E personalitate sau evolutie normala?
E personalitate sau evolutie normala? | Autor: bebita06
Fetita mea are aproape doi ani. De ceva timp este foarte serioasa, chiar incruntata mai tot timpul, respinge tot ce e nou. Chiar si pe noi, parintii, ne priveste uneori acuzator, ne respinge. Are si lucruri care o fac sa rada, o gadilam, ii place la nebunie cucu-bau; dar parca nu mai e atat de vesela ca acum cateva luni si nu ii mai plac asa multe lucruri. Sa se fi intamplat ceva? Faptul ca ii tot spunem "nu" cand incearca sa faca diverse lucruri periculoase? Faptul ca incercam sa ne opunem cu argumente la diverse activitati care ei ii plac? Pana acum accepta mai usor totul, acum daca incerc sa o iau din leagan dupa o ora de leganat, da cu picioarele, tipa si se uita urat toata seara la mine. Repet, chiar daca ii explic, ma port bland, ii promit ca revenim a doua zi. Orice i-as spune. Credeti ca, prin asta, ne vede ca pe niste persoane care se opun dorintelor ei si nu ne mai iubeste? Pe mine, care stau cu ea, nu ma mai pupa, cand o intreb daca ma iubeste zice "nu" si fuge. Si cunoaste sensul, pana acum spunea "da" si ma imbratisa.
Si nici nu vrea sa vorbeasca, nici ce zicea pana acum, 5-6 cuvinte, nu le mai spune.
Copilasii vostrii au facut asa? Oare ce sa fie? Ce sa schimb? Mi-am stors creierii si am apelat la toate tehnicile, dar parca nu ma pot intoarce in inima ei. Si in acelasi timp nu gasesc un nou drum pe care sa mergem mai departe, caci stiu ca vrea sa evolueze. E ca si cum am fi prinsi intr-o capacana.
Raspunsuri
Medeea76 spune:
Cred ca esti trista, dar nu dispera. Eu zic sa incerci sa o implici in activitati pe placul ei tot timpul, sa devina o bucurie faptul ca esti langa ea. De exemplu, pregateste-o sufleteste cu o vizita la supermarket, spune-i ca va avea voie sa isi aleaga singura o jucarie, apoi tine-te de promisiune. O ora de leganat in leagan mie mi se pare mult. Redu perioada in care o dai in leagan, apoi intreab-o: vrei sa ne mai dam in leagan sau ...? si ii propui o activitate mult mai interesanta. Daca alege leaganul, foarte bine, las-o in leagan, apoi, dupa o vreme, propune-i o alta varianta de distractie si las-o tot pe ea sa aleaga. Chiar daca va sta 3 ore in leagan, la un moment dat se va plictisi si va alege ceea ce ii propui tu. Iti garantez ca un astfel de comportament nu va dura la nesfarsit, ci o zi-doua, dar iti trebuie foarte multa rabdare. Faptul ca ii interzici tot timpul sa faca ceva e o mare, mare greseala. Sigur ca ea se expune tot timpul pericolelor, dar ai putea sa o ajuti si altfel. De exmplu, sa spunem ca vrea sa se catere pe o un birou inalt, de unde poate cadea. Nu ii spune ca nu are voie. Ajut-o sa se urce, apoi ajut-o sa coboare, dupa care explica-i de ce nu e bine sa se urce. Se stie ca daca ii interzici actiunile unui copil foarte des, ajunge sa nu mai asculte, poate chiar sa piarda sensul negatiei, si poate deveni nesuferit, rautacios etc.
Trebuie sa ai un plan de care sa te tii, sa ii oferi o vreme fetitei tale liniste si bucurie. Vegheaz-o cu atentie si daca lucrul pe care il face nu pune in pericol real viata sau sanatatea ei sau a celor din jur, las-o sa il faca, chiar daca pe tine te enerveaza, deranjeaza, plictiseste etc. Ii vei recastiga increderea, te va imbratisa din nou, dar nu gandi ca voi sunteti sefii ei si atat, are si ea personalitatea si dorintele ei. Fii in continuare blanda, dar nu ceda crizelor de isterie, pentru ca le va face tot mai des. Daca incepe sa urle, spal-o cu apa rece pe ochisori si distrage-i atentia. De asemenea, lasa-te in jos, la nivelul ochilor ei, si vorbeste-i cu voce joasa, calma, pentru a-si dori sa te asculte. Spune-i ca nu intelegi ce vrea, roag-o sa taca si spune-i ceva frumos (eventual, intr-o prima fazaa planului, mituieste-o, dar ai grija sa nu ramana un obicei). Oricum, evita expresii de genul: daca faci asa, iti dai nustiuce, ci, eventual, spune-i: dupa ce te linistesti, ai sa primesti ceva minunat, pe care mama l-a luat special pentru tine.
Nu dispera, copilul tau te iubeste enorm, insa te pedepseste pentru comportamentul tau fata ea. Are senzatia sa nu o intelegi si sufera.
Medeea, mamica de Ana (14 februarie 2008) si de Tea (17 iulie 2006)
gabi_fer spune:
At cand nu vrea sa se dea jos din legan dupa o ora de leganat, eu cred ca ar tb sa-i oferi alte 2-3 activitati (Ex topoganl, nisipul sau poate cucu-bau pe nisip). Atunci cand se expune lucrurilor periculoase cred ca ar tb, pe langa acel:"nu ai voie" sa mai urmeze si o suita de argumente. Ex nu ai voie sa umbli la aragaz,faci buba, vine salvarea si ne ia la spital si acolo ne face injectii. Cand aude o salvare, stiu ca toti sunt pasionati de ele, ii poti spune ca un copil nu a fost cuminte si a facut buba, acum merge salvarea sa-l duca la spital. Subliniez spital ci nu doctor ca sa nu-i provocam teama fata de doctor. Baietelul nostu vrea tot timpul in fata la volan, intodeauna primeste aceasta explicatie: copii mici nu au voie la volan, vine politia si ne ia masina drept amenda. Chiar si in crize de nervi, a functionat.
Mult succes!
Si Alex dupa ce ii interzic mai multe lucruri intr-o zi, il iubeste mai mult pe tati dar seara tot cu mami vrea sa faca nani.
simali spune:
quote:
De ceva timp este foarte serioasa, chiar incruntata mai tot timpul, respinge tot ce e nou. Chiar si pe noi, parintii, ne priveste uneori acuzator, ne respinge. Are si lucruri care o fac sa rada, o gadilam, ii place la nebunie cucu-bau; dar parca nu mai e atat de vesela ca acum cateva luni si nu ii mai plac asa multe lucruri. Sa se fi intamplat ceva?
quote:
Eu nu cred ca faptul ca-i spuneti voi "nu" este motivul atitudinii ei. Fetita creste si pentru prima data - undeva intre 2 si 3 ani - descopera ca este o persoana, ca poate spune ea ainsasi nu, ca poate face si alta optiune. Abuzul de "nu" este foarte normal la un copil de aceasta varsta (nu vreau sa plec de la leagan, nu vreau sa ma descalt, nu vreau mancare, nu te iubesc, nu vreau parinti, nu vreau la gardinita, etc). Pediatrii numesc perioada intre 2 si 3 ani "varsta teribila a lui NU" sau "prima adolescenta". Nu te speria. Dar pregateste-te sufleteste pentru o perioada in care fetita ta va spune "NU" fara motiv, se va contrazice, va face scene care se vor termina cu lacrimi amare, etc.
Daca reusiti sa treceti cu bine peste aceasta perioada, dupa varsta de 3-4 ani urmeaza o perioada sublima in care te vei intelege excelent cu copilul tau. Se pare ca se rupe din nou filmul pe la adolescenta reala dar cum nu am trecut prin asta nu snt prea avizata...
Cateva idei (bazate pe experienta proprie)despre cum sa treci cu bine:
- in primul rand voi, parintii, incercati sa cadeti cat de cat de acord asupra a ceea ce nu este sub nici o forma adimisbil in familia voastra si asupra a ceea ce este admisibil; creati astfel un cadru general care este bine sa nu fie batut in cuie pentru ca veti vedea ca foarte multe lucruri pe care le considerati "de neadmis" vor sfarsi prin a fi supuse compromisului. Si asa este foarte bine sa fie. Noi de pilda ne gandeam "fara jucarii prin toata casa" dar am sfarsit prin a spune "jucarii numai pe covorul din camera de zi si pe o anumita masuta".
- sa intelegi ca atunci cand spune "NU" copilul vrea sa anunte in felul lui pe cei din jur ca este o persoana cu idei proprii si cere ca acest lucru sa-i fie recunoscut. Asta este ceva extraordinar!
- sub nici o forma nu incerca sa castigi bataliile cu nervii copilului frangand mugurii astia mici ai personalitatii lui; incearca ca atunci cand cererile sunt cat de cat rezonabile s-o lasi sa iasa castigatoare. De exemplu da-i voie sa aleaga cu ce se imbraca (daca vrea sa plece in papaucei la gradinita), ce mananca (dintr-un sir de propuneri sanatoase), cum sa-si aranjeze jucariile sau prin camera ei, in ce parc sa mearga, cat sa vorbeasca, sa-ti faca sugestii despre cum sa te imbraci tu insati, etc. Asa o sa-ti fie mai usor sa-i spui la randul tau "NU" atunci cand sti precis ca dorinta ei este una nerezonabila (din categoria "vreau sa-mi bag degetele in priza", "vreau sa stau 7 ore in parc", "vreau bomboane la micul dejun", "nu vreau sa ma spal pe dinti", etc.).
- cand are propuneri nerezonabile nu uita ca ea nu stie intotdeauna ca sunt nerezonabile. De exemplu cand nu vrea sa plece din parc este posibil sa nu realizeze ca te afecteaza - tu nu mai poti, ai treaba, poate nu te simti bine, etc. Spune-i. Este insa posibil ca in ciuda faptului ca ia-i spus ca tu nu mai poti sa stai in parc sa insiste si mai tare. Mie mi s-a intampat. Era ca si cum copilul ar fi vrut sa afle daca eu stiu bine care-mi sunt drepturile si cat sunt de hotarata sa mi le apar pana la capat. Eu nu am cedat; l-am luat din parc in ciuda protestelor, dar consider ca el a primit o lectie sanatoasa din categoria "cand nu te simti bine sau nu poti sa faci ceva, indiferent cat se vor tavali altii in jurul tau spune "NU" si apar-ti drepturile". Acum este unul dintre acei pusti care are curajul sa-i spuna educatoarei politicos in fata daca-l deranjeaza ceva sau care, daca la gradinita sesizeaza o neregula ne spune si cauta rezolvari.
- nu uita ca asa cum voi, parintii, aveti drepturi care vreti sa va fie respectate si copilul trebuie sa inceapa sa aiba drepturile lui si nimeni nu are voie sa nu i le respecte. Ofera respect unui copil de 2 ani. Va invata cu timpul sa ti-l ofere la randul lui dar numai cu conditia ca TU sa ai o idee clara despre ceea ce vrei; copilul nu poate sa respecte ceva ce nu a inteles foarte clar.
- daca nu vrea sa vorbeasca las-o in supa ei. Dar redu la maximum timpul petrecut la desene, nu-i da ceva daca nu cere, fa-ti obiceiul sa-i citeti in fiecare zi cate ceva frumos. Va vorbi cand va avea nevoie. (Atentie insa si la apatie, inchidere in sine, tendinta de alunecare intr-o lume proprie care pot fi reale semnale de alarma si atunci este bine sa consulti un medic pentru ca pot fi alte problema la mijloc).
- nu va temeti ca nu va iubeste; atata timp cat voi veti oferi dragoste neconditionata copilului veti primi dragoste neconditionata;
- chiar daca voi nu-i conditionati actiunile de "fata cuminte" de iubirea voastra este posibil ca ea sa creada asa ceva; copiii isi fac o multime de griji si pot sa-si faca de multe ori idei gresite despre ceva. Voi spuneti-i cat mai des ca o iubiti chiar si cand are un comportament foarte urat, chiar si daca ea nu va iubeste, chiar si daca este pedepsita, chiar si cand o certati, etc. Dar mai ales, prin actiunile voastre in timpul crizelor, dovediti-i ca o iubiti in toate situatiile de mai sus. Daca copilul sesizeaza discrepante intre ce faceti si ce-i spuneti sunteti mancati.
Iti doresc sa treci cu bine peste "prima adolescenta".
alice
levantzoi spune:
@ simali
Ai perfecta dreptate, mai ales in ce priveste ocortirea "mugurilor personalitatii". Fetita mea are 2 1/2 ani si e in perioada lui "nu".
Sincer, mie (si sotiei) ne face cel mai rau faptul ca trebuie sa ne opunem unor dorinte ale ei. Chestia cu argumentele nu tine, e imposbil de inteles la o varsta atat de mica.
Plus ca daca o amenint cu "buba, spital, doctor, injectii" e clar ce ma asteapta daca o duc la doctor, nu?
Rabdarea e rupta din Rai si in cazul asta. Cu toate care le stiu, si cu un instrumentar -zic eu - bogat- de intelegere teroretica, tot nu am gasit un raspuns si un comportament adecvat al meu. Cateodata sunt nevoit sa o fortez sa faca anumite lucruri, si dupa aia am o mie de remuscari.
Imi jur mereu sa rabd mai degraba decat sa apelez macar incidental la constringere, dar e degeaba.
Stiu bine ca nu am ce face altceva decat sa tot reafirm reguli si repere, dar nu sunt suficient de puternic pentru a fi slab, vorba Sfantului Augustin (parca).
GGina spune:
E personalitate sau evolutie normala?
Amindoua.
Faptul ca incercam sa ne opunem cu argumente la diverse activitati care ei ii plac?
Astfel de activitati trebuie sa ii intrezici mai putin.
quote:
Pe mine, care stau cu ea, nu ma mai pupa, cand o intreb daca ma iubeste zice "nu" si fuge. Si cunoaste sensul, pana acum spunea "da" si ma imbratisa.
Si nici nu vrea sa vorbeasca, nici ce zicea pana acum, 5-6 cuvinte, nu le mai spune.
Probabil ca undeva a pierdut increderea in tine.