se comporte civilizat.
Asa ca metoda a fost: ok, mami, nu stai langa noi / tipi / plangi ca disperatul, atunci sus in carut (in locul special de copii). Si nu mi-a pasat ca urla din toti plamanii (si ce plamani!!), la un moment dat se potolea si stia ca nu cedam daca el continua cu tantrumul. Daca imi dovedea ca s-a potlit si nu mai e nervos, il lasam iar pe jos (adica ii aratam ca am incredere ca de data asta o sa ne asculte). Dar daca se relua circul, si noi reluam urcatul sus in carut. Si in scurt timp am obtinut ce vroiam de la el. Nu stiu daca asta a coincis si cu o perioada de maturizare la el, cert e ca la noi a mers. Dar dupa ce-l suiam sus in carut, nu-i mai adresam nici un cuvant, nu mai stateam iar la explicatii etc., ci ne vedeam de cumparaturi. La un moment dat tot obosea (el cand urla se si zbatea din toate incheieturile), asa ca se instala si calmul.
dianocica spune:
quote:
Originally posted by simali
Eu cred ca ar trebui sa ne intrebam si de ce parintii respectivi stau si lacrimeaza pe la usi dupa ce i-au oprit copilului televizorul drept pedeapsa pentru teme nefacute pana la ora 9 seara.
Verisoara mea poate sa suporte sa-i spuna copilul "tampito" sau sa-i arunce-n cap cu un autobuz din metal de cam 1/2 de kilogram dar nu este capabila sa suporte sa-l pedepseasca. "Mi se rupe inima de mila lui cand plange...", spune ea. Dar ce o face sa nu-i fie mila de ea insasi asta imi este chiar imposibil sa inteleg. Cred ca parintii care nu au nici un fel de mila de ei insisi predau copilului lor o lectie periculoasa: cum sa te lasi abuzat de cei pe care-i iubesti.
pentru ca oamenii au diferite grade de toleranta. ceea ce pt unii poate parea inacceptabil, pentru altii e perfect normal.
acum cateva zile mi-am luat o cutie de pepsi. ajungand in parc am pus-o pe banca, singurul loc unde putea sta in picioare, desfacuta fiind. la un moment dat d a vazut-o, s-a uitat la ea si, evident, a rasturnat-o. am luat cutia goala, am dus-o la gunoi si asta a fost tot. nici macar nu l-am intrebat de ce a facut-o, pt ca mi se parea evident si deloc de condamnat. ziua urmatoare am vazut un copil care si-a luat-o pt ca varsat din greseala propria sticla cu apa.
daca-mi zice tampito pt ca fac o tampenie, atunci are dreptate si dinnou e vina mea ca stie sa foloseasca acel cuvant. daca imi da cu ceva in cap intr-un acces de furie, intr-un moment in care eu nu l-am inteles si mai are si altele pe cap (la noi, de ex, un mare stres si iritabilitate pe fondul iesirii a 4 masele deodata), asta e. n-o sa-l pedepsesc pt asta. si da, nu as suporta sa il vad plangand. in nici o circumstanta.
daca tie iti pare ca asta inseamna ca il invat sa ii abuzeze pe cei iubiti, mie imi pare ca ii arat ca ii sunt alaturi in orice conditii (si ii sunt) si ca poate avea incredere in mine.
I'm not trying to be difficult...it just comes naturally.