Sa ai copil/copii = sacrificiu?
Raspunsuri - Pagina 5
kores spune:
M-ati linistit si pe mine fetelor... eu cu ajutorul vostru,postind si alte subiecte la rubrica de psiho, am hotarit si sunt pe drumul cel bun, zic eu, sa ma vindec de multe umbre din copilarie...de dependenta si de supunerea pe care mi le impun parintii, involuntar, cum sa va spun, prin vorbe, gesturi, actiuni, prin subconstient...si acum
eu , acum ca adult, la 33 ani, aud numai reprosuri din astea din partea parintilor:
" nu ne-am dus draga in concediu,in tinerete, altfel de unde mai aveam bani sa-ti luam tie apartament", insa niciodata nu le-am cerut, impus sau asteptat acel apartament, au facut acest lucru pt ca asa au considerat normal
- pentru tatal meu a ma lua de la gara noaptea cind veneam de la facultate, era un mare sacrificiu, zicea ca nu are rost, putem veni si singure, desi masina era in fata blocului
- a ne cumpara o haina, un obiect dorit, a ne lasa la o petrecere era o mare realizare, trebuia sa multumesti mereu pentru asta, oricum el se lauda intruna cu ce a facut el
-faptul ca ma ajuta cu copiii meiu mici acum, (pina cind anul asta ii voi da la gradi cu program prelungit..., sa nu mai deranjez pe nimeni) este un sacrificiu, mereu ma fac sa ma simt ca i-am exploatat, ca tata e bolnav draga de inima, face mare sacrificiu sa stea cu copiii, " zice mama, in schimb el se duce la pescuit...in schimb daca as lua dadaca, ar fi cei mai suparati, ar zice ca la declaram razboi...
Am ajuns sa ma cred intr-adevar un copil rasfatat si acum, ca adult, desi le spun clar ca sunt bunici care nu-si doresc decit atit, sacreasca neconditionat, zi si noapte, un nepotel, eu doar le cer sa ne ajute cind suntem la serviciu...
scuze daca am fost off topic, mi-am mai varsat si eu necazul...
sunt intr-adevar parinti care in permanenta te fac sa simti ca te ajuta si ca o fac din greu...
Clover spune:
kores, mai bine ia dadaca la copil. Bunicii pot si ei sa vina, dar nu mai sunt obligati sa stea. Sa vina si sa plece dupa chef. Sau da-le bani pentru asta, s-ar putea sa fii surprinsa ca vor fi incantati.
"Orice adevar este mai bun decat o incertidudine continua." - Arthur Conan Doyle
ralcat spune:
Legat se sacrificiul bunicilor ... e cu dus si intors. Mie socrii mi-au zis clar ca "va cresteti copilul, noua ne-au ajuns doi, sa nu aveti pretentia sa va crestem noi copilul", oricum nu as fi avut o asemenea prententie si nici incredere.
Mama, desi e mai in varsta si mai obosita de viata decat ei, nu-mi spunea decat "fa mama un copil cat te pot ajuta, ca habar n-ai cat de mult vei avea nevoie de ajutor".
Si mama e cea care ma ajuta, soacra e cea care incerca sa-mi dicteze ce si cum pana cand am cedat nervos si i-am explicat ca daca tace ramanem prientene (eufemistic vorbind). Dar pentru ca mama oricat de mult vrea, nu-i poate face fata copilului meu super activ si atomic, avem bona 6 ore pe zi cat sunt eu la munca. Asta am simtit eu ca trebuie sa fac, pentru copilul meu, pentru linistea mea ca el e bine si mama nu-i moarta pe baricade si pentru ca oricat te iubeste, poate si parintele mai are si asteptari de la tine, altele decat cele pe care le spune clar, mai sunt cele ... pe care trebe sa le ghicesti.
Raluca, leoaica cu Pui Nazdravan
26octombrie spune:
quote:
ca ea nu se simte pregatita pt un copil, ca e speriata de ceea ce vede in jur, de felul cum evolueaza societatea, de felul cum se dezvolta un copil (gen copii de 12 ani care vb despre sex) si mai ales de faptul ca un copil inseamna un sir lung de sacrificii pe care ea nu e dispusa sa le faca.
da! oricate roshii (caci stiu ca desprecopii e legat indisolubil de roshii) voi lua, io tot zic ce voi a zice: da! exact, dar exact asa am gandit si eu. multa vreme. muuulta.
ma uitam la cei din jur, slava domnului, putini, care aveau copii. ma calcau pe nervi, de la moderat pana la rau. se agitau intr-una, vorbeau intr-una, intrerupeau intr-una. copiii, I mean. in permanenta trebuia sa fii cu ochii pe ei. iar ideea ca un copil mic (2-10 ani) sa imi intre in casa ma oripila. deranj, distrugere, oboseala..
mi se parea ca trebuie sa fii usor masochist pentru a te inhama la asa ceva. adio concedii, adio seri cu prietenii, adio lecturi..
nu pricepeam nici cum si de ce pleaca oamenii cu copiii in concediu, in loc sa fuga cat mai departe, sa le tihneasca. multe nu pricepeam.
si mi-am spus ca, da, mi-ar placea sa am un copil, dar nu sunt dispusa la caruta de sacrificii inerente. imi amintesc perfect fiecare opinie.
iar oamenii "de bine" din jur imi tot explicau de zor ca nu-i asa. ca un copil iti aduce ..blablabal. nici macar nu mai ascultam, stiam io ca bat campii.
ei bine, si la un moment dat m-am hotarat, nici eu nu stiu cum, sa fac un copil. mai corect, am ajuns la concluzia ca, daca vreau vreodata copil, apai acum e momentul. sau deloc. si am purces la treaba..
eeee, si am copil. si mi se pare ca cel mai mare privilegiu ce mi s-a acordat vreodata este acela de a renunta la toate lucrurile carora le duceam inainte grija si a avea dreptul sa ma uit la copilul meu cand doarme. nimic, dar absolut nimic nu a ramas la aceeasi valoare. lucrurile pe care le pretuiam inainte acum sunt bune daca sunt, uneori, daca nu, cui ii lipsesc? senzatia pe care ti-o da copilul tau sugand e la ani lumina de tot restul lucrurilor. samd.... nu mai scriu, caci stiti si voi cum e.
conchita, bee, ralcat, fiecare dintre voi a prins foarte bine ceea ce voiam sa spun si eu. inclusiv treaba cu parintii.
eu cred ca numai un om sarac interior, care nu se iubeste prea mult pe sine si nu s-a implinit nicicum se poate agata de propriul copil,investindu-l cu toate asteptarile sale neimplinite.
cumva, si eu imi doream o luana mica dar, dupa ce a aparut fiica-mea, brusc, n-a mai contat absolut deloc ca nu seamana cu mine neam, ca e clar un omulet de sine statator si ca stiu de pe acum ca nu vom avea aceleasi gusturi, opinii si directii de implinire.
so, m-am intins ca o clatita insa ce voiam sa spun ar fi cam asa: inteleg perfect punctul de vedere al prietenei tale. intamplator, eu nu mai sunt in acel loc si nu-l mai impartasesc, insa cred ca e normal sa iti amintesti de tine, in momente trecute, chiar daca tu nu mai esti tu. ar fi fost o tradare sa ma uit, cum gandeam.
singurul lucru ce poate rivaliza, ca intensitate, cu fericirea pe care mi-o da simplul gand la copilul meu e teama ce ma incearca uneori ca ceva, orice, i s-ar putea intampla. dar mi s-a spus (si acum plec mai mult urechea la oamenii de bine..) ca asta e, n-ai ce face, pana nu voi mai fi va trebui sa traiesc cu aceasta teama.
Luana si
Hora - 14 Mai 2006www.geocities.com/mamici_de_mai_iunie2006/povesti.html#Hora " target="_blank">poveste
io tot cresc
“Daca ti se da o coala liniata, scrie pe cealalta parte”
(Juan Ramon Jimenez)
incognito spune:
Eu nu consider nimic ca fiind sacrificiu in relatia cu copii mei.Stiti,vad totul ca pe-un parteneriat in care eu,fiind cea mai trecuta prin viata si cu n experiente le dau cite un sfat,le prezint cite o varianta de solutionare a vreunei probleme,oricum ei aleg si indiferent de alegere ei stiu ca sint pesoana pe care se pot baza la o adica.
Sintem prieteni foarte buni in primul rind.Nu fac uz de autoritatea mea,gen eu te-am facut faci ca mine.Doar explic cum ar fi bine,ce pot si ce nu pot oferi cind e vorba de ceva material,care imi sint posibilitatile,limitele,explic cam ceea ce e nu e bine...Ei aleg si au drept de decizie chiar daca au numai 4 ani si 8 luni.
Nu stiu daca procedez bine dar...
Chiar mi s-a spus odata sub forma de repros ca in relatia cu ei nici macar nu se poate distinge foarte clar care este parintele si autoritatea suprema si care copilul.Parem egali iar faptul ca negociem tot timpul pentru orice nu-i tocmai in regula.Dar mie,putin in pasa.Ii iubesc asa cum stiu eu si ii respect.Nu vreau sa le mutilez personalitatile batind cu pumnul in masa spre a accepta convingerile mele in intregime,unele poate sint gresite,trebuie sa-si formeze bagajul personal.
Incognito
marinaa spune:
Un copil inseamna cea mai mare implinire ca femeie.Pentru mine inseamna ratiunea de a merge mai departe in viata,de a te bucura de viata,a fi fericita.Nu exista clipe mai minunate decat acestea,primii pasi,primul zambet ,primul strigat,cand iti spune mama din tot sufletelul lui,cand te prinde cu manutele sau te cauta si se simte in siguranta langa tine.Este greu dar atat de placut sa-i observi fiecare clipa,ora,minut....Nu zic ca sunt si clipe cand te simti dezarmat,ai vrea sa mai fi liber insa Dumnezeu ne da puterea sa fim mame....
Dragele mele ,e atat de frumos sa ai un copil sau mai multi,in primul rand sa fie sanatos si apoi totul vine de la sine.
Tisina spune:
Anca, stii care va fi cel mai fericit moment al vietii tale? atunci cand iti vei vedea pentru prima data puiul. Vor mai fi multe altele dupa aia, in mod misterios legate tot de el. Si nimic din ce vei face pentru el nu ti se va parea un sacrificiu, asa ca iti urez nastere usoara si sa iti dea Domnul toate bucuriile pe care ti le poate aduce un copil!
Clover spune:
Este superb ca povestiti atat de roz cum copiii sunt sensul si bucuria vietii voastre. Dar as vrea sa aud un discurs de partea cealalta, a copilului. Lui ce sens ii oferiti? Si daca dragostea voastra e complet dezinteresata inseamna ca nu v-ar deranja deloc daa intr-o buna zi nu v-ar mai cauta propriul copil?
Imi dau seama ca sunt pe cale sa imi aprind paie in cap, pentru ca maternitatea in general si in special pe siteul asta e vazut ca un "trebuie". Parerea mea e ca multa lume se arunca sa aibe copii inainte sa se gandeasca bine pentru ce.
"Orice adevar este mai bun decat o incertidudine continua." - Arthur Conan Doyle
J G spune:
Sunt de acord cu tine, Clover... maternitatea nu e un "must". Cred ca cutuma le obliga pe multe femei care poate nu isi doresc sa aiba copii - sa-i faca pentru ca trebuie, pentru ca se uita lumea lung, ciudat, etc. Am vazut femei e 38-40 ani interpelate cu groaza "cand faci copil? grabeste-te!!"...
Altceva ce ma intreb eu citind randurile voastre - oare sunt eu ciudata? Pentru mine Carla nu e sensul vietii. Si nici nu m-am simtit "implinita ca femeie" cand am vazut-o prima data. E adevarat, este de departe cel mai important lucru pentru mine dar chiar sensul vietii? Topul realizarilor? Nu. Ah, da, daca la 30 de ani va fi un om fericit, realizat profesional, bun, inteligent, aia va fi cea mai mare realizare. Dar faptul ca am nascut-o nu e.
Si ciudatenia continua cand citesc cat de serafic-roz-bombon este descrisa viata alaturi de un bebe mic. Oameni buni e minunat, nimic de zis dar eu sunt cocosata, si n-am decat una si e cuminte. Si nu neg ca eu chiar sufar dupa libertatea anterioara. Am renuntat la ea, era ceva asumat dinainte dar nu pot sa afirm ca "nimic nu se compara cu plimbatul in parc cu copilul". Nici chiar asa.
J si Carlita Carliontz (05.02.2006)
Elise spune:
quote:
Lui ce sens ii oferiti? Si daca dragostea voastra e complet dezinteresata inseamna ca nu v-ar deranja deloc daa intr-o buna zi nu v-ar mai cauta propriul copil?
... pai... ba da, m-ar deranja, da' asta nu pentru ca as fi "interesata" sa-mi fie vesnic recunoscatoare. Ci pentru ca eu am trecut de 30 de ani si tot mai am nevoie de MAMA din cind in cind... Ar fi foarte aiurea sa fie undeva si sa nu stiu unde, ce face, cum se simte, cum ii e.
Elise & BBLisa