E important cum ne striga copilul?

marcellinna spune:

quote:

---

Originally posted by MissParker


Ei, iar aici se afla pentru mine linia aia al naibii de subtire intre ideea de "falsa egalitate" (care ar fi in principiu inofensiva) si ideea de "respect impus", linie pe care nu vreau s-o trec cu nici un chip. Cred ca mai trebuie sa fac sapaturi in subconstient, sa vad unde gasesc o explicatie care sa ma multumeasca 100%. In orice caz, e clar ca nu mi-ar place ca al meu copil sa inceapa de la 3-4-5 ani sa-mi spuna pe nume si apoi sa nu-mi mai spuna niciodata mama...

---

Uite sunt unele lucruri pe care le faci pt ca sa ti se pare la momentul respectiv "natural" sa le faci si altele pe care inveti sa le faci sau sa nu le faci.
Cand aveam o problema de clarificat sau vroiam sa-i "ascult sufletul" o luam frumusel pe fata si o puneam pe genunchi aducand ochii ei la un nivel cat mai apropiat de nivelul ochilor mei si incepeam sa discutam.Daca nu era posibil sa o pun pe genunchii mei,ma aplecam in asa fel incat ochii mei sa-i intalneasca pe ai ei.Ma puneam si la modul fizic la nivelul ei.Falsa egalitate sau nu,copilul a simtit ca este ascultat,nu este privit de sus.Falsa egalitate pt ca dupa ce stateam de vorba eu ma ridicam si la propriu si la figurat.Dar perceptia ei era ca am fost acolo,la nivelul ei cand a avut nevoie,stia ca poate sa aiba incredere ca o voi face de cate ori va avea nevoie.
Este o forma de "falsa egalitate",care ii confera siguranta ca este ascultat si respectat si si ea la randul ei asculta si respecta ceea ce-i spuneam.
Cand vroia ea sa-mi comunice ceva imi spunea,"acuma vreau sa-ti spun..." si se punea in bratele mele sau ma determina sa ma aplec sa ma poata privi in ochi.
Faceti o comparatie intre o situatie in care unui copil ii vorbesti in acest fel si unul caruia-i impui de la inaltime sau chiar de la distanta,uneori chiar pe ton prea ridicat "nu face asta sau aia".

Multi imi spuneau "prea o lingi in fund,ce-i tot explici atata,impune-te!".Nu am considerat ca e cazul sa-i impun,imi placea mai mult cum functiona treaba cu "coboratul la nivelul ei" sau "falsa(oare pe deplin?) egalitate". O simteam aproape,cu toate temerile si nelamuririle ei,incercam sa inteleg ce vrea si ce ar trebui sa corectez,sa-i explic cat mai bine ce si de ce.

In vremurile astea moderne am aflat ca de fapt manualele si unii psihologi zic/scriu ca asa se comunica dorintele / problemele/ temerile si tot ce vreti voi de la parinte la copil si viceversa.Eu am facut-o pt ca niciodata cu mine nimeni nu a vorbit la modul asta,cand eram copil si inca mai tineam minte cat de mult mi-as fi dorit asta.

Felicia,nu am impus respectul,nu l-am pretins,nici l-am cersit in veci.A venit natural,de la sine.

filofteia spune:

Felicia tu vei avea insa baiat, iar baietii nu stau in poala mamei sa-si spuna pasurile.
Acum sa va spun cum se desfasoara o discutie intre mine si baiatul meu, pentru care am muncit mult ca sa o am.
Baiatul nu sta niciodata intr-un loc. Este ori sus pe canapea, ori rasturnat pe scaunul de la birou si se invarte cu el. In timpul asta discutam. Si discutiile serioase tot asa le avem. Eu de fel nu sunt prea rigida, iar daca am incercat sa-l pun sa stea locului s-a inchis in el si n-a mai spus nimic.
Am citit undeva ca daca vrei sa afli ceva de la baiatul tau sa repari cu el bicicleta si in timpul asta sa vorbiti. Mare adevar. Cam asa se desfasoara discutiile cu baiatul meu.

Revenind la subiect nici mie nu mi-ar fi placut sa-mi spuna pe nume. Cu mine nici nu a incercat. Cu tati insa a avut o perioada in care ii spunea pe nume dar numai cand vroia sa-i reproseze ceva lui tati. Adica ii spunea pe nume cand il certa.
Noi l-am incurajat sa ne spuna parerea sincera despre orice si apoi am stat de vorba pana ajungeam la o intelegere.

Naty spune:

marcellinna frumos ai spus despre "falsa egalitate". Si eu la fel procedez cu Ioana, intotdeauna cand am ceva mai special de discutat cu ea ma aplec ca sa fiu la acelasi nivel, sa ne privim in ochi.

vic eu nu cred ca la varste mici copii nu trebuie priviti si ca prieteni ai nostri. Eu una inca de acum o tratez ca pe un partener si nu ca pe o persoana careia sa ii impun numai regulile mele. Nu vreau sa fiu pentru ea neaparat omul care le stie pe toate, cat mai curand omul la care sa stie ca poate apela intotdeauna, cu care se poate consulta si caruia ii poate face destainuiri, chiar daca e vorba de micile probleme de la varsta de 3 ani.

Ca sa revin la subiect, mie imi spune in multe feluri, "mama", "mami", "meme", "micuta"; uneori, in gluma ma striga Raluca. Sincer, nu ma deranjeaza sa-mi spuna oricum ar vrea si cred ca legatura dintre noi nu sta in felul in care ne apelam.
Si eu o strig in diferite feluri (foarte multe de fapt).
Cred insa ca m-ar deranja sa spuna altei persoane mama, cum am auzit multi copii numindu-si bunicile, ba chiar dadacele "mama x".



Raluca, mami de Ioana - Alexandra
3 ani!
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=52035" target="_blank">POVESTEA BEBELINEI

ralcat spune:

Am vazut ca suntem mult influentate de copilaria noastra in modul in care decidem sa ne crestem proprii copii.
Si desi mama e cea mai liberala mama pe care am intalnit-o, nu-mi pot imagina ca puteam sa-i zic altfel decat mama. Pentru ca desi am fost intotdeauna bune prietene, totusi ... e mai mult, cand pune mana pe mine parca ma vindeca, e MAMA, nu e oricine. Nu doar ca m-a facut, dar m-a educat, m-a facut om, am fost mereu prima ei prioritate, cum altfel decat mama sa-i zic. Chiar daca o alint ca-i matza, pisica si alte rasfatzuri d-astea femimine, tot mama e baza, iar sotul meu ii spune mami.
De aia zic, ca de cand l-am facut pe ficioru-meu mi-am castigat dreptul de a fi mama. Nu doar in acte ci si tare strigata pe strada "mamaaaaaaaaa!" sa salvez voinicul din ghearele zapezii sau sa-mi arate cine stie ce minune descoperita. Si daca-i scapa cate-o raluca, nu-i problem, dar ... nu prea des, ca io tot mama sunt. Si sa faca bine sa-mi zica mama ca la asta raspund cel mai bine

Copiii merita tot efortul nostru
Sonia, Crisa

Alex, Andrei

Vic spune:

Cu copilul intotdeauna trebuie discutat de la nivelul lui, adica te lasi jos, sa te vada. Asa va vedeti si auziti bine unul pe altul, aveti si comunicarea non-verbala care e foarte importanta. Altfel, poti sa-i spui ceva si el sa te ignore, nu pentru ca nu te respecta sau nu-l intereseaza, ci pentru ca e atent la ceea ce face si efectiv nu te aude, e un alt zgomot de fond, pe langa masinile de pe strada, frigiderul din bucatarie, televizor etc.

De aflat diverse de la copii, e intr-adevar mai usor de aflat - mai ales la copiii mai mari - cand faci o alta activitate impreuna cu el.Pentru ca atunci e relaxat, si nu e intimidat de parinte prin contact vizual, si mai e si derutat de actiunea pe care o face si mai scapa si ce nu vrea sa spuna.

N-am zis ca un copil mic nu trebuie tratat ca un prieten. Normal ca o sa-l asculti si o sa-i ceri parerea, ca sa ii intelegi punctul de vedere. Nici eu n-am vrut sa stau pe piedestalul lui "stie tot", le-am zis intotdeauna copiilor, atunci cand nu stiam raspunsul, "Nu stiu, hai sa aflam impreuna" sau "vezi ca asta stie tata mai bine, e domeniul lui". Dar pentru copilul pana la o anumita varsta, tu - parintele - esti cel care stie mai bine, sau stie unde sa gaseasca raspunsul, care il apara si il ajuta, de aceea la tine vine cu intrebari, la tine vine cand are o suparare, sau cand are nevoie de ajutor.

liliac1 spune:

Inainte de a avea un copil, nici nu admiteam in discutii cu prietenii/rudele, ca eu voi fi vreodata "mama" ci sustineam sus si tare ca eu voi fi strigata de copiii mei pe nume, adica "Liliana" (nici Lili nu accept sa mi se zica).
Marea mea dilema, la vremea respectiva era cum o sa stiu eu cand ma striga "mama" al meu copil, atunci cand dintr-o multime, mai multi isi striga mama??
Dupa ce am avut un copil, m-am transformat intru totul. Daca mai multi copii scot acelasi sunet, in acelasi timp, stiu cu exactitate care este sunetul scos de al meu, deci am descoperit ca in orice moment, daca sunt apelata "mama" de catre fiica mea stiu cu certitudine ca e vorba despre mine.
In discutia cu ea (4 ani) vis-a vis de cum sa ma "strige", i-am lasat mana libera, sa aleaga cum ii place. Deci, am ramas "mami" sau "mama", asta in functie de starea ei. Din cand in cand, in joaca, ea devine "domnisoara Andra" iar eu devin "Doamna Mama".
Daca facem joc de rol, si eu devin copilul, iar ea mama/doctorita/profesoara, mi se adreseaza pe nume: Liliana.
Nu-mi dau seama concret cum au evoluat lucrurile in directia asta, dar citind ce ati scris si voi, constat ca si noi am parcurs cam aceeasi traiectorie.



Liliana& Andra-Maria

Fii asa cum simti si se va vedea in tot ce faci!

MissParker spune:

hcclara, multumesc mult pentru urari si gandurile bune . Se pare ca intr-adevar toti copiii au o perioada cand incearca sa experimenteze si sa-si strige parintii pe nume.

Eu cu dilema mea ma refeream mai mult la o regula cu strigatul pe numele mic, asta e ceea ce nu mi-a sunat bine.

fianna , si raspunsul tau e interesant, pentru ca imi confirma banuiala ca de multe ori, cand apare regula asta cu strigatul constant pe numele mic, parintii sunt cei care (din motive diverse) vin cu ideea. Ori exact chestia asta mi se pare mie nenaturala.

Vic, si tu ai dreptate ca de fapt noi ii invatam ca noi suntem mami si tati... Ce ziceti daca fac eu un experiment si incerc sa nu spun deloc "mama si "tata" de fata cu copilul meu, sa vedem daca zice el de la sine "mama". Asta daca reusesc sa ma abtin, ceea ce nu cred Si eu sunt perfect de acord ca atunci cand sunt mici ei nu au nevoie de ceea ce intelegem noi prin prietenie (asa cum inteleg eu notiunea de prietenie, e vorba de un schimb reciproc de afectiune matura, de feedback altruist, cu scopul dezvoltarii personale a fiecaruia dintre cei implicati, ori un copil prin insasi lipsa lui de experienta de viata nu poate oferi o prietenie la acelasi nivel ca adultul).

monaz , m-a impresionat raspunsul tau. Exact asa simt si eu, ca ar fi nefiresc sa ma strige copilul Felicia... Cu mami si mama nu am absolut nici o problema, mi-e indiferent. Ce frumos i-ai explicat tu baietelului tau ca nimeni in afara de el (si mai tarziu, de surioara lui) nu iti poate spune mama, ca tu doar pentru el esti mama si nu pentru altii care te striga pe nume... Mi-am imaginat, dupa ce am citit postarea ta, si cum ar decurge un dialog al meu cu baietelul meu, si cred ca eu nu i-as spune "ma auzi, mami?", ci "ma auzi, David?". Pai nu de alta, dar mami sunt eu, nu?

marcellinna, stai ca m-am exprimat prea criptic si cred ca m-ai inteles gresit. Pai eu sunt ultimul om care sa incerce sa-si domine copilul sau sa-l priveasca de sus fiindca "eu sunt mama, iar el e copilul"... Pai asta m-ar transforma in mama mea, e tot ce dispretuiesc mai mult pe lumea asta!! Mama mea si acum, cand eu am 40 de ani, a ramas cu ideea ei fixa cum ca eu trebuie s-o respect pe ea (si sa sarut pamantul pe care trece??) fiindca ea e mama si ea m-a crescut pe mine si ea e mai in varsta... Eu voi incerca exact contrariul, sa ma plec eu in fata intelepciunii universale a copilului, sa invat eu de la el ceea ce este esential in viata (prin simtire), sa-i respect individualitatea si unicitatea, asta e drumul pe care vreau sa merg.

Nu, eu m-am referit exclusiv la aspectul unei false egalitati date doar de faptul ca un copil i-ar spune pe nume mamei lui, falsa egalitate care ar porni din initiativa parintelui, din cine stie ce dorinte inconstiente ale parintelui. Cred ca aici e samburele problemei pentru mine: mi se pare o strategie gresita si nociva ca parintele sa fie cel care-i propune copilului sa-i spuna pe nume. De aceea m-a linistit sa citesc ca toate mamicile care au povestit aici experientele lor au precizat ca la copiii lor faza cu strigatul pe nume a fost doar o faza; tocmai fiindca e ceva usor nefiresc, se pare ca mai toti copiii au revenit apoi la "mama" si "tata"...

La fel cum e absurd sa crezi ca poti impune unui copil respect cerandu-ti sa-ti spuna "dumneavoastra", e la fel de absurd cand unii parinti cred ca isi vor apropia copiii mai mult daca le sugereaza sa le spuna pe nume.

filofteia , mi-a placut mult ce ai scris tu si voi tine cont de asta. E bine de stiut. Culmea este ca si eu si sotul meu suntem cam la fel: multi-tasking, facem 2-3 lucruri in acelasi timp. O sa vedem cum se dezvolta juniorul si ne adaptam din mers. In rest, eu discutiile filozofice si de suflet le port cu sotul sau cu prietena mea cea mai buna, deci sper sa pot avea distanta necesara sa nu vreau sa-l transform pe copil intr-un fel de confident sau "prieten", fiindca nu asta e rolul lui in viata mea. Multumesc de avertisment. O sa incep sa ma interesez cum functioneaza o bicicleta ... sau mai bine, i-l pasez pe David lui Bogdan si in timpul asta eu intru pe forum sa palavragesc cu voi

Felicia 16+ cu - David

Poze cu noi si vacantele noastre

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

principe spune:

Acum cateva luni a fost un subiect referitor la cum ne place sa ne strige copiii nostri,pe nume sau mama si tata.
cand am raspuns mi-am intrebat si sotul,el a zis atunci:"nici gand sa-mi spuna pe nume".
Baietelul nostru are acum 18 luni si ne zice:mama,tata,Ai si Dae,adica,ne striga si pe numele noastre,mai ales pe tata'su.Nu ne mai deranjeaza.Stim ca el este in faza de a repeta ce aude si a face conexiuni intre nume si persoane.Acest lucru ma bucura acum, deoarece Sebastian stie ca eu sunt si mama si Ai,iar sotul este tata si Dae.Sotul meu,care mai acum cateva luni nu concepea ca baiatul lui sa-i zica pe nume,acum este orgolios,vai ce baiat istet are.
Ai spus foarte bine"ne adaptam in mers".si noi ne-am adaptat,dupa cum vezi.
Ca eu sa-i impun copilului sa ma strige pe nume,NU,nu sunt deacord.Eu sunt MAMA,chiar daca ocazional pot fi Aii.Cuvantul mama simt ca-mi face mai mare cinste si placere decat oricare nume,sau titlu,sau cuvant de politete.Nu sunt deacord nici sa impun sa-mi spuna mama.Ce pot face?Astept sa creasca si sa discearna,sau incercam ,eu si sotul meu,sa nu ne mai strigam pe nume,ci doar cu mami si tati,ca el sa ne copieze.Insa.... nu este o preocupare ptru noi,suntem fericiti ca-l avem ,ca este sanatos.

Felicia,o sarcina usoara in continuare cu puiul tau David.

monica mami de print
http://www232.rockyou.com/my_gallery.php?source=smgb&instanceid=84575297&islocal=true#
http://www232.rockyou.com/show_my_gallery2.php?instanceid=77828117

adinag spune:

Felicia,
raspund pe scurt, ca stau cu baby in brate :-))

Eu cred ca orice copil are posibilitatea sa aiba multi prieteni, Adine, Mihaele, Felicii... Dar, mai ales in perioada copilariei, are nevoie de mama. Iar mama in primul rand trebuie sa fie mama, si abia apoi prietena!

PS: Felicitari pentru sarcina, Felicia, ma bucur mult pentru tine, te-am citit si admirat des din umbra :-))

Simonna spune:

Felicia, doamnelor,
ca sa raspund la intrebarea din titlu: nu, nu mi se pare important cum ne striga, atita vreme cit noi sint TOTI ok cu apelativul.

Personal, mi-a placut "mami si tati" pentru ca parintii mei, pentru mine, au fost si sint "mama si tata", iar socrii, ca asa le-a spus mereu colegu' "mamica si taticu'".

Atomix a avut ceva tentative de a ne striga pe nume, dupa 7 ani, aprox, nu inainte, i-am spus ca prefer "mami", deocamdata sintem la "mami". Dar presimt ca de-aici 5 ani, adolescenta, bat-o vina, o sa devin "Simona", "mami" devenind introducerea pentru gudureala pe linga subsemnata, in scopuri strict "caritabile" :).

Felicia, eu cred ca trebuie sa ne adaptam, noi, ca familie. Sa "rulam" bine, in aceeasi directie. Copilul meu explodeaza de atita independenta, daca il voi constringe sa-mi spuna mami cind o sa tina el cu tot dinadinsul sa-mi spuna pe nume, in semn de emancipare, o sa-l indepartez de mine.

Cred ca, daca am reusit sa-i induc iubirea si respectul fata de familia lui imediata, nu conteaza daca's "mami" sau "Simona". Dpdv al implicatiilor psiho-socio-etc. Ca mie o sa-mi faca inima fisiute-fisiute, asta-i alta poveste... :)

Stiu ca tu esti gravi, ma uit cu bucurie cum se aduna saptaminile linga semnatura ta, si, pt. moment, esti preocupata mai mult de etapa "bebe/toddler". Dar sint copiii si copiii, parinti si parinti. Asa cum unii repara biciclete impreuna, altii construiesc roboti de lego, spun povesti sau viseaza cu ochii deschisi. Si copiii cresc, lucrurile se schimba...

Ah, stai sa-ti mai zic ceva. In careva mesaje ai scris "noi n-o sa ne spunem niciodata mami si tati". Don't bet on that! Dupa citiva ani in care, in scopuri educative, tot cinti "da-i lui tati", "ia de la tati", "spune-i lui tati", "du-te la tati" samd te trezesti, pur si simplu, ca ti-o ia gura pe dinainte. Totul e sa te si sesizezi! :)

Pupici, sarcina usoara mai departe!
Simonna