Femei care iubesc prea mult..

MissParker,trebuie sa-ti marturisesc ca abia acum m-am apucat in mod serios sa citesc cartea.
De ce ... ?

Am inceput-o sa o citesc in prima zi de cum mi-ai trimis-o..dar...citind urmtoarele :
Daca esti o femeie care iubeste prea mult, ma simt datoare sa te previn ca nu-ti va fi usor sa citesti cartea. Caci, daca definitia ti se potriveste, dar rasfoiesti cartea fara sa te simti miscata sau afectata īn vreun fel, sau daca te plictiseste, sau te irita, sau daca nu reusesti sa te concentrezi asupra materialului prezentat aici, sau reusesti doar sa te gandesti la alta persoana pe care ar putea-o ajuta cartea mea, īti sugerez sa o recitesti alta data. Cu totii simtim nevoia sa negam ceea ce e prea dureros si īnspaimantator de acceptat. Negarea este un mijloc firesc de auto-aparare, cu actiune automata si spontana. Poate ca la o lectura ulterioara vei reusi sa-ti īnfrunti trairile si sentimentele cele mai profunde.Daca problemele lor ti se par mai grave si mai triste decat ale tale, vreau sa-ti spun doar atāt: reactia ta initiala este tipica; majoritatii clientelor mele. Toate cred ca problemele lor nu sunt "chiar atat de grave" desi simt compasiune pentru chinul acelor femei care, dupa; parerea lor, au īntr-adevar probleme.



Si aici s-a incheiat lectura in prima zi.M-am regasit total si am zis ca nu-i momentul sa o citesc.Inca nu consider ca am nevoie,inca traiesc cu impresia ca : NU am prb asa grave!


A trecut ceva timp de atunci ..si am revenit la carte.Am deschis-o fisierul,am citit,am trecut de randurile la care m-am blocat data trecuta si am continuat.Am ajuns undeva la jumatatea cartii si am venit sa va spun sa o cititi si voi,cele care credeti ca ar trebui sa o cititi,atunci cand va simtiti pregatite.

In mod ciudat,mi s-a parut ca am crescut intr-o familie linistita,cu o mama f puternica.
Asta pana acum ...cand mi-am dat seama,ca mama nu a fost decat o femeie slaba,extrem de slaba,care a acceptat un compromis.
Poate era mai bine,daca nu se casatorea cu omul care a hotarat ea,nu si EU sa-mi devina tata.Un om de care si-a dat seama din primele saptamani ca bea mai mult decat e cazul,dar cu care a semnat certificatul de casatorie.
Un om care,pasnic cum era,si-a innecat intreaga viata in bautura.Incult,mult sub nivelul mamei mele,care nu a fost niciodata un stalp al casei.
Mama....o femeie care imi zicea mereu : "Las mama,ca asa cum e,nu ne bate nu ne injura si pana la urma,altii o duc si mai rau."

Da,dar eu o duceam cel mai rau.Pt ca,imi doream sa o vad pe mama mai puternica.Mult timp,foarte mult timp...pana acum chiar am crezut despre mama mea ca e o femeie f sigura pe ea.Citind cartea despre care va spun,am aflat ca,siguranta ei ascunde multa nesiguranta.
Mi-am dorit toata viata o familie.Aveam o mama,un tata,dar nu era o familie pt mine.Se certau zilnic,mama era rea de gura,el tacea..de fapt nu o lua in seama.Iar eu ii tineam partea ei.Faceam front comun.
Cand se certa cu el,venea la mine si cand faceam eu boacane nu ma baga in seama..si faceam orice ca sa-l vada cu ochii rai(sau cum ar trebui sa-l vada de fapt) si sa-mi acorde mie atentie.
Am luptat permanent pt atentia ei.

Si ea a luptat permanent ca sa ma faca sa vad viata ca o jungla.O jungla in care ea nu a fost regele,dar isi dorea sa fiu eu.

Si cand l-am cunoscut pe el,omul de langa mine,era bagat in f multe probleme.Era distrus,suferea.Am vrut sa-l ajut.Nu erau eu destul de daramata..Tot la altii ma gandeam..la mine ..nu prea.
Am facut in asa fel incat,m-am legat la cap doar cu barbati nepotriviti.Cei potriviti,normali la cap,ma plictiseau.

Si asa,mi-am indreptat atentia tot spre ceea ce nu pot avea,nu pot conduce,nu-mi ofera atentie.
Am luptat pt castigarea atentiei,a dragostea.Nu l-am considerat niciodata un merit al meu,ci o lupta.

M-am regasit extrem de mult in cartea acesta.O sa o citesc pana la capat ! Am impresia ca e scrisa pt mine.Poate asa au impresia f multe persoane care simt ca mine in mom asta.

Dahriana spune:

Cu el,m-am purtat precum mama lui...fara sa-mi dau seama.L-am rasfatat si am avut grija de el.
El,un aiurit,mai rau decat un copil.Nu stie niciodata unde ii sunt hainele,daca nu il chem la masa,sau nu-l desprind de la calculatorul,adoarme acolo,nemancat.Eu trebuie sa-i arat ce haine isi ia pe el,eu trebuie sa stiu ce gatesc.Daca vine vorba de ceva spune : Eu nu stiu,tu stii !


Mama,imi spune mereu : Vrei sa te desparti de el,de parca gasesti altul mai bun,ca ai si tu destule defecte.
Si asa ma invart intr-un cerc.

incognito spune:

Am citit ce ai scris si...Semeni cu mine.Atit pot spune acum.Traversez o perioada in care imi este mai greu sa vorbesc despre mine,sper sa-mi treaca curind si sa-ti pot spune mai multe.
Cartea e de exceptie.Dureroasa dar de exceptie!Am citit-o si eu la indemnul unei persoane pe care o apreciez mult.
De exceptie dar nu accesibila oricui.Cel putin,nu celor ce nu vor sa afle adevarul despre sine,mai mult,chiar sa-l inteleaga,sa-l accepte.

Incognito

mami de Ioan si Ioana-06.01.2003

annnna35 spune:

Buna!
Am tot citit postarile tale... N-am intervenit pana acum pentru ca am crezut ca te complaci in situatia in care esti si esti greu de convins ca nu e ok. Oricum, primul pas poate fi cartea aceasta pe care o citesti.
Sa-ti spun si eu un pic despre carte...si felul in care m-a influentat pe mine. Daca nu deschideai tu subiectul cu titlul asta, mai aveam eu putin si-l deschideam, despre mine. :)
Prima data cand am inceput s-o citesc, mi s-a parut ca "sunt prea dereglata", mi se aplicau multe dintre exemple si mi-am zis:"sunt prea nebuna, n-are rost, sunt obisnuita cu un stil de viata, de relatii, nu ma mai pot schimba la anii astia...e prea scump un psiholog etc".
Apoi ... am facut pasi mici...deci am inceput s-o citesc acum vreun an si pot spune ca vad mici-mici roade abia acum, desi nu cred inca in vindecarea totala. Experimentez, deocamdata, sa ma iubesc pe mine, sa fiu egoista, sa cer ajutor, specializat sau nu, sa identific in "relatiile" cu ceilalti ce nevoie nesatisfacuta din copilarie incerc sa-mi satisfac prin ei... INCERC sa scap de cei nepotriviti, spun incerc pentru ca este inca fff greu... :( "Vad" cand o persoana este nepotrivita, stiu ce ar trebui sa fac, insa...nevoia de afectiune, de a oferi, de a ma simti "utila" e deseori mai puternica. S-a intamplat recent inca o data... si acum ma straduiesc sa "ma smulg" din locul ala, am facut primul pas, "sangerez" si ma doare, dar vreau sa-mi testez limitele, sa-mi demonstrez ca-mi vreau binele mie insami..De fapt asta e marea provocare a unei "femei care iubeste prea mult"...M-au invatat pe mine fetele de pe forum mai demult: Miss Parker si Babyblue... ;)
Consider insa ca primul pas e constientizarea, ea ma ajuta sa aleg cu responsabilitate. Fac eforturi in continuare si cu pasi mici sper ca "problema" isi va gasi o rezolvare. Oricum, mi-am promis ca nimeni vreodata nu ma va mai calca in picioare. Am "aflat" si eu ca am o valoare, ca merit mai mult, ceea ce-ti doresc si tie!
Continua sa citesti...si o vizita la un psiholog te poate ajuta enorm...daca nu esti o persoana cu idei preconcepute (ca numai nebunii merg la psiho etc).
Sa auzim de bine. Si sa nu uiti ceva ce-mi repet eu mereu: nu conteaza de fapt experientele negative trecute, atata timp cat iti doresti sa faci o schimbare......exista intotdeauna posibilitatea de a alege pentru binele tau.......si daca aleg contrariul, macar imi asum responsabilitatea si consecintele...

Poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti.

Alecsia spune:

Dahriana, am si eu cartea aceasta. Am inceput sa o citesc anul trecut, intr-o perioada foarte grea pentru mine. Mi-a placut, dar recunosc nu am terminat-o din lipsa de timp. Desi acolo sunt exemple in care nu m-am regasit in totalitate prin prisma gravitatii problemelor prezentate, mi s-a parut totusi o carte interesanta,care m-a ajutat sa vad altfel lucrurile, in situatia in care eram. Cu siguranta voi reveni asupra ei.

Si ca sa continui in aceeasi nota cu tine, iata pasajul care m-a "atins" pe mine. Poate pentru ca ma regaseam atat de mult in el...

"Cand a iubi inseamna a suferi, inseamna ca iubim prea mult.
Cand aproape toate conversatiile noastre cu prietenii se invart in jurul LUI-problemele lui, gandurile lui, sentimentele lui- si aproape toate propozitiile noastre incep cu "el..", inseamna ca il iubim prea mult.
Cand ii gasim scuze pentru indispozitiile, iritarile, indiferenta sau tacerile prelungite, punandu-le pe seama unei copilarii nefericite si incercam sa actionam ca terapeuti, inseamna ca il iubim prea mult. (...)
Cand nu ne plac valorile lui, comportamentul si caracterul lui, dar le suportam, gandindu-ne ca, daca suntem indeajuns de atragatoare si tandre, va dori sa se schimbe de dragul nostru, inseamna ca il iubim prea mult.
Cand relatia cu el ne pericliteaza fiinta emotionala, si poate chiar sanatatea si integritatea corporala, e deja clar ca il iubim prea mult." ( Femei care iubesc prea mult- Robin Norwood)
------------------------------------------

"Sunt atatea minunatii pe lume pentru fiecare, doar ochi sa ai sa le vezi, inima cu care sa le simti si brate sa le cuprinzi si-atunci ale tale, toate vor fi..."

daniela_xy spune:

Buna seara! Imi spune si mie cineva despre ce carte e vorba? Mi-o trimite un suflet bun pe adresa alessia_xy@yahoo.it? Multumesc anticipat.

diana32 spune:

parerea mea este ca ne regasim cu totii in asemenea carti.cu totii avem sentimente si iubim cu adevarat,dar unora le este mai greu sa se exprime sau sa arate ceeea ce simt cu adevarat,precum si ceea ce sant.de multe ori incercam sa stergem episoadele intunecate din viata ca sa putem invinge pe cele ce urmeaza.niciodata ,nu cred ca ar fi normal ,sa regretam o greseala sau o naivitate,pt ca din ele invatam sa l-e evitam pe celelalte.nu am citit cartea,dar presupun ca finalul va vi:o incurajare de exprimare a interiorului uman.

Alecsia spune:

quote:

---

Originally posted by daniela_xy

Buna seara! Imi spune si mie cineva despre ce carte e vorba? Mi-o trimite un suflet bun pe adresa alessia_xy@yahoo.it? Multumesc anticipat.

---

Femei care iubesc prea mult- Robin Norwood
---------------------------------------

"Sunt atatea minunatii pe lume pentru fiecare, doar ochi sa ai sa le vezi, inima cu care sa le simti si brate sa le cuprinzi si-atunci ale tale, toate vor fi..."

Dahriana spune:

daniela,iti trimit eu cartea pe mail.

Dahriana spune:

Nu am idei preconcepute cu vizita la psiholog.Am mare incredere in ei.Mi-as fi dorit sa urmez psihologia,dar mi s-au pus atatea piedici,pana am ajuns sa cred ca nu-s in stare.

Familia imi zicea ca nu stiu eu de mine,cum sa-i mai ajut si pe altii.
Am zis : Boon,dau la drept.Sa fiu pt adevar si dreptate.Si aici au avut unele comentarii de zis : Ca nu-s in stare nici de mine,ca ce o sa ma fac eu.In special mama a avut o fooarte mare influenta asupra mea toata viata.

Am luptat sa-i fac pe plac de cand ma stiu,dar niciodata nu era multumita.Tatal vitreg ii spunea mereu: E fata ta,ti-o cresti,nu ma intereseaza.Oricum nu e in stare de nimic.Uite copilu lu x ce a facut,uite a lu y ce a realizat.


Asa am ajuns sa-mi iau lumea in cap si sa plec cu primul barbat care mi-a dat atentie.
Si dusa am fost.

Dar cand colo,marea mea salvare, a fost de fapt marea condamnare.
Si acum cand vb cu mama la tel si ii aud cuvantul :" Nu fa aia,daca nu ma asculti stii ca o sa ajungi la vorba mea".Urasc cuvintele astea !! Le-am auzit incontinuu de cand ma stiu.
Orice faceam trebuia sa-i cer parerea,sa-si dea acceptul.Nu pot spune ca m-a tinut inchisa in casa.Nu a fost autoritara,decat cand avea chef.Avea momente in care nu putea fi sefa cu noul ei sot,si devenea cu mine.

Nu vreau sa o judec.M-a crescut asa cum a stiu ea.Nu i-am reprosat niciodata si nu vreau sa deschid subiectul asta(cel putin nu recent).


Sunt sigura ca,sunt multe persoane care au trait asemanator si au ajuns asemanator.
Pt ca,e un cerc vicios.
Mult timp am crezut ca,daca o sa-mi gasesc un alt barbat,o sa traversez relatia asta ca un rau si trec de pe o punte pe alta.
Dar cred ca,fiind victima acum si plecand fara sa schimb nimic voi deveni la fel.Probabil vulnerabilitatea se simte si numai un barbat predispus la asta,isi alege victime de genul meu.Inconstient probabil.


Cu el,a fost la fel cum scrie in carte.

A avut o copilarie nefericita.Mama lui l-a pus in fata faptului implinit facand o fetita cu tatal lui vitreg,neintrebandu-l daca el isi doreste un frate.
Imi povestea ca il lua la bataie si pt un burete de vase,daca nu-l punea la locul lui.Il trezea din somn noaptea,daca gasea o picatura de apa pe jos in bucatarie.
Si am simtit nevoia sa-l ajuta,sa-l protejez.Sa-i ofer ce nu a avut.Dar am ajuns la o limita,cand mi-am dat seama ca,lui nu ii pasa de mine cat imi pasa mie de el.Si eu sunt si asa victima,cum pot fi si medicul lui??

Si asa am ajuns la jigniri,frustrari,lovituri.
Eram din ce in ce mai nemultumita.Facandu-i lui bine,credeam ca voi rezolva problema mea din trecut si cand mi-am dat seama ca nu se schimba nimic,am inceput sa dau din colt in colt si sa devin agresiva.
Uram sa-l aud ca vorbeste la telefon cu matusi,verisori si pe mine nu ma cauta nimeni din familia mea.
Pt ca mama,nu a vrut sa aiba o relatie buna nici macar cu sora ei.A considerat ca noi nu avem nevoie de nimeni.Si asa am ajuns sa imi vad verisorii de 3 ori 20 si ceva de ani.Nu ma cauta nici ei,aproape ca nu ne cunoastem.
Prietenii mei,au fost doar cei pe care i-a ales mama.Am avut o prietena pe care a reusit sa o indeparteze de mine,pt ca ei nu-i placea.Numai de aceea.Zicea ca eu ascult de fata aia,nu mai ascult de ea.
Nu ieseam cu prieteni in oras.Zicea ca n-am eu ce discuta cu copii prosti.Ca eu am alta viata in fata.
Am crescut intr-o manipulare greu de descris...dar eu pana acum am crezut ca asa e bine,ca asa e normal.

Dahriana spune:

Si culmea culmilor,femeia puternica,care era mama mea,a vandut apartamentul nostru,ia pus banii lui in mana,ia cumparat lui masina,pe cand ea a ramas teoretic la mana lui.Apartamentul lui,era a lui,iar banii de pe al nostru bagati in casa lui si in masina,care era pe numele lui.
Restul de bani,au ajuns la medicii care m-au tratat de anorexie la 12 ani !
Cand se enerva pe ea ii spunea : Casa a mea,usa a ta!
Si asa si era.Unde era atunci femeia puternica care credeam eu ca era ??
Cand am hotarat sa ma mut cu prietenul meu,mi-a spus : Vezi,iti spun,sa nu ii spui lui de banii tai,sa nu stie el ce faci tu cu banii,sa fii smechera,un barbat nu trebuie sa cunoasca o femeie decat de la brau in jos.
Tocmai ea,care si-a pus toata casa in mainile unui barbat,negandindu-se,daca omul ala o scoate afara,unde merge cu copilul...adica eu..?!


Recunosc ca,asa dezechilibrata cum sunt la ora asta,nu-mi voi pune niciodata barbatul mai presus de copilul meu.