Ati trecut vreodata pe langa moarte?

In 2005, ne faceam concediul in Tirol, Austria.

Nu stiu daca ati citit sau auzit despre accidentul petrecut pe 5 septembrie 2005 pe ghetarul Rettenbach din Tirol (Sölden). In timp ce telecabinele mergeau spre varful Schwarze Schneid, un elicopter care transporta ciment de la statia de jos la cea de pe varf a scapat un container cu ciment in greutate de 750 de kg de la 300 m inaltime, care container a cazut EXACT pe una din telecabine, facand-o sa se prabuseasca (toti pasagerii au murit)!!! Cele doua telecabine din proximitatea celei cazute au fost zguduite si s-au zdruncinat atat de tare (aproape s-au dat peste cap), incat unii pasageri au fost catapultati pe geamurile telecabinelor si aruncati afara!!! Au murit in total 9 oameni: 6 copii si 3 adulti dintr-o grupa de turisti germani care venisera la schi acolo.

Eu si sotul meu eram exact acolo cand s-a intamplat aceasta tragedie. Si nu numai atat. Voiam sa urcam si noi cu telecabina de la Rettenbach pe Schwarze Schneid, de unde se pot vedea toti Alpii la 100 de km. departare in perspectiva de 360°. Ajunsesem acolo pe la 12:45 si Bogdan voia sa urcam imediat. Eu (impreuna cu ingerul meu pazitor, probabil!) i-am spus: "Lumina de pranz e proasta pt. poze si in plus soarele e prea puternic si nu vreau sa fac insolatie. Hai mai bine sa ramanem aici la restaurant, bem o ciocolata fierbinte, mai vorbim, mai scriu si eu cate ceva in jurnal, si luam telecabina pe la ora 14:00".

Ei bine, copiii aceia care au murit mancasera de pranz la acel restaurant, la 10 metri de noi!!!! Tin minte ca i-am vazut cu grupa si ii admiram, ce cuminti si disciplinati erau. Au iesit afara pe la ora 13:00 si la ora 13:15 s-a intamplat nenorocirea!!!!

Noi am vazut cateva persoane fugind afara, dar am crezut initial ca e vorba de o alta grupa care intarzie la telecabina si de aceea se grabeau. Cand am iesit noi, telecabinele fusesera deja oprite (cele doua care aproape se dadusera peste cap nu se mai miscau) si noi am vazut doar ca la vreo 200m mai sus, pe un delusor, era cablul inclinat cu vreun metru, am crezut ca e vreo defectiune tehnica a cablului si de aceea oprisera toate telecabinele. Telecabina cazuse pe un delusor unde noi de jos de la restaurant nu vedeam decat capetele unor oameni care tot alergau pe acolo, deci nu ne-am dat seama initial ce s-a intamplat, desi se simtea o atmosfera ciudata.

Cand am realizat ca telecabinele nu mai merg, am plecat catre celalalt ghetar, am facut acolo niste poze, apoi am coborat spre Sölden cu gandul sa luam telecabina spre Gaislachkogl (alt varf) si abia acolo, urcandu-ne in telecabina, ne spune tipul care controla biletele ce se intamplase, ca elicopterul ala scapase ditamai containerul de ciment direct pe una din telecabine si ca au murit 9 oameni!

Mi se taiasera picioarele, m-a luat ameteala. De atunci nu am mai putut dormi bine pe toata sederea acolo, in seara respectiva am plans de m-am uscat vazand stirile, iar noptile stateam ore in sir treaza si aveam in fata ochilor chipurile acelor copii. Ma gandeam la nedreptatea si la lipsa de Dumnezeu a unei asemenea catastrofe, dar si la faptul ca daca l-as fi ascultat pe Bogdan si am fi urcat in telecabina cand voia el, e foarte probabil ca noi sa fi fost intr-una din acele telecabine!! Niciodata in viata mea nu am trecut atat de aproape de moarte.

Dupa aceea intentionat am mai mers de vreo doua ori cu telecabina in acel concediu, ca sa ne invingem frica si sa ne convingem ca nu venise timpul nostru, dar de fiecare data eu am stat cu inima cat un purice...

Din pacate nu pot spune ca dupa aceasta experienta am trait mult mai intens sau ca am facut ceva deosebit ca sa celebram faptul ca ramasesem in viata; poate daca am fi vazut cu ochii nostri tragedia ar fi fost socul mai mare. Cu toate astea, ne-a marcat profund acea zi si nu am sa uit niciodata ce am simtit atunci.

Ati trecut prin experiente asemanatoare care v-au marcat?

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre

*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

laura_dimitris spune:

la noi, a fost o perioada in care faceam naveta ploiesti-bucuresti. Sotul meu era student atunci si mergea la cursuri iar eu... eram in concediu si veneam cu el in bucuresti sa caut un apartament pe care sa-l cumparam.
Bineinteles, eram, in fiecare dimineata, in inatarziere datorita mie, cafelutei mele, imbracatului si machaijului meu.
Sotul, extrem de punctual de fiecare data, era un pachet de nervi dimineata stiind ca va intarzia din nou...
In dimineata despre care vreau sa va povestesc... aceeasi poveste. In plus, parca eram mai impiedicata si ametita ca de obicei.Plecam totusi si dupa vreo 10 km. imi amintesc ca uitasem ceva important acasa. Ma lupt cu alternativa de a-l vedea din nou enervandu-se, imi dau seama ca este chiar important ceea ce uitasem si... ii spun.
Se supara, injura putin dar ne intoarcem.
Pe la Balotesti, blocaj pe DN. In fractiune de secunda am realizat ca a fost un accident. Imi batea inima in piept cum nu-mi batuse niciodata si am inceput sa plang. Iannis cauta sa ma linisteasca. Si chiar nu intelegea, daca ar fi un accident de ce trebuie sa plang eu asa de rau...
Inaintam metru cu metru si simteam ca nu mai pot respira. Cand am trecut pe langa locul accidentului, am vazut 2 cadavre inatinse pe jos. Si, parca fata femeii moarte semana cu a mea...
Am aflat seara la stiri ca o masina ce circula dispre bucuresti a intrat pe contrasens in masina ce venea dispre ploiesti. Au murit toti cei din masina ce venea in bucuresti.
Atunci mi-am explicat starea mea, plansul meu. Puteam sa fim noi in locul lor. Trebuia sa fim noi in locul lor. Daca nu as fi uitat acasa ce uitasem.
Trec des pe DN si de fiecare data ma uit la crucea mare de lemn ridicata langa locul unde a avut loc accidentul.
Si-i Multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija de noi!!!


Laura 6+ si Dimitrakis 25.04.2003

Elise spune:

Eu una te inteleg...pentru ca am avut de multe ori o combinatie ciudata de noroc si ghinion: ghinionul ca eram acolo, atunci, si norocul ca n-am patit nimic.
Barbatu-meu chiar imi spune ca, daca aveam 7 vieti, probabil vreo 5 s-au dus, asa ca sa fiu mai atenta cu restul....

Cel mai aproape de moarte m-am simtit la primul me accident - desi nu atunci am fost cel mai aproape. Insa atunci am realizat cel mai bine cit de fragila e viata...si sansa.
Pe scurt: 100 km/h, frina brusca, rotit de volan, mashina venita din spate care s-a infipt sub mashina mea si a rasturnat-o proiectind-o in peisaj...

Am vazut foarte clar cum cladirile din fata mea se intorc invers... am apucat sa realizez ca ma rastorn. Parca totul se derula cu incetinitorul.

Secventa doi: eu linga mashina facuta praf, uitindu-ma lung la o roata care inca mai misca.

A urmat politia, puhoi de lume, explicatii pe care nu stiam sa le dau, volanul infipt puternic in scaunul soferului - ar fi trebuit sa fiu acolo, nu eram, nu stiu de ce.
Habar n-am cum am ajuns afara, intreaga, holbindu-ma la mashina.
La mashina din care n-a ramas nimic intreg.

Cam o luna mi-a fost groaznic de frica sa mai conduc, o frica paralizanta. Ma urcam la volan si aveam tendinta sa inchid ochii si sa imi acopar capul cind venea ceva spre mine.
Daca nu m-as fi fortat atunci sa depasesc reflexul asta de aparare, probabil n-as mai fi condus niciodata.

A fost una dintre cele mai terifiante experientze. Si acum ma urmareste imaginea aceea de la citeva secunde dupa accident: mashina pulbere, imprastiata pe citiva zeci de m, locul meu cald inca, praf peste tot si o liniste sinistra.

E cam ciudat sa constati ca mergi linistit pe strada intr-o zi frumoasa de vara, fredonind o melodie, si in a doua clipa poti sa fii mort. Asa, din senin. E o certitudine pe care e mai bine sa nu o ai, sau daca o ai trebuie sa inveti sa o ignori, ca sa iti poti vedea de drum...

Elise & BBLisa

Andrada spune:

quote:

---

Originally posted by Elise


A urmat politia, puhoi de lume, explicatii pe care nu stiam sa le dau, volanul infipt puternic in scaunul soferului - ar fi trebuit sa fiu acolo, nu eram, nu stiu de ce.
Habar n-am cum am ajuns afara, intreaga, holbindu-ma la mashina.
La mashina din care n-a ramas nimic intreg.


Elise & BBLisa

---

Io mi te inchipui ca in Matrix cu incetinitorul lasindu-te intr-o parte fentind volanul la milimetru...Sau mai e explicatia de la Philadelphia dar aia prea e SF...nope, Matrix pare rezonabila

A

www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu

Elise spune:

well, nu stiu dak personaju' din Matrix avea bunul obicei sa poarte centura... eu nu purtam.... daca as fi purtat comunicam astral cu rudele lu' principe acu'.

Elise & BBLisa

pisimuky spune:

Da, Miss Parker, am trecut de doua ori si, culmea, pe acelasi traseu si in aceeasi comuna. Veneam de la Sibiu spre Medias de fiecare data. Prima data o cisterna cu lapte a vrut sa vireze stanga, venind de pe contrasens, nu s-a asigurat si putin a lipsit sa nu ne bagam in el, noroc ca era un santulet pe margine si am trecut razant pe langa... A doua oara, in aceeasi comuna, dar putin mai sus de unde avusese loc chestia cu cisterna, prinsi intr-o discutie in contradictoriu, sotul meu nu a fost atent si din sens contrar venea un autobuz, noi urcam rampa, el cobora panta dar n-a schitat nici cel mai vag gest ca vrea sa evite coliziunea, noroc ca l-am vazut eu intr-o fractiune de secunda si am strigat tare : " Ai grija ! Ai grija !". Atunci eram insarcinata cu primul meu copil, nu cred ca aveam trei luni de sarcina. Chestiile astea m-au marcat si nu cred ca o sa le uit prea curand...

Mamica de nazdravan Rares si Mihnea

[url=http://www.reclama ilegala - conmsidera acesta un avertisment.ro/bebe.php?cod=1840][img]

[url=http://www.reclama ilegala - conmsidera acesta un avertisment.ro/bebe.php?cod=2259][img]

Good things last forever.

DOR spune:

Poate exemplul meu este cel mai banal,la prima nastere, cand doctorita , depasita de situatie , a dat din mana ca nu isi mai asuma nici o raspundere, spre femeia de serviciu, care s-a urcat pe burta mea apasand puternic. Desi pana atunci, in travaliul de 24 de ore n-am scos nici un cuvant ( 12 ore au fost mai dure), atunci am urlat de m-am speriat si eu....am emis cei mai multi decibeli posibili, s-au zguduit geamurile...am crezut ca putem muri amandoi...eu si copilul, am simtit ca odata cu copilul va tasni si uterul meu...iar doctorita, ca la hochei, statea sa prinda copilul...si l-a prins! Dar daca nu-l prindea?!
Nu vreau sa reeditez povestea drobului de sare..,.dar am fost acolo, stiu ce s-a intamplat, daca crapam , musamalizau totul, n-aveau martor ocular.
DAR CUM DRAC MORT SI RATZA INNECATA N-ATI VAZUT...
Imediat dupa nastere am avut un sentiment teribil, m-am simtit oribil, m-am simtit ca spartanii aflati pe scut...invinsa...
De fapt, primul copil a fost nascut de femeia de serv, nu de mine...
La al-2-lea, am avut temele facute, invatate constiincios de pe DC, Discovery Health, diverse emisiuni despre nasterea pe glob, am stapanit totul si m-am simtit invingatoare, eram sub scut.
Ba chiar, in euforia momentului, ii dadeam crezare dr-ului care afirma ca ma asteapta "la o fetita."
Hmmm...ar mai fi si alte peripetii...automobilistice.
Se pare , insa, ca am un inger pazitor mereu la datorie, nu ia pauza de cafea, o bea impreuna cu mine.

luizza spune:

Eu in de fiecare data ii multumesc lui Dumnezeu ca inca mai respir......ca sunt in viata..
Ne hotaram sa mergem la restaurant face sotul rezervare.. un restaurant frumos pe malul mediteranei...unde tot mereu era full ...
Vine timpul de imbracam aranjam si mergem ..pelcam..putea fii ultimul drum..
Dar ajungem prea repede asa ca sotul se hotaraste sa-mi arate orasul(eram nou venita in tara,Israel)dupa 20 de minute auzim o explozie si vedem mashini de politie pompieri si multe ambulante.....cand sa ne dam seama ce se intampla deschidem radioul si auzim ca tocmai o femeie kamikaze aruncase in aer tocmai acel restaurant..probabil daca am fii intrat atunci cand am ajuns acum eram pamant..
Am fost foarte sochata si speriata...toti oamenii murisera
Cand ma gandesc ca de fapt sotul meu facuse rezervare la ........moarte ma ia cu fiori
Dar eu sunt convinsa ca Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi ,si cand va fii sa murim vom muri....oricum

dicirstea spune:

Prima data cand am trecut pe langa moarte eram prea mica sa imi mai aduc aminte ceva. Aveam 9 luni si incepusem sa merg in picioare pe langa perete. Stateam la casa cu parter inalt de vreo 9 trepte. Mama era in curte de vorba cu o vecina, chiar in fata scarii si lasase usa acsei deschisa, sa ma auda, dar si eu am auzit-o si probabil m-am luat dupa vocea ei. Am ajuns la usa, am vazut-o pe mama care paralizase de spaima deja, si am facut si pasul in gol. m-am rostogolit pana la picioarele mamei, dar in afara de sperietura nu am avut nimic. Dar atunci mi s-a spus ca sunt pisica cu 9 vieti. Pe la 2 ani eram singura cu tata acasa, tata era in curte, iaar eu am profitat de moment (tin minte momentele, desi nimeni nu ma crede ca se poate sa ai memoria lucrurilor intamplte la aceasta varsta) si m-am urcat pe un scaunel sxa iau dintr-un dulap, un borcan in care eu credeam ca sunt "bobo", si de fapt erau pastile de soda caustica. Am luat o pastila, si norocul meu a fost ca stiam ca bobo se suge, si nu am inghitit sau u am spart pastila. Asa am ramas doar cu gura arsa, dar mi-am revenit destul de repede. Am mai avut un accident de masina pe 26.12.1999, stateam in dreapta si aveam centura de siguranta. Prietena mea care conducea, s-a speriat cand masina a patinat putin, a apasat frana pe piatra cubica si a prins si o linie de tramvai si nici nu stiu cand am ajuns pe contrasens si intr-un stalp. Am avut "n" noroace: ca nu a venit nimic din directia opusa, si ca desi am spart parbrizul cu fata, nu am ramas cu nici un semn. Mi-am zdrelit genunchii de torpedou dar fara sa mi se rupa ciorapii!!! Nici macar nu am avut nevoie de ghips! Dar ultima intamplare si cea mai terifianta s-a intamplat tot prin toamna lui 99. Eram putin racita si stateam intinsa in pat. Aveam incalzire cu gaze, dar la soba metalica. Focul era aprins, dar cu flacara mica si care a fost stinsa de un vant puternic. Mie imi era din ce in ce mi rau, dar tot credeam ca de la raceala. Dar deja imi tiuiau urechile si aveam stari de voma si ameteli. Pisica mea cea draga, pe care o crescusem de cand era cat o palma, era invatata sa isi faca nevoile in curte. Se ducea la usa , miorlaia, ii deschideam, se ducea pe un petic de gradina si isi facea nevoile si se intorcea in casa imediat. Musette a venit la fata mea si a inceput sa miorlaie stresant rau de tot si sa faca ture pana la usa. cu chiu ca vai m-am dat jos din pat si m-am tarat pana la usa de afara pe care am apucat sa o deschid, dar pisica mea nu a vrut sa iasa. Nu am mai avut putere sa stau in picioare si sa o astept sa iasaca ma luase ameteala si m-am prabusit in hol, usa de afara ramanand deschisa. Dupa un timp, cand s-a mai aerist, am inceput sa imi revin si sa aud, sa constientizez. ( gazele scurse fac alt zgomot decat gazele arse). Atunci am realizat ca am fost la un pas de a muri asfxiata si ca doar pisica m-a salvat!

fecian spune:

Buna MissParker.

Acum nu stiu sincer de cate ori am trecut pe langa moarte, dar cel putin cateva amintiri mi-au ramas bine intiparite in minte.
Prima data cand realizam ca e foarte posibil sa mor avema vreo 10 ani cand am sarit in dunare si m-am avantat cam mult in adancimi si cand sa ma ridic la suprafata a luat ceva timp...de la fratele meu am inteles ca a luat cam 1 minut si ceva..El deja era terorizat. Am iesit exact la timp cu ultimele rezerve de oxigen..

Apoi pe la vreo 19 ani in ziua absolvirii liceului am mers cu clasa la mare si acolo eu viteaza m-am avatat destul de departe... si pe drumul de intoarcere m-a apucat un carcel de toata frumusetea de nu mai puteam sa inot si m-am dus la fund..M-a scos un coleg din apa. Atunci am terorizat o clasa intreaga imrepuna cu dirigul. Nu am mai avut voie sa intru in apa

Apoi pe la vreo 23 de ani am avut un accident de masina. Tipa a intrat destul de bine in mine, (avea peste 100 la ora, asa am inteles de la politisti) si m-a aruncat prin aer de toata frumusetea Am avut inca o data bafta ca m-a aruncat pe partea carosabila a drumului( in acel moment am reusit sa vad ca din partea cealalta venea alta masina...). Am cazut pe spate . Bafta mea era ca am avut un ghizdan plin ochi de carti si nu m-am lovit nici la cap si nici la coloana. Am avut o bafta imensa. Doar am atins incetisor cu capul caldaramul... Din experienta asta m-am ales doar cu o vanataie serioasa la picior si atat!!! Ziceai ca imi putrezise piciorul asa de negru si urat arata.
Apoi ultima patanie a fost acum 2 ani cand am fost in Franta acand eram la o scoala. Atunci mi-a fost frica sa merg pe autostrada(am invatat de data trecuta ca strazile pot fi foarte foarte periculoase) si am zis sa mergem(eu si cu sotul meu) pe langa o cale ferata..Ne-am uitat la linii, erau ruginite ca vai de capul lor. Am zis: Puiut pe aici nu vine nici naiba..Putem sa mergem pe linie linistiti. Am mers cam juma de minut ca am simtit cum liniiile incep sa tremure...Atunci , puiul meu intr-un moment de inspiratie m-a tras de pe linie si m-a trantit la pamant... Exact in acel moment a trecut pe langa noi trenul.. Avea o viteza destul de mare...
Am asteptat sa treaca(eu inca nu realizam ce sa intampla)..Apoi m-a tras frumos de acolo si ne-am dus pe autostrada...Nu am vb cateva minute...
Si acum cand imi aduc aminte mi se increteste creierul de frica: Pai chisalita ne facea trenul ala...Nici macar nu l-am auzit sa fi fluierat , nika...

Eu cred ca astea sunt micile mele experiente..
De invata de aici sunt urmatoarele: nu va dati viteji cand nu e cazul, nu mergeti niciodata pe linia de tren nici daca pare nefolosita de ani de zile... si nu mai stiu.

Sa aveti grija de voi si sa nu faceti ca mine



Felicia

Cristina_C spune:

Da, am trecut o singura data. Am fost la un pas de inec, nu stiam sa inot si, daca nu aparea ca prin minune cineva sa ma salveze, ala mi-ar fi fost sfarsitul.