de ce ...?

Pt unii viata e prea dura...durerea e prea greu de suportat,dar asta e...noua,cei kre suferim,ne este data suferinta dinainte de a ne naste...

S-a nascut fara a fi dorita....a fost o povara pt familie...mama ei,prea tanara pt a creste un copil a lasat-o la bunici,o mai vedea din knd in knd,tatal...nici makr n-a vrut s-o vada...

In fiecare seara plangea,ceilalti copii radeau de ea k nu are mama si tata.Adormea cu okii in lacrimi si gandindu-se k dimineata vor veni parintii si o vor lua aks.Se trezea si astepta cu sufletul la gura....dar ei nu veneau....si asa era mereu...pana knd a crescut.La scoala ii era greu,colegii erau de treaba...dar ea suferea knd vedea k la serbari la sedinte nu venea decat bunik.De ziua ei nu avea tort...iar de cadouri nici nu se mai vorbea
....dar a crescut,era o fata cuminte,invata destul de bine si credea k toata lumea e buna,k nimeni nu e in stare sa fak rau...sarak fata naiva...
A intrat la liceu si ea ink visa la el....pana intr-o zi in kre un nenorocit a violat-o...i-a fost frik si rusine sa spuna cuiva,iar acesta a continuat...vroia sa se sinucida....


Knd a terminat cls a 9a a plecat la mama ei...si-a dat seama k are pt ce trai...era insarcinata...kiar dak nenorocitul kre o violase era tatal copilului,nu o interesa...era copilul ei,doar al ei....asa k a incercat sa ascunda sarcina kt mai mult,k sa protejeze mik fiinta ce o avea.

Knd si-au dat seama ceilalti era prea tarziu sa mai fak avort...familia a fost socata,n-au crezut k a fost violata, au facut-o in toate felurile si i-au spus k dupa ce va naste va da copilul.

Plangea ziua si noaptea si se ruga la d-zeu sa-i fak sa se razgandeask.

Knd au apucat-o durerile era singura in casa,i se rupsese apa si era speriata...Intr-un final a venit o matusa si a kemat salvarea.

A plecat singura la spital,fara bani,doar cu buletinu si cateva skimburi pt ea.

Ajunsa la spital au dus-o in sala de nasteri si dupa cateva ore de chin a nascut o fetita sanatoasa de 3,600 si foarte frumoasa.

Dupa ce a nascut au pus-o intr-un salon.La celelalte mame veneau rudele,prieteni,la ea nu venea nimeni.A 2 a zi i-au adus fetita,a stat o saptamana cu ea in spital...au fost cele mai fericite zile si cele mai dureroase....
Nu avea cu ce sa skimbe copilu,nu avea bani,nici makr o cana sa bea apa de la chiuveta...Alapta fata,facuse rani la sani,avea 2 zile de knd nascuse si se plimba cu cea mik prin salon k plangea...de-abia se tinea pe picioare,dar nimanui nu-i pasa.Asistentele se purtau urat cu ea,nu stia sa infese copilu si nimeni nu o ajuta,incepeau sa tipe la ea k asa ii trebuie da i-a placut sa se futa...

Era obosita,iar cea mik nu dormea decat in pat langa ea-era asa de frumoasa,era un ingeras...

Vizite nu avea,doar bunik venise sa-si vada stranepoata...

Nimeni din familie nu vroia sa o ajute sa-si tina copilu,iar asistentele sociale au mintit-o:i-au spus k nu are ce sa fak,k trebuie sa o dea spre adoptie, k e mai bine...avea doar 16 ani,iar in momentele alea era prea usor de influentat,asa k a renuntat la toate drepturile ei asupra fetitei si dupa o saptamana de la nastere a plecat din spital....

Inainte sa plece a luat fata in brate,a pupat-o,a pus-o inapoi in patut si cu lacrimi in oki a iesit din salon....Simtea k sufletu i se rupe in mii de bucati,o durere imensa de nedescris....mergea incet si cu ultimele puteri a inceput sa urle...era urletul unui animal ranit...lumea se uita la ea cu mila...dar la ce o mai ajuta mila lor???

Au urmat luni de cosmar,zile si nopti pline de lacrimi si durere...nu mai stia ce se intampla in jurul ei,avea in gand doar chipul de ingeras al fetitei...se trezea speriata di somn si se uita in jurul ei cautand fetita...o auzea plangand...dar nu o gasea nicaieri...

Acum fetita face 3 ani pe 10 decembrie si nu stie nimik de ea...
....iar eu plang si acum si ma intreb cum arata,dak e bine,dak plange....

Astept sa termin scoala sa dau la facultate si am jurat k intr-o zi imi voi vedea fetita...numai speranta asta imi da putere sa traiesc,sa merg mai departe...

Familia mea crede in continuare k eu sunt vinovata si k mi-am facut-o cu mana mea, ma fac in toate felurile si isi vad linistiti de viata lor,eu in skimb ma kinui sa traiesc...

Stiu k am gresit enorm,dar sper k nu voi fi judecata prea mult, pt k atunci eram un copil de 16 ani ce nu renuntase ink la joak kre avea un copil nou-nascut...poate k e mai bine pt ea k are o familie,dar dak mi se dadea o sansa,dak familia ma sprijinea,reuseam sa-mi cresc copilu...dar nu mi s-a dat aceasta sansa....

nu mai judecati fara sa stiti motivele..atunci knd nimeni nuti ofera nici un sprijin si nai unde sa te duci te gandesti sai fie bine la copil si apoi la ce simti tu...eu raman cu suferinta...dar sper k ea sa fie fericita ...voi nu stiti ce e in sufletul unei mame knd isi lasa copilu...nu stiti cum e sa te gandesti oare cum arata,dak e bine...eu stiu...

corinadana spune:

trista poveste...

Iti doresc sa ti implinesti visele!

Don't throw with stones if you live in a glass house.

corina mama Ralucai

http://community.webshots.com/user/corinaraluca

aissa spune:

Daca (sau dak - pt a folosi stilul tau de a scrie) ceea ce ai spus mai sus e real imi pare sincer rau ca ai avut o astfel de viata si iti doresc tot binele din lume.
Dar gandeste-te ce vei face pe mai departe, sa nu ranesti la randul tau pe altii cautandu-ti fetita. Poate a ajuns la o familie care ii confera stabilitate, daca e adoptata, cu tot regretul, nu ai ce cauta in viata ei decat daca ea, la majorat, va decide sa te caute. Eu una, spun sincer, daca m-as trezi cu naturala fetitei mele la usa solicitand sa o vada....nu stiu cum as reactiona, dar bine sigur nu. Si asa ne luptam cu propriile indoieli despre cum vor reactiona copiii cand vor afla, iar ipoteza ca vor afla direct de la naturala care ar veni sa le impuie capul cu chestii de genul eu te-am vrut dar n-am putut...nu ne va ajuta.
Nu te judec, viata te-a dus la punctul in care ai abandonat copilul DAR asta nu iti da acum dreptul de a o revendica pe motiv ca nu stiai ce faci.
Raman insa la prima impresie...povestea de mai sus imi pare o simpla poveste...lacrimogena si atat. Si am sa iti spun si de ce cred asta: un copil lasat de parinti asa cum spui tu ca ai fost si care ii tot asteapta sa vina, trecut deci printr-un abandon, pe langa ca se maturizeaza mai repede prin natura situatiei, devine extrem de atasat de proprii copii, dintr-un sentiment de compensare, asa ca mi-e fff greu sa cred ca un copil abandonat care a suferit din cauza asta va face la randul sau un copil si il va abandona. Plus ca la 16 ani violata...erai copil si nu stiai ce? Ca nu te va ajuta nimeni? Ai tinut copilul ca sa ce? Ce nu stiai ca nu ai cu ce si cu ajutorul cui?? Ma rog, imi cer scuze daca fac o analiza prea atenta pe text dar mi se pare o poveste din aia de ziar de 2 lei de scandal. Sorry daca gresesc si imi fac mea kulpa (lol) pt asta, dar stilul asta de a scrie cu "dak" e cam prea smecheresc pt o fata simpla. Se potriveste mai degraba unui licean pus pe sotii.

carmens spune:

Nu te judec pentru ca nu sunt in masura sa judec, doar Dumnezeu ne poate judeca.
Dar nu inteleg de doresti de la noi ? Intelegere, poate, aprobarea noastra ca este bine sa-ti cauti copilul, niciodata.
Daca ai citi cu atentie ce am scris fiecare dintre noi ai observa ca nici una dintre noi nu am condamnat-o pe cea care a dat viata copiilor nostri, intr-un fel, cred, le suntem recunoscatoare ca ne-au dat posibilitatea de a fi parinti. Dar recunostinta noastra se opreste aici. Nu ne dorim ca "naturala" sa intre in viata noastra, cu atat mai putin in viata copilului nostru, bulversandu-l.

In alta ordine de idei, si mie mi se pare suspect acest mesaj deoarece pare scris de catre doua persoane, prima parte preluat de undeva iar finalul adaugat de catre autoare ( a se vedea greselile de gramatica care in prima parte nu prea exista).

elyda spune:

poate ca a vrut doar sa-si usureze sufletul spunandu-ne si noua povestea ei ,fara sa o judecam asa cum fac cei care ar fi trebuit sa-i fie aproape .poate a simtit nevoia sa povesteasca prin ce a trecut fara sa ceara neaparat ceva in schimb ci numai sa simta ca este ascultata fara sa fie acuzata.daca este asa ,sunt alaturi de tine .daca s-a intamplat asa cum spui nu trebuie sa te simti vinovata ,nu ai facut nimanui niciun rau .sunt printe noi cei de prin lume "parinti" care nu-si merita numele de parinti...nici de oameni macar.tu nu i-ai facut rau copilului tau .e greu singura ,"copil cu copil "sa fi nevoita sa iei hotarai atat de importante fara sprijinul nimanui .iti doresc sa ai puterea sa treci peste necazul tau...inca n-ai trecut ,chiar daca au trecut 3 ani.este normal e copilul tau indiferent ce s-a intamplat atunci .cat priveste soarta fetitei tale...si eu as vrea daca as fi in situatia ta sa stiu ce s-a intamplat cu ea .un singur sfat iti pot da:daca afli ca este bine ,ca o familie iubitoare i-a dat o sansa de a trai normal si frumos alaturi de mama si tata...nu ii schimba viata , nu narui fericirea pe care a gasit-o langa noua ei familie da-le o sansa parintilor ei sa fie fericiti alaturi de copilul lor.daca copilul tau e fericit ...atunci trebuie sa fi si tu fericita ca asa este normal sa fie .

dana

Elise spune:

uite... eu am alta parere.
Daca ai fi mama bblei mele, eu te-as lasa sa o vezi.
In fond, faptul ca ar exista cineva, oricine, pe lumea asta, in afara de mine si barbatu-meu, caruia ii pasa de copilul nostru, nu ar putea decit sa ma bucure.

La urma urmei, ce m-ar costa sa o las sa vada copilul?
Sa vada ca e fericita, ca e sanatoasa, grasuna si frumoasa si o iubim ca pe okii din cap - si sa nu-si faca probleme?

Acum, sincer... daca nu i-ar pasa, n-ar vrea sa o vada.
Daca ii pasa, de ce sa "o pedepsesti"?
Chiar n-a avut si ea nici o contributie la faptul ca aceasta minune exista?
Chiar merita pedepsita?
Pentru ca a facut un copil, si vrea sa stie ca acel copil o duce bine?


Acum nu vorbesc de legi si regulamente, ci de opinia mea personala... de femeie, de mama. Si de ceea ce simt fatza de fie-mea. Si ceea ce simt este ca relatia mea cu ea nu e periclitata de nimeni. Nu sint la concurentza cu nimeni. Din partea mea, ar putea sa aiba 200 de mame - daca am iubi-o toate la fel, sau ar iubi-o restul de 199 mai mult decit mine chiar, cu atit mai bine. Copilul n-ar avea nimic de pierdut din asta, ar avea numai de castigat. Asta imi si doresc pentru ea. Sa o iubeasca toata lumea.

Ar trebui sa ma straduiesc sa o tin pe naturala la distantza?
Sa ii bag in cap copilei ca mama-sa n-a vrut sa o vada chiar daca vrea?
De ce - doar ca sa ma asigur ca ma considera pe mine mama, nu pe ea?
Da' imi contesta cineva rolul?!
Si, daca n-ar simti ca eu sint mama-sa, chiar pot sa ii impun asta? Si chiar e asa de important?

Elise & BBLisa

maimutzak spune:

Pentru Elise:
chiar ai dreptate si sunt de acord cu tine.Si eu gindesc la fel.

elyda spune:

tocmai asta este :ca am vrut sa-i spun ca nu poate hotari ea daca sa ia legatura cu fetita.parintii acesteia (acum depinde ce s-a intamplat cu copilul) sunt cei care sunt in masura sa o faca.daca ei sunt de acord ca fetita sa-si cunoasca mama,(ea e cam mica sa-si dea seama de importanta informatiei)atunci este o norocoasa,daca nu...atunci se multumeste cu faptul ca stie ca aceasta a avut o a II-a sansa.

dana

Manuelita spune:

Elize, toate florile din lume nu ar putea exprima admiratia mea pentru post-ul tau!!

O sa-mi atrag o gasca de rosii in cap, insa cred ca viziunea Elizei este asa pentru ca este a unei persoane care adopta ca si prima optiune, si nu ca si "second best choice".....

NU VREAU SA SPUN CA CELE CARE ADOPTA DUPA CE NU REUSESC SA AIBA UN BEBE BIOLOGIC ISI IUBESC MAI PUTIN COPILUL!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Odata ce ai un copil in brate, in casa, in suflet, il iubesti si gata, nu mai mult nu mai putin decat altii care il primesc pe alta cale sau din alt motiv.
Ceea ce cred ca e diferit in cazul adoptiei la care ajungi dupa ce nu reusesti sa nasti copilul, este tocmai atitudinea ta, fata de tine, fata de noul rol, etc.

Adevarat sau nu mesajul de mai sus ( cam dubios ce-i drept), da, si eu cred ca are dreptul sa afle ce face copilul. Poate acel copil nu a fost adoptat, poate ca inca e singur pe undeva. Sa preferam sa nu il caute ca nu cumva daca a fost adoptat sa deranjeze pe cineva?! Mai bine sa stea copilul parasit decat sa riscam sa deranjam...?

INSA, daca acel copil este adoptat, sanatos si ingrijit, cred ca nu este corect ca "naturala" sa intre in viata familiei respective fara acordul parintilor adoptivi, aceia care protejeaza copilul, dar nu pentru a nu-i deranja pe ei, ci pentru a nu deranja COPILUL ( se presupune ca acestia stiu cel mai bine care este binele copilului in acest moment, si ca ei vor actiona conform acestui principiu.
Mai cred un copil adoptat are dreptul (poate singurul referitor la originile sale biologice) de a alege, daca doreste sau nu sa-si cunoasca mama biologica.


Not flesh of my flesh
Nor bone of my bone,
But still miraculously
My own.
Never forget
For a single minute:
You didn't grow under my heart
But in it.

elyda spune:

poate ma face si pe mine cineva sa inteleg ce este" dubios" in mesajul meu. asta dupa ce il citeste de mai multe ori ca sa inteleaga ce am spus ,nu ce vrea fiecare sa inteleaga .ar intelege ca trebuie sa-si caute copilul si sa discute cu parintii daca acestia exista daca sa i se spuna copilului sau nu ca este mama lui.daca nu exista parinti ,are marea sansa sa faca ceva pentru amandoi.acum m-am facut inteleasa sau tot "dubioasa"raman"?

dana

elyda spune:

si cum anume credeti ca poate hotari un copil de trei ani daca vrea sa-si cunoasca mama naturala?mi se pare o varsta cam mica pentru hotarari atat de importante.

dana