Femei care iubesc prea mult..
Raspunsuri - Pagina 12
anna spune:
Cartile nu sunt suficiente,ele raman la nivel intelectual, pe cand restructurarile trebuie sa aiba loc la nivel emotional.
O terapie este de departe solutia la toate problemele si relatiile tale"oarbe".
De ce nu incerci?
Curaj.
MissParker spune:
quote:
Originally posted by anna
Cartile nu sunt suficiente,ele raman la nivel intelectual, pe cand restructurarile trebuie sa aiba loc la nivel emotional.
O terapie este de departe solutia la toate problemele si relatiile tale"oarbe".
De ce nu incerci?
Curaj.
Cartile te ajuta sa constientizezi, sa te vezi bine si clar in oglinda. Asta e primul pas spre schimbare.
Schimbarea apare insa din interior si mult mai tarziu. anna are mare dreptate, terapia e conditia sine qua non pentru asta.
Felicia 
25+ mami under construction pentru 
- David
Poze cu noi si vacantele noastre
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
She spune:
quote:
. Nu o sa mai caut, o sa ma las cautata.
Perfect!
oanna3 spune:
daca poate cineva sa imi trimita si mie cartea pe adresa oana_cara@yahoo.com
multumesc mult
http://www.dropshots.com/triplets_RAI#date
http://www.dropshots.com/mihai3
http://picasaweb.google.com/mihaicaraghiaur/TripletiiMei
http://www.dropshots.com/oanna3
http://community.webshots.com/user/oanna3
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=92869 - povestea noastra
Oanna, mami de tripleti Rares, Andrei si Ingrid ( 20.06.2006)
http://b1.lilypie.com/3yvUp3.png
iubesc si sunt iubita
selenabalu spune:
Va rog din suflet a-si vrea sa citesc si eu caretea,ma ajutati si pe mine sa ajung in posesia ei?
adresa mae de e-mail este dana.balu@yahoo.de multumesc din suflet!!!
blue eyes spune:
quote:Bineinteles, dupa ce am aruncat momeala
Originally posted by Shequote:
. Nu o sa mai caut, o sa ma las cautata.
Perfect!
si tot asa...
Cadoul potrivit pentru o femeie? Descopera-i feminitatea!
Cadoul potrivit pentru un copil? Lasa-i copilaria!
blue eyes spune:
Für Selena: www.amazon.de/Frauen-lieben-heimliche-gebraucht-werden/dp/3499191008" target="_blank">Wenn Frauen zu sehr lieben. Die heimliche Sucht, gebraucht zu werden.. edit pentru cartea www.amazon.de/nettesten-M%C3%A4nner-schrecklichsten-bleiben-verlassen/dp/3442168821/ref=sr_1_2?ie=UTF8&s=books&qid=1205487509&sr=1-2" target="_blank">aceasta
Cadoul potrivit pentru o femeie? Descopera-i feminitatea!
Cadoul potrivit pentru un copil? Lasa-i copilaria!
angi25 spune:
buna fetelor,
îmi trimite-ti si mie cartea, va rog 
sunt noua dar am citit tot subiectul. mi se pare o carte f.f.f.f.f. interesanta.
e-mailul meu: angi21costi@yahoo.es
Merci, cate o 
pt. fiecare.
"CARPE DIEM!"
babyblu spune:
am 21 de ani
veti spune ca sunt tanara. stiu ca majoritatea dintre voi sunteti deja casatorite, aveti copii si ani mai multi ca mine.
daca v-as spune ca ma simt de 40 de ani, m-ati crede?
cred ca trec prin aceeasi problema, dependenta de dragostea imposibila. spun "cred" pentru ca e greu sa-mi dau seama...
m-am nascut intr-o familie anormala. tatal meu era alcoolic, violent si afemeiat. mama era genul de femeie intelectual-romantica, mereu a fost. genul de femeie care citise destule carti incat sa caute iubirea perfecta, cu focuri de artificii si fluturi in stomac. ai mei s-au casatorit cand mama avea 18 ani si era deja insarcinata cu mine. a renuntat la facultate pentru el. il iubea.
la cateva luni m-am nascut eu. ceea ce-a urmat au fost 11 ani de cosmar.
nu-mi aduc aminte prea multe scene exacte din copilaria mea. de fapt, acum ca ma gandesc, nu-mi pot aduce aminte nici o scena de la un capat la altul. dar imi aduc aminte perfect mirosul de sange.
imi aduc aminte frica care ne cuprindea pe toate (mama, eu si sora mea cu 4 ani mai mica) cand auzeam pasii lui aproape de usa. masa era mereu pusa. mama ne spunea mereu sa ne prefacem cel putin ca dormim cand venea el acasa. nimeni nu putea dormi de fapt.
incepea scandalul.
motivul nu conta niciodata cred. putea fi mancarea prea fierbinte sau prea rece. putea fi faptul ca noi dormim si nu am venit sa-l salutam.
niciodata nu conta de ce.
imi aduc aminte cum ii spuneam povesti alexandrei, sora mea, ca sa nu fie atenta la scandalul din camera cealalta. o tineam mult in brate, nu trebuia sa ma vada daca plangeam.
mama, cand nu mai putea rezista probabil, striga dupa mine. eram nevoita sa merg sa-i despart.
uneori o aud atat de clar pe mama cum spunea "florine, nu mai da mai. esti nebun?"
era atat de mult sange...
apoi se calmau. el adormea, ea venea langa noi plangand.
toate hainele alea pline de sange, stranse in brate pe ascuns...
si mirosul ala de sange... nici nu stiti cat de prezent mi-e si acum in nari...
uneori mama chema politia. alteori fugea desculta de acasa, fugarita de tata cu vre-un cutit. mama pleca mereu, pentru o saptamana, doua, o luna...
el mereu o aducea inapoi. se ducea dupa ea, ii cerea iertare, ii spunea ca se va schimba. iar ea se intorcea.
stiti unde e ironia de fapt? ca o uram de fiecare data cand se intorcea. pe ea o uram, nu pe el. intelesesem eu atat de bine ca el nu se va schimba niciodata, dar ea nu reusea sa inteleaga.
nu ma intelegeti gresit, mi-era enorm de dor de ea cand era plecata. i se simtea lipsa peste tot. o voiam inapoi, langa noi.
dar o uram cand se intorcea.
cred ca ma purtam si urat cu ea dupa ce se intorcea.
apoi lucrurile o luau de la capat... iar si iar ca intr`un carusel stupid.
parintii mei au divortat cand eu aveam 11 ani.
era in plina iarna, tata ii scosese mamei doi dinti si`i sparsese amandoua arcadele. a venit politia din nou. politistii aia mereu spuneau acelasi lucru: "lasati-o mai incet ca va stie tot satul" (stateam la tara pe atunci). nimeni nu facea nimic, niciodata. nici un avertisment, nici o amenta, nimic!
in noaptea aia a vrut s-o omoare cu un cutit de bucatarie. mama a fugit in camasa de noapte, desculta si plina de sange.
nu stiu ce`a facut in noaptea aia... n-am intrebat-o niciodata.
atunci a hotarat sa divorteze de el.
in mintea mea aici urmeaza o pauza. stiu ca ramasesem amandoua, si eu si sora mea la tata. a urmat apoi procesul, la care n-am participat. am ajuns la mama.
cand s-a intamplat asta, cosmarul parca reinviase. locuind inca in aceeasi localitate, tata a inceput s`o urmareasca pe mama peste tot: la serviciu, pe strada, oriunde. unde o prindea, o batea.
a urmat apoi un alt proces, de reincredintare minori.
am ajuns iarasi la tata.
am fost atat de mult plimbata de la unul la altul ca nici nu va puteti inchipui. nu voiam decat sa se termine...
ciudat e ca nu-l uram pe tata. o uram pe ea ca l-a ales, ca a stat cu el atata timp.
va puteti inchipui ce inseamna pentru un copil de 11 ani sa-si doareasca din tot sufletul sa-si vada parintii oricum, facand orice, numai impreuna nu?
ei, asa eram eu. mi-era indiferent unde stateam, la care din ei ramaneam. tot ce conta erau doua lucruri: 1, sa nu ma desparta niciodata de sora mea si 2, sa se intample vreo minune ca ei doi sa nu mai aiba posibilitatea de-a se intalni vreodata.
pentru o perioada de vreo 2 ani, dorintele mi s-au implinit. am ramas amandoua la tata, iar mama se mutase din localitate, nici n-o mai vazusem. din perioada aia, desi aveam 12-13 ani, nu-mi aduc aminte decat cum o duceam pe sora mea la scoala sau cum venea si statea la mine in clasa pana terminam si eu orele sa mergem acasa. sau cum tata imi dadea tot salariul lui in mana si-mi spunea sa i-l tin, ca el il bea. oricum imi cerea de fiecare data bani. mama ne trimitea mereu cadouri de ziua noastra, ne cumpara mereu haine sau rechizite. si`o uram ca face asta. o uram pentru ca mereu tata avea un motiv sa se laude "in sat" ca uite ce mare grija are el de copiii lui si cate le cumpara, iar maica-sa aia "curva, haita si betiva" nu da nici un semn de viata.
noi nu aveam voie sa-l contrazicem. si toata lumea il felicita.
iar eu o uram pe ea.
si-n acelasi timp ma rugam sa faca ceva sa ne ia de acolo. crescusem destul de mult acum sa stiu cu cine vreau sa stau.
pe la 13 ani ne-am mutat la mama. a fost o schimbare majora mai ales din cauza faptului ca in acelasi timp ne mutasem la oras. erau alte conditii, alta atmosfera. mama era recasatorita.
nu stiu cum sa va spun asta, ca sa ma intelegeti..
a fost cea mai mare dezamagire din viata mea s-o gasesc pe mama atat de transformata. nu avea niciodata timp, mereu muncea. mereu duminica, atunci cand era libera, dormea. iar cand era totusi acasa fara sa doarma, facea curatenie, tipa la noi sa punem mana pe carte, sau vorbea despre servici.
era mereu nervoasa.
mama mea nu mai era nici pe departe fiinta de care-mi aduceam eu aminte, atat de buna, blanda si rabdatoare. devenise un sloi de gheata. eram in sfarsit cu ea, fara ca El sa fie prin zona, fara ca El sa mai reprezinte vre`un pericol, dar ea nu mai era..
problema a fost ca toata dezamagirea asta s-a suprapus cu perioada formarii mele ca adolescent, ca femeie. toate am trecut prin asa ceva, stiti presupun cata nevoie ai atunci de mama.
ei, mama mea nu era niciodata acolo. tin minte ca atunci mi-a venit pentru prima data ciclul. am stat inchisa in camera mea toata ziua de frica, nu auzisem in viata mea de asa ceva, nu stiam ce se intampla cu mine. si-am stat in camera aia pana seara pe la 12 cand a venit ea. nu tin minte ce i-am spus, o chestie de genul "mama curge sange din mine", mi-era frica, rusine.. n fine. ea a urlat si-a zis ca ce-i asa mare vrajeala, ca pentru atata lucru trebuia eu sa stau treaza pana la ora aia cand a doua zi ma duc la scoala?
o multime de lucruri s-au intamplat in perioada aia, iar eu nu puteam vorbi cu nimeni. cu mama sub nici o forma. mi se facuse FRICA de ea, aceeasi frica pe care-o simteam cand eram mica si auzeam pasii tatei in fata casei.
mi-am spus ca e nevoie sa fac mai mult.
eram destul de buna la invatatura, mergeam la olimpiade, profesorii ma laudau mereu, desi n-am fost niciodata genul de tocilara. tocmai de asta nu reuseam sa stralucesc asa cum ar fi vrut mama. singurul lucru pe care mi-l spunea cand ii ziceam ca am luat un 9 in teza la romana era "cat a luat alina? (alina fiind o tocilara bisericoasa si timida din clasa mea). daca alina luase 10, nota mea nu mai conta.
am facut o ultima incercare de-a o multumi pe mama. mereu imi spunea cum vrea sa ma vada intrata la cel mai bun liceu din oras, cum toata familia ei a mers la liceul ala si cum trebuie sa pot si eu.
am slabit 10 kg inaintea examenului de capacitate, dar nimic nu a mai contat cand am aflat ca intraem la liceul la care voia mama si eram si printre primii 10 intrati. reactia mamei cand i-am spus a fost "ei, si? macar daca ai fi intrat cu media cea mai mare"
atunci a inceput perioada mea de rebeliune.
in al doilea semestru din clasa a 9-a am inceput sa chiulesc. ajungeam sa nu mai dau cu saptamanile pe la scoala. diriginta, fara sa mai inteleaga cum am putut sa fiu atat de buna si cuminte pe primul semestru, m-a trimis la psiholog. a chemat-o pe mama la scoala. a vorbit cu mine.
nimic.
mama a juns intr-un tarziu si pe la scoala, dar nu mai avea ce face. fusesem exmatriculata.
atunci am fugit de acasa. aveam 15 ani.
m-am mutat cu primul meu prieten, un tip cu vreo 10 ani mai mare ca mine. era un tip ok, cred. era foarte inteligent si foarte obsedat de calculatoare. genul de it-ist pe care nu-l ridici din fata calculatorului nici cu macaraua. eu voiam iubire, nu chestia aia fada in care ma scaldam cu el. si-i spuneam asta.
deveneam enervanta peste masura cred. el a fost primul barbat din viata mea care m-a lovit.
cand m-am vazut prima data cu un ochi vanat mi-am dat seama ca nu merit nimic. ajunsesem sa fiu la fel ca femeia pe care-o uram atat de mult. ajunsesem sa stau cu un barbat care ma batea si sa nu pot face nimic. am ajuns in spital atunci. din cauza stressului ma imbolnavisem atat de tare ca nici unul din doctori nu stiau ce am. mi s-a spus undeva dupa vreo 3 saptamani de spitalizare ca facusem o infectie urinara atat de grava ca daca mai stateam acasa 1 zi, muream.
desi nu mai vorbisem cu mama aproape jumatate de an dupa ce-am plecat de acasa, cand am reluat relatiile, adica in timpul spitalizarii mele, nu i-am spus niciodata ca prietenul meu ma bate. ar fi umplut-o de mandrie sa-mi poata spune "ei, acum vezi cum e si tu".
la iesirea din spital, m-am intors langa acelasi barbat. nu aveam unde ma duce.
lucrurile s-au calmat oarecum. de fapt nu se calmase nimic, dar reuseam eu sa primesc bataile mai calma, fara sa las asta sa ma afecteze la nivel de sanatate.
mi-am reluat scoata dupa un an, la alt liceu.
abia incepuse anul scolar, era chiar in septembrie, cand mama mi-a facut-o din nou. a fugit cu un tip cu 10 ani mai tanar decat ea intr-un alt oras. atunci sora mea s-a mutat la mine o perioada.
a trebuit sa renunt din nou la scoala, pentru ca trebuia sa muncesc. nu-l puteam lasa pe prietenul meu sa ne intretina pe amandoua.
mama nu a dat nici un semn de viata timp de jumatate de an, cand s-a intors s-o ia pe sora mea. au plecat amandoua din oras.
era pentru prima data cand stateam atat de departe de sora mea. prima data cand ma simteam singura.
am reusit totusi atunci sa ma mut singura. o terminasem cu prietenul meu, desi cred ca el nu si-a dat seama decat vreo doua saptamani mai tarziu, cand a vazut ca se adunase in baie maldarul de sosete murdare si nimeni nu le mai spala.
atunci am intalnit pe cineva. un tip de aceeasi varsta cu mine, foarte inteligent. era de fapt cu o luna mai mic. a fost genul de relatie furtunoasa. el era virgin, eu ma simteam stapana pe situatie. ne intelegeam perfect, doar ca eu aveam continua senzatie ca ceva lipseste. totul era prea frumos ca sa fie adevarat cred.
atunci a inceput al doilea cosmar din viata mea.
am cunoscut un tip pe un site de poezie, unde publicam amandoi.
mi s-a parut a fi "the one".
era totusi distanta, peste care mi-am spus ca vom reusi sa trecem.
stiam ca e genul de aventurier. nu era neaparat afemeiat, dar era avid de lucruri noi. am inceput sa ne vedem, destul de rar in vizite de un weekend cand ajungea el prin oras.
la inceput am reusit sa mentin ridicata bariera dintre noi. desi ne vedeam, desi ne spuneam cat ne iubim, nu s-a intamplat nimic fizic intre noi doi. si asta timp de 2 ani.
vorbeam foarte des pe internet, la telefon. doar ca avea un obicei care desi atunci nu ma deranja enorm de mult, acum il vad ca pe un semn pe care`ar fi trebuit sa-l iau in considerare.
avea tendinta de-a disparea. adica pur si simplu vorbeam seara la telefon si a doua zi nu mai era de gasit. si ramanea disparut cu saptamanile, uneori cu lunile. pe atunci nu era atat de implicat in viata mea incat sa ma deranjeze foarte tare disparitiile lui.
dar undeva peste 2 ani, m-am mutat in orasul in care locuiau acum mama, sora mea si barbatul de varsta primului meu prieten, dar cu o amica.
am decis ca e timpul sa fac ceva cu relatia aia pe jumatate adevarata, pe jumatate utopica cu tipul de pe net.
l-am parasit pe virgin in gel mai josnic mod posibil. nu-mi pasa.
pentru prima data, tipul de pe net s-a mutat cu mine si cu prietena mea. era un fel de fericire deplina in mine. era barbatul perfect. imi spunea mereu ca sunt "femeia care face cea mai buna mancare, femeia care asculta cea mai buna muzica, femeia care face dragoste cel mai bine".
ma magulea. imi era bine cu el. simteam cum oarecum fusesem rasplatita pentru atatea chinuri primind de la providenta un barbat atat de bun, inteligent, interesant, ca el.
era, intr-adevar toate astea.
de asta spuneam la inceput cat am o problema, pentru ca ce m-a atras la el nu a fost nevoia lui de-a fi ajutat, sau a mea de-a ajuta. era inteligent, era sclipitor. era poet, era in stare sa faca cele mai frumoase surprize, sa stea cu tine de vorba o noapte intreaga despre fenomenul sida in lume. era pur si simplu sclipitor.
eram atat de indragostita incat desi de multe ori firea lui de a fi mai open minded nu se potrivea cu felul meu de a gandi, consideram normal tot ceea ce el spunea/facea.
la fel am considerat si cand mi-a spus ca ar vrea sa incerce ideea de menaje a trois, cu mine si prietena mea. m-a speriat ideea.
sunt din fire o persoana destul de geloasa, poate posesiva uneori si-n plus de asta sunt plina de complexe cu privire la felul in care arat. mi se parea c-o sa-i placa mai mult ea.
m-a convins totusi si-am facut-o.
am stat langa ei cand el ii facea oral, cand facea dragoste cu ea.
am vomitat de 10 ori in noaptea aia. am vomitat toata scarba pe care`o adunasem. el nici macar nu ma privise. nu era nici o diferenta intre ea si mine. ii spusese exact aceleasi lucruri pe care mi le spunea mie cand faceam dragoste...
am trecut totusi peste. mi-am spus ca e ceva normal in zilele noastre sa ai asemenea preferinte sexuale.
apoi el a vrut sa ne mutam in alt oras, foarte departe, in cealalta parte a tarii. si ne-am mutat.
tot toti 3.
acolo simteam c-o pot lua de la capat cu el. dar n-a fost asa. desi experienta in 3 nu se mai repetase, atunci a vrut s-o facem din nou.
si oricata scarba fata de idee aveam eu, am facut-o din nou.
apoi n-am mai reusit sa fac dragoste cu el. il iubeam, il iubeam mai mult decat orice pe lume, dar nu mai reuseam sa fac dragoste cu el ori de cate ori si-ar fi dorit. si si-o dorea des.
nu avea limite, nu se satura niciodata. nu de mine nu se satura, cum credeam pe atunci, ci de ideea de sex in sine.
apoi a fost nevoit sa plece pentru o luna la maica-sa acasa, pentru ca desi facea facultatea de psihologie la fara frecventa, trebuia sa fie acolo in sesiune. a plecat acasa.
o perioada am reusit sa ne intoarcem la nivelul de relatie "online", dar pentru foarte putin timp. el se schimbase o data ajuns acolo. nu ma suna cu zilele, trebuia sa trag de el sa-mi spuna ce-a mai facut. scuza era mereu ca e stresat si ca are de invatat.
apoi s-a intamplat bomba.
m-a sunat si mi-a spus sa ma intorc la mama, pentru ca el s-a saturat de orasul ala si vrea inapoi unde statusem initial.
am facut bagajele cu prietena mea, ne-am urcat in tren si-am plecat.
dar el nu s-a mai intors.
disparuse. la fel ca pe vremea cand abia ne cunoscusem.
a stat disparut 2 luni.
in alea doua luni fara el am avut vreo 4 tentative de sinucidere, toate sfarsite la spital, nici una reusindu-mi.
apoi s-a intors. calm si bland si zambitor si sclipitor ca intotdeauna. l-am primit inapoi. imi spunea ca si-a dat seama de prostia cu menajul si ca n-o sa se mai intample si ca vrea sa ne mutam numai noi doi, ca asa ne va fi bine.
atunci a aparut ironia. am vrut atat de mult sa se intoarca, doar ca acum, cand il aveam langa mine, nu-l suportam. ma certam mereu cu el, eram paranoica, nu mai puteam nici munci de frica c-o sa plece iar. era nevoie sa fiu mereu cu el.
nu a durat o saptamana, el a plecat din nou, in timp ce eu dormeam.
mi-am vandut atunci telefonul pe care-l primisem cadou, si-am mers la maica-sa acasa. era singua modalitate sa dau de el. l-am implorat sa se intoarca.
am incercat sa ma arung pe geam. n-am reusit.
atunci s-a intors dupa 4-5 zile.
mi-am promis sa-l iubesc si mai mult, sa nu mai fie nevoit sa se descurce cu paranoia mea. am locuit impreuna inca vreo 2 luni.
apoi intr-o duminica dupa-amiaza eram la mama in vizita. el a zis ca merge pana jos sa ia suc.
nu s-a mai intors.
am ajuns acasa si-am gasit-o din nou goala. n-am inteles niciodata cum reusea sa fie atat de rapid la impachetat. desi daca ma gandesc mai bine, el nu-si adusese de la maica-sa mai mult de o geanta cu haine.
am vrut sa merg dupa el, la maica-sa acasa, sa primesc macar o explicatie, dar nu aveam bani. atunci am furat.
am ajuns la el acasa dar nu era acolo. maica-sa m-a pus atunci sa trec prin cea mai mare umilire posibila, cand eu am incercat sa-i spun totusi ca nu e normal ca el sa fuga asa, fara nici un cuvant. m-a acuzat ca incerc sa-i fac baiatul nebun. atunci cred ca am inceput sa-l psihanalizez. m-am intors acasa mai singura ca niciodata.
in vara aia m-am razbunat pe mine. mi-am spus c-ar fi trebuit sa fiu mai buna, mai albastra-n ochi pentru el. m-am apucat de baut. m-am apucat sa ma culc cu o gramada de barbati. dar nu orice barbati.
ma culcam doar cu cei care-mi faceau sila, ori prin felul in care aratau ori prin caracterul lor. au fost 4 luni de zile atunci in care nu ma mai interesa nimic.
apoi el s-a intors.
din nou scuze, din nou promisiuni, la fel ca de fiecare data imi spunea exact ce aveam nevoie sa aud.
l-am primit inapoi explicandu-i totusi c-o sa-mi fie greu sa trec peste.
de data asta a ramas aproape un an.
am ramas insarcinata atunci. m-a obligat sa fac avort, desi imi doream copilul acela enorm. in ziua cand am facut avortul a stat in fata calculatorului toata ziua si toata noaptea. nici nu m-a bagat in seama. il uram pentru ca m-a pus sa fac asta si-l uram si mai tare pentru ca nu era langa mine.
atunci a inceput sa se intample din nou acelasi lucru: deveneam paranoica. nu puteam tine un loc de munca, nu puteam sa ies in oras, nu faceam efectiv nimic decat sa stau in casa, de frica sa nu plece iar cand eu nu sunt prin zona. stiam ca n-ar pleca daca eu as fi acolo. mi-am pierdut toti prietenii, toata lumea se ferea de mine, sau eu de ei..
incepusem sa-l controlez. in mail, in telefon. de fiecare data cand vorbea cu maica-sa stiam ca pun ceva la cale. l-am innebunit.
el se schimbase atat de mult...ma mintea cu orice ocazie. ne certam foarte mult. incepuse sa faca lucrurile fix pe dos, ca sa ma puna probabil pe mine in postura de-a incheia relatia. dar de fiecare data cand simteam ca intind prea tare coarda, incepeam sa-i spun cat de mult il iubesc si cum n-as putea trai fara el.
apoi am inceput cred sa-mi dau seama ca se pregateste sa plece din nou, iar eu nu puteam ramane din nou fara nimeni.
mi-am gasit un loc de munca atunci. mi-am facut prieteni noi si incercam sa-mi umplu timpul ca sa nu ma mai gandesc la posibila lui plecare.
dar s-a intamplat oricum. a plecat din nou reprosandu-mi acum ca desi putusem cu o vara inainte sa fiu atat de curva, cu el nu puteam fi asa. iar el avea nevoie de mine asa.
se intamplase de atatea ori incat credeam ca m-am obisnuit deja. credeam ca n-o sa doara atat de tare.
dar nebunia mea a inceput din nou. mi-am taiat venele atunci. nu inteleg cum de n-am reusit niciodata s-o fac...
a aparut, doar pe net, dupa vreo 3 luni.
imi spunea cat de tare l-am innebunit si cum trebuie sa fac multe ca el sa se poata intoarce la mine.
am fost in stare sa fac orice.
atunci mi-a spus ca fusese la un psiholog, ca avea probleme grave de personalitate din cauza mea. ca-l transformasem intr-un monstru. si avea dreptate.
imi spunea ca are niste vise ciudate in care mereu ma vede pemine facand dragoste cu unul sau mai multi straini si cum el se uita. si ca psihologul la care fusese i-a spus ca singura lui rezolvare era sa-si indeplineasca fanteziile sexuale. si l-am crezut. va puteti cred imagina cam ce-a urmat...
apoi eu am cedat nervos. il iubeam si-n acelasi timp il uram atat de tare ca ma punea sa trec prin asa ceva... dar speram ca daca se "va vindeca" totul va fi bine.
si a fost. o perioada.
m-a cerut in casatorie, cand in sfarsit isi daduse seama ca ceea ce face nu e normal.
am inceput sa facem planuri, sa spunem lumii, am fost impreuna la maica-sa, am dat bani la local, la firma de catering.
ne-am cumparat verighetele. parea totul bine. eu imi promisesem sa nu mai fiu paranoica, nici macar in strafundul gandurilor mele sa nu incapa ideea ca el ar putea pleca din nou. si parca reusisem, nu ma mai gandeam la asta. el totusi facea atat de multe, erau atatea planuri, era atata lume care stia, care era invitata la nunta.
dar a inceput din nou sesiunea. e in ultimul an acum, la facultatea de psihologie.
a plecat acasa pentru examene. si atunci s-a dus dracu` totul.
nu stiu daca maica-sa a fost de vina, daca faptul ca si-a revazut locul ala in care putea fi liber e de vina. nu stiu ce s-a intamplat. stiu doar ca intr-o zi a disparut.
eu am ramas ca de obicei in urma sa dau explicatii atator oameni care ma intreaba ce s-a intamplat. am preferat sa-i mint pe toti. spun tuturor ca el a murit intr-un accident de masina. mi-e mai simplu asa, cred.
acum port verigheta mea pe deget si pe a lui la gat. ar fi trebuit sa ne casatorim pe 6 septembrie...
cred c-am crescut acum. m-am maturizat. norocul meu a fost sa dau de cartea "femei care iubesc prea mult". atunci am inceput sa ma intreb daca nu cumva am o problema. inca nu stiu daca am sau nu o problema, dar stiu ca nu mai pot sa continui la fel.
acum il vreau atat de mult inapoi incat probabil cel mai frica mi-e sa nu se intoarca. si stiu ca se va intoarce, el mereu s-a intors.
il vreau inapoi, schimbat.
si mi-e atat de frica c-o sa se intoarca intr-o zi.
e prima data cand povestesc cuiva toate astea. nimeni din viata mea nu stie ce s-a intamplat cu mine in ultimii patru ani de cand il cunosc pe omul asta. lumea din jurul meu stie bucati, pentru ca niciodata nu am avut curajul sa spun cuiva.
am nevoie de ajutor. am nevoie de voi toate sa umplu golul lasat de el, ca atunci cand se va intoarce sa nu mai aiba loc.