Femeie
Raspunsuri - Pagina 2
oocristina spune:
Stiu ca nimic nu imi rezolva problema. Dar singura mea prioritate este sa ramin in toate mintile. Pentru ca da, ma doare. Chiar tare.
E un dorg, e in mine, este in singele si in inima mea. Sunt acum ca intr-o camera cu peretii izolati si ma zbat si strig si izbesc in pereti inutil. Si probabil astept ca ceilalti sa se uite pe un gemulet si sa spuna: nu i-a trecut inca, mai lasati-o sa se zbata.
Ce sa fac? Mi-e greu, oricit as incerca sa fiu tare. Si vreau sa vars odata tot acest venin care se acumuleaza, pentru a putea merge mai departe puternica. Altfel ma voi gindi iar si iar la aceleasi probleme, aceleasi lucruri le voi intoarce pe o parte si pe alta si voi incerca sa le dau alte sensuri.
Nu ma pot lasa atit de usor de drog. Pur si simplu nu pot. Ma domina, ma subjuga, ma tortureaza. Trebuie sa cer ajutor din exterior, caci nu ma pot ajuta pe mine insami.
violeta69 spune:
stiu ca nu poti,e f greu sa iesi singura la liman...
cauta un psiholog bun!
iesi la plimbare,iesi cu prietenele,fa un sport...asa incat atunci cand ajungi acasa sa fii atat de obosita incat sa nu mai ai timp sa te gandesti la el....
cauta sa-ti ocupi timpul si mintea....
macar pt o perioada....
si spune-ne noua,ca si chestia asta e un fel de terapie!
pupici si multa putere....
Vio,mamica de viitor "avionar" 
*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*
Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!
daniela_b spune:
quote:
Originally posted by oocristina
Sunt totusi, rationala.
Asta-i bun! Ratiunea e de ajutor. Dar cum esti rationala?
Eu nu am inteles daca ratiunea iti indeamna inima sa astepte (o eventuala reintoarcere la care speri) sau ratiunea te impinge sa gindesti de MIINE, o noua viata, pusa cap la cap din farime, farimele unei iubiri ce s-a sfirsit. Cu vorbele spui "o sa trec si peste asta" dar cu mintea si sufletul?
Noi putem fi aici si miine sa-ti spunem ca obsesia te ofileste dar tot miine ar putea ca el sa se intoarca si (poate) totul ar fi dat uitarii.
Cristina, nu conteaza ce-ti spun altii ca ai putea( si nici eu), conteaza ce poti cu adevarat. Si, daca poti sa-l ierti ( sa-l primesti inapoi) dar sa nu-l ierti (daca nu se mai intoarce) atunci, vezi bine...e doar o problema de interpretare a ta a iertarii, cu tine nu te poti imapaca, nu cu el.
www.helpsonia.com
daniela_b spune:
quote:
Originally posted by oocristina
Stiu ca nimic nu imi rezolva problema. Dar singura mea prioritate este sa ramin in toate mintile. Pentru ca da, ma doare. Chiar tare.
E un dorg, e in mine, este in singele si in inima mea. Sunt acum ca intr-o camera cu peretii izolati si ma zbat si strig si izbesc in pereti inutil. Si probabil astept ca ceilalti sa se uite pe un gemulet si sa spuna: nu i-a trecut inca, mai lasati-o sa se zbata.
Ce sa fac? Mi-e greu, oricit as incerca sa fiu tare. Si vreau sa vars odata tot acest venin care se acumuleaza, pentru a putea merge mai departe puternica. Altfel ma voi gindi iar si iar la aceleasi probleme, aceleasi lucruri le voi intoarce pe o parte si pe alta si voi incerca sa le dau alte sensuri.
Nu ma pot lasa atit de usor de drog. Pur si simplu nu pot. Ma domina, ma subjuga, ma tortureaza. Trebuie sa cer ajutor din exterior, caci nu ma pot ajuta pe mine insami.
E bine sa incerci sa capeti ajutor din exterior dar doar daca este unul profesional care sa te invete sa-ti capeti ajutorul de la tine insati.
Esti ca un recipient umplut cu diverse valori ale altora. Probabil, pe ale tale, le-ai aruncat una cite una ( ca sa incapa celelelalte, nu?), parea cea mai buna solutie.
Ai fost atit de fascinata de valorile alea incit ai preferat sa mai arunci din ale tale, decit din ale lor ( lui), pe masura ce le-ai descoperit.
Ei bine, a sosit clipa sa iti recuperezi ce-ai aruncat!
S-ar putea sa descoperi ca ai renuntat la aur ca sa adaugi noroi. N-ar fi timpul ca asta sa se schimbe?
N-ar fi timpul ca Maria sa "mosteneasca" un recipient cu aur in loc de unul cu un amestec de noroi cu nimic?
www.helpsonia.com
Elise spune:
oocristina,
eu zic sa nu te panichezi...a trecut destul de putin timp, inteleg...si asta e o rana care tocmai de timp are nevoie ca sa se vindece. Si se va vindeca. Fii sigura. Dar in ritmul ei.
Nu forta lucrurile: cartile astea cu "am descoperit ca simt gresit si de maine sint alta" sint cel putin umoristice.
Nu exista asemenea "revelatii divine".
Nu cere prea mult de la tine: n-ai cum sa uiti imediat, sa stergi cu buretele, sa spui "gata". Nu sintem supraoameni. Unii dintre noi vor sa para. Atit. 
Ce simti tu e normal. Si nu te invinovati ca "te agati" de el. O sa treaca. O sa te agati o perioada, o sa il vezi peste tot in jur, o sa gravitezi in jurul lipsei lui o perioada...e firesc. Si e firesc sa doara. Durerea se va dilua cite un pic in fiecare zi, pina o sa treaca de tot.
Dar trebuie sa ai rabdare cu tine.
Sa intelegi ca ai suferit o trauma, si nu e vina ta - nu e vina ta ca a plecat, nu e vina ta ca suferi, oricine in locul tau ar fi acum la fel. Asa ca nu-ti mai pune diagnostice singura... nu ai nevoie si de certitudinea "stiintifica" ca "ai o obsesie", nu o sa fii "intreaga si completa" pentru copilul tau, si trebuie cu disparare sa faci ceva.
Nu trebuie sa faci nimic.
Esti foarte normala.
Si e foarte normal sa iubesti. Si acest sentiment implica si riscul de a suferi. Care e la fel de normal. Si e la fel de normal, de firesc, de uman sa treaca, sa se stearga in timp.
Nu-ti face singura mai mult rau decit ti-a facut el.
Elise & BBLisa
Rosey spune:
quote:
Originally posted by babyblue
poti incerca sa-l cauti pe sot (nu stiu precis povestea ta, cristina), dar sa faci niste actiunui in care nu mai exista orgoliu si ratiune..si asa probabil ca vei provoca niste reactii care vor fi chiar mai scarboase si mai puternice decat obsesia..si probabil iti va fi mai usor sa te rupi...
Nu neaparat. Eu am incercat si asta, si nu a functionat deloc.
Mai degraba a mers varianta de care zice akella:
quote:
Stergeti-l din minte si din suflet. Lasa-te de el ca de un drog. Cold turkey. Pur si simplu. Iti impui: de azi nemernicul e mort pentru mine; nu ma mai intereseaza; nu vreau sa-mi mai pese de el. Repeta-ti cu obstinatie.
Si nici "ajutorul specializat" nu mi-a folosit la nimic. Am mers luni de zile la psiholog, fara sa existe nici cel mai mic progres.
Si are dreptate Elise: durerea se dilueaza in timp.
Eu tin minte ca ma bagam in pat si simteam ca ma scufund prin el, ca nu mai exist, ma simteam anilhilata ca fiinta umana. Dar tocmai sentimentul asta, care era ucigator de insuportabil la inceput, a devenit in timp o senzatie de usurare. Si m-am impacat cu mine insami. La un moment dat. Am supravietuit, zi dupa zi, cu o durere sfasietoare in suflet. Cu un copil langa mine, care nu intelegea ce am, dar intuia ca aveam nevoie de timp. Si stii ce e straniu? Fetita mea a avut rabdare. M-a asteptat.
Si am redevenit fiinta umana, si am redevenit mama. Si am reusit sa zambesc din nou. In timp....
ane2200 spune:
Cristina, iti urmaresc povestea de mult timp, si multe din sfaturile pe care le-ai primit, m-au ajutat si pe mine.
De cateva zile tot vroiam sa postez un subiect in legatura cu aceasta carte - am gasit referiri la ea in mai multe topicuri. Am citit-o si eu, si m-am regasit in multe din povestile de acolo - desi la inceput nu vroiam sa recunosc. Fetelor, care ati citit cartea, in ce masura v-a ajutat sa treceti mai usor peste problemele voastre, in ce masura ati reusit sa va schimbati modul de gandire vis-a-vis de relatia cu un barbat?
Eu inca sunt in stadiul in care incerc sa-mi clarific ce anume din copilaria mea m-a facut sa accept o asemenea relatie. Nu s-o accept, ci chiar s-o caut. Si acum sa sufar ca am pierdut-o.
Si eu ma trezesc uneori gandindu-ma ca sunt singura si ca am fi putut face IMPREUNA lucrurile pe care le fac singura. Baitul meu e inca foarte mic - are 5 luni - nici nu stie ca are un tata care il viziteaza cam o data pe saptamana. Uneori ma scufund, ma pierd si incep sa plang. Dar incerc sa ma trezesc la realitate, sa-mi zic ca trebuie sa pot sa merg mai departe. Si chiar sa imi doresc sa cunosc un alt barbat. Sper sa nu fie din aceeasi categorie. Sper ca aceasta experienta sa-mi fi fost o lectie din care sa fi invatat ceva. Azi m-am trezit uitandu-ma la Raul si zicandu-mi ca va fi handicapat toata viata, pentru ca nu-l va avea pe tatal lui alaturi de el. Am incercat sa alung acea imagine din mintea mea. Am incercat sa "gandesc pozitiv". Sa-mi zic ca poate e mai bine asa, ca daca s-a intamplat asta, viitorul ne va rezerva ceva mai bun.
Nu stiu nimic sigur, dar continuu sa sper.
Ane & Raul - 17 martie 2007
www.onetruemedia.com/my_shared?z=1cb90b71924d712907dbca&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank"> filmulet Raul
www.helpsonia.com/" target="_blank">Ajutati-o pe Sonia
Ramona J spune:
Terminati va rog cu exagerarile astea. Eu am crescut bine mersi fara tata, nu sint o handicapata. Am avut in schimb o mama puternica, a facut fata situatiei fara sa-si plinga de mila. Ba chiar a inteles ca ar fi fost nefericita daca ramineau impreuna.
Poate ca de asta ma simt mai puternica, stiu ca nu as plinge dupa un barbat. Si nu l-as tine legat de mine pentru ca a facut nu stiu ce angajament, ce conteaza ca e nefericit?
Si din nou - poate tocmai pentru ca gindim in felul asta eu si sotul meu avem o casnicie fericita (a nu se intelege ca nu ne certam), sintem impreuna de vreo douazeci de ani si crestem doi copii.
Daca devine o povara casnicia - ce rost mai are? Sa-mi explice si mie cineva cum "stai pentru copii" ca nu pricep. Sa-i inveti ce? Ca pot fi nefericiti o viata intreaga? Ca trebuie sa se multumeasca cu firimituri?
Mai bine divortez si ma casatoresc de zece ori, sau divortez si asa ramin!
The best thing you can do for your children is to love your wife.
larissa_79 spune:
off topic: despre ce carte se tot vorbeste?
Larisa 
si Alexia 
(13 iulie 2006)
http://www.flickr.com/photos/32393475@N00/
www.sonia.as.ro" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia!
mirela alina spune:
Imi pare rau pentru tot ceea ce ti se intampla, nu mi-as dori si nu dorec nimanui sa treaca prin asta, nu pot decat sa banuiesc ceea ce simti, dar......ti-am citi toate subiectele si imi pare rau sa-ti spun dar cred ca ar trebui sa te gandesti mai mult la fetita ta sa te reculegi si sa te ridici pentru ea. Nu faci decat sa iti plangi de mila si sa cauti niste raspunsuri in trecutul tau care nu vad cum te-ar mai ajuta acum.
Trezeste-te ...fetita ta sigur are mare nevoie de tine.
Incearca sa fi tare pentru ea ...asta ii va da putere si ei.
Si cauta ajutor de specialitate cu siguranta te va ajuta mai bine decat o facem noi aici.
Imi pare rau daca am fost prea dura dar ti-am spus astea gandindu-ma cata nevoie are copilul tau de tine.