Al doilea copil

Buna fetelor,

Nu stiu daca am pus bine subiectul asta la aspirante, si sincer mi-e putin jena sa scriu aici de problema mea pentru ca voi sunteti niste luptatoare si va doriti asa de mult un copil, multe dintre voi nu puteti sa-i aveti, iar eu pot sa-i am dar nu stiu sigur daca mai vreau.
Am o fetita de 4 ani, o minunatie, frumoasa si desteapta. Mi-am dorit mult acest copil desi a venit pe nepregatite la 23 de ani cand abia aveam 6 luni de casnicie si vroiam sa ne "traim viata". Dar cum nu as putea sa mai fac un avort (am avut unul cand aveam 18 ani din pacate), am lasat copilul. Ne-am chinuit mult, din punct de vedere financiar si a fost foarte mult stres, pentru ca parinitii nu-i aveam langa noi (ai mei erau in Romania si socrii in Spania iar noi locuiam in UK), si desi Melissa (fetita mea) ne aducea enorm de multe bucurii, am ramas cu un gust amar intr-un fel din cauza stresului din timpul sarcinii si primii 3 ani dupa. Amandoi o iubim mai mult decat orice, si e o fetita atat de buna si intelegatoare, nu ne-a creat probleme niciodata, cu toate astea, ne lipseste acea infinita rabdare pe care unii parinit o au, muncim mult, avem servicii grele si cu raspundere, fugim acasa sa o luam pe Melissa de la gradi si dupa ce o punem la nani la 7.30-8 suntem extenuati.
Ca sa explic ptin situatia in acest moment, financiar stam bine, castigam foarte bine de fapt dar avem foarte multe cheltuieli (casa, masina, gradi particulara ca aici nu exista de stat, billuri etc), dar oricum nu ne putem plange. Situatia e aceeasi in ceea ce priveste parintii, tot departe sunt deci nu avem ajutorul lor decat in vacante si cand mai vin ei aici.
Ideea e ca ma gandesc la al doilea copil dar pur si simplu nu pot sa ma hotarasc. As mai face un copil pentru Melissa sa aiba pe viitor un prieten in sora/frate asa cum am avut eu, dar mi-e frica ca am sa raman insarcinata si am sa regret pentru ca nu stiu, mi-e frica sa o iau de la capat, ne-am ocupat asa de mult de Melissa si suntem extenuati, acum ea are 4 ani si ne-am mai castigat si noi libertatea ca cuplu, se mai duce la bunici, o mai las la cate o prietena daca vrem sa iesim, plus ca iesim toti 3 foarte mult si ne distram minunat. A o lua de la capat cu un bebe mic inseamna si mai multe cheltuieli (pe care intr-un fel ne-am permite) dar ar insemna sa ne opreasca din mersul normal al vietii noastre acum, eu imi schimb cariera acum, vreau sa ma specializez pe resurse umane si ma rog, nu e momentul sa raman insarcinata si nu ar fi pentru inca 3 ani daca demarez acum ceea ce trebuie sa fac sa intru pe resurse umane (schimbare de job etc). 3 ani nu vreau sa mai astept pentru ca nu vreau sa aiba diferenta mare intre ei, ideal ar fi la anul sa raman insarcinata, dar mi-e frica de responsabilitate, de schimbarea pe care ar produce-o in viata noastra. Am suferit mult de stres amandoi, sotul meu chiar a facut o foarte mica depresie si inca si acum mai ia din cand in cand pastile (dar nimic grav el de altfel e o fire destul de vesela si optimista), iar eu sunt putin mai pesimista din fire si mi-e frica sa nu clacam.
Ne dorim amandoi un bebe, vorbim cu nostalgie de el/ea, ne induiosam cand auzim de altii ca vor avea un bebe, dar ne e frica sa si discutam, sa ne asumam inca o responsabilitate, sa o luam de la capat, sa ne schimbe ritmul vietii, sa ne schimbe situatia financiara. Pe de alta parte ne uitam la Melissa si ne dam seama ca pentru ea ar merita toate astea, dar e greu...

Fetelor, am scris la aspirante ca voi sunteti cele care va doriti inca unul, sau un copil macar, si vreau sa-mi impartasiti din dorinta voastra, cum depasiti voi schimbarea, de ce e important sa ai al doilea bebe, ma si puteti certa pentru ce am spus mai sus ca poate sunt egoista in gandire..nu stiu...

Va multumesc mult