Sunt ingrijorata
Raspunsuri - Pagina 2
catty spune:
ILDIKO, copilul tau este unul perfect normal, numai ca uneori simte nevoia sa "faca pe viteazul". Piticii simt ca ii iubim si am face orice pt ei si de aceea uneori vor sa ne sanjateze cu chestii de genul urlat, dat cu fundul de pamant, etc. Fetita mea, de cand am adus-o acasa, a facut scoala de smecheri. Are obiceiul sa tipe cand nu obtine ceva. La inceput ma suparam si o certam, dar apoi am abordat altfel problema, Incepe sa urle, fffff bine. Atunci ii spun cat se poate de clar ca daca mai face asta nu mai vorbesc cu ea. Bineinteles ca ea continua sa urle, eu o ignor, imi vad de treaba mea, uneori ies chiar din camera si o las sa se calmeze. Dupa 5 min de tipat se plictiseste si atunci o mai las inca 5 min si ma duc la ea si ii spun frumos "vezi ca daca nu mai faci asa mami se joaca cu tine si te ajuta?". Atunci zambeste si vine sa ma pupe in semn de impacare. Trebuie mereu sa existe limita dintre parinte si copil. Este adevarat ca dam in mintea copiilor, dar mereu ei trebuie sa stie "cine-i seful" pt ca altfel apar probleme serioase in timp
simali spune:
Iti pun mai jos raspunsul pe care l-am dat lui bebita06 la subiectul asemanator. Schimba numai "fetita" cu "baietelul" si pe "el" cu "ea".
Fetita creste si pentru prima data - undeva intre 2 si 3 ani - descopera ca este o persoana, ca poate spune ea ainsasi nu, ca poate face si alta optiune. Abuzul de "nu" este foarte normal la un copil de aceasta varsta (nu vreau sa plec de la leagan, nu vreau sa ma descalt, nu vreau mancare, nu te iubesc, nu vreau parinti, nu vreau la gardinita, etc). Pediatrii numesc perioada intre 2 si 3 ani "varsta teribila a lui NU" sau "prima adolescenta". Nu te speria. Dar pregateste-te sufleteste pentru o perioada in care fetita ta va spune "NU" fara motiv, se va contrazice, va face scene care se vor termina cu lacrimi amare, etc.
Daca reusiti sa treceti cu bine peste aceasta perioada, dupa varsta de 3-4 ani urmeaza o perioada sublima in care te vei intelege excelent cu copilul tau. Se pare ca se rupe din nou filmul pe la adolescenta reala dar cum nu am trecut prin asta nu snt prea avizata...
Cateva idei (bazate pe experienta proprie)despre cum sa treci cu bine:
- in primul rand voi, parintii, incercati sa cadeti cat de cat de acord asupra a ceea ce nu este sub nici o forma adimisbil in familia voastra si asupra a ceea ce este admisibil; creati astfel un cadru general care este bine sa nu fie batut in cuie pentru ca veti vedea ca foarte multe lucruri pe care le considerati "de neadmis" vor sfarsi prin a fi supuse compromisului. Si asa este foarte bine sa fie. Noi de pilda ne gandeam "fara jucarii prin toata casa" dar am sfarsit prin a spune "jucarii numai pe covorul din camera de zi si pe o anumita masuta".
- sa intelegi ca atunci cand spune "NU" copilul vrea sa anunte in felul lui pe cei din jur ca este o persoana cu idei proprii si cere ca acest lucru sa-i fie recunoscut. Asta este ceva extraordinar!
- sub nici o forma nu incerca sa castigi bataliile cu nervii copilului frangand mugurii astia mici ai personalitatii lui; incearca ca atunci cand cererile sunt cat de cat rezonabile s-o lasi sa iasa castigatoare. De exemplu da-i voie sa aleaga cu ce se imbraca (daca vrea sa plece in papaucei la gradinita), ce mananca (dintr-un sir de propuneri sanatoase), cum sa-si aranjeze jucariile sau prin camera ei, in ce parc sa mearga, cat sa vorbeasca, sa-ti faca sugestii despre cum sa te imbraci tu insati, etc. Asa o sa-ti fie mai usor sa-i spui la randul tau "NU" atunci cand sti precis ca dorinta ei este una nerezonabila (din categoria "vreau sa-mi bag degetele in priza", "vreau sa stau 7 ore in parc", "vreau bomboane la micul dejun", "nu vreau sa ma spal pe dinti", etc.).
- cand are propuneri nerezonabile nu uita ca ea nu stie intotdeauna ca sunt nerezonabile. De exemplu cand nu vrea sa plece din parc este posibil sa nu realizeze ca te afecteaza - tu nu mai poti, ai treaba, poate nu te simti bine, etc. Spune-i. Este insa posibil ca in ciuda faptului ca ia-i spus ca tu nu mai poti sa stai in parc sa insiste si mai tare. Mie mi s-a intampat. Era ca si cum copilul ar fi vrut sa afle daca eu stiu bine care-mi sunt drepturile si cat sunt de hotarata sa mi le apar pana la capat. Eu nu am cedat; l-am luat din parc in ciuda protestelor, dar consider ca el a primit o lectie sanatoasa din categoria "cand nu te simti bine sau nu poti sa faci ceva, indiferent cat se vor tavali altii in jurul tau spune "NU" si apar-ti drepturile". Acum este unul dintre acei pusti care are curajul sa-i spuna educatoarei politicos in fata daca-l deranjeaza ceva sau care, daca la gradinita sesizeaza o neregula ne spune si cauta rezolvari.
- nu uita ca asa cum voi, parintii, aveti drepturi care vreti sa va fie respectate si copilul trebuie sa inceapa sa aiba drepturile lui si nimeni nu are voie sa nu i le respecte. Ofera respect unui copil de 2 ani. Va invata cu timpul sa ti-l ofere la randul lui dar numai cu conditia ca TU sa ai o idee clara despre ceea ce vrei; copilul nu poate sa respecte ceva ce nu a inteles foarte clar.
- daca nu vrea sa vorbeasca las-o in supa ei. Dar redu la maximum timpul petrecut la desene, nu-i da ceva daca nu cere, fa-ti obiceiul sa-i citeti in fiecare zi cate ceva frumos. Va vorbi cand va avea nevoie. (Atentie insa si la apatie, inchidere in sine, tendinta de alunecare intr-o lume proprie care pot fi reale semnale de alarma si atunci este bine sa consulti un medic pentru ca pot fi alte problema la mijloc).
- nu va temeti ca nu va iubeste; atata timp cat voi veti oferi dragoste neconditionata copilului veti primi dragoste neconditionata;
- chiar daca voi nu-i conditionati actiunile de "fata cuminte" de iubirea voastra este posibil ca ea sa creada asa ceva; copiii isi fac o multime de griji si pot sa-si faca de multe ori idei gresite despre ceva. Voi spuneti-i cat mai des ca o iubiti chiar si cand are un comportament foarte urat, chiar si daca ea nu va iubeste, chiar si daca este pedepsita, chiar si cand o certati, etc. Dar mai ales, prin actiunile voastre in timpul crizelor, dovediti-i ca o iubiti in toate situatiile de mai sus. Daca copilul sesizeaza discrepante intre ce faceti si ce-i spuneti sunteti mancati.
Iti doresc sa treci cu bine peste "prima adolescenta".
alice
alice