cum sa ma comport
Raspunsuri - Pagina 2
lorellay spune:
quote:
Originally posted by alexis2002
Lorellay si eu sint de parere ca un copil trebuie sa merite sa i se faca poftele si eu am invatat-o ,atit cit mi s-a permis din cealalta parte, ca nu i se cuvine totul ci trebuie sa-mi demonstreze ca merita.si el are bani si in toti acesti ani a tot luptat sa o "cucereasca"cu tot ce si-a dorit ea.erau certuri zilnice pe aceasta tema.intr-un final i-am propus ca de craciun sa nu-i cumparam nimic ca macar o zi din an sa fie speciala prin ceva.atunci un pic s-a potolit cu cumparatul insa a vazut rezultatul"educatiei"lui cind de mos Nicolae in loc de multe jucarii s-a trezit in cizme cu multe dulciuri si o jucarica.se vedea deziluzia pe fata ei dupa carea spus:"doar atit"?tot ce eu construiesc darima el in citeva zile si ma apuca toti nervii din lumea asta.noi nu eram casatoriti,am stat doar impreuna,nu am mai vrut sa ma casatoresc ptr ca la scurt timp dupa nasterea fetitei mi-am dat seama ca nu e omul linga care vreau sa imbatrinesc.eu m-am gindit sa-l las sa o vada ori de cite ori va vrea si va simti nevoia.nu stiu daca fac sau nu bine,depinde de comportamentul lui.
Nici eu nu am fost casatorita...mi-am dat seama ca nu e omul de langa mine cam din a 3-a luna de sarcina...si am mai dus-o pana prin luna 7-8. Multi spun ca atunci cand am vazut ca nu se poate cu el, trebuia sa fac un avort..era luna mica..se putea inca..Dar NU..am un servici, doua maini si doua picioare..un cap pe umeri care ma duce cat de cat zic eu...Si in ce priveste "nu te gandesti ca privezi copilul de tata, mai bine rabzi da sa aiba copilul tata"...ma lasa rece...Decat un tata dezinteresat si cu certuri intr-una mai bine lipsa. Nu mi-a fost foarte usor...(sunt fete de pe forum care imi stiu povestea de la inceput)...dar mi-am adunat toate fortele si e bine....merg inainte si merg bine...Anul trecut m-am casatorit cu un om extraordinar, si spun asta in primul rand vis-a-vis de copil.Il iubeste, il educa...Si Codrin il iubeste si ii spune "tati"...Se inteleg foarte bine
A fost greu..eu am lasat copilul la parintii mei cand avea 1 an jumate si am plecat la 250km distanta pt un job platit de 3 ori mai bine decat aveam cand am intrat in concediu ingrijire copil...A fost o hotarare grea si am plecat cu gandul sa-l iau cu mine, dar din pacate nu am reusit.Un oras nou, mare, nu cunosteam pe nimeni, lucrez de la 7 la 18 si sambetele si duminicile din 2 in 2 saptamani.La 2 saptamani facem km sa imi vad copilul..plangeam intr-una departe de el...nu mai vreau sa trec niciodata prin asta si nici nu doresc nimanui.MI-a parut rau intr-un fel da mi-am revenit...eu am principiul ca nu trebuie sa-ti para rau pentru nimic, ce e facut e bun facut...doar sa gasesti puterea sa intorci lucrurile in bine. Am cunoscut un baiat bun..am inceput sa mergem impreuna la copil, s-au cunoscut, s-au imprietenit...si anul trecut in septembrie, inainte sa ne casatorim l-am luat la noi...
(mama..cat m-am intins)...
Am vrut doar sa subliniez ca acum ii e foarte bine copilului ..si mi-e frica de cum va fi dupa procesul ce incepe..azi am prima infatisare.
A..si inainte ii spunea tatalui biologic, care venea rar, o data la 2 luni poate..sau cateodata 3-4 luni la rand deloc, ii spunea "tati"..pentru ca asa fusese invatat si asa tinea el..dar din cat am observat ii spunea tati ca si cum asa il chema.Eu am tinut sa-i spuna pe nume...ca nu vedeam nimic rau...dar respectivul nu si nu..si ca sa nu dezorientez copilul..am lasat-o asa...
Mult timp o tine ca aia o are de la tati, aialalta tot de la tati (diverse lucrusoare primite de la el), pana intr-o seara cand mi-a spus"mami eu nu o sa-i mai spun lui Alin...Alin...o sa-i spun tati(niciodata nu i-am spus nimic, am lasat cum vrea el) da o sa mai gresesc catodata si de atunci nu l-a scos din "tati".Acum cand il mai intreb de cate un lucrusor de la tata biologic...nu mai spune ca e de a tati spune ca e de la "tati lu' Sara" (fetta respectivului) si spune ca tati lui e Alin...
Si cand te gandesti ca abea a facut 3 ani...
Mi-e frica de ce va fi..dar sunt o femeie puternica...am alaturi de mine un sot, parinti si scorii care imi sunt alaturi si ma sprijina.
Cred ca Dumnezeu (nu sunt eu f credincioasa..dar cred in DD) o sa-mi dea minte sa iau cele mai bune decizii pentru copil....
A...si deocamdata el e mic si noi stim ce e mai bine pentru el..daca atunci cand va creste si va pute lua singur hotarari si va vrea la tatal biologic..o sa-i facem noi bagajul si o sa-l ducem noi la el...sa-l vada..nu sa-i interzic..sa ma trezesc ca fuge de acasa..
M-am intins nu gluma...mii de scuze...
Lorellay si Scumpy Codrin
Where there's a will there's a way!
http://community.webshots.com/user/lorellay15
alexis2002 spune:
Eu abia azi am reusit sa am din nou internet de cind m-am mutat.imi este bine,de multe ori imi lipsesc anumite lucruri din vechea viata dar nu relatia noastra cum era ci rutina,anumite gesturi.isi vede copilul zilnic,se suna,vorbesc dar in ceea ce priveste comunicarea mea cu el este destul de greoaie,el vrea sa ne intoarcem,sa fim din nou o familie eu nu mai vreau ptr ca stiu ca nu se schimba si vreau sa-mi gasesc un echilibru.ma ameninta ca se spinzura si eu nici nu-l mai ascult si-i i-am spus clar ca daca am plecat n-am facut-o ca sa ma intorc.eu din pacate nu am o mama care sa ma sustina,am iesit intr-o seara cu cineva si m-am facut in toate elurile,m-a amenintat ca nu ma mai ajuta....la inceput ma sustinea si spunea ca daca nu se mai poate nu se mai poate ca apoi sa se intoarca impotriva mea.i-am spus sa faca cum crede ea mai bine dar eu nu ma las santajata la 30 de ani.daca pina acum am tras aceasta relatie de par am facut-o ptr copil,ptr lume,ca sa fie bine dar la mine nu m-am gindit nici un pic.sint tare confuza si nu mai stiu cum sa ma comport,daca se intimpla sa ies cu colegii cind si cind,ma face sa ma simt vinovata,ma jigneste si daca vreodata imi descarc sufletul se preface ca-mi da dreptate ca apoi sa intoarca totul impotriva mea.fetita e bine,se comporta normal,isi vede tatal atunci cind vrea eu nu-i impiedic numai ca eu nu mai stiu cum e bine,ce e bine,am facut cumva o crima daca am iesit cu cineva.sincer nu mai stiu.
alexis2002 spune:
Chiar nu stiu cum sa mai fac sa fie bine.mama mea parca a innebunit desi stie ca ex-ul are o alta femeie continua sa ma chinuie cu idei de tipul ca daca am un copil nu o sa mai fiu fericita niciodata cu nici un alt barbat,o data imi spune sa nu ramin singura,alta data sa nu mai incep o alta relatie.eu simt cum o iau razna si cum ma chinui sa par fericita in fata fetitei.acum ma ameninta ca pleaca acasa si sa ma descurc si chiar am rugat-o sa o faca ptr ca asa nu se mai poate.nu mai stiu cum sa ma comport sa fie bine.presupun ca la 30 de ani sint suficient de matura incit sa stiu ce vreau de la viata.e oare chiar atit de greu sa atigi linistea sufleteasca?nu cer fericirea ci doar liniste.nimic mai mult.nu vreau sa accept ideea ca mama mea ma uraste atit de tare.si totusi...
witeflower spune:
Alexis, mama ta nu te uraste, cu siguranta...este doar disperata, poate pentru ca in tineretea ei un divort era ecva catastrofal, deveneai automat o "paria" a societatii. Daca mai si indrazneai sa iesi cu cineva dupa divort, cei mai multi se credeau inderptatiti sa arunce cu pietre in tine. Ea practic "vede" ca in acest moment, tu iti distrugi viata - si nu poate suporta "sa nu faca nimic".
Si eu, cand ma cert cu mama, sufar ingrozitor...fiecare cuvant pe care mi-l spune ma arde, desi acelasi lucru, spus de altcineva, m-ar lasa rece. Dar am observat ca mamelor (indiferent de varsta) le place sa ajute, "sa faca ceva", asa ca nu ezit sa-i cer sprijinul nici mamei, nici soacrei (desi ea e foarte dificila) - le ofer mereu ocazia "sa faca ceva util" pentru noi, dar cand deschide vreun subiect "sensibil" (=din care stiu ca ies scantei), schimb vorba cat pot de diplomat sau spun ceva de genul "Nu-ti face probleme, o sa fie bine", apoi fug repede la copil sau la treaba. Sau ii propun ceva placut de ex - sa facem "ceva bun de mancare", sa ma ajute la ceva in gospodarie sau cu copilul, sa iesim undeva...
De obicei sunt adepta comunicarii deschise - dar anumite subiecte nu fac sens - sau cel putin nu in orice moment. Daca simt ca persoana e dispusa sa comunice, nu sa se certe, atunci merge. Daca e pusa pe cearta si reprosuri, atunci ii spun ca prefer sa discutam in alt moment, mai cu calm.
Toate cele bune, si pupici de la noi,
Cami, mami de Andrei.