Nasterea prematura si decizia pt al doilea copil

fac parte din clubul vostru si dn pacate experienta mea mi-a lasat urme si chiar o vad uneori ca o trauma. Ma gandesc si la al doilea copil, timp nu mai foarte mult pana la 40 de ani dar mi-e teama...

Sotul meu imi spune ca sunt eu prea alintata iar "frumoasa" sedere in spital m-a afectat exagerat de mult, ca rautatile oamenilor si previziunile sumbre erau doar in imaginatia mea ("de ce l-ai declarat, ce vrei sa-l ingropi?"... "prima saptamana e decisiva, daca scapa are sanse...").

Toate astea s-au intamplat in conditiile in care puiul meu nici macar nu a stat in incubator a respirat singur si a avut scor 9 la nastere. Sunt constienta ca Dumnezeu a fost bun cu noi si i-a dat sansa puiului meu dar simt o mare durere in inima atunci cand imi amintesc sarbatorile de iarna petrecute in spital...

Voi cum ati perceput experinta nasterii si cum ati trecut peste ea? V-ati decis pentru al doilea copil?

De multe ori ma gandesc ca daca eram mai tanara si mai putin orgolioasa poate ca as fi trecut mai usor peste toate....

sheherezada spune:

Eu am reusit sa-mi vad visul cu ochii dupa treisprezece ani de asteptari,trei sarcini pierdute (ultima cu tripleti la 25 de saptamani) si foarte,foarte multe luni de stat in spital.
Am reusit sa duc sarcina pana la 31 de saptamani cand desi eram cerclata ,m-am dilatat (de fapt mi s-a rupt colul) si am nascut o fetita de 1,5kg.Am stat si dupa nastere inca sase saptamani.Saptamani lungi si grele in care am trecut de multe ori de la agonie la extaz.Saptamani in care am facut toate infectiile posibile si aveam suflu de gradul 4 si se vorbea deja de operatie...
Acum avem aproape trei luni si deja socrii si "prietenii" ma intreaba pe cand ne apucam de baiat?!
Adevarul e ca mi-e cam greu sa le spun ca nu stiu daca mai pot sa trec inca o data prin tot ce am trecut.Si nici nu stiu daca m-ar intelege.Pentru ca cine nu a trecut prin asa ceva nu poate intelege.Chiar anul trecut am auzit ca se spunea despre mine ca de fapt eu nu vreau sa fac copii si nu ca nu pot.
Deocamdata imi doresc sa crestem mari si sanatoase si pe urma vom vedea ce va fi.Iar daca va fi posibil ...dar nu...inca e prea devreme sa ma gandesc...

Sheherezada si Maia-Iulia

Poze

sanziana27 spune:

Te inteleg...la dilema asta sunt si eu.
Am un baietel nascut la 33 sapt si 4 zile din sarcina stagnata cu 1,9 kg si 43 cm prin cezariana.Am stat 3 saptamani in spital. Una la Gine 1 unde am nascut si alte 2 la Centru de Prematuri sa faca bebe 2500g pt externare. Au fost cele mai lungi saptamani din viata mea, cele mai frustrante, bebe fiind la incubator, nici nu-l puteam vedea cand si cat vroiam!
Dar sunt hotarata ca mai vreau un copil. Cauza nu a tinut de vreo problema a mea, ci doar de bebe, asa ca ma rog la Dzeu ca al 2 lea copil sa se nasca la termen si fara atatea peripetii!

http://b2.lilypie.com/M6hZp3.png
http://tt.lilypie.com/pWGep3.png

mamidevladut spune:

Exact asa gandeam si eu acum 6 ani dupa ce l-am nascut pe Vladut: nu vreau sa mai trec prin ce am trecut. Si la fel cum zici tu, ana maria, am facut depresie de spital.Tu zici "daca eram mai tanara treceam mai usor peste toate". Eu , nu stiu de ce, dar zic invers, daca aveam mintea de acum nu ma mai consumam pentru orice fleac. Cat am stat acolo am plans si abia asteptam sa plec acasa, numai daca cineva indraznea sa ma intrebe de al doilea copil eram in stare sa il desfiintez. Dar timpul vindeca tot si uitam si cele mai grele momente: si ca s-a nascut prematur, si ca nu se ocupau cum trebuie de el in spital, si ca am stat mult acolo si disperam de fiecare data cand o mamica cu copil nascut la termen pleca acasa si eu tot acolo eram, absolut tot se uita. Si pornesti din nou cu motoarele turate gata pentru a doua batalie. Eu incerc de un an si jumatate sa ii fac lui Vladut o surioara sau un fratior......deocamdata se lasa asteptat/a, dar sunt sigura ca atunci cand va fi sa fie o sa ma bucur de fiecare clipa la fel cum m-am bucurat si prima data de momentele frumoase, si o sa stiu sa trec usor peste cele mai greute.


Mami si Vladut cel Dragut (04.02.2001)

ligeea spune:

Te inteleg foarte bine , primul meu baietel s-a nascut la 35 de saptamani , a stat la ubator 10 zile, a avut cei mai rai colici din cate s-au pomenit, avea branule si perfuzii si in scalp , era cel mai urat copil si cel mai mic din toata maternitatea ( ca sa nu mai vorbim de galben , i-a trecut icterul dupa o luna )

Acum are 4 ani , 1,18 cm si 22 de kg , are ,,de ce -uri cat pentru o gradinita intreaga , nascoceste povesti cu ,,carasul nu e ras, rosioara e rosie doar pe aripioare, somnul nu doarme da din coada , doar platica e putin plata .

Am avut si am oaresce probleme cu el , are o bronsita astmatica , pe care ne straduim s-a punem la punct pana la adolescenta , e incapatanat , rasfatat dar ..am avut un pic de nebunie si am un al doilea bebe de doar o saptamana nascut si el la 36-37 de saptamanai .

Si el plange , mananca mai greu si are colici . Dar nu mai e asa tragic, va creste si el si mi-e drag sa ma gandesc la 2 pusti pe nisip venind in fuga si strigand ,,mami, mami , uite ce- m gasit

Sheannamp spune:

Interesant subiect!
Eu am stat 7 luni in spital, 5 inainte si 2 (care au facut cat toate celelalte 5) dupa nastere.
Sarcina mea a fost cu risc foarte mare inca de la inceput (25% sanse sa ajunga in trimestrul III).
Dumnezeu e mare si azi ma bucur de doi baieti minunati!
Nu vreau sa maifac alti copii, si nu neaparat din cauza ca am deja doi dintr-o lovitura !
Motivul principal ar fi ca riscul de nastere prematura sau avort spontan este la felde mare si ar fi un egoism din partea mea sa mai raman insarcinata, condamnand, poate, un copil nevinovat la tot ceea ce presupune nastere prematura sau avort spontan.
Apoi, un alt motiv este ca vreau ca acesti minunati baieticare ne-au iubit atat demult din prima clipa incat s-au luptat sa ramana in viata si sa fie sanatosi, merita toata dragostea mea.

O sa spuneti ca am o gandire subiectiva si,poate, nedreapta. Sau poate imi veti da dreptate!

Oricum,din punct de vedere medical, sansele ca a doua nastere sa fie tot prematura la o mamica cu antecedente de avorturi spontane in luna mare sau nastere prematura sunt, din pacate, foarte mari. In plus,cu exceptia situatiilor in care naasterea prematura are o cauza tratabila, mare lucru nu se poate face pentru a preveni acest lucru!

dicirstea spune:

Am nascut la 34 sapt. la limita. Adica mi s-a rupt apa la 33 sapt si 4 zile si am stat inca 4 zile cu dexametazona. Eu aveam tensiunea foarte mica si in fiecare zi lesinam, uneori si de cate 2 ori, chiar si inainte de cezariana, de fapt si inainte de anestezie tin minte ca incepusera sa fluiere aparatele pentru ca tensiunea mea era ceva de genul 5 cu 3. tin minte ca l-am auzit tipand pe bb, l-am si vazut si mi s-a parut cel mai frumos copil din lume, dar 3 zile apoi nu m-am putut da jos din pat. Si dupa aceea am avut dureri foarte mari ( inca mai am si acum dureri de spate si chiar intepenesc) dar cel mai tare m-a durut sa il vad pe bb in incubator, cu "ochelari" la ochi si plin de fire. Dar inca de atunci spuneam oricui ma intreba daca mai vreau copii ( si ma tot intrebau, ca si cum as fi fost o nebuna masochista) ca abia astept sa il fac si pe al doilea!
Pentru ca sunt de parere ca un copil e o comoara si merita tot chinul din lume, plus ca el nu are nicio vina in toata treaba asta si nu e obligatoriu ca la al doilea sa patesti la fel.

mamica lui Matei Constantin (21.05.2007)
MINUNEA MEA


www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">Ajutati-o pe Sonia!

www.animalutze.com/umanitare/bb-darius/index.php" target="_blank">Ajutati-l si pe Darius!

ildikodrujit spune:

Voi spuneti ca timpul le vindeca pe toate. Poate asa o fi, dar la un an si 4 luni de la nasterea lui Alex eu inca mai am cosmaruri, ma trezesc noaptea si am impresia ca nu respira, ca ceva rau i se va intampla. Cred ca sufar de un fel de depresie postraumatica dupa ce am patit toate cele cu Alex. Cele 2 luni petrecute in spital au fost cel mai urat cosmar care se poate intampla unei mame, cosmar pe care nu-l doresc nici celor mai mari dusmani ai mei.
Cand ma intreaba cineva daca mai vreau copiii raspund "da", dar cam cu jumate de gura, caci nu pot sa nu ma intreb: daca voi pati la fel ca si cu Alex? Oare voi mai gasi forta necesara ca sa rezist in spital? Sincer, nu sunt pregatita sa mai trec inca o data prin cosmarul unei nasteri premature. Vreau sa-i mai ofer la Alex o surioara, dar frica e prea mare.
Cine stie, poate dupa ce ranile se vor fi vindecat....

http://www.e-poze.ro/foto/ildikodrujit/poze+temporare/?g2_GALLERYSID=9d73e89524c9168e3bcc01d8e2ff8c88

Geraura spune:

Buna la toata lumea.Voiam sa va spun ca uneori nu prea ai de ales .Eu una am respectat metoda calendarului si de cele mai multe ori am folosit si ovule contraceptive.Dar daca Dumnezeu a vrut sa intamplat.Si uite asa se face ca pe 23octombrie cand Sara a facut un an eu eram deja in 20 de saptamani de sarcina.Nu e usor la 33de ani cu un copil mic care inca nu merge in picioruse ,un sot plecat la servici mai toata ziua si o sarcina care te epuizeaza fizic si-ti rupe coloana.Seara ma apuca niste contractii de zile mari si deja ma gandesc cu groaza ce ma fac daca nasc iar pe la 30 de saptamani.Cu cine i-mi las eu fetita daca stau iar aproape doua luni in spital.Dar de acum cu Dumnezeu inainte.

ana maria spune:

Aura bafta mare si sarcina cat mai lunga!!!

pisi_ella spune:

quote:

---

Originally posted by Geraura

Buna la toata lumea.Voiam sa va spun ca uneori nu prea ai de ales .Eu una am respectat metoda calendarului si de cele mai multe ori am folosit si ovule contraceptive.Dar daca Dumnezeu a vrut sa intamplat.Si uite asa se face ca pe 23octombrie cand Sara a facut un an eu eram deja in 20 de saptamani de sarcina.Nu e usor la 33de ani cu un copil mic care inca nu merge in picioruse ,un sot plecat la servici mai toata ziua si o sarcina care te epuizeaza fizic si-ti rupe coloana.Seara ma apuca niste contractii de zile mari si deja ma gandesc cu groaza ce ma fac daca nasc iar pe la 30 de saptamani.Cu cine i-mi las eu fetita daca stau iar aproape doua luni in spital.Dar de acum cu Dumnezeu inainte.

Aura mamica lui Sara

---

Multa, multa sanatate si...sa stea bb cat se poate mai mult in burtik! Sa-ti traisca fetita...ce mai emotii am trait alaturi de voi! Ne arati poze cu Sara la 1 an?

_Ella, Emma & Matei

Emma-Andreea, minunea mea....
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=11054

Povestea nasterii lui Matei ;)
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58237



Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.