Iubire si ura intr-un singur ambalaj
Raspunsuri - Pagina 4
dulcetica spune:
quote:
Originally posted by Dahriana
Culmea,nu.
Cu restul lumii sunt f calma.Am simtul umorului.
Toti care ma cunosc spun despre mine ca sunt : matura,f calculata,calma.
Dar cu el de ce sunt invers?
In general sunt calma,astept momentul potrivit.Cu rabdarea nu stau bine de felul meu,dar nici nu dau in cap la nimeni.
Sint oameni capabili sa scoata tot ce-i mai rau din noi.
Dahriana spune:
Rufus,e de-a rasu plansu.Vai tui mama lui de Mos cu renii lui cu tot.
Chiar ma gandeam si eu la asemanarea Prigoana-Bahmuteanu si sincer nu e mare diferenta 
Eu am gura la fel de spurcata ca aia cand ma apuca si el e la fel de dus cu pluta ca si Prigoana. A tunat si ne-a adunat 
Dar stiti care e culmea culmilor ?
Cei din jur spun despre noi : Vai ce cuplu frumos,ce bine se inteleg..Da de unde..daca ar participa la lectia de box n-ar mai crede asa.
El are un fix : Nu iese cu mine pe strada daca nu-l tin de mana.Asa ca,certati sau nu,cand iesim de pe usa blocului iesim de mana si ranjim amandoi la toata lumea.
Ne uitam pe filmarea de la Revelion si chiar am recunoscut amandoi ce falsi am fost.Adica,ce diferenta este intre filmarea de la REvelion si noi in realitate.Zici ca jucam un rol,dar l-am jucat amandoi f bine.Eu si mai bine ca-s mai mieroasa de felul meu 
ahaha
Aaa apropo : Folosim si apelative dragute si ne spunem asa toata ziua buna-ziua. GEn : Iubi,puiuc etc DEci sa nu credeti ca suntem doar la lectie de box
Ramonika spune:
nu stiu ce sa spun, decizia iti apartine. sau poti sa lasi lucrurile sa mearga de la sine. depinde ce iti doresti... il iubesti cu adevarat sau nu?
Ramonika
si pisicile www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550848/" target="_blank">Vladutz
www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601305182027/" target="_blank">Bubulina www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550510/" target="_blank">Maritza www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550608/" target="_blank">Fulgushor
zepellina spune:
quote:
Originally posted by Dahriana
El are un fix : Nu iese cu mine pe strada daca nu-l tin de mana.Asa ca,certati sau nu,cand iesim de pe usa blocului iesim de mana si ranjim amandoi la toata lumea.
Aaa apropo : Folosim si apelative dragute si ne spunem asa toata ziua buna-ziua.
parerea mea este ca trebuie sa te obisnuiesti cu ideea detasarii de el, si sa o faci putin cate putin
MissParker spune:
Pai nu este iubire pt. simplul motiv ca iubirea NU este indragosteala, iubirea NU este nebuneala si revarsari de adrenalina, iubirea NU este drog sau dependenta, iubirea NU este plansete sau batai...
Am mai scris pe undeva pe un topic mai vechi un citat din Susan Forward care mi-a placut mie foarte mult, pentru ca spune totul (inclusiv de unde vine nevoia de a te agata de o "iubire" falsa):
Parintii sadesc in copii semintele care cresc odata cu acestia. In unele familii se sadesc semintele iubirii, respectului si independentei. In alte familii se sadesc semintele temerii, ale obligatiei si ale vinovatiei. [...] Ceea ce parintii toxici numesc »iubire« reprezinta foarte rar un comportament iubitor si altruist. Iubirea adevarata nu induce sentimente de vinovatie, ci sentimente de fericire, de multumire cu propria persoana; iubirea adevarata nu se ofera conditionat, ci liber si nelimitat; cand cineva te iubeste te simti acceptat, placut, valoros si respectat. Iubirea adevarata produce sentimente de caldura, bucurie, siguranta, stabilitate si pace interioara.
Gandeste-te bine la cuvintele astea.
Ca sa-l citez si pe Erich Fromm:
Iubirea este grija activa fata de viata si dezvoltarea a ceea ce iubim.
Deci nu-l iubesc pe X fiindca ma simt bine cu el (asta e narcisism), nu-l iubesc pe X fiindca nu mai pot fara el (asta e dependenta patologica), ci il iubesc pe X fiindca prioritatea mea nr. 1 este ca X sa fie fericit prin mine si eu fac tot posibilul pentru asta.
Ori in relatia ta nu prea se vede nimic din cele de mai sus.
******************************
Facultativ
Daca altii te considera matura, ia vezi ce retii si ce aplici din textul de mai jos (pasaje din cartea lui Scott Peck - pe care ti-o pot trimite pe mail, daca vrei):
Eu voi da o singura definitie a iubirii, constient fiind totusi ca ea e mai mult sau mai putin inadecvata. Definesc astfel iubirea: vointa de a-ti extinde sinele in scopul de a nutri cresterea spirituala proprie sau a altuia.
Dintre toate conceptiile gresite despre iubire, cea mai puternica si mai raspindita este credinta ca „indragostirea" este iubire sau cel putin una dintre manifestarile iubirii. Este o conceptie gresita plina de forta, pentru ca a te indragosti este o experienta subiectiva resimtita puternic ca experienta a iubirii. Cind o persoana se indragosteste, ceea ce el sau ea simte cu siguranta este „O iubesc" sau „il iubesc". Dar imediat apar doua probleme. Prima este aceea ca experienta indragostirii este o experienta erotica specifica, legata de sex. Nu ne indragostim de copiii nostri, desi s-ar putea sa-i iubim foarte profund. Nu ne indragostim de prietenii nostri de acelasi sex — in afara de situatia in care sintem orientati spre homosexualitate —, desi se poate sa ne pese de ei foarte mult.
Sintem indragostiti doar cind sintem constient sau inconstient motivati sexual. Cea de-a doua problema este aceea ca experienta indragostirii este invariabil una temporara. Nu conteaza de cine ne indragostim, mai devreme sau mai tirziu indragostirea se termina daca relatia dureaza indeajuns de mult. Aceasta nu inseamna ca invariabil incetam sa mai iubim persoana de care ne-am indragostit. Inseamna insa ca sentimentul extatic al iubirii care a caracterizat experienta indragostirii trece intotdeauna. Luna de miere se sfirseste intotdeauna. Bobocul romantismului se ofileste intotdeauna.
Pentru a intelege natura fenomenului indragostirii si inevitabilitatea sfirsitului ei este necesar sa examinam natura a ceea ce psihiatrii numesc granitele eului. Din ceea ce putem deduce din probe indirecte, se pare ca nou-nascutul nu distinge in primele luni de viata intre sine si restul universului. Cind isi misca miinile si picioarele, lumea este cea care se misca. Cind ii e foame, lumii ii este foame. Cind vede miscarile mamei sale e ca si cum s-ar misca el insusi. Cind mama ii cinta, copilul nu stie ca el insusi nu scoate nici un sunet. Nu poate distinge intre sine, leagan, camera si parintii lui. Ceea ce e animat si ceea ce e inanimat e unul si acelasi lucru. Nu exista nici macar distinctia intre eu si tu. El si lumea sint unul si acelasi lucru. Nu exista granite sau separari. Nu exista identitate.
Dar acumulind experiente, copilul incepe sa aiba experienta de sine — ca entitate separata de restul lumii. Cind ii este foame, mama nu apare intotdeauna ca sa-l hraneasca. Cind e jucaus, mama nu vrea intotdeauna sa se joace cu el. Copilul are atunci experienta ca dorintele sale nu sint comenzi adresate mamei. Ele vor fi experimentate ca fiind ceva separat de comportamentul mamei. Incepe sa se dezvolte un sentiment al „eului". Interactiunea dintre copilul sugar si mama se crede ca reprezinta fundamentul pe care incepe sa se dezvolte sentimentul identitatii copilului. S-a observat ca atunci cind interactiunea dintre copil si mama este grav perturbata — de exemplu, atunci cind nu mai exista mama sau un substitut satisfacator de mama sau cind din cauza unei boli psihice mamei nu ii pasa sau nu este interesata de copil — sugarul creste ajungind un copil sau un adult al carui sentiment de identitate este grav deteriorat in multe aspecte fundamentale.
Pe masura ce sugarul isi da seama ca vointa sa este a sa proprie si nu a universului, incepe sa faca alte distinctii intre sine si lume. Cind doreste miscare, bratele sale sint cele care se misca, nu leaganul, nu tavanul. Astfel, copilul invata ca bratele sale si vointa sa sint legate intre ele si, prin urmare, bratele lui sint ale lui si nu ale altcuiva. In acest fel, in timpul primului an de viata, invatam lucruri fundamentale despre cine sintem si cine nu sintem, ce sintem si ce nu sintem. La sfirsitul primului an, stim ca acesta este bratul meu, piciorul meu, capul meu, limba mea, ochii mei si chiar ca aceasta este perspectiva din care vad eu, vocea mea, gindurile mele, durerea mea de stomac, sentimentul meu. Ne cunoastem marimea si limitele fizice. Aceste limite sint granitele noastre. Cunoasterea acestor limite in mintea noastra este ceea ce numim granitele eului.
Dezvoltarea granitelor eului este un proces care continua de-a lungul copilariei, adolescentei si chiar la maturitate, dar granitele ce se stabilesc mai tirziu sint de natura mai mult psihica decit fizica. De exemplu, virsta cuprinsa intre doi si trei ani este o perioada in care de obicei copilul ajunge sa-si dea seama de limitele puterii lui. Desi inainte copilul a invatat ca dorintele sale nu sint comenzi pentru mama lui, el se agata totusi de posibilitatea ca aceste dorinte sa fie totusi comenzi pentru mama si de sentimentul ca dorintele lui ar trebui sa fie comenzi.
Acest lucru se intimpla din cauza sperantei si a sentimentului pe care le are un copil de doi ani ce incearca sa actioneze ca un tiran sau autocrat, vrind sa dea ordine parintilor sai, rudelor si animalelor de casa, ca si cum toti ar fi inrolati in propria lui armata, raspunzind cu regala minie cind ei nu fac ceea ce li se dicteaza. De aceea parintii vorbesc despre acesti ani ca despre „anii groaznici". La trei ani, copilul a devenit, de obicei, mai maleabil si mai cumintit, ca rezultat al acceptarii realitatii ca puterea sa este relativa. Totusi, posibilitatea omnipotentei este un vis atit de dulce, incit nu poate renunta la el chiar dupa mai multi ani de foarte dureroasa confruntare cu propria-i lipsa de putere. Desi copilul de trei ani a inceput sa accepte realitatea granitelor puterii sale, va continua sa intre citeodata in urmatorii ani intr-o lume a fanteziei, in care posibilitatea omnipotentei exista inca. Aceasta este lumea lui Superman sau a lui Captain Marvel.
Incet, incet chiar si super-eroii sint lasati la o parte si pina la virsta adolescentei medii tinerii ajung sa stie ca sint indivizi constrinsi de granitele trupului lor si de limitele puterii lor, fiecare fiind un organism relativ fragil si slab, existind doar in cooperare cu un grup de alte organisme asemanatoare in ceea ce se numeste societate. In cadrul acestui grup, ei nu sint in mod particular distincti unul de altul, fiind totusi izolati de ceilalti prin identitatile lor particulare, granitele si limitele lor.
Inauntrul acestor granite este singuratate. Unii oameni — in special cei pe care psihiatrii ii numesc schizoizi —, din cauza unor experiente neplacute, traumatizante din copilarie, percep lumea din afara lor ca iremediabil periculoasa, ostila, confuza si daunatoare. Astfel de oameni simt ca granitele lor sint protectoare, asigurindu-le confort si isi gasesc siguranta in singuratatea lor.
Dar multi dintre noi resimt singuratatea ca pe ceva dureros si se zbat sa scape din spatele zidurilor identitatilor individuale spre o stare in care sa poata fi mai uniti cu lumea din afara. Experienta indragostirii ne permite o astfel de scapare — temporara. Esenta fenomenului indragostirii consta intr-un colaps brusc al unei zone a granitelor eului individual, permitind cuiva sa-si uneasca identitatea cu cea a unei alte persoane. Brusca eliberare a lui insusi de el insusi, exploziva revarsare spre fiinta iubita si curmarea dramatica a singuratatii ce acompaniaza acest colaps al granitelor eului sint resimtite de cei mai multi dintre noi ca extatice. Noi si fiinta iubita sintem unul si acelasi lucru! Singuratatea nu mai exista!
in unele aspecte (dar cu siguranta nu in toate) actul indragostirii este un act de regresiune. Experienta unirii cu fiinta iubita este un ecou al timpului cind eram uniti cu mamele noastre. De-a lungul acestei uniri reexperimentam sentimentul de omnipotenta la care renuntasem odata cu iesirea din copilarie. Toate lucrurile par posibile! Uniti cu fiinta iubita, simtim ca putem cuceri toate obstacolele. Credem ca forta iubirii noastre va face ca fortele opuse sa se incline supuse sau sa se retraga in intuneric. Toate problemele vor fi depasite. Viitorul va fi luminos. Irealitatea acestor sentimente din perioada in care sintem indragostiti este in esenta aceeasi cu irealitatea sentimentelor unui copil de doi ani care se simte regele familiei si al lumii, cu puteri nelimitate.
Tot asa cum realitatea intervine in fanteziile de omnipotenta ale unui copil de doi ani, la fel intervine si in fantastica uniune a cuplului de indragostiti.
Mai devreme sau mai tirziu, ca raspuns la problemele vetii de zi cu zi, individul se afirma din nou. El vrea sa faca sex, ea nu vrea. Ea vrea sa mearga la film, el nu vrea. El vrea sa depuna bani la banca, ea vrea o masina de spalat vase. Ea vrea sa vorbeasca despe slujba ei, el vrea sa vorbeasca despre a lui. Ei nu-i plac prietenii lui, lui nu-i plac prietenii ei. Asa ca amindoi, fiecare in intimitatea inimii lui, incep sa realizeze ca nu sint una cu fiinta iubita, care de altfel va avea propriile ei dorinte, gusturi, prejudecati si program, diferite de ale altcuiva. Una cite una, gradual sau brusc, granitele eului isi reiau locul; incet, incet sau brusc indragostirea se sfirseste. Cei doi sint iarasi individualitati separate. In acest punct, ei incep fie sa dizolve legaturile relatiei lor, fie sa initieze o opera de iubire reala.
Modul in care eu folosesc cuvintul „real" implica ideea ca sentimentul de a iubi din indragostire este fals — ca perceptia aceasta subiectiva de iubire este iluzorie. Intreaga elaborare a ideii de iubire reala va fi prezentata mai tirziu in acest capitol.
Totusi, spunind ca atunci cind se termina cu indragostirea partenerii unui cuplu ar putea sa se iubeasca cu adevarat, vreau de asemenea sa spun ca iubirea adevarata nu isi are radacinile in sentimentul de iubire. Dimpotriva, iubirea reala apare deseori intr-un context in care sentimentul iubirii lipseste, cind actionam cu iubire in ciuda faptului ca nu simtim ca iubim. Presupunind ca definitia iubirii cu care am inceput este adevarata, experienta „indragostirii" nu este iubire reala din mai multe motive.
Indragostirea nu este un act al vointei. Nu este o alegere constienta. Oricit de deschisi am fi la aceasta experienta sau oricit de dornici sa o traim, s-ar putea sa nu avem parte de ea. Dimpotriva, experienta aceasta ne poate captiva atunci cind noi categoric nu o cautam, cind e nepotrivita sau indezirabila. E la fel de probabil sa ne indragostim de cineva cu care in mod evident nu ne potrivim ca si de cineva mai potrivit. Intr-adevar, se poate ca nici macar sa nu ne placa sau sa nu admiram obiectul pasiunii noastre, si totusi, oricit am incerca, se poate sa nu putem sa ne indragostim de o persoana careia ii purtam un adinc respect si cu care o relatie profunda ar fi in multe privinte dezirabila.
Aceasta nu inseamna ca experienta indragostirii e imuna la disciplina. Psihiatrii, de exemplu, deseori se indragostesc de pacientii lor si, la fel, pacientii se indragostesc de psihiatrii lor, totusi, din cauza datoriei fata de pacient si a rolului lor, ei pot de obicei sa evite colapsul granitelor eului si sa renunte sa vada in pacient un obiect romantic. Zbaterea si suferinta disciplinei implicate pot fi enorme. Dar disciplina si vointa pot doar controla experienta; nu o pot crea. Putem alege felul in care raspundem acestei experiente a indragostirii, dar nu putem alege experienta insasi.
Indragostirea nu inseamna o largire a limitelor sau a granitelor cuiva; inseamna doar un colaps temporar al lor. Extinderea limitelor cuiva cere efort; indragostirea nu are nevoie de efort. Indivizii lenesi si indisciplinati au aceleasi sanse sa se indragosteasca ca si cei energici si dedicati unui scop. Odata ce momentul pretios al indragostirii a trecut, iar granitele au revenit la locul lor, individul poate fi deziluzionat, dar de obicei experienta nu ii va fi largit perspectivele.
Cind limitele sint extinse sau largite, ele tind sa ramina astfel. Iubirea reala este o experienta de extindere permanenta. Indragostirea nu este.
Indragostirea are prea putin de-a face cu scopul de a ajuta cresterea spirituala a cuiva. Daca avem vreun scop in minte atunci cind ne indragostim, acela este de a sfirsi cu singuratatea noastra si sa ne asiguram poate prin casatorie de acest rezultat, in mod cert nu ne gindim la dezvoltarea spirituala. Intr-adevar, dupa ce ne-am indragostit si inainte ca dragostea sa se termine, avem senzatia ca am ajuns, ca inaltimile au fost atinse, ca nu mai exista nici posibilitatea, nici nevoia de a merge si mai sus. Nu mai simtim nici o nevoie de a ne dezvolta, sintem perfect multumiti cu ceea ce avem. Spiritul nostru si-a gasit pacea. Nu simtim nici ca fiinta iubita ar avea nevoie sa se dezvolte spiritual. Dimpotriva, o percepem ca fiind perfecta, ca si cum ar fi atins perfectiunea. Daca vedem defecte in fiinta iubita, le vom percepe ca insignifiante — doar capricii sau excentricitati dragute, care adauga culoare si farmec.
Daca indragostirea nu este iubire, altceva atunci ce poate fi decit un colaps temporar al limitelor si al granitelor? Nu stiu. Dar specificitatea sexuala a fenomenului ma face sa banuiesc ca este vorba despre o componenta instinctuala determinata genetic a comportamentului de imperechere. Cu alte cuvinte, colapsul temporar al granitelor eului datorat indragostirii reprezinta un raspuns stereotip al fiintei umane la o configuratie de impulsuri sexuale interne si stimuli sexuali externi, servind la o crestere a posibilitatii de imperechere si slujind astfel la supravietuirea speciei. Spus de-a dreptul, indragostirea este un truc prin care genele pacalesc prin diferite mijloace mintea rationala sau o prind in capcana mariajului. Deseori, acest truc este deviat intr-un fel sau altul, ca atunci cind impulsurile si stimulii sint de natura homosexuala sau cind alte forte — interferenta parentala, boli psihice, responsabilitati aflate in conflict sau o matura autodisciplina intervin pentru a preveni o legatura. Pe de alta parte, fara acest truc, fara aceasta regresie iluzorie si inevitabil temporara (trucul nu ar fi practic daca nu ar fi temporar) catre o uniune de natura infantila si omnipotenta, multi dintre cei care au acum o casnicie fericita sau nefericita s-ar fi retras inspaimintati de realismul legamintului casatoriei.
O a doua conceptie comuna gresita despre iubire o reprezinta ideea ca dependenta este iubire. Este vorba de o conceptie gresita cu care psihologii au de-a face zilnic. Efectele ei cele mai dramatice pot fi vazute atunci cind cineva incearca, ameninta sau face gestul de a se sinucide sau atunci cind devine iremediabil deprimat ca raspuns la respingerea sau separarea de sot, iubit sau iubita. O astfel de persoana spune: „Nu vreau sa traiesc, nu pot trai fara sotul meu (sotia, prietenul, prietena), il (o) iubesc atit de mult." Iar cind eu ii raspund asa cum fac frecvent: „Gresesti, nu iti iubesti sotul (sotia, prietena, prietenul)", pacientul imi raspunde furios: „Ce vreti sa spuneti? Va spun ca nu pot trai fara el (ea)."
Incerc sa-i explic: „Ceea ce descrii tu este parazitism, nu iubire. Cind ai nevoie de altcineva pentru a supravietui esti ca un parazit pentru acel cineva." In aceasta relatie nu exista posibilitatea de a alege si libertate. E mai degraba o problema ce tine de necesitate decit de iubire. Iubirea este exercitiul liber al alegerii. Doi oameni se iubesc unul pe celalalt atunci cind sint capabili sa traiasca unul fara celalalt, dar aleg sa traiasca impreuna.
Unul dintre aspectele dependentei il reprezinta faptul ca ea nu este preocupata de dezvoltarea spirituala. Oamenii dependenti sint interesati de propria lor hranire, dar nu de mai mult; ei vor sa se umple, ei doresc sa fie fericiti; nu doresc nici sa creasca spiritual, nici nu tolereaza nefericirea, singuratatea si suferinta implicate in dezvoltarea lor. Oamenilor dependenti nu le pasa nici de dezvoltarea spirituala a altora, obiect al dependentei lor; nu le pasa de ceilalti decit in masura in care sint acolo pentru a le satisface dorintele. Dependenta este doar una dintre formele de comportament in care preocuparea pentru dezvoltare spirituala lipseste si pe care in mod incorect o numim „iubire".
Sper ca nu te-am plictisit. Poate ti-am trezit interesul sa citesti intreaga carte.
Felicia 
16+ cu 
- David
Poze cu noi si vacantele noastre
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
Dahriana spune:
Chiar sunt interesata de carte Miss Parker.O sa-ti trimit un PM cu adresa mea de mail,daca nu te deranjeaza.
Fetelor,nu stiu ce sa zic.Nu sustin ca e iubire,tind sa cred ca-i dependenta.Mi-am dat seama de asta atunci cand omul asta pur si simplu m-a transformat dintr-o fata linistita intr-o fiara.
Dintr-o fata cu incredere in ea,intr-o persoana extrem de geloasa.
E clar ca,ceva lipseste in relatie si ceva este prea mult.
Comunicam,nu pot spune ca nu.Vorbim orice,de cele mai multe ori pe limbajul nostru.El nu e omul care sa stea la taclale.Nu are chef de discutii,nu ii place comunicarea care imi place mie.El o discutie in care punem totul pe tapet,o considera o chestie inutila si o cearta.
Asa ca,probabil m-am adaptat la el ca sa ma fac auzita.Si stiu ca,daca ii spun calm nu intelege,atunci tip.
Ramonika spune:
totusi, in afara de manifestarile astea, e un om pe care te poti baza, e un om bun? faceti-va si voi un "plan" sa nu va mai certati, sa nu va mai injurati, sa nu mai vorbiti urat unul cu altul si incercati sa-l respectati. daca tu inainte erai "normala", o sa iti fie mai usor. poate va reusi si el , daca nu, asta e, mergi mai departe.
Ramonika
si pisicile www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550848/" target="_blank">Vladutz www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601305182027/" target="_blank">Bubulina www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550510/" target="_blank">Maritza www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550608/" target="_blank">Fulgushor
Dahriana spune:
Este un om foarte hotarat,exceptie facand relatia noastra si decizia de a renunta la ea.
Imi mai face mici surprize si mari.
Mi-a adus flori,nu de multe ori,de vreo 3-4 ori,dar daca imi aducea zilnic poate nu ar mai fi insemnat nimic.
Mi-a adus cel mai frumos buchet de trandafiri atunci cand a venit la mine sa ne impacam dupa ce nu ii mai raspunsesem la telefon 2 saptamani.
Este un barbat priceput in toate,se tine de servici,nu e un puturos.
Nu bea alcool deloc,nu fumeaza.
Imi este fidel,cu toate ca ne gelozim extraordinar de mult.Stiu ca nu m-a inselat pana acum.
Deja cred ca am spus multe lucruri bune despre el.Are si calitati,de aceea mi-e greu sa si renunt la el.
Cand ne-am logodit acum un an mi-a adus cel mai frumos si mai scump inel.Tin minte ca si-a dat toti banii pe care ii avea pe el.
A imprumutat bani pt mine cand am avut nevoie urgenta de f multi.Nu a stat nici un moment pe ganduri si m-a ajutat.Cred ca ma iubeste,de fapt multe dintre faptele lui spun asta.
Si atunci cand imi vine sa renunt la el,imi aduc aminte de anumite chestii pe care nu stiu cine le-ar mai face.
Ramonika spune:
daca are si parti bune si vrei sa ii mai acorzi o sansa, eu as spune sa va faceti un plan. trebuie sa va autoeducati. ii spui ca nu mai suporti sa va certati, nici nu mai zic de batut... si tre sa il respectati. asta implica, ca si tu sa te abtii, binenteles...
asadar, va promiteti sa nu va mai certati. daca va certati intr-o luna de mai mult de 5 ori (sau si eu un exemplu, nu stiu cat de frecvente sunt certurile voastre), nu mai merita sa luptati pt relatie.
Ramonika
si pisicile www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550848/" target="_blank">Vladutz www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601305182027/" target="_blank">Bubulina www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550510/" target="_blank">Maritza www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550608/" target="_blank">Fulgushor
Dahriana spune:
Nu ne lovim foarte,foarte des.Si nici nu ne certam rau toata ziua buna ziua.
Dar cred ca 2 zile nu trec fara sa comentam ceva.