Parinti cu grave deficiente emotionale

Raspunsuri - Pagina 9

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Clover spune:

Am citit anul asta un articol ca adolescentii duc o viata mult mai buna daca au reguli clare care se respecta. Nu cred ca a zis nimeni ca prin autoritate se intelege sa il pui pe coji de nuca la colt.

If all else fails, look cute.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns MissParker spune:

Ca sa revenim on topic, eu cred ca si aceasta falsa autoritate porneste tot de la deficientele emotionale ale parintilor, care doresc - in sfarsit - sa se impuna si ei in fata cuiva, iar copilul este cel mai la indemana, deci el va fi victima sigura...

Intotdeauna mi s-a parut ridicola pretentia "eu te-am facut pe tine, deci trebuie sa ma respecti" si alte ineptii de genul asta... Cine traieste dupa tiparul asta e vai de capul lui...

Parintii maturi emotional stiu sa fie un exemplu bun si sa creeze reguli care sa-i dea copilului siguranta si certitudinea ca are niste indrumatori capabili langa el si nu niste tirani, pe cand parintii care vor doar sa-si impuna autoritatea sunt mai labili emotional decat insusi copilul lor, iar copilul simte asta si de aici incep toate belelele.


Felicia 37+ mami under construction pentru - David
Poze cu noi si vacantele noastre
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ruxandra_sb spune:


In Nr.22/2008 din Stern, articolul de baza se numea "Hai, educati-ma!" (Copii vor reguli, parintii liniste si pace. De ce societatea creaza mici monstri), si acu citez din www.stern.de/politik/panorama/:Familientherapeut-Bergmann-Kinder/622171.html" target="_blank"> interviul cu Wolfgang Bergmann, specialist in educatie si seful Institutului pentru Psihologia copilului si a Terapiei de invatare, din Hanovra. Casatorit, tata a 3 copii. Mai multe despre el www.kinderpsychologie-bergmann.de/html/wbergmann.html" target="_blank">aici. (scuze pt traducerea imperfecta si pe fuga)


Intrebare: Peste tot intalnim mici tirani si mici printese. Educatia lor pare sa fi scapat parintilor total din mana. Care este cauza acestui cult pentru copil?

Familile moderne, de dimensiuni mici, traiesc izolate si sunt foarte orientate spre sine. Si pentru ca sentimentele dintre barbat si femeie sunt, in cultura noastra individualista, putin periclitate => copilul devine substanta familiei. Ajunge in centrul atentiei, atat a dragostei parintesti -ceea ce este bine-, cat si a narcisismului si ambitiei parintilor, ceea ce este gresit.


Aceasta inseamna ca ei trebuie sa fie mereu copii deosebiti?

Da. Si ca sa nu ramana cumva in urma, sunt introdusi -cel tarziu de la 3 ani- in programe speciale. (...) Copilul este impins catre rivalitate si competitie, inainte de a dezvolta sentimente sociale.


Deci un rasfat teribil pe de-o parte, si presiunea pt reusita pe cealalta parte. Asta nu poate fi bine pt dezvoltarea copiilor.

Este o combinatie diabolica. Si, din pacate, afecteaza majoritatea copiiilor. Incep de mici sa faca comparatii si sa se teama de ele, au sentimentul esecului, etc. Pe de alta parte, din cauza rasfatului, devin maraiti, egoisti, pretinzand tot mai mult de la parinti.


De ce asa de multe mame sunt de parere ca trebuie sa faca totul perfect?

In primul rand din iubire pentru copil. Apoi, traim intr-o cultura a perfectionismului. Dar aceasta goana dupa perfectiune are si ceva narcisist. Vrei sa apari in scena ca mama sau tatal acestui super-copil. Deci copilul nu are voie sa rateze. Altfel scade increderea in sine a parintelui.


Deci copiii nu au nevoie de parinti perfecti..

.. ci de parinti puternici, stabili, ce stau in viata preum stanca. Parinti catre care un copil poate privi in sus, cu admiratie, parinti la care se simt in siguranta si unde gasesc consolare cand au mici/mari necazuri.


De ce nu poti fi acesti parinti perfectionisti niciodata parinti puternici?

Daca parintii incearca sa fie perfecti, atunci inseamna ca-si pun mereu intrebari despre sine si actiunile lor. Dar un copil are nevoie, cel putin pana la 15 ani, de parinti cu o mare incredere in sine, parinti care mai si spun: "Esti fiul meu si acum faci exact cum ti-am spus sa faci. Punct!" Parintii care au vesnic indoieli sunt pentru copii niste catastrofe.


In cartile dvs. afirmati ca cei mici vor de fapt sa fie ascultatori..

Da, de oamenii in care au incredere si pe care-i respecta. Daca copiii nu sunt ascultatori atunci inseamna c-au pierdut increderea si respectul. De aceea este asa importanta o "buna autoritate". Atunci poate educatia sa si reuseasca.


Am avea mai putini mici tirani daca tatii s-ar implica mai mult in educatie?

Nu neaparat. Tati care vor mereu sa fie numai prieteni cu copiii lor sunt de nesuportat. Nici un copil nu vrea sa aiva aceleasi drepturi ca si tatal sau. Un copil vrea sa-si admire tatal. Si are si dreptul la aceasta.


Multe mame si tati incearca, in zilele noastre, sa tina mai toate frustrarile departe de copil.

Chiar daca iti sfasie inima, trebuie sa-l lasi pe copil sa treaca si prin caderi. Iar la cei mai mari, parintii trebuie sa fie clari: "Nota patru de la matematica este a ta si nu a mea. Si daca nu iei bacul este problema ta, nu a mea." Parintii trebuie sa-i invete incet, incet pe copii sa preia din responsabilitatea vietii lor.


Deja de mici copii au voie sa decida totul: daca imbraca rochita roz sau pe cea verde, daca isi pregatesc ghiozdanul de cu seara sau de dimineata. Conduce cu adevarat aceasta la autonomia copilului?

Normal ca nu. Autonomia se contruieste prin interiorizarea regulilor unei familii, a regulilor convietuirii sociale. Invatand sa perceapa lumea ca pe o structura ordonata devin oameni suverani. In adancul inimii lor, acesti copii sunt in cautarea unui adult care sa le spuna -in sfarsit-: "Esti probabil cea mai dulce fiinta din lume. Dar totusi vei imbraca rochita verde, cea groasa. Fara discutii."


De ce atatia parinti se tem de conflicte?

Parintii moderni apartin generatiei televizorului; petrecand o buna parte a copilariei in fata tv-lui. Au crescut de mici intr-o cultura narcisista si consumatorista, fiind la randul lor rasfatati. Acesti tineri parinti devin repede epuizati si suparaciosi.



Are mama doi flacai.. Matei (6) si Grigore (1)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns filofteia spune:

Eu am o nelamurire...
Ieri am asistat fara sa vreau la o discutie dintre doua mamici de clasa I. Una era vanzatoare in magazinul in care eu cautam una alta si cum vorbea foarte tare si convinsa/mandra de ce spunea nu am putut sa nu aud.
Povestea cum fetita ei nu invatase poezia pentru serbare si cum ea a certat-o si pedepsit-o si i-a spus:
"Vine al doilea copil si nu mai am nevoie de tine, te arunc la gunoi"
"Ce ma fac eu cu doi ca tine??"
"Nu vei mai iesi din curte de la bunici, eu plec in concediu, iar tu vei ramne ca o proasta acasa"
"Ca n-o mai bate ca si asa nu se cunoaste nimic"
Etc...etc...
Problema mea este ca si acum am un regret ca atunci cand celalta mamica a plecat nu am incercat sa-i spun doamnei respective ca nu are o atitudine corespunzatoare si cat de mult o dor cuvintele astea pe fetita ei.
Si totusi ce drept am eu sa fi incercat sa dau sfaturi de acest gen...nici macar nu am o pregatire, am doar experienta proprie si ce am citit pe ici pe colo.
Voi cum procedati??/ Va implicati?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ingrid S spune:

MissParker, cred ca citatul ala era ceva de genul: "eu te-am facut, eu te omor", nu era vb de respect acolo. Si da, eu sunt una dintre persoanele care cere respect din partea copilului si nu numai. Sa ma respecte ca parinte, ca adult, cum vreti voi s-o luati. Mi se pare inacceptabil sa imi spuna copilul la 5 ani: "fa proasto, taci din gura", cum am mai auzit, din pacate destul de des. Sau sa-mi raspunda cu inegalabilul: "hai sictir!" cand il rogi sa faca ceva. Eu ii ofera dragostea mea, il voi creste cu atentie si rabdare, ii voi oferi sfaturile mele de cate ori le va cere, dar nu voi tolera un limbaj de mahala, pe principiul: lasa, ca-i mic, nu stie sau si mai grav: e libertate de exprimare, chestii tampe auzite din partea unor mame.
Si da, sustin inca o data, regulile sunt bune, dar sa fim atenti CE reguli impunem, pentru ca nici ce-i prea mult, nu-i bun. Tot ce-mi doresc de la copilul meu e sa fie fericit...asta vrea orice mama.
Am vazut un film in care se spunea o replica: "Mama este Dumnezeu in ochii unui copil"! Mi-a placut foarte mult. Pentru un copil, noi mamele suntem capabile de orice. Dar, sa nu lasam ca Dumnezeul pe care-l vede copilul in noi sa fie demonetizat. Daca le permitem injurii si istericale...vai de noi!

Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/Ingrid28_photo

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns kariguld spune:

despre autoritatea in sensul bun al cuvantului, ma refeream .

ai mei copii m-au intrebat de cateva ori,:"de ce trebuie sa respectam regulile voastre, cele de la scoala, ale bunicilor??" iar noi le raspundem cam asa:"pentruca, atunci cand respectati ce spunem noi sunteti sub protectie, pentruca va iubim si vrem sa aveti o directie buna in orice lucru, pentruca va ajuta sa luati decizii bune!!!"
copii, in general, pricep foarte bine ce se intampla in jurul lor, mai bine decat credem noi ca pricep!

Kari

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns kariguld spune:

in discutii de genul celor prezentate de filofteia, nu cred ca m-as baga. ma uit si la mama care rosteste asemenea cuvinte copilului ei, si de cele mai multe ori se vede ce fel de mama este. cred, ca astefel de parinti care spun asemenea ineptii copiilor, lor, in auzul lumii, simt nevoia sa fie auziti, sa fie admirati????, cred probabil ca cei din jur ii vor aprecia.....ce mai?!, au nevoie de atentie! si in general oamenii care vb tare, sa-i auda toti din jur, chiar si necunoscuti, si cei care vb mult si monopolizeaza discutia, care te intrerup des si nu te lasa sa spui nimik si acei oameni au probleme emotionale, poate....
dar sa nu deviez de la subiect.
copii, fara a invata respectul, (pe noi trebuie sa ne respecte caci pe noi parintii deschid ochii, petrec cel mai mult timp cu noi) cum vor putea sa-i respecte pe altii? pe prietenii lor de joaca? de scoala mai tarziu? pe alti oameni?
respectul se invata, iar noi parintii avem datoria sa-i invatam, daca vrem sa fim respectati la randul nostru.
ce semanam, mai tarziu vom culege! inevitabil!


Kari

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns alra spune:

mie mi-a placut interviul reprodus de ruxandra_sb. cam acelasi lucru incercam sa zic si eu in mesajele anterioare - ca dorinta de a fi parintii perfecti nu aduce nimic bun.

eu cand am avut-o pe laura nu am incercat sa fac totul perfect, am incercat in primul rand sa ma adaptez la noua viata si sa gasesc un drum usor pentru toti din familie. evident ca viata noastra s-a schimbat radical dar am incercat sa nu duc asta la extrem si sa nu ne abandonam total noi ca persoane.

si in ultima vreme am inceput sa cred din ce in ce mai mult ca tocmai dorinta perfectiunii este cea care te face sa dai gres.
aici am un exemplu nelegat de educatie - alimentatia. dar l-as lua ca pe o metafora. noi nu avem reguli stricte insa avem in familie o alimentatie diversa si relativ "sanatoasa". mancam multe legume si peste, dar nu excludem prajelile in totalitate. laura mananca cu noi - de la 1 an si ceva, orice mancam noi. in momentul acesta mananca orice dar prefera legumele cu sos.
cam toti pe care ii cunosc gatesc special pentru copilul de 2 ani, paseaza, au multe restrictii si principii peste care nu concep sa treaca. si controleaza ceea ce mananca cel mic, relativ stresati daca li se pare ca nu mananca suficient.
copiii incep usor usor sa aiba diverse probleme cu mancarea - refuz, selectii stricte, nu accepta decat pasat etc.

parintii se intreaba cum se poate asa ceva? ei au vrut sa faca bine! sa ii dea ce e mai bun, mai sanatos! cu siguranta nu au avut noroc, au un copil sclifosit, asa e firea lui! Tu ai noroc! A ta mananca orice! Dar eu nu i-as da cartofi prajiti - te gandesti la ficatul ei? Cum, ii dai inghetata? Dar gatutul ei?? Cum sa nu ii pasezi, nu are inca masele!

Nu stiu cat sunt de coerenta ... Nu ma refer numai la mancare in povestea anterioara. Incerc sa spun ca dorinta de a face totul perfect da gres si conduce la frustrari. "Eu am facut totul pentru tine, nu am avut noroc" - sau "tu esti de vina, nu imi rasplatesti eforturile"

Intelege cineva ce vreau sa zic?




Vacanta cu Laura in Romania

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns alra spune:

relativ la educatia autoritara si la exemplul mamicii voastre care vorbeste sa auda lumea uite ce cred eu:

oamenii respectivi asa au fost crescuti ei insisi. asa vorbeau "oamenii mari" cu ei. acuma cand au copii le vorbesc la fel de fata cu ceilalti caci asa par si ei "oameni mari".
si apoi daca ei au primit acel fel de educatie sunt cumva "dresati" sa o transmita mai departe. pentru ei autoritatea lor si copilul "ascultator" pana la extrem e una din valorile care le-au fost inoculate de mici.

cunosc pe cineva care dadea peste manuta unui copil de 1 an si un pic cand acesta apuca obiecte nepermise. venisera bunicii si persoana respectiva zicea cu mandrie "eiii, mama il bate imediat, pai de crede el? tata e moale, nu il bate... trebuie sa am grija ca il rasfata" asta era una din valorile ei si asa credea ca trebuie educat copilul. si asa fusese si ea la randul ei educata.


Vacanta cu Laura in Romania

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns kariguld spune:

eu inteleg alra, foarte bine ce ai spus. si sunt de acord!!

cuvantul cheie, cred ca este, echilibru!!!!!



Kari

Mergi la inceput