Speranta

Speram ca va veni un bebe si in viata noastra.Ne dorim atat de mult. Numai ca fiecare luna care trece si nu se intampla nimic ma adancesc si mai mult in deznadejde si regrete. Stiu ca poate multe ma veti blama, eu singura ma blamez ca acum as fi putut avea un copil, i-as fi putut urmari fiecare zambet, fiecare suparare, fiecare progres. Dar in nemernicia mea am ales sa fac altfel cu ctiva ani in urma. Si acum se pare ca Dumnezeu ma pedepseste si nu vrea sa imi mai ofere aceasta bucurie la care am renuntat ca o nemernica acum 4 ani.Eram de nici un an cu prietenul meu(alaturi de care sunt si acum ), eram anul doi de facultate si aveam 22 de ani. In luna mai am aflat ca sunt insarcinata,a fost chiar o surpriza pentru ca pana atunci nu se intamplase desi nu ne protejam si credeam ca nu voi puteam avea copii. Familia a sarit in sus ca sunt prea tanara, ca nu sunt casatorita, ca nu am terminat facultatea, etc. Numai ca nu trebuia sa ascult la vorbele lor. Dar am ascultat. Nu am sa uit niciodata acea zi in care am mers la spital pentru a face intreruperea de sarcina. Simteam ca o sa cada tot cerul pe mine sau ca o sa se deschida pamantul si o sa ma inghita( regret nespus ca nu am fost crescuta mai cu frica de Dumnezeu si cu simtul credintei mai dezvoltat.....poate acum in loc sa scriu aceste randuri mi-as fi tinut in brate copilul si as fi fost cea mai fericita femeie din lume).Am fost o nemernica. Din cauza faptului ca eu totusi as fi tinut aceasta sarcina si se dadea o lupta in mine am tot asteptat si asteptat si am ajuns destul de tarziu la spital pentru a face nemernicia. Dna doctor mi-a vorbit si urat. Atunci m-am suparat, dar acum ma gandesc ca trebuia sa imi vorbeasca si mai urat pentru ca meritam.Am plans mult si inainte si dupa, dar ce folos? De ce nu mi-a venit mintea la cap macar in ultimul ceas. Sa ma ridic si sa spun ca nu imi pasa ce cred altii, ca eu pastrez aceasta sarcina. Ce mandra as fi fost acum.
Anii au trecu si am hotarat ca e timpul sa facem un copil. Doi ani si jumatate au trecut de atunci si nici pana in ziua de azi nu am reusit. Si plang si ma rog la Dumnezeu sa imi ofere copilul la care visez, pe care mi-l doresc cu toata fiinta mea. Dar cu ce drept ma rog eu la Dumnezeu? El mi-a oferit o sansa si eu mi-am batut joc de ea. Mi-a spus sotul surorii mele acum ceva timp cand ma plangeam ca nu se intampla sa raman insarcinata si cat de mult imi doresc lucrul asta : "ai avut o sansa si ai aruncat-o la gunoi". Cat m-au durut aceste cuvinte, dar cata dreptate a avut.
Stiu ca nu mai pot da timpul inapoi sa repar nemernicia pe care am facut-o. Oricate motive pentru care am facut acest lucru caut ca sa imi mai alin putin nu au rost. Pentru nimic in lume nu ar fi trebuit sa fac ceea ce am facut. Nimic nu imi justifica fapta.
Am fost acum 1 an la o doctorita la biomedica care mi-a spus ca totul pare in regula si cum am mai avut o sarcina sa incerc ca sigru se va intampla si ca nu trebuie sa imi fac griji. Numai ca a mai trecut un an in care nu s-a intamplat. De curand am hotarat sa mergem la alta clinica si la alta doctorita. Poate parea ciudata alegerea mea dar am ales aceeasi doctorita care a facut si intreruperea de sarcina. Pe langa ca e o doctorita foarte buna din punct de vedere profesional, nu stiu sper sa imi ofere ceea ce cu cativa ani in urma cu acordul meu mi-a luat. Am inceput sa fac analize hormonale si luni merg la ea sa mi le citeasca. Si de aici incolo sper ca voi fi pe drumul cel bun si sper ca in curand va voi scrie ca la mine in burtica incepe sa se dezvolte copilasul meu. Imi e asa de greu ca de cate vad o mamica cu cate un copil sau doi pe strada imi dau lacrimile pur si simplu. Sufer enorm de mult. Doamne iarta-ma si da-mi a doua sansa, da-mi sansa ca de data aceasta sa fac totul asa cum trebuie si asa cum simt.
Sper ca nu v-am intristat cu povestirea mea dar simteam nevoia sa ma descarc si sa spun tot ceea ce am pe suflet.
Sper din tot sufletul ca data viitoare cand voi scrie aici sa va dau o veste buna.
Va pup si va felicit pe voi toate mamicile .

claudela spune:

Cu multa rugaciune si rabdare, Dumnezeu te va binecuvanta cu pruncul mult-dorit!Si nu uita de spovedanie...E singura care te va ajuta sa pui inceput bun in ceea ce iti doresti!
Doamne Ajuta!

VREM O MINUNE IN VIATA NOASTRA!

adelaalba spune:

Sorvint-nu pot sa spun ca iti inteleg durerea pt ca eu nu am trecut prin ce ai trecut tu.Dar probabil ca sunt multe fete in situatia ta si poate as fii procedat si eu la fel , daca mi s-ar fii intamplat sa raman insarcinata la o varsta cand nu prea stiam ce vreau in viata.Dar iti inteleg dorinta de a avea un copil pt ca si eu trec prin neputinta de a mi se indeplini acest vis!Din pacate eu nu am avut nici o sarcina dar si la mine speranta e tot in Dumnezeu.Eu cred ca daca regreti gestul facut si te rogi pentru iertare , Dumnezeu e atat de bun incat sigur iti va mai da o sansa!Trebuie sa ai incredere in EL si vei primi acest dar atunci cand va fi momentul!Nu-ti pierde speranta!Sunt multe minuni in lumea asta!Trebuie doar sa ai credinta!
Daca vrei sa-ti mai descarci sufletul, te asteptam la subiectul aspirante .Acolo suntem mai multe fete care ne dorim un si poate sunt si unele in situatia ta!

http://tt.lilypie.com/0MQep2.png

andriushca spune:

ba eu inteleg, ca am trecut prin asta si am fost nemernica de 2 ori. aceeasi varsta, 22 de ani, facultate. am ramas insarcinata, nu ramasesem niciodata pana atunci si nu credeam ca pot. de asta nici nu ne protejam. un prieten cu care nu se stia exact ce va fi, desi statusem pana atunic ani buni impreuna. si am mai stat niste ani, astfel incat am implinit 24 si am ramas iar insarcinata. de data asta foloseam calendarul si tot am ramas. familia a sarit in sus, cum spuneai si tu, ca un copil presupune sa ai un job, cariera, sa fi casatorita...
si am savarsit si a doua oara nemernicia...

anii au trecut. m-am despartit de acel prieten, a mai trecut un timp, m-am casatorit. nu ne-am pus problema la inceput. apoi am facut 29 de ani si ceasul a inceput sa ticaie. in van.
acum am 33 de ani, nu mai raman insarcinata, si copii mei puteau avea unul 10 ani si altul 8 ani...

poate ca, poate ca... dar la ce bun regretele si mintea cea de pe urma?

se pare ca au dreptate cei ce spun ca destinul ni-l facem singuri....

anadomnica spune:

Fetele mele, bine ati numit acest subiect speranta, caci aceasta trebuie sa fie cu noi pururea si sa nu ne paraseasca. Domnul este mult milostiv si indelung rabdator si multe iarta, asa ca multa nadejde si multa speranta. Va invit la rugaciunea de pe forum, acolo sunt sufletele ce se roaga unele pt. altele si nadajduiesc in minuni impreuna. Doamne ajuta si pace in suflete.
P.S. Spovedania este foarte importanta, si credeti cu tarie ca daca v-ati spovedit si ati facut canonul randuit Domnul v-a iertat deja. Urmeaza apoi un nou drum si o noua rugaciune pt. prunci buni. Domnul sa ne binecuvinteze!

Acush vine bebe mult dorit!
http://tt.lilypie.com/MZWVm7.png

Sorvint spune:

Va multumesc foarte mult pentru cuvintele frumoase. Intr-adevar nu mi-a mai ramas,nu ne-a mai ramas decat speranta si credinta in Dumnezeu ca va fi bine si in curand va veni un si in viata noastra. Trebuie sa recunosc ca nu mi-am facut foarte multe griji pana de curand, zicandu-mi ca sunt inca tanara si am in fata inca cativa ani in care putem incerca. Numai ca simt sa devin mama, simt ca a venit momentul si pentru mine. De asta am si inceput sa merg la medic sa imi fac analizele. Tocmai azi ce am fost la intalnirea cu dr meu care mi-a facut si o ecografie si mi-a interpretat si analizele facute in ultima vreme, printre care si cele hormonale. Am fost foarte surprinsa cand mi-a spus ca toate au iesit bine. Mai am sa vad rezultatul la progesteron si in functie de acesta vom vedea ce urmeaza.
Inca o data va multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru incurajari si sper sa va mai intalnesc pe forum si sa mai discutam si sa avem una pentru cealalta numai vesti bune.

Adela imi pare rau sa aud ca si tu te confrunti cu aceeasi problema ca si mine. Dar sa stii ca nici pentru tine nu e prea tarziu si iti doresc din tot sufletul sa ai curand parte de o bucurie in viata ta si testul sa arate doua liniute. Ma rog la Dumnezeu pentru tine si pentru toate fetele aflate in situatia noastra.

madaluta spune:

Sorvint: cred k povestea ta e povestea multor fete care se confrunta acum cu infertilitatea..Si eu am fost la fel...Cand iti citeam povestea ma gandeam k parca eu am scris-o... si m-am simtit datoare intr-un fel sa iti redau speranta, caci daca ai credinta in dumnezeu , perseverezi si te rogi, pacatul iti va fi iertat...Mai ales daca regreti asa cum pare sa reiasa din randurile scrise...
In afara de investigatii medicale si tratamente ( care nu au fost deloc putine) m-am rugat foarte mult la d-zeu, tineam post, mergeam si ma spovedeam si ma impartaseam ( bineinteles dupa ce mi-am ispasit canonul)am citit acatistul sfintilor Ioachim si Ana si cel mai imortant lucru pe care consider k l-am facut a fost sa botez copii.a trecut destul timp pana mi-am vazut visul cu ochii, dar nu mi-am pierdut speranta niciodata.
iti doresc din tot sufletul sa ti se implineasca visul cat mai repede!

Madalina35
+Darius Cristian ( 14.12.2006 )