Nici cu tine, dar nici fara

lacrabaciu spune:

Sper sa nu-mi iau o ploaie de pietre daca sunt singura care te indemn sa "rupi pisica in doua"; nu stiu daca acum ... daca am inteles bine ai gemene? (scuze daca am interpretat gresit, am incercat sa vad fotografiile si se incarca una singura cu un ingeras sublim); Daca e adevarat ca fetitele sunt gemene, mi se pare foarte greu sa fii singura cu ele caci, in genere am auzit ca atunci cand doarme una cealalta se trezeste si tot asa ... e foarte obositor si inseamna mult sa le supravegheze cineva cand te duci si tu la baie sau cand sterilizezi sticle, pui rufe la spalat ... etc
Insa nu sunt de acord cu multitudinea de scuze care se tot gasesc (si pentru barbati si pentru femei); ca ii este teama ... ca are responsabilitati uriase ... si alte motive ...
Stiu ca e greu ... si eu am luat-o razna cu un bebe care nu dormea deloc noaptea (papa lapte la san de ziceai ca nu a mai vazut mancare deloc in ziua respectiva ... si sa nu sariti ca am facut analize la lapte si am incercat si alte suplimente) iar la 7 dimineata cand sa plec la serviciu cadea cerul pe mine ...
Am dormit separat cu copilul pentru ca sotul nu facea fata la trezirile de noapte, era prea mult pentru el DAR am avut marele marele avantaj ca nici nu ma asteptam de la sotul meu sa faca fata ... si, in plus, imi convenea ca dimineata, cand ramanea cu fetita iar eu plecam la serviciu, el nu era mort de oboseala si o putea ingriji (oricum, fetita dorma pana la 10-11 in fiecare dimineata si abia apoi incepea programul).
Dar perioada aceasta grea trece ... cu multa rabdare ... e limitata sigur ...
Insa eu as pune mana in foc ca sotul tau are pe altcineva si daca se simte vinovat pentru ceva, atunci pentru asta e vina ... (iar pun experienta mea in prim plan - nu e vorba de sotul meu ci de multi altii din jur).
Din pacate, atat de multe cupluri divorteaza in primul an de viata al primului copil ca ma ia cu frisoane ... chiar cred ca lumea a devenit prea mofturoasa ... prea ... nu stiu cum sa nu jignesc prea profund ... ma refer si la mine in acelasi timp ... dar vad si in jurul meu ...
Si ma intreb mereu ... cum se poate sa facem atatea sacrificii la serviciu ... si pentru familie, nu ? ... cum putem suporta toanele sefilor si pe ale copiilor nostri ... nu prea ...?
?????? ce sa mai zic de voi daca aveti o afacere? ... e stress, nu gluma ... nu sunt numai avantaje ... nu curge mierea din cer ...

Majoritatea sotilor simt la un moment dat ca nu il mai iubesc pe celalat ... doar ajungem sa ne cunoastem "prea bine" ... si defectele celuilalt ne sar mai repede in ochi ... dar putini soti o si spun ... Daca al tau o spune ... o cauta cu lumanarea ... eu cred ca trebuie sa incerce senzatia de fript ...

Ma si enerveaza ca 90% dintre barbatii divortati se intorc la sotie ...
Cum esti tu, femeie activa si pe picioarele tale ... nici nu concep sa ii suporti toanele ... eu votez cu separarea ... macar cand mai cresc putin fetitele ... ori va fi un dus rece ... ori va fi linistea ta ... cat despre efectul asupra fetelor ... as miza ca nu se intampla nimic daca pastrati legatura si daca esti suficient de inteleapta sa nu "scapi" nicioadata in fata lor vre-o vorba rea la adresa tatalui;
Cand sotul prietenei mele cele mai bune s-a indurat sa intenteze divort (caci ea nu avea puterea) am tremurat amandoua cu gandul la raspunsurile pe care va trebui sa le dam celor 2 copii (de 5 si respectiv 6 ani); dar viata ne-a demonstrat ca timpul ptin petrecut de tata cu copiii a devenit un atuu pentru noi doua ... acum, copiii au 9 si respectiv 10 ani iar tatal lor ii ia la plimbare aproape in fiecare duminica ... ce crezi ca spun copii? ... "mergem, dar nu mai mult de 2-3 ore ..." E drept, aici e un mare avantaj faptul ca tatal a intentat divortul ... cand vor creste copiii si mai mari ma gandesc ca ar putea conta acest lucru ...
Motto-ul pe care l-am ales eu spune tot ... daca familia nu e fericita, daca nu e armonie ... nu stiu daca mai are aceeasi valoare ...
Eu cred, in concluzie, ca ... daca va separati nitel se va lamuri mai bine ... va aprecia mai mult ce are acum (asa e firea omeneasca) ... iar daca va avea pe cineva intre timp ... si mai bine (cu exceptia riscului de boli) ... caci va vedea ca nimeni nu e cu mult mai bun sau mai rau decat altcineva (persoane normale).

larissa_79 spune:

Din mesajele tale reise ca esti o femeie inteleapta, rabdatoare. El imi pare un pusti speriat. Aveti doua fetite minunate. Odata cu cresterea lor se va apropia de ele din ce in ce mai mult. Mie imi place tare mult un sfat ce l-am auzit candva, intr-un interviu audio: " Ce sa fac cand nu mai pot rabda?" Raspuns: " Mai rabda putin!"
Eu cred ca in cazul asta ti se potriveste pentru ca eu cred ca inca nu s-a risipit totul intre voi!

Larisa si Alexia (13 iulie 2006)

http://www.flickr.com/photos/32393475@N00/

www.sonia.as.ro" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia!

tora97 spune:

Offfff... imi pare tare cunoscut prin tot ce treci si spun asta deoarece asist neputincioasa cum un cuplu, prieteni de ai nostri, sufera fix de aceleasi "simptome" si se indreapta vertiginos spre un divort! Dar la ei s a ajuns in punctul de respingere reciproca, cel putin declarativa

pe de alta parte, cindva, cu multi ani in urma am simtit si pe pielea mea o atitudine identica a consortului (este vorba despre tatal teodorei) se comporta identic: fara implicare, rece, cuvinte de dispret, program de capul lui, iar eu duceam toata casa, de la copil la cumparaturi. Pe atunci rabdarea mea s a terminat dupa 1 an de la nasterea copilului.

acum, cu rufus... am avut si noi momentele noastre nefaste, in care am fost la un pas de separare. firesti dealtfel, caci noi am ars niste etape din viata formarii unui cuplu. am luptat si am tinut cu dintii de aceasta familie, de viata noastra in 2. norocul nostru a fost ca si el a tras la aceeasi caruta.

dar sa revenim la problema ta: spunea una din fete ca ii acorzi mult prea multa libertate, si da, libertatea care tie ti se pare ca ar tb sa fie mana cereasca pt el se transforma in mintea lui in indiferenta din partea ta. spun asta, caci asa am procedat si eu in prima casnicie... avea libertate deplina si ma minunam de ce nu o aprecia! de ce nu aprecia ca putea pleca si veni cind poftea, ca nu i puneam intrebari, ca aveam programe separate... vezi? e o diferenta de a gindi, de a privi libertatea...

apoi, daca tu pozezi in femeia independenta, sigura, ba ii mai platesti si cu aceeasi strategie de marketing, vis a vis de dragoste, si lui i se pare ca nu l mai iubesti, dar nedorind sa pice de papagal, ti o ia inainte si ii da intr una cu "nu te mai iubesc"

tu singura spui ca aveti programe de implicare bine puse la punct, gestionate la linie si punct... nu i obositor?

exemplificare: au fost situatii in care eu si ruf ne am certat. a urmat o perioada de relatii reci, distante (de la 1 la 3 zile maxim) .cind am bagat de seama ca aceste perioade tind sa se prelungeasca am spus ca ceva nu i in regula si am inceput sa le scurtam la singe. si desi, ma simteam indreptatita sa fiu suparata pe el, mi am calcat pe mindrie si, spre exemplu, m am dus la el la santier, cu o cutie de bomboane si un trandafir rosu.... mizam pe efectul surpriza! ori l am sunat sa ne intilnim la o circiuma, sa luam prinzul impreuna, sau s a pomenit cu mine in poarta santierului: il invitam la o jumate de sandwich si un mar undeva, pe o banca intr un parc.

voi aveti aceste "scapari" de tandrete? crede ma ca in ochii lui, a masculului, conteaza foarte mult! dar, ce spuneam, este esential sa ti calci pe suflet, sa alungi durerea din suflet si sa actionezi!

se duce la amsterdam cu baietii? pai m as duce si eu... dupa el. il sun si ii dau intilnire "sint in locul x, hai sa bem o cafea impreuna..." chestii dintr astea!

s ar putea ca si tu sa te fi schimbat.. ce zpun ca s ar putea.. in mod sigur te ai schimbat; si din varii motive sa devii mai mult mama decit sotie, iubita

este usor sa spui: GATA, PLEC! dar cel putin din punctul meu de vedere viata in 2, iubirea, sint "lucruri" ce necesita o lupta continua, ce trebuie intretinute permanent, sint "lucruri" ce nu merg de la sine. iar cind o latura schioapata cealalta e musai sa puna sufletul si osul la treaba spre a reechilibra balanta!

poate am vorbit prea mult, imi cer scuze, sper sa ma fi facut inteleasa

numai bine si multa liniste!



poze multe cu noi/Ana a implinit un an/ 2006/2007
"da aripi unui copil, dar lasa l sa invete singur sa zboare" Marquez

Miluna spune:

Incerc sa-ti raspund si eu, din prisma experientei mele.
Imi sunt foarte familiare dilemele tale, am trecut si eu printr-o situatie asemanatoare. Era clar ca nu mai eram un cuplu, mai mult, stiam ca are o relatie cu altcineva, si totusi, nu vroia sa plece. Relatiile erau tot asa, de colegi de apartament, copilul mic..., nu prea statea pe acasa, imi zicea ca nu se simte bine acasa, si desi i-am spus ca e liber sa plece, nu pleca. De ce? M-am intrebat si eu atunci, si pe undeva cred ca speram ca nu pleaca pentru ca nu vrea, ca poate mai avem o sansa... dar nu era asa. Defapt tot ce il mai tinea era comoditatea (in fond era si casa lui, nu, unde era obisnuit sa traiasca) si remuscarile si vinovatia vizavi de copil. Si nu a plecat pina cind nu i-am facut eu bagajele intr-o zi, cind ajunsesem in ultimul hal de nervi.
Probabil ceva de genul asta il tine si pe sotul tau acasa. Faptul ca sta atit de putin timp acasa sugereaza foarte clar ca vrea viata lui. Fie ca are o alta relatie, fie ca, pur si simplu, vrea libertatea, si poate, relatii pasagere. Nu toti suntem facuti pentru casatorie. Sau poate pur si simplu nu va potriviti.
Si inca ceva, problemele de fertilitate afecteaza grav un cuplu. le-am avut si noi, si viata noastra sexuala a fost data peste cap in perioada respectiva. S-a dus distractia, spontenaitatea. Si cind treaba asta tine ani de zile, eu zic ca trebuie sa fie un cuplu foarte puternic ca sa reziste la asa ceva. Unii rezista. Noi n-am rezistat. A venit pina la urma copilul, dar pe cind a venit el, noi eram deja distrusi, ca si cuplu.
Acum nu stiu ce sa te sfatuiesc, daca sa pleci acuma sau sa mai astepti... numai tu poti decide. Depinde cit de stresata esti in situatia asta, daca il mai suporti in preajma, daca ai unde sa te muti, daca are cine sa te ajute. E undeva acolo un prag de suportabilitate.
Fetele nu vor fii afectate nici acum, nici la un an. Si la un an sunt tot micute, inca nu realizeaza ca tata lipseste prea mult, mai ales ca oricum nu sta mult pe acasa. Nici pe la 2 ani nu pot inca exprima intrebari de genul de ce nu vine tata acasa. Baiatul meu avea 3 ani cind a plecat si i-am spus doar ca tata s-a mutat. Nu a intrebat de ce, nu avea inca conceptul de familie, a luat-o de buna, ca asa e bine. Totusi, pina la virsta asta apucase sa se ataseze de tatal lui si sa-l iubeasca. Se bucura tare cind vine tata la el sau cind au program impreuna. Cineva imi zicea ca mai bine se intimpla cind era mai mic si nu apuca sa se ataseze asa de tatal lui. Dar stii ceva? Nu cred ca avea dreptate. Pentru copil e bine ca are un tata pe care-l iubeste. Desigur, atita timp cit isi asuma rolul de tata, adica isi respecta programul de vizita stabilit de comun acord.

carla2005 spune:

Mie sotul tau mi se pare un pic depasit de postura de tata! Un copil iti ridica multe intrebari existentiale, eu una am avut depresii pana pe la 6 luni dupa ce am nascut, poate trec si barbatii prin asa ceva! Eu zic sa incerci sa il intelegi, sa faceti niste reguli clare, azi iese el in oras eventual maine iesi tu si ramane el cu copii (poate asa va vedea cat iti este de greu), mie mi s-a parut greu cu un copil..cu doi mi s-ar parea imposibil :)!

La noi regulile sunt cam asa:eu dau de mancare la copil sotul spale biberoane, eu culc copilul, sotul strange jucariile, baie ii facem impreuna, la plimbare o data pe zi iesim impreuna, am noroc ca sotul nu este tentat de iesirile in oras! Acum cand Alexandra are 1an si 5 luni e de-a dreptul fascinat de ea, cand ii zice "tata pup"si se duce sa-l pupe il vad ca se topeste pur si simplu, sau dimineata cand se trezeste o aude mergand pe hol si se opreste la el la usa chinuindu-se sa o deschida, el se face ca doarme asteptand rusita, isi pune patura pe cap si asteapta sa-l descopere numai sa-i vada fatuca aia satisfacuta cum zice din tot sufletul "tataaa"! Numai chestiile astea pe mine m-ar face sa fac orice pentru a-mi salva casnicia!

Avem niste prieteni care nuprea se intelegeau, s-au gandit sa faca un copil ca dupa parerea lor "un copil te apropie", acum copilul are 2 ani si 5 luni si situatia lor s-a inrautatit, pleaca cu randul de acasa, fiecare supne ca nu mai suporta dar ca se intorc de dragul copilului, nu cad niciodata de acord, e o atmosfera tensionata, cred eu ca din cauza atmosferei si certurilor din casa (interventia parintilor care mai rau le face) copilul pana la ora actuala nu vorbeste absolut deloc si se vede ca e un copil trist (chiar ei spun asta), ei au ajuns sa dea vina unul pe altul sau eventual unul pe parintii celuilalt, efectiv daca ii auzi ce motive de cearta au te minunezi ( exemplu: de ce a spalat sotul aragazul ce vrea sa spuna ca nu sunt o gospodina buna, etc)! Cand pleaca unul dintre ei spune:"Un copil poate creste si doar cu un parinte", e adevarat, un copil creste si fara ambii parinti, dar nu cred ca daca am facut copilul respectiv ne este indiferent cum creste! Ideea e ca asa cum spune sotul meu, daca cuplul nu este foarte bine inchegat, un copil nu te apropie ci dimpotriva!

Asa ca fiecare stie ce e in familia lui, fiecare trebuie sa stie ce vrea de la viata si sa actioneze in consecinta!

mama de 1 an si 5 luni

Cristina_A spune:

Offtopic:

quote:

---

Originally posted by lacrabaciu

te indemn sa "rupi pisica in doua"

---

Ai putea s-o indemni sa rupa totusi altceva in doua?

************************
When you want something you never had, you have to do something you've never done.
************************
Preparing to run away.

Simona R. spune:

Buna!

Si eu sunt de parere ca tu esti cea care esti in plus in viata lui si ca motivele pt. care nu pleaca sunt sentimentele de vinovatie si faptul ca asa e mai comod.Sunt convinsa ca ai incercat sa-i arati dragostea ta si nu cred ca el isi pune intrebari daca nu cumva tie nu-ti pasa de el.

Hmm...traiesc deja de un an situatia ta si recunosc cu rusine ca imi place sa ma mint ca de fapt e un blocaj psihologic,sau "un cerc vicios" cum zicea Felicia cand de fapt mi-e clar(ceea ce vad si in relatia voastra...si inca mi se pare bine ca va povestiti ce ati facut peste zi si mai aveti o preocupare comuna,afacerea)ca relatia asta este terminata.

Citeam pe undeva ca "singuratatea in doi" este ultima etapa inainte de separarea completa...si nu am auzit pe nimeni ca si-ar fi revenit din starea asta de "divort emotional" prin care trece el.

Dar.........gandeste pozitiv!Ce inseamna pt. tine sa fii fericita..."cu el asa ,sau fara el"..si cine stie....orice se poate intimpla.....

Te pup!

http://community.webshots.com/user/simonarida

ciarli spune:

Buna tuturor si multumesc inca odata pentru preocuparea voastra, chiar ma ajuta foarte mult ceea ce imi spune fiecare dintre voi. Resusesc astfel sa "ies" un pic din problema si sa privesc de afara.

Scuze ca nu am reusit sa raspund in timp util dar am avut ceva treaba la birou (nu lucram impreuna, avem servicii separate, fiecare cu businessul lui, sigur al lui e de baza).

Cei care imi spuneti sa mai am rabdare aveti dreptate (probabil ca ati fi vrut sa ma intrebati :"ma fata, da' tu esti miss perfectiune, iar el zmeul cel rau?", nu ati facut-o probabil din delicatete). Nu sunt miss perfectiune, am un car de defecte pe care le recunosc si pe unele chiar incerc sa le indrept (jur!) dar nu-mi iese de multe ori, si mai am un car de defecte cu care nu sunt de acord, si pe alea nu le recunosc. Probabil ca daca postul ar fi fost al lui se schimba un pic optica, vorba lui Big G, "intr-un accident e nevoie de 2".

Inainte sa nasc m-am documentat si eu destul, am citit tot felul de carti despre ce inseamna sa fi parinte, cum iti schimba asta viata, si m-am straduit sa nu devin o femeie canalizata numai pe copii, sa-l marginalizez pe el, chiar mi-a spus intr-o zi (in focul unei discutii, aceeasi discutie, aceleasi probleme despre care vorbesc cu voi acum), ca se astepta ca (,) copiii sa-mi acapareze toata atentia si sa-l las in pace (!!!).

Cat despre surprize de genul am venit sa te scot la masa, cum zice draga de Tora, sau am venit dupa tine la Amsterdam, nu prea tin. Pe el il sperie tot ce nu poate controla, il debusoleaza, il enerveaza. O singura data a tinut, l-am dus la birou (ca nu avea carnet) si i-am spus ca vin sa-l iau dupa amiaza cu bagajul facut sa plecam undeva, unde vedem cu ochii (pe atunci nu aveam copii, deci ne permiteam), initial a zis "a, nu, unde sa plecam, cum sa plecam asa dintr-odata?" L-am intrebat de ce nu? Ai treaba? si a zis: "nu, de fapt nu am treaba, dar.. ". In sfarsit, am plecat, dar o buna bucata de timp nu a fost prea confortabil, apoi s-a obisnuit.

Uneori am senzatia ca lipsa de libertate pe care mi-o reproseaza (!!!) e doar o nevoie a lui de a-i ingradi libertatea, ca sa aiba motiv sa comenteze. Il intreb "care libertate ti-o ingradesc? Unde ai vrea sa mergi, ce anume ai vrea sa faci si nu faci??", sta se gandeste si nu-mi mai raspunde, sau vine cu stupiditati de genul "pai as vrea sa merg la toate meciurile la Rapid pe stadion" "si??"; "pai, si..". Stie si el ca dintre toti cunoscutii lui el e cel mai liber, si asa a fost intotdeauna (cu toate ca, de multe ori as fi vrut ca el sa ia singur decizia de a nu merge fara mine undeva).

Mai nou, mi-a reprosat ca il sun la telefon ca sa-l verific. E drept ca il sun, daca la 11-12 noaptea nu a ajuns acasa (si nu m-a anuntat ca iese cu baietii, evident ) si chiar sunt ingrijorata.

Si, apoi, ce sa fac, cum as putea eu sa-l tin daca el vrea sa plece? Cand chiar am avut nevoie de el si l-am rugat sa nu plece mi-a raspuns ca "asta e, el nu poate sa-si faca programul dupa mine". Atunci era vorba de un concediu planificat, de o luna in care eu chiar nu am mai putut sa plec, dar el a plecat fara nici un fel de problema si m-a lasat singura". Hm, atunci chiar i-am reprosat lucrul asta.

Poate sunt un pic malitioasa, (nu stiu daca asta e intentia sau nu, dar cu siguranta asa suna), in sfarsit, cert e ca nu pot sa fiu de-a dreptul obiectiva.

Si, e foarte adevarat, ca e simplu sa iei o decizie, ca aceasta a mea, de a pleca, si pe urma sa regreti. De asta inainte de a face pasul am avut nevoie de parerile voastre. Prietenii mei ma sustin, insa, in mod clar, nu sunt obiectivi, sunt la fel de subiectivi ca si mine.

In esenta, voi imi spuneti sa mai stau un pic, sa mai am un pic de rabdare, sa mai fac eu pasi spre el, sa mai pun putin leustean in ciorba, "sa mai pun un pic de chit intre rosturi, cum ar veni", sa cantaresc mai mult faptele decat vorbele, sa pun in balanta ce imi ofera si sa ma gandesc cum ar fi sa nu imi ofere asta. Sa fiu mai putin mofturoasa sau capricioasa, si deocamdata sa ma multumesc cu ce am, ca s-ar putea sa fie mai rau pe urma. Apoi, daca, chiar nu se amelioreaza situatia, sa plec, fara mustrari de constiinta.

Concluzia ar fi, ca 1. pentru fetitele mele nu ar avea prea mare impact despartirea acum sau peste un an, deci depinde numai de gradul meu de suportabilitate si 2. el nu pleaca fie pentru ca se simte parte din familie, dar e cam buimac (cazul fericit) sau pur si simplu ii este mult mai comod aici (cazul mai putin fericit), care dintre aceste cazuri este nu-mi va demonstra decat rabdarea mea inca un timp.



www.kodakgallery.com/I.jsp?c=125dtbzf.4phg5fl3&x=0&y=kdca89" target="_blank">Leia&Maia

larissa_79 spune:

ciarli, dar la inceput cum era? cat ati fost prieteni, primii ani de casatorie? Nu stiu dar mi-e greu se cred ca un om se schimba chiar asa la 180 de grade.

Larisa si Alexia (13 iulie 2006)

http://www.flickr.com/photos/32393475@N00/

www.sonia.as.ro" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia!

ciarli spune:

Larissa, la inceput, a fost frumos, ca orice inceput. Mie mi se pare ca el s-a schimbat, sigur ca nu peste noapte si nu dintr-o data, ci in timp si incet, si aici cred ca e in foarte mare parte vina mea, trebuia sa "gestionez" (suna urat cuvantul, dar nu am altul la indemana acum, dar intelegi tu)altfel problema. Acum e mult mai greu, daca nu cumva, mult prea tarziu. Oricum, am evitat pana acum sa vorbesc despre trecutul indepartat pentru ca nu se mai poate schimba nimic de atunci, chiar daca mi-as da seama unde s-a rupt prima data filmul, tot nu mai pot sa-l lipesc acum. Si a cam fost un meci de tenis intre noi, ba era mingea la mine, ba la el, din pacate nu am profitat niciunul de avantaj, eram prea tineri, prea orgoliosi, prea ocupati, ma rog incepe sa semene cu multe posturi de aici si nu vreau sa reiau aceleasi vechi povesti.

www.kodakgallery.com/I.jsp?c=125dtbzf.4phg5fl3&x=0&y=kdca89" target="_blank">Leia&Maia