Pana cand moartea ne va desparti?
Raspunsuri - Pagina 6
coltofeanu spune:
quote:
Originally posted by bujorali
va multumesc mult! am discutat, i-am spus ce simt si ce vreau. a spus ca el mai mult de ceea ce imi ofere nu-mi poate da. din punctul lui de vedere nu e nimic in neregula cu relatia noastra pentru ca ele de parere ca daca doi oameni se inteleg se poate trai si fara romantism sau "scene siropase" cum numeste el tandrtea dintre doi oameni care se iubesc. tine mult la radu si fata de el isi arata afectiunea. imi spune ca nu am dreptul sa-i cer tandreta daca nu i-o ofer. eu am incercat, dar atunci cand eu fac un gest el e ca de piatra. nu ma respinge, dar nu-mi raspunde sau daca o face e stangaci si parca reactioneza fortat...pentru ca asa trebuie. si asta m-a facut sa ma inchid in mine si sa nu mai am incredere. in plus de cate ori discutam despre ceva ce ma deranjeaza se ajunge la concluzia ca din vina mea nu e bine. asadar am ajuns sa ma inchid si mai mult in mine si sa ma gandesc mult pana sa deschid gura. asadar sentimente pentu mine nu mai sunt, doar ca sunt mama copilului lui. e adevarat daca isi iubeste copilul va face tot posibilul sa-l vada cat mai des si sa-i ofere tot ce are nevoie. va multumesc inca odata!
Alina, mama lui Dadu
In general sotul tau este o fire inchisa? Cum comunica cu alte persoane? El nu simte nevoia de iubire ? De cate ori faceti dragoste sau nici asta nu-si doreste? Poate porneste de aici totul... este nemultumit si incearca sa se razbune asa.
Sau are probleme mai vechi, din copilarie... de educatie. Probleme de mentalitate . Este revoltator sa se poarte astfel. Mi se par ciudate si raspunsurile lui "daca nu-ti convine, pleaca", ca tu esti de vina ca esti nefericita, ca atat poate oferi, daca esti multumita bine, daca nu e treaba ta, etc. Sau mai cred ca atat poate constientiza. Crede ca este corect cum se poarta pentru ca atat poate gandi. Scuze dar nu ma pot abtine sa nu spun asta.
Alina, nu trebuie sa te consideri vinovata. Sau singura vinovata. Si el daca nu intelege acest lucru este si mai complicata situatia. Sunt sigura ca nici nu vrea sa invete de la altii cum sa se poarte cu o femeie, pentru ca in genereal, astfel de barbati cred ca stiu totul, ei sunt corecti, se poarta cum trebuie, iar restul barbatilor sunt niste fraieri care nu stiu nimic.
hoppe spune:
Nu sunt in masura sa dau sfaturi pentru ca viata mea a luat-o razna in ultimul an.
Dar, am inteles un lucru.Compromisurile sunt necesare intr-o casnicie, dar trebuie sa stii cand sa spui stop.Altfel...
Si fostul meu sot spunea ca dragostea este o prostie.
Pana intr-o zi, dupa 16 ani de casnicie, cand a descoperit iubirea alaturi de colega de servici.
quote:
Originally posted by bujorali
va multumesc mult! am discutat, i-am spus ce simt si ce vreau. a spus ca el mai mult de ceea ce imi ofere nu-mi poate da. din punctul lui de vedere nu e nimic in neregula cu relatia noastra pentru ca ele de parere ca daca doi oameni se inteleg se poate trai si fara romantism sau "scene siropase" cum numeste el tandrtea dintre doi oameni care se iubesc. tine mult la radu si fata de el isi arata afectiunea. imi spune ca nu am dreptul sa-i cer tandreta daca nu i-o ofer. eu am incercat, dar atunci cand eu fac un gest el e ca de piatra. nu ma respinge, dar nu-mi raspunde sau daca o face e stangaci si parca reactioneza fortat...pentru ca asa trebuie. si asta m-a facut sa ma inchid in mine si sa nu mai am incredere. in plus de cate ori discutam despre ceva ce ma deranjeaza se ajunge la concluzia ca din vina mea nu e bine. asadar am ajuns sa ma inchid si mai mult in mine si sa ma gandesc mult pana sa deschid gura. asadar sentimente pentu mine nu mai sunt, doar ca sunt mama copilului lui. e adevarat daca isi iubeste copilul va face tot posibilul sa-l vada cat mai des si sa-i ofere tot ce are nevoie. va multumesc inca odata!
Alina, mama lui Dadu
anna
"Un invingator este victorios mai intii in minte si in inima si apoi cistiga!" - Happy
carla2005 spune:
Incearca sa te pui un pic in locul lui! Daca el ar pleca cu copilu la ma-sa pentru"numai" doua saptamani, si tu ai sta acasa si te-ai duce la munca, tie cum ti-ar fi? Daca de la ma-sa mai vine si cu vreo idee cum ca ar fi nefericit si ca biata femeie nu isi vede nepotul din cauza ta -tie cum ti-ar fi! Banii stau la el ca probabil el are mai mult timp sa umble sa faca cumparaturi sa plateasca facturi. Iti da 10-20lei la 2-3 zile ca probabil atata va permiteti! Ai renuntat la facultate ca asa ai vrut, alegand sa muncesti si sa-ti legi zilele de el! Ce ai vrea sa faci, sa mergi la mama ta :"uite mama tu m-ai trimis la facultate si eu vin divortata cu un copil, ca studiile le-am abandonat...tot am facut ceva!" . Copilul l-ai facut cu sotul tau nu cu mama, cu el e normal sa-l cresti! Si iti spun clar ca exista femei care isi cresc singure copilul, fara niciun ajutor (decat cel al sotilor...si la unele poate nici ala), asa ca nu e neaparat nevoie sa te moseasca mama! Tie ti-ar placea sa vina soacara la tine sa-ti creasca copilul?, poate nici lui nu-i place! Incearca sa vezi lucrurile si din punctul lui devedere!
mama de 1 an si 5 luni
witeflower spune:
Alina draga,
Eu am o alta pare decat Carla.
Ce nu inteleg eu - de la ce a pornit casnicia voastra - ca prea marei iubire nu spui ca a fost. Nu din partea lui, cel putin. Totusi, s-a casatorit cu tine - se pare ca nu din interes. O fi el asa interiorizat - ok, dar daca nu te alinta, te-ar putea respecta macar! Deci, vrea omul casnicie, vrea copil - dar nu si sotie! A, ba da, vrea "femeie in casa" (una care sa faca treaba gratis si fara pretentii). A, stai asa- a dat si el ceva la schimb: ai voie sa locuiesti in apartamentul lui de trei camere. Cand te saturi, desigur, poti sa pleci.
Cam asta am inteles eu ca e viata ta. Te rog sa ma corectezi daca gresesc.
Si-acum raspunsul:
1. Nu te respecta, te umileste, nu-ti da voie sa decizi si tu cheltuiele casei (apropos- presupun ca trebuie sa-i ceri lui bani cand ai nevoie de tampoane sau ciorapi, nu-i asa? Dar cand copilul va creste si va dori ceva dulce, iar tu va trebui sa-i spui : "Nu se poate. Tati ne-a dat voie sa luam doar paine...")
2.Nu-i lasa pe ai tai sa te viziteze (asta probabli tot fiinca e casa lui...(Dpv legal e si a ta, cat timp sunteti casatoriti, chiar daca el o avea dinainte...). Dar de ce atunci sa nu poti pleca la ei in vizita cand vrei?
3. Pe el il intereseaza copilul, tu esti libera (?) sa faci ce vrei...Asta ce inseamna? Ca ar fi de-acord sa divortati? Si daca da, e de-acord sa lase copilul la tine? Alina, daca iti lasa copilul - du-te, dar du-te acum, pana e copilul mic si nu sufera prea mult dupa taticul cel perfect. Iar daca el vrea sa ramana tot tatic perfect in continuare, da-i ocazia sa viziteze copilul des, sa contribuie la cheltuieli, du-te si tu uneori cu copilul in vizita si stai la el cate 2 sapt daca vrea sa te tina. Si daca se poarta frumos cu voi.
4. Unde sa te duci? La mama ta - de ce nu? Pentru ca ai abandonat studiile, pentru ca te-ai casatorit+divortat pt ca ai un copil...Si? E exact situatia in care cineva are nevoie mare de ajutorul parintilor. E mama ta, te iubeste, doreste sa te ajute - nu are de ce sa-ti fie rusine. Si eu, daca as divorta, as merge la mama. Si nu m-as simti prost deloc.
Si...in legatura cu dilema ta - pe termen lung copilul ar suferi mai mult daca ramai decat daca pleci. Sotul tau cred ca asteapta de fapt ca tu sa iei decizia, fiindca nu vrea sa ii limitezi drepturile cu privire la copil. Daca il asiguri ca vei sustine relatia lui cu copilul e posibil sa fie foaaarte de-acord cu divortul.
herra spune:
quote:
citat din mesajul lui rodica17clau
sunt casatorita de 5 luni si in aprilie asteptam o fetita!imi iubesc sotul f mult si nu as putea trai fara el,si nu cred ca m-as putea descurca fara el mai ales ca o sa avem in curand un bebe! dar cu toate astea ne certam f des din cauza faptului ca locuim cu batranii si uraciosii mei socrii!sunt sigura ca daca am fi avut casa noastra sau macar am sta singuri ne-ar fi fost mult mai bine!si cu chirie recunosc ca nu ne-am descurca! poate primim si noi o casa de la stat!
scuze, poate sunt cinica, dar asta nu-mi place cum suna...
Eu
stau pe tarm si-sufletul mi-e dus de-acasa.
S-a pierdut pe-o cararuire-n nesfârsit si nu-si gaseste
drumul înapoi. (Lucian Blaga, „La Mare”, 1919)
alexa_m spune:
Noi am locuit impreuna din prima zi a relatiei noatre. M-a condus intr-o seara acasa (am fost sa vedem ceva filme la niste prieteni comuni) si a ramas. Definitiv, se pare.
Dupa un an m-a cerut in casatorie, iar dupa inca 2 am facut si nunta. Faptul ca am stat impreuna din prima zi a avut avantaje si dezavantaje. Mi-a fost greu sa-i fac loc in spatiul meu, ca sa zic asa. Nu mai locuisem cu un alt partener si nici el nu avusese vreo relatie mai serioasa, deci va dati seama ca nu ne-a fost usor sa ne acomodam unul cu altul.Dupa primele luni au trecut aburii aceia ai indragostelii si am inceput sa vedem si defectele celulalt.Atunci a inceput greul. Discutii peste discutii.A mai lasat de la el, am mai cedat si eu. Si dupa vreo 2 ani cred ca am ajuns pe drumul cel bun. Asta a fost avantajul. Ca stand impreuna am putut sa vedem cu adevarat cum este celalalt, sa ne acomodam unul cu altul, sa ne dam seama daca vrem sa avem un viitor impreuna sau nu.
Iubire a fost de la inceput, dar iubirea nu e totul. Este intr-adevar sentimentul care ar trebui sa stea la baza unei relatii, dar nu e suficienta.Pentru mine conteaza mult si alte lucruri (de exemplu respectul, increderea in celalalt, sa stii ca te poti baza pe el).
Presupunand ca exista toate acestea: cei doi se cunosc bine, exista iubire , respect, intelegere, este o relatie armonioasa. Tot nu e suficient ca sa dureze. Eu zic ca trebuie sa luptam mereu, sa o mentinem,sa o imbunatatim. Fiecare dintre noi este in continua schimbare. Eu de acum nu mai sunt aceeasi care eram in urma cu cativa ani cand ne-am cunoscut. Si nici el.Evident ca si relatia dintre noi e in dinamica. Dar indiferent ce aspiratii are fiecare dintre noi acum, indiferent cum s-a schimbat modul nostru de a vedea viata, noi tot ne iubim, tot ne respectam, tot pentru acelasi lucru luptam. Pentru mica noastra familie.
danybv spune:
Buna fetelor 
Am citit toate povestile voastre , ma bucur pentru unele care au final fericit , ma intristez pentru unele care nu sunt asa cum si-ar dori fiecare , dar viata trebuie traita asa si cu bune si cu rele.
Am sa va spun si eu povestea mea , sper sa nu va deranjez 
Eu m-am casatorit la 26 de ani , sotul avea atunci 24 de ani , eu sunt mai mare decat el dar asta nu conteaza intr-o casnicie .Eu sunt din Brasov , el este din Tulcea .
Eu m-am cunoscut cu sotul meu in Tg Mures in anul 2000 in drum spre o manastire in caruta , am facut schimb de adrese , la o saptamana dupa ce ne-am cunoscut m-a sunat si m-a intrebat daca poate sa vina la BV sa ma vada , am acceptat , aveam mari emotii pentru acea intalnire , dar a sosit si acel moment de revedere , a fost tare frumos , a stat la Bv timp de 3 zile dupa care a plecat , l-am condus la autogara si daca va vine sa crede-ti plangeam amandoi ca doi copii , chiar a si pierdut prima cursa spre Pitesti , acolo trebuia el sa se intalneasca cu tatal lui.
Dupa ce a plecat mi-am dat seama ca el este jumatatea mea , am simtit ca il iubesc si ca vreau sa raman tot restul vietii alaturi de el .
Am inceput sa vorbim la telefon foarte des pe urma au urmat intalnirile noastre . El era student in anul doi la Pitesti iar eu eram in anul doi la o postliceala din Brasov.In anul 2001 am dat si eu la aceasi facultate la care era si sotul meu . Eu eram la zi dar el era la frecventa redusa .Am inceput sa fac naveta intre Pitesti - Brasov - Tulcea .
Ne vedeam o data pe luna si stataeam impreuna cam cate 2 sau trei zile , a fost tare greu acea perioada dar am trecut si peste asta , in anul 2002 pe 22 decembrie ne-am logodit iar in anul 2003 in luna Mai ne-am casatorit 
Acum locuiesc la Tulcea ,stam in chirie de 5 ani , mi-am lasat orasul , familia si prietenii ca sa-mi urmez sotul, l-am urmat pe el aici si vreau sa va zic ca suntem tare fericiti , avem impreuna 2 copii minunati .
Viata trebuie traiata din plin .Intr-o casnicie mai sunt si discutii dar trebuie sa sti sa treci peste orice problema , trebuie sa existe comunicare intre cei doi parteneri , respect si credinta in Dumnezeu , noi de exemplu nu ne culcam pana ce nu am stabilit problema care ne framanta , daca mie nu-mi convine ceva imediat ii spun sotului si amandoi discutam acea problema si gasim solutia cea mai buna .
Aceasta a fost o parte dn povestea mea
Va doresc la toti sa aveti parte de fericire si bucurati-va de fiecare clipa 
danybv
Mamy de 
Maria (11 Ianuarie 2008 ) si 
Andrei (21 Martie 2006)
Album poze
" Adevarata frumusete izvoraste din sublim si simplitate"
floridia spune:
Mam casatorit pe 17 februarie 2007 si sunt foarte fericita.Pe sotul meu lam cunoscut cu doi ani in urma si dinziua in care lam intalnit am fost nespus de fericita.Desi am avut multe greutati acetea neau intarit si au facut legatura noastra mai puternica.Imi iubesc foarte mult sotul si cred ca si el am iubeste pe mne.
floridia spune:
ASTA E VISUL ORICARUI CUPLU SA FIE IMPREUNA PANA LA ADANCI BATARNETI SI AL MEU AL FEL SA FIU IMPREUNA DE SOTUL MEU MEREU
alexandraaaa spune:
Pe mine viata m-a invatat ca lucrurile pot lua turnuri total neasteptate. Poti sa crezi ca vei ramane cu cineva toata viata si totusi sa nu fie asa. Dupa 2 relatii de lunga durata cu planuri de casatorie care totusi s-au sfarsit, am constientizat faptul ca nici macar nu putem sti daca nu cumva maine vom simti altfel decat azi, cu atat mai mult de unde sa stim ce circumstante noi vor exista si cum ne vor influenta?
Sunt casatorita de putina vreme. Ne dorim ca relatia noastra sa dureze pana la mormant si chiar si dupa. Cred ca toata lumea isi doreste asta atunci cand spune "da". Ce va fi in realitate este un mister, tot ce stiu este ca imi doresc sa imbatranim impreuna. Pana una alta, fac tot posibilul sa fie fericit, nu las nici o zi sa treaca fara sa ii spun cat de mult il iubesc, si nu uit nici o clipa ca oamenii se despart pentru ca lasa in mod deliberat iubirea sa se stinga - pentru ca inceteaza sa o mai alimenteze, crezand ca este garantata.