Calin ,sot de diplodocus,este printre ingeri
Raspunsuri - Pagina 19
gabi25 spune:
Multa putere de la cel de sus....fii tare pentru minunea ta mica....Calin va pazeste de sus!!
Camelia mami de Rares Petru (04.07.2002) si Daria Maria (17.05.2006)
www.youngnutrition.net/member/tickers/31540/ticker4.png[/img][/url]" target="_blank">Evolutie Daria
www.flickr.com/photos/47782891@N00/" target="_blank">Poze
elena.moise spune:
Sincere condoleante!
Este icredibil de greu. Te tot intrebi cu ce ai gresit de esti pedepsit astfel, ce rost are aceasta suferinta si, mai ales de ce trebuie sa indure aceasta nedreptate sufletelele nevinovate ale copiilor. "Dumnezeu ne da si tot El ne ia".Tot El ne da putere si ne intareste pentru a trece greul, pentru a putea merge inainte.Nu ne ramane decat sa-i 
si sa ne rugam pentru cei pierduti, sa-i pastram vesnic treji in inimile noastre.
Si eu mi-am pierdut din octombrie 1990 si pana in ianuarie 1992, la interval de 6 luni fiecare, bunicul, unchiul si tatal. A fost cumplit. Desi au trecut atatia ani ranile sufletului sunt inca deschise si nu stiu, nu cred ca se vor inchide vreodata.
Dumnezeu sa-i odihneasca si sa-i apere in lumea de dincolo de viata.
Daniela-Elena si cei 2 nazdravani Andrei si Costin
lore03 spune:
Eu stiu ca timpul nu alina suferinta pe propria mea piele.Te inteleg perfect.
Foarte frumoase poze.
un suflet tristALBUM LORE
Criss75 spune:
quote:
Originally posted by lore03
Eu stiu ca timpul nu alina suferinta pe propria mea piele.Te inteleg perfect.
Foarte frumoase poze.
un suflet tristALBUM LORE
Ce frumosi erati...
Criss si Alex
lore03 spune:
quote:Chiar eram .Multumesc
Originally posted by Criss75quote:
Originally posted by lore03
Eu stiu ca timpul nu alina suferinta pe propria mea piele.Te inteleg perfect.
Foarte frumoase poze.
un suflet tristALBUM LORE
Ce frumosi erati...
Criss si Alex
un suflet trist
Theiuta spune:
Timpul alina suferinta...trebuie, insa, sa curga intr-o cantitate mare, maaaare...Mai degraba amorteste durerea, dar din cind in cind durerea revine mai sfisiietoare si mai apriga...
Theiuta
Mami si Nicolas
Sanatosi sa fim!
diplodocus spune:
Va multumesc FETELOR pentru sustinere...
Au trecut 6 luni de la deces, 8 de la accident...
Uneori mi se pare ca a trecut muuult timp de cind eram fericiti si noi, parca de secole nu m-a mai tinut in brate...
Alteori parca am impresia ca trebuie sa intre pe usa...
Luca a crescut , vorbeste relativ bine acum...Printre primele lui cuvinte au fost si: cer, luminare, mormint, cimitir Nici nu vreu sa ma gindesc ce o sa raspund la intrebarile lui www.flickr.com/photos/7859784@N04/1226107210/?removed_from_group=1" target="_blank">viitoare :(
Lauraa spune:
Of, ce tristete respira cuvintele tale.. Imi pare foarte rau...
dianaelena spune:
Buna,
O sa incerc sa-ti impartasesc si eu din experienta mea.
Anul acesta in ianuarie s-au implinit 18 ani de cand mama mea a murit. Aveam doar 12 ani. Mi-a fost greu. La inceput nu voiam sa vad nici o haina de a ei, ascunsesem toate pozele. Ma durea sufletul enorm si refuzam sa vorbesc despre ea. Dar o visam mereu....si aveam sentimentul ca ma apara de acolo de unde e. Desi fizic nu mai era cu mine....o simteam aproape. Anii au trecut, tata s-a recasatorit imediat ..la nici 8 luni si m-a obligat sa-i spun mama noii lui sotii. Asa de tare nu o voiam in viata mea...imi era rusine sa zic colegilor la scoala ca am acum o sora vitrega, o mama ....
Locul ei nu i l-a luat nimeni.
Perioada si mai grea decat despartirea fizica de mama a fost cam dupa 3-4 ani cand a inceput uitarea. nu cred ca acest termen este corect dar....incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea ca ea nu mai e, ca..viata merge mai departe, si atunci o durere sfasiatoare ma rodea...frica ca o sa o uit. Cred ca era poate ca inca eram copil...nu stiu. Ma doare ca nu am multe amintiri cu ea, am impresia ca i-am uitat chipul, vocea, dar ...de cate ori o visez(si asta e din ce in ce mai rar dupa ce a implinit 7 ani) ma simt tare bine ca simt iubirea aceea pe care am impresia ca am uitat-o , dar nu asa, ci e doar ascunsa adanc, adanc in mine.
Acum, dupa atatea ani...privesc moartea ca pe ceva normal, oricum mai devreme sau mai tarziu toti plecam dincolo.
Viata e dura, despartirile de cei dragi sunt dureroase...nu le putem intelege, trebuie doar sa le acceptam.
Povestestei cat mai mult copilului despre tatal lui, aceasta il va intari si..cred ca si tie iti va fi mai bine. Intareste-te, incearca sa iei viata asa cum e, copilul te are doar pe tine si esti singurul lui sprijin. Trebuie sa fii si mama si tata.
E greu, dar in mod sigur o sa reusesti. Sotul tau va vegheaza si are si el nevoie sa va vada bucurosi si ca aveti grija de sufletul lui.
Eu intotdeauna m-am incuajat zicandu-mi ca..Dumnezeu are nevoie si de oameni tineri si frumosi si buni in gradina lui, nu doar de batrini. Asta asa ca sa dau o explicatie.
Multa putere si credinta in Dumnezeu.