Daca totusi e nevoie de pedeapsa, cum sa o aplic?
Daca totusi e nevoie de pedeapsa, cum sa o aplic? | Autor: crisseis
N-am gasit un titlu mai potrivit, dar iata despre ce e vorba:
Cred ca nu stiu sa folosesc pedeapsa.Nu vreau sa fiu genul de mama care sa pedepseasca copilul pentru orice lucru si, mai mult, vreau sa nu ma doara sufletul dupa ce fac asta.
Ce pot sa fac cand nu ma asculta? Credeti-ma, am incercat cu vorba buna, i-am explicat ce vreau de la el, de ce e nevoie sa faca sau sa nu faca un lucru sau altul.Ceva se intampla ca nu-mi reuseste.
Tatal meu a fost un parinte foarte sever cu mine, genul de tata dictator care nici macar nu putea sa conceapa ca am si eu pareri pe care am dreptul sa le exprim.
Incerc sa nu fiu asa cu copilul meu, desi am (probabil genetic) astfel de porniri de autoritate excesiva.
Tatal meu folosea cu mine metode de "corectie" corporala(acum stiu ca pentru ca nu avea alte argumente si nici multe cunostinte despre educatia copiilor), ma desconsidera, ma jignea, lucruri ce m-au facut sa-mi pierd increderea in mine. Nu vreau sa procedez asa cu baiatul meu, mai ales ca este un copil traumatizat ca urmare a divortului , a mutarii intr-un alt oras,etc.
Recunosc ca intr-un timp l-am si lovit, of, stiu, sunt de condamnat pentru asta.
, si chiar ma trezesc adresandu-i cuvinte jignitoare, exact cum facea tatal meu si fostul sotz cu mine
.
Am incercat sa evit asta cat pot si sa fac altfel: sa-i interzic sa se uite la tv sau sa se joace la calculator, interzis de iesit afara sau stat in camera lui un anumit timp sau la colt.
Lucrurile pe care le cred ca fiind cele mai grave au fost ca o lovea pe sora sa si ca vorbea urat cu toti cei din jur. Cu dusmanie parca.
Stam cu parintii mei si de multe ori se intampla sa tipe la ei(spune el ca e pt ca si ei tipa la el), o jigneste pe sora-sa(proasta, etc), o loveste (spune el ca e pt ca ea il stramba si el nu suporta asta)..of!
Sunt atat de multe situatiile cand ar trebui sa stabilesc totusi cate o pedeapsa, daca cu vorba buna nu merge si nu stiu cum sa procedez.
Si partea proasta e ca, uneori, imi spune ca nu-i pasa daca nu-i dau voie afara, la tv, la calculator, etc, ca o sa plece cand se va face mare..numai lucruri care stie ca ma dor foarte tare.
Si are numai 10,6 ani.
Mai e problema ca intre parintii mei exista tot felul de certuri, isi spun intre ei cuvinte jignitoare, lucruri pe care copilul le aude si crede probabil ca e firesc sa vorbeasca si el la fel.
Sper ca pana la sfarsitul anului sa ne mutam la casa noastra, numai noi 3 si sa putem stabili altfel de legaturi intre noi.
Dar parca n-as crede ca e din cauza tensiunii din casa si a faptului ca am un serviciu care nu-mi permite sa stau foarte mult cu ei, ci din vina mea ca nu stiu sa fiu o mama buna
Am in permanenta ideea fixa ca am ramas singura sa-i cresc si vreau sa se tina serios de scoala, iar in privinta baiatului, mai ales, sa nu faca(in special cu sora lui) ce a facut tatal lui cu mine.
Atat a fost de afectat, incat un an am facut terapie cu el inainte de a fi nevoiti sa ne mutam de acolo in alt oras,insa acum nu-mi permit sa merg cu el la un psiholog (si nici cu mine), desi stiu ca trebuie.
Ce pot sa fac atunci cand nu asculta si cand e necesar sa aplic totusi o pedeapsa?
Raspunsuri
agho spune:
Crisseis, imi pare rau. As vrea sa-ti scriu mai in detaliu. Nu cred ca aplicand niste pedepse la momentul acesta, cand copilul este inca afectat de-atatea schimbari survenite in viata (si nu din vina lui).
Atat pot sa-ti spun ca la replica lui, ca va pleca atunci cand va fi mare, tu sa-i raspunzi cu afectiune, ca asta iti doresti si tu pt. el, ca at. cand isi va lua viata in piept sa fie pregatit si cu ajutorul a ceea ce acumuleaza acum sa aiba capacitatea si resursele necesare sa faca fata tuturor obstacolelor, provocarilor de tot felul, viciilor, tentatiilor.
Si fiindca-mi amintii acum, referitor la certurile dintre frate si sora, un ex. din partea mea, avand in vedere ca si-ai mei se mai cearta, lovesc, jignesc etc. Nu mai povestesc intamplarea, cert e ca am avut o discutie ff serioasa si i-am explicat lui, baiatului ca niciodata in viata asta, oricati prieteni etc ai avea, mai apropiat decat sora, nu-i vor fi mai apropiati atunci cand va avea mare nevoie. Sigur sunt si parintii care il pot sprijini (dar si noi putem dispare la un mom. dat, mai sunt si bunicii, dar viata e cum e). Si ei, fiicei, i-am spus la fel si evident le-am spus ca m-astept sa-mi inteleaga sentimentele si sa aiba grija unul de altul.
Acum si tu poti sa-ti exprimi sentimentele fata de copii, sa nu creada ca esti de stanca si ca nu te afecteaza schimbarile, ca esti tot din carne si oase ca si ei, chiar sa-i implici in cautarea noii locuinte, sa le povestesti despre planurile voastre, si sa le spui ca stii ca bunicii vb urat, dar ca ti-ai dori ca ei sa nu repete aceleasi vorbe etc.
pt o mama ingrijorata si iubitoare
kariguld spune:
crisseis, parca ai mai scris ceva asemanator acum un an? sau altcineva? in fine, nu conteaza, problema e mai complexa din cate am citit eu. mediul unde traieste copilul, parintii tai, faptul ca sunt mereu certuri, discutii....
am si eu un baiat si o fetita, diferenta un an si putin intre ei, si ma mai confrunt si eu cu dispute intre ei. incerc, intotdeauna sa discut cu amandoi, sa vorbim despre ceea ce au gresit, despre comportamentul lor, nepotrivit cateodata. cand trebuie sa-i pedepsesc, destul de rar fac asta, eu sau sotul, le explic ca trebuie sa-i pedeppsesc si cat anume va tine pedeapsa.
eu sunt prietena cu copii mei, incerc sa stau cat mai mult in preajma lor, ma joc cu ei, ii mai pun la mici treburi, in casa, in curte, incerc mereu sa nu ridic vocea, sa nu ma enervez, evit lucrurile astea cat pot de mult, mai degraba le spun ca-i iubesc si indrept discutia in alta parte! cred ca asta ar trebui sa incerci si tu, sa ti-l faci prieten pe baiat, sa gasesti lucruri pe care le poti face impreuna cu el, nu cauta neaparat sa intelegi in profunzime motivele pentru care el se comporta asa, rebel, concentreaza-te pe prezent, pe a petrece timp cat mai mult cu el, incearca sa ignori atitudinile, vorbele lui, macar uneori.....
e dificil sa dam sfaturi, caci poate nu se aplica tie, tot tu trebuie sa gasesti in tine resursele si taria de a rezolva situatia!
iti doresc succes!
Kari
crisseis spune:
Multumesc, Kari, da, am mai scris despre asta, mai demult.Marea mea problema e ca nu pot sta cu ei foarte mult, vin tarziu, serviciul asta e de mare raspundere, nu am voie sa gresesc, asta ma copleseste uneori pt ca-mi ia toata energia si nu prea mai ramane pentru ei.
In fine, accentul aici nu trebuie pus pe problemele mele ca adult, ci pe cele de mama. Uneori reusesc sa mi-l apropii, alteori nu gasesc cele mai bune metode.
Am facut totusi din el un copil mult mai putin "violent", am scos niste canale cu desene violente, nu se mai joaca asa mult la calculator la jocuri cuidate(dupa parerea si gustul meu) si seara la culcare le pun muzica lenta, de linistire.Chiar a avut efect.
Dar se intampla sa nu asculte, sa se revolte, vede in jur la copii comportamente de teribilisti(are 10, 7 ani), preia limbajul colorat de afara sau ma intreaba daca vreau sa stiu ce a mai auzit el nou la copii, vrea bani de buzunar (si nu am mereu sa-i dau, ba uneori deloc). Vede cum copiii isi cumpara mereu cate ceva cand sunt afara si se simte aiurea sa nu faca si el asta, iar unii copii pur si simplu au un standard de viata financiar mult mai ridicat, iar pentru ceilalti copii conteaza.
Mereu parintii vor trebui sa faca fata unor noi si noi atitudini care de care mai rebele. Pe vremea noastra, chiar daca nu erau internet si telefoane mobile, rapiri si droguri, erau altele considerate de parintii nostri cele mai mari"rele", poate nici ei n-au stiut(marea majoritate) sa reactioneze.
Acum mi se pare ca "provocarile" timpurilor noastre sunt cu mult mai periculoase si , pe mine, cel putin, care nu am nici timp sa fiu lanmga ei, pe cat de mult constientizez, ma face sa inghet de spaima ca nu voi sti sa-i apar, sa-i invat,sa-i tin langa mine, sa fiu prietena lor.
Poate pedeapsa vine uneori din neputinta de a gasi cele mai bune metode de convingere nonviolenta a copilului ca un lucru sau altul nu e bun pentru el.
Poate veniti cu exemple concrete din experienta voastra cu copiii.
De exemplu, in clasa, ieri, i s-a parut mai "chic", mai interesant ca, la solicitarea unei colege de a-i restitui un pix, sa-l arunce spre aceasta in loc sa i-l dea normal, si asta tocmai cand intra doamna invatatoare pe usa.
Ei, eu daca ii spun ca nu asa se procedeaza, ca se putea intampla s-o nimereasca in ochi, ca in general un astfel de comportament denota proasta crestere, reactia lui e: si ce daca!
Iar eu ce pot sa fac?
I-am explicat ca as incerca si eu sa arunc cu obiectele cand ar trebui sa i le inmanez frumos, sa vedem cum e? Ca altceva n-am stiut ce sa mai zic.
E la faza in care tare mult ii place cum vorbesc si cum se poarta cei din jur, tocmai pt ca acasa eu si parintii mei nu incurajam astfel de comportamente.
M-am lungit, gata.
Multumesc anticipat celor care posteaza astfel de exemple de reactii, ca adulti, la tot felul de comportamente ale copiilor lor.
Poate mai invat si eu cate ceva.
crisseis spune:
Multumesc si tie, agho, pentru sustinere.
simali spune:
quote:
In fine, accentul aici nu trebuie pus pe problemele mele ca adult, ci pe cele de mama. Uneori reusesc sa mi-l apropii, alteori nu gasesc cele mai bune metode.
quote:
Ba da, accentul trebuie pus pe problemele tale ca adult si pe problemele tuturor celorlalti adulti care participa la educatia copiilor tai.
Am o buna prietena psiholog de copii. A incercat sa profeseze o vreme dar a renuntat. Principalul motiv a fost ca de cate ori parintii veneau cu copilul la cabinet (pentru ca, evident, copilul avea o problema) nu voiau sa accepte ca ORICE problema are copilul se rezolva numai daca ei isi rezolva propriile probleme. Ea chiar spune ca majoritatea parintilor romani nu sunt pregatiti sa indure adevarul ca ei sunt vina tuturor problemelor pe care le au copiii lor.
Uite de pilda ce-mi atrage in mod deosebit atenia din postarea ta:
- tu insati ai fost un copil abuzat (emotional, si fizic) si trebuie sa iti stabilesti urgent ca AI FOST TRATATA FOARTE RAU, CA NU AI MERITAT NICIODATA UN ASTFEL DE TRATAMENT. Nu este genetica tendinta de a-ti bate copiii, dar corpul tau reactioneaza fara sa vrei pe baza unui tipar pe care tatal tau ti l-a format din copilarie. In primul rand trebuie sa urasti acest tipar si sa lupti impotriva lui.
- faptul ca inca stai in aceeasi casa cu parintiele abuzator - care nici macar la batranete nu s-a linistit si vorbeste urat, etc. - pune paie pe foc si te indeparteaza din ce in ce mai mult derezolvarea problemei;
- COPILUL NU ESTE VINOVAT DE NIMIC. Asta sa-ti fie foarte clar. Asta nu inseamna ca nu poate sa aiba derapajele lui comportamentale ca orice copil. Dar iti va fi foarte greu sa-l corijezi cu prietenie intr-un mediu frustrant chiar si pentru tine.
Eu am un sistem. Se numeste "pedepse aplicate cu prietenie". Ca sa-ti pot da cateva idei spune-mi concret ce face baiatul, cam de ce anume ai vrea sa-l pedepsesti.
Tatal meu a fost, ca si al tau, execsiv de sever. Vorbesc din proprie experienta cand iti spun ca nu vei pitea fi o mama mai buna daca nu te eliberezi de durerile din copilarie. Eu la inceput mi-am dat voie sa-l urasc. Apoi, incet incet mi-a trecut. Iertarea avenit de la sine, la un moment dat. Daca-ti reprimi sentimentele ele tind sa se auto-elibereze in momentele de criza cu proprii tai copii. Te comporti ca un robot programat de tatal tau: cu furie, irational, cu jigniri trase la indigo dupa cele care ti-au fost aplicate tie, etc.
Daca vrei pot sa-ti trimit pe email Desteptarea Evei de la Felicia (Miss Parker). Pe mine m-a ajutat foarte mult.
alice
crisseis spune:
Da, Simali, sigur ca vreau sa/mi trimiti acea carte, te rog mult. Am citit si eu despre ea pe un alt site si, din pacate nu am reusit sa intru in posesia ei.
Imi reprim cat pot de mult pornirile violente impotriva lui. E o combinatie periculoasa la mine, deoarece pe de o parte nu am decat exemplul de parinte al tatalui meu, care ma batea in copilarie si-mi vorbea urat, pe de alta parte(si aici stiu sigur ca voi fi blamata, dar e adevarat si sunt constienta de asta),cand baiatul meu are crize de furie si de neascultare, cand tipa la mine si se impotriveste cu inversunare la ceea ce-i spun si cand e violent cu sora sa , vad in el...pe fostul sotz si ma cuprinde o teama teribila si nejustificata ca nu voi sti sa-i formez caracterul astfel incat sa fie un viitor adult pasnic, iar pe de alta parte se declanseaza in mine un mecanism de aparare si simt nevoia sa ma apar de atitudinea masculina pe care , desi am in fata doar un copil, parca o percep ca fiind a tatalui copilului meu. Fostul sotz s-a purtat ingrozitor de urat cu mine, am fost supusa unor abuzuri fizice , psihice si verbale din partea lui , duse pana la extrem.
Of, nu mai vreau sa-mi amintesc. As fi vrut in acele momente sa am asa o forta pe care s-o folosesc toata impotriva sotului, sa-l lovesc si eu pe el si sa-i fac toate lucrurile pe care mi le-a facut el.Si, am constientizat ca atunci cand copilul meu are un astfel de comportament simt instinctiv teama de el, ca de fostul sotz. Imi inchipui ca atunci cand va creste se va purta cu mine ca si fostul sotz.
Mi-am facut rost de tot felul de carti despre copii, invat sa-mi schimb comportamentul fata de ei(va inchipuiti ca sunt mult mai protectoare cu fetita mea decat cu baiatul, pentru ca in ea ma vad pe mine).
Si cand am spus ca trebuie sa vad intai problemele lui, de copil, am vrut sa spun ca el trebuie sa fie cel mai important si eu sa-mi schimb comportamentul fata de el, mai cu seama in momentele de criza.
Ura impotriva tatalui meu s-a mai accentuat, insa in se accentueaza cand il vad cum vrea sa intervina in educatia copiilor mei, in acelasi stil in care a facut-o si cu mine.
Si cred ca nici n-ar intelege daca i-as explica ca nu a fost bine sa ma creasca in acel mod si ca asta a avut consecinte nemasurabile asupra evolutiei mele ulterioare ca om si ca femeie, etc, etc.
Adresa mea de mail e cristina_gina_o5@yahoo.com
Astept cu nerabdare cartea si multimiri anticipate.
ladyJ spune:
Parerea mea este ca ar trebui sa te muti de la parintii tai.Asta in primul rand.
In al doilea rand,evita sa tii partea fetitei in detrimentul baiatului.Acesta simte si se manifesta cu violenta.Tatal sau a plecat,mama e impotriva lui,se simte abandonat si neajutorat.Si ca raspuns,foloseste violenta.
El cerseste atentia ta,facand lucruri contrar vointei tale.Astfel cu siguranta in bagi in seama.Se razbuna pe cea mica simtind ca o iubesti mai mult pe ea.
Sau,cunoaste comportamentul agresiv al tatalui fata de tine si alege sa fie ca el,(barbat adica,barbatul casei dupa modelul cunoscut de el)te gaseste probabil vinovata de multe lucruri(plecarea tatalui,mutatul etc) si tu nu-l ajuti cu nimic batand-ul si vazand in el un pericol.
De ce spui ca nu poti merge la psiholog?
Au avut efect sedintele anterioare pe care le-ai facut cu baiatul?
crisseis spune:
Da, au avut efect, am facut un an terapie cu el, la recomandarea Directiei pentru protectia copilului, de aceea sedintele au fost aproape toate gratuite, ulterior le/am platit(asta a fost acum 2 ani, inainte de a ne muta). Cand am venit aici , am fost si anul trecut cu el la psiholog, la un barbat, insa cred ca n-a fost chiar persoana potrivita, cred ca mai bine mergeam la o femeie( cea de dinainte era femeie si, implicit ma consilia si pe mine, in relatia cu copilul, iar pentru ca psihologul de aici era barbat, nu am putut stabili o relatie de incredere nici pentru mine, nici pentru copilul meu).
Din pacate, financiar nu-mi mai permit sa merg la psiholog si, atunci, nu-mi ramane decat varianta sa citesc eu insami carti despre educatia copiilor.
Baiatul meu este matur pentru varsta lui, intelege multe lucruri, si eu i le explic, in fine, am deplasat putin discutia.
Sper ca in toamna sa ma mut in casa mea, pana atunci...
mephala30 spune:
quote:
Originally posted by simali
Daca vrei pot sa-ti trimit pe email Desteptarea Evei de la Felicia (Miss Parker). Pe mine m-a ajutat foarte mult.
te rog, poti sa mi-o trimiti si mie? (mephala30@yahoo.com)
hit me with stars!
www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=Clipe%20de%20viata%202007&page=10" target="_blank">Cercul vietii
crisseis spune:
Chiar nu-si pedepseste nimeni copiii? parca nu-mi vine sa cred !ma gandeam ca voi avea de la voi niste exemple de pedepse aplicate cu "intelepciune", nu ca mine(uneori)