Cum scapam de depresia post-partum?
Raspunsuri - Pagina 2
mihaelagrosan spune:
Redai sa stii ca si eu te inteleg foarte bine. Am suferit si eu de depresia post-partum si chiar si acum uneori nu e f bine, dar asta si pt ca am foarte multa treaba. Vad ca esti din cluj, poate chiar ne vedem prin oras intr-o zi, sa povestim la o cafea. Acum nu am timp sa-ti povestesc prin cate am trecut.
Sa stii ca pe mine m-a ajutat mult un tratament homeopat dat de o dr care mie mi-e foarte draga.
Adresa mea de mess e mihaelutasas@yahoo.com
Va pup si mai scriu cand ma lasa pitica.
Mihaela si Elena Maria(9 aug 2006)
leliutza spune:
draga mea Redai
chiar doream sa initiez un asemenea subiect, dar nu mi-am adunat curajul pentru a o face.
te inteleg prin ce treci, eu am suferit de depresie severa dupa ce am nascut. din pacate pentru mine am stat doua luni si abia apoi am mers la doctor 
. am urmat tratament medicamentos si abia dupa 1 an de tratament pot spune ca am inceput sa imi revin. (in fazele cele mai grele nu suportam sa stau in preajma copilei, nu puteam manca nimic, nu voiam sa vad sau sa aud nimic si pe nimeni 
).
cred insa ca in cazul tau nu e vorba de depresie, ci doar de multa multa oboseala acumulata. mie mi-a spus doctorita sa fac cat mai multa miscare in aer liber, mi-a prescris pe langa tratament Magne B6 si cat mai mult suport din partea celor dragi.
cea mai mare problema a fost faptul ca cei din jur nu luau lucrurile in serios si nimeni nu parea sa inteleaga ce e in sufletul meu (priviri crucise si fete uimite care nu pricepeau ca eu nu pot sa stau singura cu fetita, ca im e frica de orice, ca fiecare gest mi se parea nelalocul lui, etc,etc).
daca vrei sa mai pove putem face pe PM.
te pupam dulce si sper ca incet incet sa te poti bucura de bebe - care e un dulce si sa te apropii din nou de sot.
cu drag,
lelia si maria
redai spune:
Va multumesc mult de raspunsuri.Se pare ca nu e "mare inghesuiala" (cum a zis cineva)la subiectul scris de mine.Am incercat sa ies mai mult cu alte mamici.Astept sa vina caldura sa pot iesi mai mult.
leliutza presupun ca acum esti bine.La fel si la mine cu familia...sotul parca a inceput sa ma inteleaga ca sunt obosita, dar nu crede in chestia cu depresia.Eu tot sper ca o sa imi creasca copilul si o sa fie mai bine.
lorelaim astept sa faca si copilul meu 3 ani jumate sa ma pot intelege cu el.
Oricum prin tot ce am trecut cu sarcina, copilul nasterea si toate nu cred ca o sa mai fac un bebe.Intr-un fel ma gamdesc ca ar fi bine sa aiba pe cineva, sa incerc macar la al doilea copil sa nu mai fac greselile pe care le-am facut la el, dar intrebarea mea este: Oare rezist cu 2?Daca iese tot baiat? Cefac eu cu 3 barbati in casa?
David
www.hi5.com/friend/video/7575382--158238046--David--view-html" target="_blank">Stam in picioare
Copilul se naste fara "instructiuni de folosinta".
giulia71 spune:
Redai, nu e inghesuiala la tine pe subiect pen' ca lumea nu este inca pregatita sa vorbeasca deschis despre oarece probleme legate de mansarda. Asta este inca realitatea in Romania, din pacate statisticile spun cu totul altceva, cam 15% dintre romani sufera de depresie si prognozele sunt destul de ingrijoratoare si spun asta din studiile pe care le-am citit pen ca lucrez in sanatate.
Sfaturi ai primit multe si la obiect, eu iti zic sa lasi rusinea la o parte si sa te adresezi unui psiholog sau psihiatru. El va decide daca depresia ta este medie sau severa si ce tratament sa umezi.
Si nu ezita, decat trista, nervoasa si irascibila, mai bine urmezi un tratament sustinut si specializat.
Si nu in ultimul rand, depresia nu este o rusine, ci o boala cat se poate de reala cu coltii adanci aparuta pe fond de stres, oboaseala cronica sau factori genetici.
Numai bine iti doresc!
...mami daca nu mananc acuma, intru'-n grebla foamei!!!!
alra spune:
si eu ti-am zis parerea mea - oboseala acumulata.
eu in locul tau as incerca sa fac program copilului - de somn si masa, dar cel de somn este foarte important. un copil care nu doarme bine este foarte agitat si te intelegi foarte greu cu el, si pe masura ce va creste situatia se va agrava.
odata ce copilul are un program de somn, si un copil mic are nevoie de mult mai multe ore de somn ca un adult, vei avea si tu timp pentru tine, sa te relaxezi si sa reincarci bateriile.
inca ceva, daca de la 9 luni aveti probleme cu somnul situatia nu se va imbunatati deloc mai incolo. stiu parinti de copii mai mari pentru care pusul copilului la nani e un chin si nimeni nu e fericit in acele familii.
Laura are 2 ani si doarme foarte bine si merge la nani cu placere - dar nu a fost tot timpul asa. Daca vrei sa iti spun din experienta noastra imi poti scrie pe PM.
Vacanta cu Laura in Romania
andicu spune:
Redai, m-am hotarat si eu sa scriu, pt ca inteleg perfect prin ce treci! sper oricum, ca ai ajuns la o solutie pana acum ; daca nu, poate te ajuta si experienta mea. N-am apucat pana acum sa scriu, din lipsa de timp; am vazut cand ai deschis subiectul, apoi n-am mai reusit sa intru.
Primul fragment din articolul postat de tine parca ma descrie pe mine! exact asa mi s-a intamplat si exact asta am simtit si eu! am inceput sa plang in a3a zi dupa nastere si am continuat zile, saptamani...fara oprire! in conditiile in care aveam in brate copilul sanatos, frumos , cuminte, fara colici, mult dorit si visat, obtinut dupa 2 sarcini extrauterine, 2 operatii pe aceasta cauza si o fertilizare in vitro nereusita, in final, reusita la a2a incercare. N-aveam nici-un motiv de depresie, sot iubitor si fericit, armonie in familie, toti 4 bunicii alaturi, stam bine financiar, si totusi...plangeam, din orice, oricand si in orice situatie!
Ajunsesem sa nu vreau sa vorbesc la telefon sau sa ies din casa, de teama sa nu ma apuce plansul! plangeam de oboseala, plangeam ca sta mama cu bebe si nu eu, ca ma dor sanii , ca pleaca sotul la servici, de usurare ca vine sotul la servici, ca plec o ora la shopping sa ma aerisesc in loc sa stau cu bebe,ca nu mai e totul cum a fost, doar noi doi, ca nu dorm in patul meu( la inceput dormeamla bebe in camera), ca nu mai pot face ce faceam inainte, etc/.SI cel mai grav, mi se parea ca ce fac eu este f egoist! Plans de teama, oboseala, vinovatie, toate la un loc! Familia incerca sa ma inteleaga, dar cum nu gaseau alta explicatie logica decat hormonii si usurarea ca am reusit in final sa devin mama dupa ani de incercari , incepusera sa se sperie ca nu mai trecea. La un moment dat, dupa sfatul pediatrului si al drl de familie, am vorbit cu un psiholog..de vreo 3 ori! care m-a convins sa las vinovatia deoparte si sa profit de ajutorul bunicilor pt a petrece ceva timp cu mine si numai pt mine!
Cum s-a facut cald afara si bebe era tocmai bun de plimbat, am inceput iesirile lungi, zilnice cu caruciorul, cu sot sau fara, ziua trecea repede, ajutor o data la 2 nopti aveam prin bunici..totul parea ok. Cand bebe a facut 3 luni, am plecat din tara sa o botezam pe fetita prietenei mele cea mai buna. A fost super!am dormit, ne-am relaxat, ca inainte de bebe! mai putin cand am revenit acasa si am avut o recadere crunta! deja ma cam speriasem si eu, crezand ca trecusem peste probleme. Chestia asta m-a convins ca trebuie sa apelez la ajutor specializat! si am gasit o dna dr psihiatru-psiholog care a fost pe gustul meu din start si am inceput sedintele. Asta se intampla in octombrie! de ce am incercat sa scap m-am lovit acum : tratament anti-depresiv, altfel nu se putea.
De atunci sunt pe antidepresive; mi=a explicat ca n-am de ce sa ma tem, nu voi deveni dependenta atata vreme cat urmez o schema bine-determinata de ea si nu fac acte de curaj renuntand brusc la ele. Ca trat. dureaza minim 6 luni, sa am rabdare si sa accept ca n-am alta solutie! suntem in mai si deja am scapat de Xanax de tot, redus treptat, mai am un anti-depresiv care e in proces de reducere, iar in iunie scap si de sedintele de terapie. Pot spune ca au facut minuni!
M-am calmat, m-am linistit, m-au facut sa fiu fericita si linistita ca sunt mama , ca e normal sa fiu obosita, ca e normal sa vreau sa fug cateodata, ca e normal sa accept calma ajutor atunci cand mi se ofera. N-am mai avut nici-o problema, nici-o suparare, nici-o crixa de plans! si culmea! ajutorul a scazut drastic, caci pe ce a crescut puiul meu si s-a transformat in Iepurasul Duracell, bunicile au cam inceput sa dea bir cu fugitii . Dar macar ne-am adjudecat o zi-2 pe week-end cand avem ajutor pana seara si peste noapte, cand putem dormi noapte intreaga sau putem iesi undeva. Si ce m-a calmat cel mai tare a fost faptul ca am renuntat treptat la tratament si am descoperit ca sunt bine, fara pastile! deci, n-am ramas dependenta!
Sfatul meu , apeleaza la un ajutor specializat! asa vei scapa de starile astea triste ; prin tratament iti vei putea vedea linistita de viata, sa te bucuri pe deplin de copilul tau si de rolul de mama, iti vei linisti familia si vei calma atmosfera din casa! si asta in maxim 6 luni, asta iti zic sigur! e adevarat, terapia dureaza intre 6 luni si 1 an, dar iti spun sigur ca altfel vei "baga la cap " ceea ce-ti spune un specialist, chiar daca acele lucruri ti-au fost repetate si de cineva drag, caci stii ca specialistul vorbeste din carti si experienta, si nu din suflet sau din dorinta de a te linisti.
Leliutza, imi pare rau ca ai trecut si tu prin asa ceva si ca n-am stiut! poate am fi vorbit mai demult despre asta , ne-am fi ajutat reciproc! 
Andicu, mami de
Filip Gabriel (27 iunie 2007)
Filip la 10 luni
www.tickercentral.com/view/9fgr/8.png" target="_blank">Cum crestem noi 
leistra spune:
Imi cer scuze ca nu ti-am scris mai devreme, eu nu intru prea des pe forum, de aceea si raspunsul meu vine mai tarziu.
Eu pot sa vorbesc deschis despre aceasta problema, desi e multa lume care nu m-a inteles nici pe mine (nici chiar parintii mei), dar sa stii ca in primul rand consider ca e foarte important ca bebele sa aiba un program al sau, pe Elena am culcat-o pana acum o luna la ora 7.30 si dimineata se trezeste intre 6 si 6.30. Nu e usor sa il obisnuiesti asa, dar daca vei avea radbare vei reusi, iar la fel de important e somnul tau, eu incuiam pur si simplu usa si dormeam dupa-amiaza cu fetita, lasam totul balta, nu pot sa iti spun cat m-a ajutat. Din cate am inteles starea ta influenteaza si bebele, asta m-a ajutat mult, mi-am dat seama ca Elena era mai linistita daca era la cumnata mea sau la soacra mea decat cand era cu mine, asa ca am inceput sa incerc sa ma odihnesc si sa ma relaxez cat mai mult, sa o mai las din cand in cand sa mai si smiorcaie, sa ii vorbesc pe un ton cat mai linistit, sa nu imi pierd sub nici o forma radarea (aha, e greu, stiu!) si sa stii ca am observat ca ma bucuram asa cu mult mai mult de bebele meu si mi-am dat in felul acesta seama cat timp nu m-am bucurat de prezenta ei, fiind mai tot timpul trista, obosita, depresiva si fara rabdare.
Eu am luat si antidepresive si am reusit sa renunt destul de usor la ele (am prietene care iau de 3-4 ani), dupa vreo sase luni pentru ca imi doream asa de mult sa raman din nou insarcinata. Am si eu zile mai triste si nu pot face fata oboselii si asa gandeam si eu ca nu mai vreau copii, dar acum sunt fericita ca sunt insarcinata deja in 20 de saptamani si nu imi mai este frica ca nu voi face fata.
Daca tu crezi ca singura nu vei reusi mergi si vorbeste cu medicul de familie si el te va sfatui.Incerca sa te odihnesti cat mai mult, mai lasa copilul si in patut, pana la urma daca mai smiorcaie nu e asa de grav (stiu ca e greu sa intelegi asta), decat daca e bolnavior sau are crampe. Si iarasi imi spun parerea, nu ma intelege gresit, incerca sa il hranesti si la ore fixe, ii face tare bine puisorului, dar si tie!
Sper ca te-am ajutat si sincer imi doresc sa te simti mai bine ca sa te poti bucura de minunea din viata ta, dar si de sotul tau!
http://s243.photobucket.com/albums/ff152/adinaleistra/
mamica de balenica Elena