Prematurii-Esentele tari se tin in sticlute mici-7
Raspunsuri - Pagina 6
loleka spune:
Bine ai venit ET1971! Sa-ti traiasca puiul drag si sa te bucuri alaturi de el! Ei parca mai vii de acasa suntem de acum inainte trei la numar: dominic, leon si nu stim inca cum se numeste puiul mic nou venit. Ma refeream la bbici mici de aceeasi varsta. Suntem inca la inceput de drum si slava Domnului avem de unde invata: de la veteranele noastre mamici care atunci cind arde iti sar in ajutor. Multumim pentru asta.
Puiul meu drag a avut ieri numai 4 mese si vad ca in dimineata asta am inceput in forta la ora 5 si deja la ora 9 ceream papica. Si am papat uite asa ca sa ma fac mare..! Da a revenit un pic inima la loc.
loleka 
de 
www.onetruemedia.com/otm_site/start" target="_blank">http://www.onetruemedia.com/otm_site/start Dominic Andrei-02.03.2007
loleka spune:
Se numeste alex, da frumos nume. mai vb.
loleka de www.onetruemedia.com/otm_site/start" target="_blank">http://www.onetruemedia.com/otm_site/start Dominic Andrei-02.03.2007
try spune:
Fetelor, incercat isa nu mai priviti totul in detaliu, adica azi a mancat prost si incep sa-mi fac griji. Priviti in ansablu. Iar acest ansamblu inseamna vreo 3-4 sapt. Mananca prea mult? Ipoteza cea mai plauzibila e ca are o perioada de crestere ("creste vazand cu ochii"), mai ales daca se paropie de 3 luni.
Mananca prea putin? Poate ca se inalta sau tocmai a iesit dintr-o perioada de crestere sau urmeaza in curand o periaoda de crestere.
Incercat isa puneti mai multe la un loc, nu priviti doar masa i nsine. Comparati evolutia greutatii, a inaltimii din ultimele saptamani (eventual 1-2 luni) si de cele mai multe ori gasiti raspunsurile din aceste comparatii.
Noi am fost ieri la o noua evaluare psihomotorie si adrian face bine. Este doar foarte putin intarziat, dar in limitele normale. Adica nu are u nretard serios, ci doar mici imperfectiuni unde trebuie stimulat, ajutat.
Cu pasitul suntem departe, adica nu face pasi sustinut de la subbrat, doar da frenetic din picioare si se impinge in ele. I-am luat un premergator (dar de-ala fix ca aici nu exista mobile) si mi se pare ca de cateva zile de cand l-am pus parca a evoluat putin la capitolul picioruse.
Este hipoton si ca urmare toti ce alti bebelusi fac natural la e lvine mai greu. Dureaza mai mult pana cand desavarseste o miscare, chiar daca o incepe la timp. Cum a fost cu statul i nfund. A inceput la 5 luni si la 7 luni si-o sapt. a stat prima oara mult timp nesprijinit. A inceput sa arate semne de rostogolire la 4 lun ijumate, dar de-abia la 6 luni jumate s-a rostogolit complet. Si inca mai avem problemute cu manutele care uneori raman blocate sub trunchi la rasucirea de pe spate pe burta.
Am invata o serie de miscari noi pe care sa le exersez cu el si care m-au facut sa privesc altfel fiecare pas evolutiv al unui bebelus. La alex, daca totul a venit de la sine, nu eram atenta la toate amanuntele, acum cu adrian am invatat o gramada de fatzete ale evolutiei unui bebelus: omu' cat traieste-nvata.
Ideea e ca n uavem nevoei de evaluari lunare (cum am crezut eu ca va fi cazul), ramane sa mergem la urmatoarea evalaure in Oct. cand face 1 an corectat.
"Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic" Alex - 5 Nov. 2004 si Adrian 24 Aug. 2006 ......... poze cu noi
try spune:
ET, bine-ai venit.
Ei? Loleka? Acu' nu mai esti ultima, vezi? Esti deja mamica de esenta cu experienta 
Sanziana, ti-am vazut minunea (chiar daca nu ti-a iesit figura cu linkul), sa-ti traisca si sa fie sanatos. E de-o seama cu Adrian al meu (e corectat 8 luni sua real?)
"Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic" Alex - 5 Nov. 2004 si Adrian 24 Aug. 2006 ......... poze cu noi
loleka spune:
Multumesc try. Chiar mi-a crescut inima cat o paine! Nu mai am cuvinte chiar ma simt o mamica tare! Ce bine ma simt in familia asta mare....chiar e bine: gasesti intelegere si ajutor, un sfat prietenesc, o gluma si totul pare real ( dar e virtual ). E tare bine in fdamilia asta perfecta! Multumesc ca ne-ati primit si pe noi!
loleka de www.onetruemedia.com/otm_site/start" target="_blank">http://www.onetruemedia.com/otm_site/start Dominic Andrei-02.03.2007
loleka spune:
Citesc cu atita patima ce scrieti voi si chiar uneori ma crucesc de cate probleme au bbii vostri. II multumesc Domnului ca este sanatos Dominic si ca in 3 luni si jumatate nu a fost bolnav niciodata( de ceva serios ). Sunt alaturi de voi si sper ca ai vostri copii sa se faca bine. Duminica cand voi merge la biserica va promit ca voi aprinde o lumanare pentru toti copii care sunt bolnaviori si am sa ma rog pentru ei.
loleka de www.onetruemedia.com/otm_site/start" target="_blank">http://www.onetruemedia.com/otm_site/start Dominic Andrei-02.03.2007
try spune:
Ei, Loleka, asa e la inceput , e multa exaltare, dar in timp se mai duce "focul". Eu sunt de 4 ani pe-aici, de cand am hotarat s-avem primul copil. A devenit ca o rutina acum intratul pe DC. Ca un lucru pe care trebuie sa-l fac pe langa treburile casei. Daca trec prea multe zile si nu intru, ma mustra constiinta .
"Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic" Alex - 5 Nov. 2004 si Adrian 24 Aug. 2006 ......... poze cu noi
sanziana27 spune:
Try Dragos e nascut pe 26 septembrie 2006 la 33 sapt si 4 zile, deci varsta corectata e de 7 luni si jumatate. Si noi avem multe de recuperat....rostogolirile, ne ies si nu prea, statul in fund ii reuseste de la 7 luni (necorectate), nu se ridica singur inca in fund, daca il tin de subrate a inceput sa puna talpa jos complet, ca pana acum topaia ca o vrabie. In premergator mi-a zis sa-l pun cand se va ridica singur in patut! mai avem...
Dar azi a iesit al 6 lea dinte. Are 4 sus si 2 jos!
loleka spune:
Buna fetelor. Azi plec la Bucale asa ca o sa va duc dorul. Ai dreptate try, e ca mersul pe bicicleta dar nu cred ca va intra totusi in rutina caci mereu sunt subiecte noi si mereu ai cate o problema care cauta raspuns si aici mereu gasesti pe cineva care are o rezolvare a dilemei tale. E ca o sora mai mare chat-ul asta. Dar pentru mine e si ca o rabie daca imi este permis sa ma exprim asa.
Am ramas zilele trecute ( duminica ) fara lapte Topfer si am cautat in Mangalia la cele 2 farmacii care aduc acest lapte si nu am gasit bineinteles. Ca sa nu ramana totusi copilul fara lapte am preferat sa cumpar Humana caci am auzit ca Nan 1 nu e chiar asa de bun ( si intr-adevar uitandu-ma la continut nu se compara cu Humana sau Topfer ). L-a acceptat bine dar ne-au trebuit 2-3 zile de acomodare. Nu a avut nici o reactie iesita din comun ( varsaturi, diaree ) sau altele de care am auzit ca ar putea sa apara la schimbarea laptelui. Acum e bine si mananca. Totusi are zile si zile: o zi mananca 370 ml, alta zi mananca 440 ml; intr-o zi are 4-5 mese in alta zi are 6-8 mese. Nu mai inteleg copilul asta. Acum intrebarea mea este pana cand pot merge cu Humana 1 caci as prefera sa raman pe acest lapte in continuare.
Bucurie mare Dominic cantareste acum la 3 luni si 20 zile 5210 gr si are inaltimea de 57 cm. O, Dumnezeule ce a crescut puiul meu drag. Nu l-am mai maurat de foarte mult timp.
O alta bucurie mare ar fi ca am inceput sa gangurim si sa ne certam si sa radem apoi cu gurita pana la urechi. Of, imi este asa de drag de el cand il vad cum framanta gurita aia frumoasa a lui pana zice ceva...e dulce tare si nu am crezut vreodata ca o sa mai apuc sa ma bucur de minunea asta. Dupa 9 ani de chin si dupa o sarcina extrem de grea presarata cu multe cumpane...parca uneori nici nu vreau sa-mi mai aduc aminte dar este inevitabil.
Ne-am chinuit f mult sa vina acest copil pe lume. Mai intai am ramas insarcinata in primul an de casnicie dar nu a fost sa fie. Ma apucase durerea de stomac si stiindu-ma cu ulcer am zis sa merg la un control sa vad ce e. Medicul de familie m-a trimis la ginecologie si mai apoi la un in ternist. Medicul ginecolog a zis ca totul este ok sa nu-mi fac griji ca dp ei de vedere nu este nimic. Buna bazata am mers sa fac o radiografie cu bariu la stomac. Tin minte ca asistenta de acolo cred ca m-a intrebat de vreo 3-4 ori daca nu cumva sunt insarcinata. De fiecare data ii raspundeam mca nu si ca am fost la medic de specialitate si a confimat absenta sarcinii. Dupa o alta saptamana si jumatate chiar 2, cand totul a evoluat am aflat de sarcina dar era prea tarziu, nu se mai putea face nimic. Nici un medic nu a vrut sa ma ia in evidenta. Imi spuneau toti ca acel copil putea sa nu fie afectat dar gandul care m-ar fi macinat pe mine i-ar fi putut face rau lui. Ei a trecut.
In 2003 iunie aflu cu stupoare ca astept un copil. Abia ma angajasem ca asistenta medicala la un cabinet din Mangalia. Atat de muncita am putut fi in acea vara ( plecam de la 7.30 de acasa si ajungeam pe la 9.30-10.00 seara ) incat in august am pierdut sarcina. Am ramas putin socata si nu am crezut ca am sa-mi revin vreodata. L-am vazut la chiuretaj, i-am vazut mugurii si cat de micut era ( bine ce ramasese din el ). Era mort de 1 saptamana si jumatate in mine. Era necrozat. Daca nu incepea organismul sa respinga aceasta sarcina nu am idee ce s-ar fi intamplat. A trecut si asta.
A venit august 2006 cand cu buna stiinta stiam ca menstruatia a intarziat; luasem un test care mai apoi l-am ratacit prin casa, spunandu-mi ca o sa il fac eu dar alta data si ca ar fi prea frumos sa iasa ceva. Dar intr-o dimineata l-am cautat si l-am facut. L-am lasat in baie uitat timp de cateva minute bune caci parca nu vroiam sa fiu din nou dezamagita. Ma indrept agale spre baie, deschid usa si aprind lumina. Indrept mana spre test, ridic acel test, deschid ochii si ma uit la el. Da, este in fata ochilor mei si nu-mi vine sa cred: sunt 2 dungi, 2 dungi. Este o minune Dumnezeiasca. Sunt insarcinata. Nu pot sa explic ce am simtit atunci insa cert este ca nimeni nu a mai dormit in acea dimineata ( aveam musafiri la mare pe matusa si pe sora mea ). Am dantuit de bucurie. Bineinteles ca am mai facut inca 2 teste diferite sa fim siguri de rezultat.
Imediat am luat legatura cu medicul care m-a urmarit pe toata perioada sarcinii, un medic extraordinar: dr. Serbu Virginia, care spre norocul meu este si vecina cu mine. S-a bucurat mult pentru noi. Mi-a dat primele indicatii, primele medicatii iar eu le-am urmat cu strictete. La servici nu am mai putut merge de la 5-6 saptamani deoarece am avut o sarcina toxica si nu eram buna de nimic la munca. Baia a fost cea mai buna prietena a mea pe toata perioada sarcinii. Eram impreuna tot timpul, nedespartite. Pana la patru luni am fost internata de doua ori in spital din cauza varsaturilor dese si abundente. Dupa patru luni a fost o perioada de relaj ( cu varsaturiel ) timp de 1.5 luni. Dar cum ar fi fost prea simplu sa ramana asa au inceput altele. La 12 saptamani a inceput o sangerare abundenta, cu cheaguri de sange si dureriu de burta. Atunci am zis ca pierd copilul cu toate medicamentele de mentinere care le luam. Dar a intervewnit promt Gina si a salvat acest bebelus. In urma acestor sangerari orificiul colului uterin a ramsas dechis 3-4 mm. In conditiile de fata nu se punea inca problema unui cerclaj ci doar sa stau cumintica in pat, sa nu fac efort si repaus sexual multa vreme. Am ascultat de medic si totul a fost ok. Dar pe la 16 saptamini la un control de rutina aflu ca TA este cam mare si ca ar trebui sa o tinem in frau. Deocamdata nu era de speriat. Nu a mai trecut multa vreme si incepusem sa retin apa ( ma umflam pe zi ce trece tot mai mult ), TA crescuse la cte ingrijoratoare. De acum era vremea sa trecem pe mana unui specialist cardiolog. Bineinteles tratament, care a fost in doze crescute pe luna ce trecea. Trei tipuri de medicamente ca sa reusim sa tinem in frau TA si nu am reusit. Isi facea de cap 160/90 in momente bune si 170/100 mai tot timpul.
La 26 de saptamani de sarcina mergem la echografia morfofetala si aflam cu stupoare ca femurul bebelusului nostru este in intarziere cu 2-3 mm. La prima vedere trisomia 21. Eu, la Dopler probleme cu artera uterina dreapta, cea care alimenta bebelusul. S-au luat masuri imediate ( amniocenteza ), care a fost facuta la o saptamana dupa morfofetala. In aceasta saptamana am cautat sa ma agat de un fir de speranta, ma rugam la Dumnezeu si la Maica Domunului sa nu fie adevarat, copilul meu sa nu sufere pentru pacatele mele. S-a pus in discutie si intreruperea de sarcina. Nu mai eram om, parca eram un robotel, faceam totul teleghidat. Totusi iesise intr-un fel ok totul la morfofetala, doar femurul care era mai mic la mabele picioruse. Am rascolit internetul cu tot felul de subiecte, m-am zbatut ca un peste pe uscat. Am hotarat sa facem amniocenteza ( de care am trecut cu bine, fara probleme ), a carei rezultat aveam sa-l aflam peste 2 saptamani, deoarece mergeau probele recoltate la Bucuresti la dr. Albu. Au trecut si cele 2 saptamani si suntem sunati sa venim dupa rezultate. Imi tremurau mainile cand ma luat plicul. Nu vroiam sa ma uit. Medicul citise acele rezultate si mi-a zis ca nu este trisomia 21. Am respirat usurati, am plans de bucurie. Totul urma sa revina pe linia de plutire. Dumnezeu ne-a oferit o alta sansa.
Starea mea se agrava pe zi ce trecea. TA era din ce in ce mai mare, mai ales dimineata cind ar fi trebuit sa fie mica. Eram umflata, aratam ca un monstrulet. La 32 de saptamani de sarcina s-a decis internarea mea de urgenta in spital. La analize a reiesit albumina in urina dar de aceasta data ajunsese la cote ingrijoratoare. Mi-au facut trei teste la urina pana s-a se decida soarta mea si a bebelusului. S-a facut consiliu in spital si s-a decis ca cel mai bine pentru noi ar fi cezariana ( am vrut sa nasc normal )si asta cat mai repede cu putinta, mai ales ca lucrurile evoluau din ce in ce mai rau si se putea intampla oricand ceva ori cu mine ori cu bebelusul. Aveam cu 25 kg in plus. Vineri 2 martie era ziua cea mare. Normal trebuia sa nasc undeva pe 20 aprilie. A fost crunt sa stiu ca merg pe masa, ma pregateam parca de moarte. In fine, a sosit ziua de 2 m-au pregatit pentru operatie, toata lumea a fost foarte draguta cu mine, toti s-au comportat exemplar, nu imi venea sa cred ca se intampla asa ceva in spitalele din Romania. Am fost conectata la o mie si una de aparate. Nu am simtit nimic, m-au tinut de vorba caci tremuram din toate incheieturile. Mi-au zis ca nu imi poate administra nimic decat dupa ce scoate bebelusul. La un moment dat am auzit un scancet si mi-au zis ca s-a auzit bebicul meu dar nu aveam sa-l vad decat dupa 3 zile. Am stat mai bine de 24 de ore la sectia de reanimare caci le era frica sa nu se intample cava mai ales ca tensiunea nu a scazut deloc sub 170/100. A fost crunt. In clipele de seninatate plangeam ca vreau sa-mi vad copilul. Mi-au administrat morfina in picior si am ramas cu o sensibilitate crescuta acolo. Dar au trecut toate in momentul cand m-au dus in salon si cand am putut face primii pasi spre alta sala de reanimare,d e aceasta data unde se afla Dominic ( reanimare neonatologie ). Cand am deschis usa si mi-am vazut copilul mi-au dat lacrimile. Nu am crezut ochii ce vad. Era botul meu de aur. Am vrut sa-l string in brate sa-l iau de acolo dar eram constienta ca nu se putea, c lui ii era bine acolo. Imi aduc aminte ca atunci cand am intrat eu in operatie, intr-o sala alaturata mai intrase o fata si am nascut cam la aceeasi ora, tot prematur si ea. Ei cand sotul meu a cerut sa-si vada copilul asistentele i l-au aratat pe acelei fete. Era nedumerit, simtea ca nu este al lui. A mers si s-a rughat la Mitropolie pentru toti copii. A doua oara acelasi copil i-a fost aratat ( copil care era nascut la 28 saptamani si intr-o stare mai grava ). In cele din urma Cosmin a luat legatura cu Gina si au mers impreuna sa-l vada pe Dominic. Nu i-a venit sa creada cand in sfarsit si-a vazut copilul lui. Era plapand si roscatel. Era al nostru.
La trei zile dupa nastere a dezvoltat o retractie sternala. Am zis ca nu mai are nici o sansa. Cautam cu disperare sa-mi botez copilul, ma agatam de orice vorba care imi inspira un pic de incredere dar din pacate nimeni nu-mi oferea asa ceva. Eram distrusi toti. Plangeam intr-una, eram disperata, eram o leguma. Medicul neonatolod, dr. Voinescu, ne tot zicea ca primele 10 zile sunt critice si ca nu se pronunta in cazul nostru. Cu greu numaram minutele, orele, zilele. Si incetul cu incetul au trecut si totul a evoluat spre bine. La 2 zile bebelusul era cantarit. Abia asteptam sa vina ziua cantarului sa vad cat a mai crescut puiul meu si notam acolo in carnetel. La 1980 ne-a dat drumul acasa. Pe 1 aprilie, chiar nu a fost o pacaleala am ajuns cu bebe acasa. Motiv de bucurie pentru toata lumea dar mai ales pentru noi. De atunci suntem cu totii fericiti si impliniti. Lumina ochilor nostri creste, este sanatos si voios. Multumim Domnului ca ne-a dat asa o alinare.
Asta ar fi povestea noastra. Sper ca nu v-am plictisit prea mult.
loleka de www.onetruemedia.com/otm_site/start" target="_blank">http://www.onetruemedia.com/otm_site/start Dominic Andrei-02.03.2007
sanziana27 spune:
Loleka ce frumoasa e povestea ta! Am retrait unele momemte ale venirii pe lume ale lui Dragos!Poate am timp intr-o zi si va povestesc si eu nasterea lui dragos! oricum sunt toti niste invingatori! Feti preciosi cum ii numesc doctorii pe cei nascuti prin cezariana!