Am nevoie de psiholog?

Giana spune:

Daaa...sanatos nu mananc deloc,nici vitamine nu iau...nici prietene nu am cu care sa ies pe undeva...si mai e si parcul al naibii de departe pt a ma incumeta sa ies singura cu amandoi copii pana acolo.Plus ca cel mare parca stie ca am probleme ca ma pune non-stop la incercare. Fuge din parc in strada.Si eu ce fac?Las caruciorul cu micul urland( ca si lui ii ies dintii si face fitze )si fug dupa cel mare? E jalee!!! Simt ca ma prabusesc...

Si caut bona de 2 luni si nu gasesc deloc.

Am sa-mi iau chiar in seara asta Magne B6. E bun,nu?

lorelaim spune:

Giana si Gina :-) eu iau un complex de vitamine si minerale pt ca sincer habar nu am "ce imi lipseste". Adica nu mi-am facut un set de analize cat mai complete sa vad unde sunt lipsurile...
Deci pe cutia mea de vit & min scrie asa:

VITAMINS
Beta-Carotene (a source of Vitamin A) 2500 IU
Vitamin A (Vitamin A as acetate) 1000 IU
Vitamin E (dl- tocopheryl acetate) 30 IU
Vitamin C (ascorbic acid) 85 mg
Folic Acid (folate) 1 mg
Vitamin B1 (thiamine mononitrate) 1.4 mg
Vitamin B2 (riboflavin) 1.4 mg
Niacin (niacinamide) 18 mg
Vitamin B6 (pyridoxine hydrochloride) 1.9 mg
Vitamin B12 (cyanocobalamin) 2.6 mcg
Vitamin D (cholecalciferol) 400 IU
Biotin 30 mcg
Pantothenic Acid (calcium pantothenate) 6 mg

MINERALS
Calcium (calcium carbonate) 250 mg
Magnesium (magnesium oxide) 50 mg
Iodine (potassium iodide) 220 mcg
Iron (ferrous fumarate) 27 mg
Copper (cupric sulfate) 1 mg
Zinc (zinc oxide) 7.5 mg
Chromium (chromium chloride) 30 mcg
Manganese (manganese sulfate) 2 mg
Molybdenum (sodium molybdate) 50 mcg
Selenium (sodium selenate) 30 mcg

Iau o singura tableta pe zii dimineatza - dupa micul dejun.
Pt Stefan (baietzelul cel mare) - daca chiar nu vrea si nu vrea sa stea cuminte langa tine de manutza cand mergetzi pe strada si fuge in toate directziile (ceea ce-i poate pune viatza in pericol daca traverseaza strada...) cred ca ar fii bine sa cautzi ham special pt copii. Eu am vazut aici cateva mame - pe strazi aglomerate cu masini si in muzee care tzineau copii de 2-3 ani cu ham... Stiu ca pare aiurea la prima vedere... dar de cat sa-l pierzi si sa simtzi ca disperi ca pruncul nu mai e langa tine si nu stii de unde sa-l iei... cred ca e o solutzie cata-cat decenta.
Multa sanatate si numai bine itzi doresc!



Lorelai
Gabisor , Iarna pe ulitza..., Albume foto pe Webshots
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."

gina_butnaru spune:

Multumesc mult pentru sfat, Lorelai, o sa caut si eu un complex de vitamine si minerala care sa le contina aproape pe toate.

Pupici,

Mama lui Razvan-Andrei

Ticker


www.flickr.com/photos/21444943@N07" target="_blank">Poze Razvan


www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=460bbbdd576a4f5b884f59&source=category&category_id=all" target="_blank">Filmulete

www.pampers.ro/ro_RO/baita/gallery_view.php?page=1&id=3267&from=top br / " target="_blank">Votati-mi baiatul la concurs, aici!

gina_butnaru spune:

Giana, si eu am parcul departe si m-am chinuit cu asta mic, cu tramvaiul pana acolo, asa ca te inteleg, mai ales ca trebuie sa alergi pe urma dupa baietelul cel mare. Nu cred ca mai e nici o placere sa iesi in parc. Dar incearca sa mai iei pe cineva cu tine, o prietena care sa te ajute.

Pupici,

Mama lui Razvan-Andrei

Ticker


www.flickr.com/photos/21444943@N07" target="_blank">Poze Razvan


www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=460bbbdd576a4f5b884f59&source=category&category_id=all" target="_blank">Filmulete

www.pampers.ro/ro_RO/baita/gallery_view.php?page=1&id=3267&from=top br / " target="_blank">Votati-mi baiatul la concurs, aici!

Giana spune:

Am citit pana tarziu in noapte cartea propusa de Felicia! Alice Miller - "Desteptarea Evei"
Mi-a placut,m-a ajutat sa reflectez asupra proprie-mi copilarii si a abuzurilor la care am fost supusa.
Insa din pacate nu am reusit sa-mi amintesc si cum ma simteam..adica stiu ca eram revoltata,plina de dorintza razbunarii...ma simtzeam nedreptazita,insa nu am reusit sa simt asta si acum pt. a ma putea elibera.
Din acest motiv consider in continuare ca un psiholog mi-ar fi de un real folos.
Si totusi,am intzeles ca e nevoie doar de un psiholog foarte bun care sa fi reusit sa se "elibereze" el insusi de aceste refulari pt a ma putea ajuta pe mine. Altfel...ma "incarca" si mai mult!

Sper ca ce am intzeles eu este si corect. Daca nu,va rog sa ma "luminatzi" si pe mine!

daniela_b spune:

quote:

---

Originally posted by Giana

[b]In mare parte ai dreptate. In sensul ca amandoi au nevoie de atentia mea... Luca e mic,sta cate-odata la san foarte mult timp din cauza gingiilor umflate. Asta il calmeaza.

Dani nu intzelege de ce nu merg cu el sa desenam sau sa ne jucam cu masinutele.Cate-odata simt ca explodez mai ales cand reusind sa adorm bbele vine si tzipa si-l trezeste. O iau de la capat! Cate-odata cedez pur si simplu si-l lovesc la fund. El plange...eu ma simt si mai groaznic. Am incercat si cu numaratul pana la 10...nu apuc sa numar nici pana la 2. Este mai puternica si mai rapida descarcara asta pe copil. De-aia zic ca am nevoie de un psiholog.

---

Georgiana,
Ajutorul unui psiholog e foarte bun in situatia ta si sper sa-l gasesti.
Dar si tu poti face citeva mici lucruri intre timp (iti scriu mai jos).
Ma bucur ca iti dai seama ca nu e in regula atitudinea ta ( fiindca oricit ar parea de incredibil exista parinti care nu realizeaza ca au o problema atunci cind isi pedepsesc copiii astfel, prin "mici corectii") si ma bucur ca vrei sa faci ceva ca sa (te) schimbi.

Un prim mic pas l-ai facut: ai realizat ce se intimpla si ai recunoscut fata de tine ca ceva nu functioneaza si ca asta are legatura cu trecutul.
Daca te gindesti ca nu vrei sa "fii ca ei", ca parintii tai, cind spui

"mi-e teama sa nu cumva sa mi se traga si din copilarie si sa ajung sa fac exact ca ai mei. Ca mai bine mor!"

inseamna ca te gindesti serios sa faci ceva pentru copiii tai ca sa nu ajunga si ei "ca tine" la un moment dat (din punctul asta de vedere), daca nu faci nimic...

Terapia este deci o idee foarte buna.
Te poti ajuta si singura dar cum procesul (travaliul) poate fi destul de dureros si indelungat, fara un ajutor profesionist poti fi tentata sa abandonezi sau poti avea senzatia ca nu vei ajunge la niciun rezultat.

De altfel, aceste sentimente si tentatii le poti avea si cind lucrezi cu psihologul, totusi...e altceva.
Un terapeut bun va sti in ce directie sa te trimita si va alege cele mai scurte cai (chiar daca vor dura ani sa le parcurgi) spre vindecare.

Pe linga celelalte frustrari si probleme ( de comunicare cu ceilalti, alimentatie nesanatoasa si poate un program excesiv de stresant pe parcursul primei parti a zilei, lipsa unor activitati in aer liber etc) cred ca principala ta confruntare este cu ceaa care pare a fi de maxima intensitate ca manifestare: furia!

La ea o sa ma refer eu.

Fa-ti un mic plan si hotaraste sa te tii de el:

alege o ora, in fiecare zi ( sau de cite ori poti), pe care sa ti-o dedici reflectiei asupra celor ce se intimpla (in tine)in clipele acestea de furie si asupra gasirii unor solutii cit de cit salvatoare. (nu trebuie neaparat sa dureze o ora, e un fel de-a spune)

-reciteste cartea pe care ti-a recomandat-o Felicia si citeste si altele cu creionul in mina, noteaza-ti idei, pasaje, expresii care au trezit un ecou in tine si "surprinde" ce simti in acele clipe ( da nume sentimentelor tale si scrie-le alaturat respectivelor idei/pasaje)

-nu fa efort sa-ti reamintesti TOT ce ai simtit, de la prima lectura dar fa efort sa citesti cu toata atentia, adica nu o fa pe fuga...nu citi ca si cum ai citi carti de aventuri abia asteptind finalul

-nu-ti propune sa rezolvi totul din prima zi si bucura-te chiar si daca ai citit/inteles doar o pagina

-fa exercitii de imaginatie cu scenarii ideale (adica incearca sa corectezi mental ce consideri ca a fost gresit la atitudinea ta fata de Dani, refa in gind toata scena iar cind ajungi la nefericitul deznodamint al palmei la fund, inlocuieste-l cu deznodamintul dorit chiar daca pare imposibil:

tu il alaptezi pe bebe mic, Dani vine sa te roage :vreau sa desenez, vreau sa trintesc jucariile de pereti, vreau sa arunc oalele pe geam... Ei bine, in scena asta inchipuita nu va exista nicio mamica furioasa si nicio palma, in scena asta mami ii explica lui Dani ca abia asteapta sa coloreze cu dani si sa trinteasca jucariile pe pereti doar ca acum mami e putin ocupata cu fratiorul mai mic (iti mai amintesti Dani cind si tu erai mic?) fiindca puiul mic nu poate singur (nici tu Dani nu puteai, erai asa de nostim...) si dupa ce bebe Luca e satul, multumit si adoarme...mami o sa se joace cu Dani.

Vorbeste deci cu dani despre aceste lucruri chiar daca iti inchipui ca el e prea mic sa te inteleaga sau alege alte lucruri despre care sa-i vorbesti, pe intelesul lui. Gindeste-te ca atunci cind tu alaptezi sau esti mai ocupata cu cel mic, e posibil ca Dani sa simta ca nu-i acorzi atentia cu care era poate obisnuit si incearca sa obtina orice altceva la schimb - chiar si o palma la fund, e trist dar multi copii ajung sa astepte orice tip de atentie de la mami.
-incearca sa faci niste exercitii de respiratie ( dar nu pe acela cu numaratul pina la 10, daca ai observat ca nu functioneaza) si nu astepta sa se intimple ceva ca sa exersezi (creierul nu va avea timp sa transforme pe loc exercitiul in reflex)

Uite un mic truc pe care eu l-am folosit de multe ori ca sa-mi impiedic emotiile intense sa se transforme in furie sau in crize de plins (si cred ca ai auzit de el)

-respir profund de citeva ori (respiratie abdominala) si apoi imi "blochez" prin incordarea muschiului diafragmatic respiratia profunda raminind la cea toracala (superficiala) (poate suna complicat dar nu e complicat deloc, mai pe "romaneste" iti folosesti plexul ca bariera pentru emotiile intense, lasind creierul sa lucreze in continuare doar ca mai relaxat - nu stiu sa-ti explic stiintific (adica nu stapinesc termenii) dar are legatura cu blocarea unor impulsuri nervoase (suprasolicitante), pentru suficient timp cit sa scapi de ele. In timp, vei obtine bune rezultate, iti promit.

-constientizeaza tot ce faci in chiar clipele cind faci ( cind ii dai una la fund, cind te enervezi, cind te copleseste neputinta ...) priveste-ti cu atentie miinile sau alta parte a corpului sau daca ai putere, mergi sa te uiti in oglinda, fa asta ca si cum ai vrea sa "ingheti momentul in timp" ca sa-l poti scoate cu maxima limpezime din "sertaras", mai tirziu, dupa ce iti trece furia (sau starea de stres).
Iar cind o vei face, nu incepe prin a te invinovati sau a plinge, adevarat e dureros sa te privesti cu ochii mintii in toata "furia" ta dar daca vrei sa rupi chingile trebuie treci peste asta, chiar daca vinovatia exista si nu va pleca de capul ei, nu e solutie sa te "tirguiesti" acum cu ea, acum cind inca nu esti
pregatita. In schimb, poti face exercitiul descris mai sus gindind: "sint calma si voi rezolva problema asta". Poate va fi nevoie sa faci asta de o suta de ori dar exista sanse ca a suta una oara, cind iesi cu caruciorul in parc si Dani fuge de linga tine, sa te trezesti ca iti spui "sint calma si voi rezolva" in loc sa-ti iesi din minti...

Precizare

Acestea nu sint sfaturi ci doar sugestii, ele nu inlocuiesc munca pe care ar trebui sa o duci impreuna cu un psiholog si nu reprezinta o metoda de rezolvare ci doar o incercare de a pasi pe drumul catre calmul necesar.
Este ceea ce as face eu in locul tau (de fapt le-am si facut caci am o problema in a-mi gestiona starile emotionale).

Si, mai exista ceva ce as vrea sa te rog:

-gindeste-te ca perioada asta este foarte stresanta si pentru tine dar si pentru ceilalti. Dani nu intelege ca tu esti mai stresata decit el dar tu il poti intelege pe Dani fiindca tu esti adultul in "povestea" asta. E ceva ce nu poti sa schimbi deocamdata(Dani nu poate avea responsabilitati de "adult", nu are cum sa inteleaga ce intelegi tu) asa ca trebuie sa inveti sa te descurci, oricit de greu ti-ar fi si te felicit pentru ca iti doresti asta!

Ai incredere, vei reusi!

www.helpsonia.com

Giana spune:

Daniela,multumesc mult pentru minunatele lucruri pe care mi le-ai scris.
Vreau sa spun ca din momentul in care am primit raspunsurile si incurajarile voastre referitoare la subiect,am facut eforturi mari si pot spune ca am trecut deja peste cateva "episoade" in care am reusit sa ma stapanesc fara sa-l pedepsesc pe micut cu palma.
In momentul in care facea "cevaul" care ma scotea din minti de obicei,ma abtineam si sa tzip la el si ii distrageam atentia.

"Dani,adu-i lu' mami calutzul sa ne jucam cu el. Ia vezi! Mai este acolo unde l-ai lasat?"
Sau, "Ia uite afara ce tare bate vantul...ia scaunelul si uitete pe geam..."

Cam asa am reusit eu sa nu mai reactionez gresit. Sper sa mearga si chiar citesc des din toate,tocmai pt. a intelege mai bine ce simte micutul si ce-am de facut.

In ceea ce priveste psihologul,vreau sa ajung,dar am inteles ca unul bun nu prea e de gasit asa usor.Aveti ceva recomandari?

Va multumesc inca odata din suflet! Am primit aici cu adevarat un ajutor!

MissParker spune:

Daniela, esti ca intotdeauna o comoara

Giana, si eu te felicit si te admir pentru capacitatea de autocritica si de introspectie pe care o ai, nu e o chestie de la sine inteleasa

Ca si Daniela, si eu zic ca primul pas (constientizarea ca exista riscul sa repeti greselile parintilor tai) este foarte important si tu l-ai facut.

Ma bucur ca pe termen scurt reusesti deja sa-ti infranezi anumite porniri mai agresive, insa te previn ca pe termen lung inconstientul nu se lasa "pacalit" cu exercitii din astea, nu-l putem controla asa bine cum ne place sa credem. Schimbarile trebuie sa se produca in profunzime, in mecanismele subconstientului, ori acolo nu ajungem fara ajutorul unui terapeut competent. Daca locuiesti in Bucuresti, da-mi un PM si am sa-ti recomand o psiholoaga buna (care lucreaza cu aceeasi metoda cu care lucreaza si terapeuta mea din Frankfurt). De asemenea, trimite-mi si o adresa de mail si am sa-ti trimit si mai multe materiale de lectura importante, care pe mine m-au ajutat enorm.

De asemenea, nu dispera daca simti ca nu-ti poti reactiva emotional la comanda furia si sentimentele de nedreptate si de durere pe care le-ai avut in copilarie cand erai maltratata (si eu ma simteam ciudat la inceput, dorind sa "pilotez" tot procesul cu ratiunea si cu vointa). Relaxeaza-te, nu functioneaza asa. Aceste sentimente au fost atunci reprimate, si asta in mod justificat, altfel copilul care erai atunci ar fi murit sufleteste de durerea de a nu fi fost iubit. Psihicul te-a protejat. Acum poti apela la ajutorul si indrumarea unui psiholog pentru a o lua pe drumul invers, pentru a dezgropa acele sentimente si a le suporta/integra cu constientul si puterea adultului.

Ideea de baza este ca nu ajuta sa lucrezi la simptome (sa incerci sa-ti controlezi constient impulsurile violente, pornirile de a da bataita copilului neascultator, frustrarea), pe astea nu le poti gestiona cu constientul, ci trebuie sa lucrezi in profunzime, sa intelegi mai intai de unde apar acele impulsuri, ce le motiveaza, sa le constientizezi si abia apoi ele se vor diminua si vor putea fi eliminate. Vestea buna este ca SE POATE.

Am mai scris eu asta pe undeva, dar ma repet. Motto-urile mele de la terapie, cu care mi-am facut dintotdeauna curaj, sunt doua:

1. Nu se mai poate intampla nimic din ceea ce nu s-a intamplat deja.

2. Adultul suporta.

Asta e singurul drum care duce la vindecarea ranilor tale si la dezamorsarea constrangerilor inconstientului de a da mai departe ceea ce ti s-a facut tie: constientizand tot mai mult suferinta copilului din tine, integrand adevarul si realitatea ca niste parinti care te-au maltratat nu au fost probabil capabili sa te iubeasca (renuntarea la aceasta iluzie periculoasa este unul din cele mai mari progrese ale unei terapii), recuperarea sentimentelor dureroase de atunci, doliul sufletesc, dupa care in sfarsit ranile se pot cicatriza si tu vei deveni tu insati, nu produsul trecutului tau sau marioneta parintilor.

Despre furie. Nu stiu care e relatia ta actuala cu parintii tai, dar eu - in clipa cand am vazut adevarul - m-am rupt de ei, iar furia a fost motorul care m-a ajutat sa pastrez distanta si sa nu le mai permit sa ma raneasca. Pentru mine furia a fost cel mai bun motor al schimbarii.

Dincolo de furie se afla durerea. Cand sufletul tau va descoperi durerea (s-ar putea sa dureze ani, cum spune si Daniela, la mine dureaza de 4 ani), va incepe si vindecarea si nu vei mai avea nevoie de furie ca scut de protectie. Te vei schimba pe zi ce trece, vei constata ca dintr-o data VEZI anumite lucruri si conexiuni fata de care inainte erai oarba, vei avea senzatia ca ti se ia o ceata de pe ochi, vei simti mult mai intens ca inainte, vei reusi sa simti mai clar adevarul dincolo de cuvintele oamenilor, vei reusi sa privesti dincolo de mastile obisnuite ale oamenilor, iti vei demasca atat punctele tale oarbe cat si pe ale celorlalti, vei invata sa privesti intr-o oglinda care nu-ti arata intotdeauna fundite roz si clopotei, ci mai ales adevarul ala nediluat si nenegociabil, singurul care te poate ajuta sa traiesti constient si responsabil, sa fii tu insati, sa fii in armonie cu tine insati, sa te iubesti si sa te accepti asa cum esti.

E un proces dureros si indelungat, te asteapta perioade de depresie crunta, DAR e singurul drum. Citeam undeva o chestie foarte adevarata: "Singurul drum prin durere este PRIN durere".

Curaj si speranta!! Suntem alaturi de tine.

Felicia 10+

Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia

crix spune:

buna mamicilor, ma numesc cristina si am o superba fetita de 10 luni.
am tot citit despre pb legate de stres si crize de nervi. trebuie sa va marturisesc ca si eu am parte de asa ceva, in ultimul itimp tot mai des. sa incep prin a va spune ca stam cu socrii, care de cand am nascut mi-au facut viata un calvar, ma innebunesc la propriu si simt ca scot tot ce e mai rau din mine. soacra-mea mi-a tot chinuit fetita de mica, cu metodele ei invechite de a ingriji un copil, combatute chiar si de doctorita de familie, socrul meu pot spune ca este dus, toata ziua nu stie ce minciuni sa mai inventeze despre mine ca sa le spuna lumii, ma injura tot timpul si se crede expert in cresterea copiilor, nu ezita sa bubuie tot timpul cate ceva ca sa-mi trezeasca fetita. in fine, pe langa astea nu prea am nici suportul moral al sotului, caci spune el, suntem la ei in casa si nu putem spune nimic.unde vreau sa ajung de fapt, din cauza nervilor pe care mi fac socrii, am de multe ori crize de nebunie/nervi si cand fetita mea plange din senin sau se zvarcoleste, ma razbun si o zgatai pe ea, credeti-ma ca apoi ma dau cu capul de dulap, cand imi dau seama ce am facut, pt ca ea nu are nici o vina, dar simt ca ma indeamna parca diavolul sa ma iau de ea, ajutati-ma caci mi-e tare frica de mai rau in stilul asta. eu nu vreau sa-mi maltratez copilul, sa o bruschez dar cateodata nu ma mai pot controla. ce sa fac? imi vine sa mor dupa o asemenea criza, caci o iubesc prea mult si saraca este la mijloc, urasc cand aud pe cineva ca-si bate copilul, si nu vreau sa-i fac asa ceva ei. va rog mult, sfatuiti-ma. multumesc.

daniela_b spune:

De ce te innebuneste soacra cu metodele ei invechite, adica de ce are ocazia sa intervina, de ce nu-i interzici sa te mai ajute astfel?
De ce este necesar ajutorul ei?
De ce crezi ca te ajuta sa-ti versi nervii facuti de niste adulti, pe fetita ta, un copil fara aparare?

Nu-ti pun intrebarile astea decit ca sa te ajut sa-ti aduni gindurile, nu te acuz...ba chiar te inteleg foarte bine.

Crix, incepe prin a constientiza momentul EXACT cind iti pierzi "ratiunea" si rupe scenariul. Scrie mai multe, ca sa intelegem mai bine ce se intimpla.

Eu stiu asa: cind pe mine ma enerveaza X, pe X imi vars nervii, nu pe Y.
Daca soacra ta te innebuneste, riposteaza. Stiu, o sa spui ca daca ai avea asemenea indrazneala...vei declansa o cearta in toata regula.
Dar sa stii, e preferabila o cearta intre adulti decit o zgiltiiala a unui copil scump si dulce.





www.helpsonia.com