Nu stiu cum se numeste ceea ce traiesc eu

Happy_in_TO spune:

Mi-a adus aminte de o vorba "if you are going throug hell, keep going!" adica "daca treci prin iad, mergi inainte!" parca Churchill a zis-o...

Este adevarat! Mie mi-a dat putere de a nu ma intoarce in iad, de a merge inainte chiar si in zilele in care nu vedeam nici o raza de soare inainte! Nu te lasa amagita de clipele frumoase, sint inselatoare la fel ca si promisiunile ca nu se va mai intimpla niciodata!

Clover spune:

Din ce am citit eu, oamenii care au o perspectiva pozitiva asupra vietii( ca oamenii sunt buni) sunt mai capabili sa gaseasca solutii si sunt mai fericiti decat cei care au o perspectiva negativa( ca lumea e rea si nu te poti increde in nimeni).Faptul ca toate povestile(normale) au un final fericit nu e intamplator.

Se stie ca persoanele raman in situatii abuzive indiferent de educatie, conditie financiara si statut social. De ce incercam atat de tare sa ii invinovatim pe parinti cand ea singura recunoaste ca era prinsa in plasa fara sa mai poata rationa? Oricat de nepragitata de viata ai fi, cand cineva in care poti avea incredere iti spune ca partenerul te inseala inseamna ca te inseala. Tind sa cred ca a fost si o problema de rebeliune, si-a ales prost momentul in care sa nu mai fie copilul ascultator si sa nu faca ce ziceau parintii, ci sa creada ce simtea ea.

Miluna spune:

Daca pleaca de acasa inainte de divort, se numeste ca a parasit ea domiciliul conjugal, si ca atare poate fii ea invinuita de destramarea casniciei. Divortul se acorda oricum, e vorba doar din culpa cui se pronunta. Din cite am inteles eu nu are importanta din culpa cui e divortul, din punctul de vedere al incredintarii copiilor. Plus ca ea poate duce martori pentru a justifica plecarea. Martorii pot fii si parintii ei, si nu trebuie sa declare neaparat ca au luat parte la vreo scena, pot declara si doar ce le povesteste fata lor.
Incognito, cel mai bine ar fii sa iei legatura cu un avocat care sa te lamureasca mai bine ce poti face in situatia ta. O consultatie nu e scumpa, si te va ajuta sa-ti pui ordine in ginduri. Eu in prima zi dupa ce am descoperit ca ex-ul meu ma inseala (cind am realizat defapt cit ma minte) m-am dus direct la un avocat. Nu stiam nimic despre cum decurge un divort, si m-a ajutat mult consultatia respectiva. Chiar daca nu am divortat imediat, macar eram informata si ma simteam mai sigura pe mine.
Parerea mea personala e ca poti sa te muti linistita, nu trebuie sa locuiesti cu el pina se finalizeaza divortul. Dar daca astepti sa amenajezi apartamentul luat de parintii tai, si apoi sa te muti... asta va dura mult. Eu, in locul tau, mi-as lua copiii si m-as duce la parinti pina se rezolva divortul. Esti si mai in siguranta cu ei decit singura. Si ai si suportul lor moral.
Astept cu nerabdare sa vii cu vesti bune, sa ne spui ca ai facut un pas in aceasta directie. Hai, curaj, suntem alaturi de tine

rasfatzata spune:

si eu sunt alaturi de tine ,spun ca nu merita sa te inbolnavesti din cauza unui barbat ,asa ca fi hotarata si fa primul pas,iti doresc sa treci peste toate hop-urile si sa ne vedem sanatoase...

incognito spune:

Fetelor,imi crapa capul de-a dreptul de atitea ginduri.Copiii i-am dus la ai mei pretextindu-i lui ca le ofer o mica vacanta cu mai mult rasfat in felul acesta,in plus eu am programul la serviciu incarcat peste medie,sint colege in concediu,si in felul acesta nu ma pot ocupa suficient de ei.In plus,nu mi-e prea bine cu sanatatea.
Vreau sa termin mai repede pentru ca nu mai am rabdare.De trei saptamini abia schimba cu mine citeva cuvinte,nu au mai fost scandaluri,ne vedem tangential cind eu plec la serviciu si el vine.Lipsa copiilor de acasa m-a aruncat de-a dreptul intr-o stare de simt al inutilitatii care ma face sa fiu si mai depresiva.Pentru ca am fost atit de mult singura am reusit sa iau legatura cu o doamna avocat cu oarece experienta in divorturi ,e o femeie bataioasa dar am sentimentul ca ma priveste oarecum ciudat si asta ma face sa bat inapoi un picut,sa fiu nesigura.Pe undeva,femeia are motive pentru ca m-am gindit eu,in ideea sa scap mai repede,sa-l conving pe el sa faca cererea de divort-urmaresc sa porneasca actiunea gidilindu-i orgoliul si de a-i oferi satisfactia ca el sa fie reclamantul si eu pirita.Avocata mi-a spus verde in ochi ca va fi o lupta fantastica in situatia aceasta.Ce m-a determinat?Va explic.Ultimul nostru schimb de ,,amabilitati,, a fost cu precizarea ca nu voi vedea pensie alimentara de la el sub nici o forma,numai sa indraznesc sa inaintez actele si are grija sa ma distruga in scurt timp.Mi-a spus-o atit de hotarit incit...dupa vreo 30 de minute in care m-am gindit pe toate fetele inchisa in dormitorul copiilor pe care de fapt il ocup numai eu acum,m-am intors la el si m-am decis sa-i spun ca sint de acord absolut sa-i dau satisfactia sa demareze el divortul,pentru ca am devenit fricoasa-mi-e frica si gata!,ma copleseste frica asta,ma paralizeaza- si bineinteles cu furie controlata i-am promis ca voi fi de acord sa nu solicit pensie alimentara eu cu mina mea in hirtii si sa nu iau nimic din casa dar din momentul acela sa rupem orice legatura,sa nu se opuna ca cei mici sa ramina la mine,sa nu foloseasca depresia mea ca sa complice lucrurile dat fiind ca ii las tot.A fost ceva gen metoda trocului care a parut sa prinda apreciabil.De citeva zile il observ ca e pe ginduri,nu reusesc sa-mi dau seama daca ii convine asa complet,dar in contextul acesta in care eu am promis sa nu cer nimic,sa nu iau nimic,pare sa nu mai fie atit de interesat sa ia copii pentru el si atit de furios.In plus am promis ca-i voi pastra numele,subliniindu-i,pentru ca totusi nu m-am putut abtine, insa ca nu datorita iubirii trecute ci pur si simplu in interesul copiilor,in ideea sa nu fim ei cu un nume,eu cu altul.Imi dau seama ca nu sint corecta fata de mine dar daca asa se poate amiabil accept orice.Isi ocupa timpul cu activitati suplimentare in afara obligatiilor de serviciu din care am impresia ca cistiga destul de bine si foarte bine,nu ma intereseaza deloc,chiar ma bucur,lipseste mai tot timpul lucru care mie imi convine ca sint lasata in pace.Tin sa mentionez ca si amanunt ca nu beneficiez in vreun fel la momentul acesta dec ceea ce cistga el in plus,nici macar salariul nu mai m-a interesat.
Stiu ca accept de buna voie umilinta dar daca asta e calea cea mai simpla si fara scandal in care pot scapa odata din situatia asta pe cuvint ca nu mai conteaza.Tot tatonez terenul,cu avocata vorbesc aproape zilnic si ma sfatuieste doar sa am mare grija de mine-chiar daca nu o simt complet in asentimentul meu dar cred ca femeia nu s-a mai lovit de asa o situatie in care chiar sotia se lasa jos,jos de tot desi a suportat multe.Ai mei ma necajesc,pentru ca imi dau impresia ca de cind am dus copiii acolo nu prea mai sint asa interesati de mine,oare spera in sufletul lor de parinti sa se reconcilieze situatia dintre mine si el?Ma intreb si eu.Oricum ,independent de ei,nu voi da inapoi.Inseamna sa ma automutilez.El trece macar o data pe zi ori la doua zile pe la ai mei sa vada copiii si bineinteles,tese vechea poveste ca toate problemele sint la mine,el e o.k.
Sint tensionata,cred se si simte din mesajul meu,nu stiu cum sa o dau la pace in sensul sa terminam cit mai pasnic de aceea sint in stare sa las de la mine totul,dar totul,exceptind copiii categoric!Macar sa se termine si poate voi gasi puterea necesara sa lupt apoi pentru drepturile legale ale copiilor intr-un final.Pe undeva,caut sa-l pacalesc in felul acesta dar merita.Nu a fost decit un monstru.M-a ajutat sa ma mutilez emotional treptat,cu consecventa.
Sint oarecum in conflict cu mine pentru ca in ciuda tuturor umilintelor si abuzurilor indurate mai am un dram de stima de sine,insa nu pot face fata altfel acum.Daca tot e liniste sa mai astept sa mai prind putere sau sa-i dau inainte asa?Ce sa fac?Cum sa fac?Voi stiti ca mi-e frica de el.Si e in stare sa ma distruga,il simt eu.Chiar daca nu si-a mai dat arama pe fata.Si daca plec,sint sigura ca va va avea atita indrazneala incit sa vina sa ma bata mar de data aceasta chiar in casa alor mei.
Sa nu ma judecati aspru,va rog din suflet,hai sa ne gindim cum sa fac.Au fost multe traume,nu mai suport altele,mai usor as suporta sa-l vad plin de el ca crede ca ma infunda,nu va reusi sa o faca,pe cuvint ca nu!,chit ca aduc doi avocati si psihiatrul in instanta,plus vecina de apartament care mi-a confirmat zilele trecute ca a auzit si stie de toate violentele de la noi si ma bazez pe cuvintul ei ca va veni sa ma sustina.In plus,cind s-a mai intimplat in cursul zilei,ferestrele au mai fost deschise si s-a mai auzit si in magazinul de dedesubtul apartamentului-am indraznit si am vorbit cu vinzatoarele care mi-au marturisit ca au fost tentate sa intervina in vreo doua rinduri dar brusc au fost inchise ferestrele si nu au mai reusit sa auda mare lucru.Deci,martori buni as avea,in ultima instanta ii aduc si pe ai mei.Ce sa fac?Cum sa fac?
Sint agitata,obosita si nu ma simt bine deloc.Credeti-ma.
Va pup pe toate,
Cu drag,

Incognito

mami de Ioan si Ioana-06.01.2003

Porumbita spune:

eu vb din pct meu de vedere....
eu nu m-as lasa asa jos cum spui, as deveni ingrozitor de bataioasa nu as renunta nici la pensie alimentara si in general nu as face nimic care sa ii mangaie lui orgoliu;
m-as duce la 1-2 psihiatri sa am patalama la mana ca sunt sanatoasa si apta sa cresc copii, as baga actele de divort si dc ar veni dupa mine sa ma loveasca as scoate certificat medico legal si in paralel cu actele de divort as deshide proces pentru vatamare corporala si emotioanla...

paralel as duce o campanie ampla in care mi-as implica parintii si as inceta sa mai ascund lumii ce cosmar traiesc... (a, si dc ar indrazi sa ma lovesca as trimite certificatul medico legal pe toate adresele de email ale colegilor lui de munca si ale prietenilor)

m-ar durea in 14 sa il mai protejez pe el...
as afla si cine sunt fostele mandre ca sa le citez in divort (pt ca in nici un caz nu as iesi eu parte vatamata in divortul asta)...
dar asta as face eu... tu probabil ca vrei sa procedezi altfel (si e parerea strict a mea, cred ca multttttttt prea jos te lasi pe tine, pana cand o sa fii presul lui de sters pe jos si cine stie si cat va dura batalia pt custodia copilor)

sanziana72 spune:

Incognito, imi pare rau ca te simti asa, dar nu te lasa. Mergi inainte.
Gadila-i orgoliu in prezenta lui daca asa crezi ca poti evita niste violente, dar nu iti fa iluzii ca el va respecta un troc pe care l-a facut verbal cu tine. Nu te respecta, asa ca nu are nici un motiv sa respecte ceea ce ti-a promis. Poate cel mult sa il respecte o vreme, dar apoi, daca te simte slaba, va incerca din nou sa te incalece.

Nu trebuie sa ii dai nici o portita prin care sa poata profita din nou de tine. Si nu te umili in fata lui, pentru ca asta vrea.
Te loveste acolo unde stie ca te doare, in copii.

De unde stii ca te poate distruge ? Acest sentiment este doar dictat de frica pe care o ai fata de el. Nu e Dumnezeu, e si el om. Aduna dovezi, aduna martori (se pune mare baza pe ei in justitia romana din cate stiu eu), foloseste-ti mintea! Il poti invinge, dar esti paralizata de frica.
Invinge-l cu propriile arme. In fata spune ca el, dar fa ca tine. Oricum pe ceea ce spune el nu te poti baza pentru ca a dovedit deja ca stie sa minta. Lasa-l sa creada ca te-a invins, dar pregateste-ti retragerea. Se poate iesi dintr-o astfel de situatie, crede-ma! Iar frica, chiar daca pare de necrezut, o sa dispara si ea cu timpul, cand il vei scoate din viata ta (chiar daca poate dura cativa ani).

Intreab-o pe avocata cum e mai bine sa procedezi. Nu stiu daca a-l lasa pe el sa dea divort e o idee buna. Vezi cum priveste justitia aceste lucruri. Cred ca mai bine ar fi de comun acord. Dar nu sunt jurist. Verifica insa cum e tratata custodia copiilor cand esti parata, sa nu cumva sa iti tai singura crapa de sub picioare.

Am inteles ca in unele cazuri si daca ai tinut un jurnal este folositor ca sa dovedesti abuzul. Daca nu ai un jurnal, poate ca ceea ce ai scris aici pe forum ti-ar putea folosi. Studiaza cu avocata toate avantajele pe care le ai.

Inteleg ca banii si lucrurile care ii raman, il intereseaza. Foloseste asta ca punctul lui slab.

Si nu uita:
esti frumoasa,
esti tare,
esti curajoasa,
esti o mama buna,
esti femeie,
esti libera,
esti invingatoare,
ai dreptul la iubire,
la liniste,
la fericire,
la tandrete.
Repeta-ti aceste cuvinte in fiecare zi si de cate ori simti ca cedezi nervos. Sunt adevarate, chiar daca momentan nu le vezi din cauza fricii.
Nimeni nu te poate umili fara acordul tau. Nu il lasa sa o faca, chiar daca in fata lui vei juca jocul umilintei, ascute-ti sabiile in spate, pentru ca el o face.

Poti gasi o viata mai buna pentru tine si pentru copiii tai.


"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari – doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)

Victoria spune:

Incognito, practic, concret, de ce anume ti-e frica? Tot repeti ca te poate distruge, adica ce sa-ti faca? Sa te omoare? Il crezi capabil de crima?

Intreaba avocata daca sunt valabile inregistrarile audio si poarta cu tine un reportofon, poate "prinzi" vreuna din amenintarile lui, cred ca ar fi f. folositoare la proces...

Si eu cred ca nu tine neaparat sa ia copiii, e f. greu pr. un barbat sa creasca un copil mic, mai ales daca are/a avut aventuri, un copil l-ar incomoda si i-ar complica viatza. Stai linistita, ti se vor incredinta copiii. Si nu renunta la pensie...

Arhistefy spune:

Ai grija cu pozitia de parata in procesul de divort, draga mea. El va trebui sa inventeze oarece motive de divort, credibile, pe care le va dovedi cu martori (mincinosi, desigur). Tu ce faci? Nu le combati pentru ca asa ai promis, sau ce faci? Apari ca sotie si mama denaturata, Doamne fereste? Nu cumva ar avea efect asupra custodiei copiilor?

Si chiar, ce poate sa-ti faca?

incognito spune:

Of,of,of,fetelor!Voi aveti dreptate in tot ce-mi spuneti dar eu asa marcata sint de toate iesirile lui,de toate lucrurile urite incit as da de la mine aproape orice numai sa se termine in liniste.
Nu stiu daca ar fi in stare sa mearga pina la extrem,in sensul sa ma omoare la modul concret.Are alta tactica.Ma preseaza psihic.Stie ca asta ma dezechilibreaza.Si o poate face in asa maniera incit sa ajung sa cedez sa-mi pun singura un lat de git.Umilinta,jicnirile,tipetele sau mai bine spus racnetele,invinuirile-chiar daca nu-s vinovata,izolarea impusa,supracontrolul,amenintarile cu scandalul pe la serviciu,toate combinate cu taceri prelungite in care stau arc si astept.-Sint ingrozita de astea.Mi-e frica.Si el stie ce ma sperie,ce nu mai pot suporta.Mi le poate face si dupa un divort legindu-se de te miri ce ori in timpul lui,oriunde m-as duce,daca vrea.Sau s-ar putea sa nu le mai faca deloc dar ...nu cumva datorita traumelor psihice repetate nu mai pot evalua corect???
Da....Trebuie sa iau in considerare si sa ma gindesc nu bine,ci foarte bine.

Va multumesc mult.
Cu drag,

Incognito