Mergem mai departe, dar cum?

Deschid acest subiect in speranta ca din marea comunitate DC se va gasi cineva sa ma ajute cu un sfat.
Din pacate exista momente in viata cand "marile" noastre creiere se blocheaza si nu ne mai ajuta (divortul pare a fi unul dintre ele, cel putin in cazul meu), nu mai stim ce e bine si ce e rau, vedem totul in alb si negru. Ca si cum nu ar fi suficient, imaginatia ma paraseste exact cand e mai multa nevoie de ea pentru a fi aproape de cel care va pierde si suferi cel mai mult, baietelul meu.
Prin urmare rog pe oricine a trecut printr-o situatie similara sau prin profesie este aproape de sufletul copiilor sa-mi dea o idee despre cum poate fi explicata despartirea parintilor si mutarea lui doar cu mama si o bunica unui copil de aproape 3 ani.
Ma sperie acest lucru pentru ca acum cateva luni cand bona lui si-a gasit altceva de lucru (dupa aproape 2 ani de stat impreuna) si a ramas cu una dintre bunici, a ajuns sa nu o suporte pe aceasta din urma si chiar sa-i spuna sa plece din casa (cand ne vizita) sau sa o loveasca (din pacate este vorba tocmai despre cea la care ar trebui sa se mute).
Multumesc anticipat tuturor!

oocristina spune:

Liviu, am sa fiu rea, te avertizez!
Sa inteleg ca le tragi un shut in fund sotiei si copilului tau la mama ei? Ca gata, s-au terminat anii de "fericire" si simti nevoia sa iti iei zborul catre alte zari? Sotie, bebe, out!
Si vii sa ceri sfatul de cum sa il "vrajesti" pe cel mic ca nu cumva sa aiba o trauma pe care sa ti-o reproseze cind va fi mare - "hai ma tata, mai dute in ..., ca numai la viata ta te-ai gindit"?
Vai de mine, esti intr-o dilema! Viata ta este numai alb si negru. Gata, divortezi! Iti arunci fara copilul la bunici, ca ce naiba, asta e rolul lor. Sa isi tina fiica acasa si nepotul lor, daca i-au ales un sot prost ca mine!
Vrajeli cu procesele astea de constiinta nu tin. Baga-ti bine in cap ca baietelul tau va creste nu in familie, ci la bunici. Chiar daca mama lui va fi alaturi de el, aceea nu este FAMILIA lui pe care tu i-o refuzi! Familia unde are nevoie si ar trebui sa creasca.
Chiar, nu te temi ca va creste? Nu te temi ca va deveni si el barbat, la fel ca tine, la virsta ta? Ca iti va cere atunci sa ii explici de ce i-ai refuzat dreptul la o copilarie cu mama si cu tatal alaturi tot timpul?

anca_vlad spune:

Ups!

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=107238

POZE VLADUT

"Dumnezeu iarta, dar nu lasa nimic neispasit!" Arsenie Boca

Laina spune:

cristina, nu intotdeauna lucrurile stau asa cum zici tu, si nu cred ca avem dreptul sa judecam pe cineva dupa cateva cuvinte. nu-l cunoastem pe liviu, si nici situatia lui.

liviu, nu stiu ce sa-ti spun prea bine. nu cunosc situatia, din vina cui s-a produs divortul (sau daca a fost din vina cuiva...). De ce nu o mai suporta pe bunica? s-a intamplat ceva intre ei? despartirea parintilor e cumplit de explicat, nu stiu daca are el cum sa inteleaga. Doar poate sa i se spuna ca mama si tata trebuie sa stea in case diferite acum. Si cu bunica...poate sa stati voi la inceput in casa, sa se obisnuiasca si cu persoana relativ noua, poate trece prin prea multe schimbari si socuri acum...Poate se va obisnui. Oricum...poate mai dai detalii, ca sa stim ce sa mai spunem. Subiectul divort si explicarea lui pt copii a mai fost abordat, daca te mai uiti prin forum poate mai gasesti ceva care sa va ajute.

filofteia spune:

Cum veti merge mai departe depinde numai de voi (tu si sotia ta).
In ceea ce priveste bunica... se poate ca baietelul tau sa o scoata pe ea vinovata de ce se intampla intre voi.
Ce poti face? Sa il vezi cat mai des, sa-l scoti in parc, sa n-o vorbesti de rau pe mama sau bunica in fata lui.

livium spune:

Ai dreptate oocristina. Barbatii sunt niste animale insensibile cu singurul scop in viata sa procreeze.
Se pare ca am gresit forumul.
Filofteia, Laina multumesc pentru gandurile voastre.
Rog un moderator sa inchida/stearga acest subiect pentru ca nu-mi dau seama cum pot sa o fac eu.

Eliza5 spune:

Daca nu faceti o mare drama din asta, daca nu vor exista tensiuni in timpul divortului (da, se poate sa divortezi si fara ranchiuna si reprosuri), daca mama lui o sa fie in stare sa pastreze o atitudine pozitiva fatza de toata situatia asta, atunci o sa fie cat de cat OK.
Uite, eu am divortat cand fiul meu avea aproape 2 ani. Insa relatiile cu tata lui sunt foarte bune, el isi viziteaza fiul cat de des poate, asa ca nu l-am vazut niciodata pe fiul meu sa sufere pentru ca tatal lui nu sta cu noi. I se pare normal, pentru el asta este normalitatea. Probabil ca vor aparea intrebari mai tarziu, insa sunt pregatita sa ii raspund.
Nu sunt de acord cu Cristina, in sensul ca mi se pare perimata ideea ca o familie trebuie sa fie formata neaparat din 3 oameni. Eu si fiul meu suntem o familie, si inca una foarte fericita. Ne vedem cu multi oameni, avem multi prieteni, fiul meu nu ma vede niciodata trista sau deprimata (pentru ca nu sunt ) asa ca este si el fericit.
Divortul nu este o tragedie! Decat 2 oameni care aleg sa ramana impreuna desi nu se mai iubesc si desi nu mai au nimic in comun, prefer o despartire matura care sa le dea celor doi sansa sa isi gaseasca fericirea.

J G spune:

A spus foarte bine Eliza, important sa nu o vedeti (si prezentati copilului) ca o catastrofa. Pana la urma avem dreptul de a alege daca vrem sau nu sa continuam o casnicie.

Oocristina tu chiar consideri ca atunci cand avem copii, casnicia trebuie sa continue in orice conditii? Chiar crezi ca e mai bine pentru copil?
Eu am divortat pentru ca eram nefericita. Presupun ca sunt mama denaturata?

J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

wonderful spune:

Cristina,Livium avea nevoie de un sfat/sugestie,asa ca nu inteleg de ce ai sarit la gatul lui atat de necontrolat!Daca ai trecut prin experiente traumatizante,nu inseamna sa pui la zid toti barbatii din lume.

elyda spune:

livium , copilul nu are nicio legatura cu tensiunile dintre voi doi. el trebuie sa se simta iubit si sa fiti alaturi de el atunci cand are nevoie de asta . cat despre casnicia voastra...boala lunga moarte sigura. daca nu mai merge nu are rost sa va agatati unul de celalalt .relatia voastra s-a stricat din vina ambilor ,daca voi stiti ca este mai bine sa va separati ,atunci asa trebuie sa fie .poate ca fiecare dintre voi isi reface viata daca nu se mai poate nu va tineti cu dintii de o relatie care nu va aduce satisfactii. fiecare om are dreptul sa fie fericit si asta nu se face agatandu-te de un esec . trebuie sa-ti vezi de viata ta este datoria voastra ca parinti sa faceti copilul sa se simta iubit si sa stie ca are 2 parinti.copilul o sa creasca si o sa inteleaga mai tarziu.pana atunci ai grija sa fi fericit .

dana

oocristina spune:

Ei, sa nu exageram.
Si Liviule draga, nu este cazul sa te victimizezi!
Nu mi se pare o atitudine barbateasca sa dai atit de usor bir cu fugitii.
Ma rog, imaginea de "barbat" gata sa dea piept cu ... muntii, s-a perimat de mult!
"Barbatii sunt niste animale insensibile cu singurul scop in viata sa procreeze."
Adevarul doare intotdeauna! Si e bine ca il stii deja. Te cunosti excelent!
La sfirsitul tuturor, este un barbat care si-a asumat o sotie si apoi si un copil, si acum le trimite inapoi la parintii ei. Odata ce intreaba el ce sa spuna copilului, si nu sotia lui, e clar ca ea nu e chiar fericita.
Desigur casnicia nu este o inchisoare, dar la naiba, traim in anii 2000, nu mai raminem insarcinate cu primul venit si nu mergem la casatorie cu turmele! Am depasit prejudecatile ca o femeie e musai sa se marite.
Cind ne hotarim in sfirsit la un copil, ne asteptam si din partea partenerului sa ii ofere o stabilitate. Instinctual, orice mama isi apara puiul, si ne dorim stabilitate in jurul lui. De fapt, nu numai stabilitate, ci maximul de bine pentru el.
Oare nevasta a ramas insarcinata fara stirea lui? Atunci na, poate ca ea ar trebui sa isi duca partea ei de vina si sa isi asume acum riscul de atunci.
Cineva avea un final "Cel mai bun lucru pe care il poti face pentru copilul tau este sa ii iubesti mama".
Daca te intereseaza copilul tau, e cel mai bun sfat. Si nu te mai victimiza. Nu da bine la barbati asta!