Iubire neconsumata... Voi ati trecut prin asa ceva

Am iubit in urma cu cativa ani un barbat cu care din pacate nu am reusit sa am o relatie. E ceea ce s-ar numi 'iubire neconsumata'. Mi-a placut enorm de el, insa am fost prieteni si nimic mai mult, pe langa noi au trecut mai multe relatii, dar noi am ramas in continuare 'amici'.

In timp... a devenit obsesie... ma gandeam la el in continuu, vorbim din cand in cand asa ca stiu tot ce face, tot ce se intampla in viata lui... Cand ma certam cu iubitii mei, imi gaseam salvarea in mintea mea gandidu-ma la EL. Problema e ca inca nu mi-l pot scoate din minte, si chestia asta ma omoara...

Intre timp, eu m-am maritat, am un copil, si o vreme am mai scapat de obsesia asta... acum cateva zile am aflat ca si el se va casatori in curand, si am picat intr-o stare groaznica...

Nu-mi dau seama sincer daca e dragoste, in incercarile mele de a apropia de el de-a lungul timpului, am avut si faze naspa... pe care creierul meu le-a uitat rapid, concentrandu-se pe ceea ce era frumos in relatia noastra.

Nu a fost intre noi nici un macar un sarut, dar eu cred ca in adancul sufletului lui m-a iubit si el... cumva...De cate ori ne intalneam in public, se uita lung si urat la partenerii meu (ne-am intalnit de vreo 2-3 ori de-a lungul timpului cand eu eram cu altcineva), chiar si sotul meu m-a intrebat la un moment dat daca am avut ceva de impartit cu acest EL. Cand eu m-am maritat si am facut copilul, el nu stia (se intampla acum vreo 3 ani), am aflat ca a fost foarte mirat si suparat o vreme...

Toate astea or fi doar in capul meu ?! Voi ati patit asa ceva ? Nu stiu cum sa scap de obsesia asta, pentru ca am un sot si un copil minunat si vreau sa le daruiesc lor toata energia mea, dar aceasta "naluca" nu ma lasa....

Thx
Clau

IreneCAM spune:

Raspunsul ti l-ai dat singura, ai un sot si un copil minunat, concentreaza-te pe lucrurile importante pt voi. E tardiv acum sa te gandesti ce ar fi putut sa fie etc. El merge mai departe, se casatoreste. Aura de mister a unei posibile relatii si revenirea constanta la gandul acesta sunt determinate de faptul ca ati fost doar amici...sunt multe lucruri pe care nu le percepem ca defecte la amicii nostrii, dar care ne deranjeaza la iubiti.

Eu m-as intreba daca nu cumva nostalgia dupa amicul are si o cauza legata de casnicia ta. Poate ca te deranjeaza unele lucruri la sotul tau, si, inconstient, faci comparatia cu amicul de demult...Gandeste-te la ce ai vrea sa imbunatatesti in relatia cu sotul tau si cum ai putea face asta.

PS: Nu degeaba se zice "nu da cioara din mana pt vrabia de pe gard"!

Numai bine!

Spiridusha:))

cmiha spune:

Irene...
daca ar fi asa de simplu ;) ar fi bine.

Sigur ca rational asta incep sa fac, dar ghici la cine ma gandesc atunci cand ma ia valul ?! cand incerc sa adorm... cand ma cert cu sotul meu sau cand sunt suparata pe viata ?! nu?

Ma gandesc pe de alta parte ca poate acest EL nu merita sa ma gandesc atat de mult la el, e o obsesie si incerc sa scap de ea.... fara legatura cu personajul real.


Clau

Elise spune:

pai... si ce v-a impiedecat sa aveti o relatie?
Nu cumva... el?
Gindeste-te la asta: cind un barbat vrea sa fie prietenul, iubitul, amantul tau samd, esti sigura ca nu face nimic in sensul asta?
Daca intr-adevar vrea?
Sta asa si sufera in tacere ani la rind?!

Dupa parerea mea, barbatii nu-s asa complicati si telenovelistici... isi exprima intentiile clar, unii chiar prea clar. Daca n-a facut nici un pas de apropiere, n-a fost pentru ca niste motive obscure si alambicate il impiedecau, ci pentru ca pur si simplu n-a vrut.
Nu te-a placut suficient, ca femeie.
Si tu de ce te agati de un barbat care nu te-a placut si nu te-a vrut alaturi de el?

Elise & BBLisa

Clover spune:

Interesant de unde a ai aflat tu ca el a fost suparat cand a aflat ca ai avut un copil.

Acum regretele sunt tardive. Ceea ce poti face e sa nu te mai gandesti la el la greu. Nu inteleg de ce nu ati consumat relatia asta daca ai schimbat mai multi parteneri de cand il cunosti pe el. Avea si el loc strecurat pe undeva.

"Orice adevar este mai bun decat o incertidudine continua." - Arthur Conan Doyle

IreneCAM spune:

Aha, deci te gandesti la el cand te certi cu sotul? Eram sigura, dar nu am vrut sa zic, ca sa nu te supar. E un fel de alternativa dupa care suspini cu nostalgie...Parerea mea e sa-l dai jos de pe piedestal si sa-l vezi intr-o lumina reala...De ce nu ai fost cu el pana la urma? De ce nu a facut nimic sa fiti impreuna? Care ii sunt defectele? Care ii sunt calitatile care il fac superior sotului tau si care te fac pe tine sa te gandesti la el dupa atata timp?

Spiridusha:))

kristi spune:

Cred ca multe femei trec prin asta. In general ne e bine cind avem in spate o "rezerva" chiar si numai mentala. Ai doua variante, dupa parerea mea: familista- nu da vrabia..., ai un sot minunat si un copil incantator, canalizeaza-ti energia si timpul pentru voi. In acest caz ar fi bine sa te lamuresti unde e punctul tau sensibil in aceasta relatie "mentala". Psihologii spun ca trebuie sa cautam raspunsurile in relatia cu tatal nostru. Detaliez mai tarziu, daca te va interesa. O a doua varianta este: "tu esti cea mai importanta persoana pentru tine". Suna putin cinic, dar gandeste-te, cine poate sa simta si sa iubeasca in locul tau? Tu declari ca inca il iubesti. N-ai vrea sa faci ceva pentru asta? Poate sa-ti permiti sa consumi relatia?! Cum te simti de cand ai aflat ca se va casatori?

cmiha spune:

Rational sunt perfect de acord cu voi. Intrebarea este ... <b>cum scapi de un gand obsesiv?!</b>

Suspectez de faptul ca acest EL apare in mintea mea atunci cand mie nu mi-e bine din anumite motive, in ultimii ani nu prea m-am regasit... copilul - poata si o usoara depresie post-partum, treaba multa la serviciu, treaba acasa, chiar nu am mai avut timp de mine si de sufletul meu... asa ca ma retrag intr-un colt de minte unde am aceasta scapare.

O sa-mi spuneti ca 'uite ca stii de ce', da, stiu, dar nu pot scapa de acest gand!!!

<b>Clover</b>... Am aflat... ca lumea e mica, si avem si amici comuni, care chiar m-au intrebat... cum X nu stia de tine?
(stiind ca totusi mai tinem legatura...) Ei bine nu stia, pentru ca eu chiar am fost indragostita de sotul meu, iar 'obsesia' asta o purtam dupa mine de mai multa vreme... am reusit sa inteleg asta, atunci cand eram in al noualea cer cu sotul meu, nu m-am gandit ani de zile la X.

<b>Elise</b> ... el cred ca habar nu are ce e in capul meu... la vremea aia... am incercat sa avem o relatie, am insistat un pic, m-am retras daca el nu a percutat, si asta a fost... problema mea nu e domnul... ci cu ce e in capul meu la ora asta, cand teoretic ar fi trebuit sa fiu demult vindecata.

<b>Kristi</b> - interesant ce spui... mai ales ca am avum probleme cu tatal meu...parintii mei au divortat cand aveam 8-9 ani, am resimtit singuratatea mamei pe care am incercat in permanenta sa o protejez, m-am simtit si eu singura din cauza ei... mama fiind mai sensibila de felul ei... mai tarziu mi-am dat seama ca uneori am imprumutat multe obiceiuri... ma refer mai ales la pesimism de la ea, si la atitudinea fata de barbati (de genul... nu ma place nici unul...)

cum ma simt de cand am aflat? destul de nasol... simt ca l-am pierdut de tot... si da, mi-e teama ca relatia asta nu se va "consuma" niciodata... nu stiu sincer ce as face daca as avea vreodata ocazia
(ma gandesc ca totusi as merge inainte), insa pe moment iti dai seama ca nici nu se pune problema... doar n-o sa ma duc la el in prag de insuratoare si sa-i spun... stii, eu te iubesc de ani de zile!!! ce-ar putea sa zica in afara de faptul ca sunt putin nebuna ?!



Multumesc tuturor pentru raspunsuri,
Clau

Principesa spune:

Fetele ti-au scris bine. Persista aceasta obsesie pt ca imaginea ta despre el este ideala. Si e greu sa nu tanjesti dupa un ideal. Din pacate probabil ca evadarea in reveria cu acest ideal te impiedica sa gasesti solutii reale la problemele tale reale cotidiene.


Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

cmiha spune:

Principesa,
observ ca esti psihoterapeut... esti din Bucuresti ?!

Foarte corect... si intrebarea e cum scap de problema asta ?! Exista tehnici pentru a rezolva o astfel de problema?

Ok - sa nu-mi zici 'psihoterapie' si gata ;)... pentru ca am vizitat recent un psihoterapeut (pt. problema asta, si altele, poate ai intuit ca aceasta obsesie este legata de o stare generala mai proasta, poate chiar o usoara depresie), si nu prea m-am lamurit daca ar trebui sa continui sedintele sau nu.

De ce? Pentru ca nu inteleg cum un alt om, care doar asculta ce-i spun eu, ma poate face sa-mi schimb parerea despre ceva ce e bine inradacinat in capul meu! Ce ma impiedica, ca odata ce termin discutia cu el, sa revin la aceleasi obiceiuri ?!

Multumesc anticipat pentru raspunsuri,
Clau

Nicoleta spune:

Clau, eu cred ca barbatul asta e un ideal neatins, ai proiectat asupra lui toate lucrurile bune care ti se pot inatampla.
Am o prietena divortata, care acum ceva timp imi povestea despre iubirea ei neimpartasita din facultate (i-l furase o prietena chiar cand era pregatita sa faca ea primul pas spre el). Apoi prietena ei si el s-au despartit, prietena mea s-a casatorit, apoi a divortat... a urmat o depresie si ea a inceput sa se gandeasca iar la iubirea neimpartasita, erau in acelasi cerc de prieteni si el parea sa aiba probleme de cuplu.... ea il vroia al ei... au urmat niste tatonari si si dat seama prietena mea ca totul era in capul ei, el o placea doar ca pe o amica, nu cum credea ea... si ca de fapt el era oaza ei de perfectiune si in care se retragea cand avea probleme. Acum e ok, tot singura, dar i-a trecut.
Sper sa ai inteles ceva...
Nicoleta