copilaria mea la varsta maturitatii

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

copilaria mea la varsta maturitatii | Autor: ladyJ

Sper ca am incadrat bine subiectul...

Mi-am dat seama,ca cele mai multe reactii pe care le am acum,la varsta asta,le-am avut si in copilarie.Chiar si unele ´´apucaturi´´ mi-au ramas in comportament.
Si majoritatea lucrurilor care ma enerveaza,sunt aceleasi cu cele din copilarie.

Ok,este normal ati spune.Copilaria este importanta,este cea mai importanta poate,in vederea formarii caracterului unui om.Ca daca ai o copilarie complicata si nefericita,ramai cu urme adanci,pe care poate nici psihologul nu ti le poate sterge.

Nu vreau sa dau neaparat un iz dramatic acestui subiect.
As vrea sa duscutam,daca vi se pare interesant,despre urmele copilariei,despre ce amprenta a pus ea in viata adultului de azi.

Si ca sa incep intr-o forma haioasa,eu va zic ca inca imi place sa stau in pat cu picioarele pe pereti,sa fac ´´podul de sus´´,sa o tachinez pe sora mea mai mica,si nu in ultimul rand,sa fur dulceata de la bunica din camara!
Si cand merg la tara,am INCA o satisfactie imensa cand gasesc un ou de gaina in cuibar.

Am inceput usurel....restul vine mai tarziu

ladyJ

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

Donia spune:

quote:
Initial creeata de ladyJ
Si ca sa incep intr-o forma haioasa,eu va zic ca inca imi place sa stau in pat cu picioarele pe pereti,sa fac ´´podul de sus´´,sa o tachinez pe sora mea mai mica,si nu in ultimul rand,sa fur dulceata de la bunica din camara!
Si cand merg la tara,am INCA o satisfactie imensa cand gasesc un ou de gaina in cuibar.

ladyJ

Felicitari! Inseamna ca mai ai capacitatea de a fi copil.
Eu de multe ori simt ca am pierdut-o. Uneori imi vad copilaria de parca ar apartine unui strain... e atat de indepartata, parca e in ceata... si totusi petrecem timp, impreuna cu sotul, povestindu-ne pentru a suta oara amintirile din copilarie... e ca o forma de terapie.
Mai nou ma bucur ca impreuna cu fetita mea mai pot sa joc jocurile copilariei, acum o saptamana am jucat cu ea sotron, acum 2 zile ne-am jucat cu niste sabii (de jucarie, total infensive) pana am ramas fara suflare de atata ras, iar ieri am sarit impreuna coarda.
Cred ca e minunat sa reusesti sa mai fi copil. In primul rand ca mai lasi la o parte grijile si responsabilitatile adultului... ca si cum trimiti adultul din tine in concediu... In al doilea rand, daca ai copii iar e minunat, pentru ca poti sa accepti mai usor trasnaile copilului tau, il poti lasa si pe el mai usor sa se bucure de copilaria sa.

A, sa nu uit... mie inca imi place la nebunie sa ma dau pe leagan... am incercat si topoganul, dar mi-a ramas mic

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

tora97 spune:

hm, copilarie... sarind peste imagini lipite de zona din creier responsabila cu memoria, imagini pline de verdeata, soare si muuulte jocuri (mai ales ca nu a mai ramas nimic din curtea blocurilor unde am copilarit, iar dupa ce s a prapadit mama totul parca a inceput sa se degradeze cu o repeziciune infinita)
Dintre tare ale copilarie as spune ca am pastrat nevoia sigurantei zilei de miine... intotdeauna am nevoia sa am o "rezerva" pusa de o parte. a, daaaa... incapatinarea, acel gica contra cind mi se "forteaza mina"... (fratele mai mare era responsabil cu pedepsele...asta a tinut pina pe la 16 ani, de cind refuz sa fac ceva cind sint constrinsa)

partile minunate, ramase in singe...mmmm imi place sa merg desculta prin apa (pe atunci pina si baltoacele erau mai curate..) sa ma joc in nisip, sa ma plimb cu bicicleta (nu am bicicleta si nu am avut vreodata, dar o imprumutam pe a unui vecin)Ador mirosul teilor infloriti, gustul jumarilor de porc, al piinii proaspete cu lapte rece.. toate acestea fac parte din gusturile si aromele copilariei

Curios ca odata cu trecerea timpului imi revin in minte tot mai des imagini din copilarie, imagini de o claritate fantastica!

Da, desi am copilarit in Bucuersti, desi nu am avut parte de bunici, pot spune cu bucurie ca am avut o copilarie frumoasa!

poze multe cu noi Ana a implinit un an 2006 2007
"da aripi unui copil, dar lasa l sa invete singur sa zboare" Marquez

miereamara spune:

Copilaria mea....imi amintesc nametii de zapada care se strangeau in spatele casei si care mi se pareau imensi, primii ghiocei pe care ii ingrijeam ca pe ochii din cap, gradina cu flori, caisii din curte infloriti primavara (peste douazeci de caisi),imi aduc aminte cum ma lua tatal meu pe camp si imi arata lanurile de grau presarate ici colo cu maci, un pui de caprioara pe care l-am adoptat si l-am crescut si care venea topaind si se urca dimineata in pat peste mine, catelusii mici si scumpi care mi se incurcau printre picioare cand ma duceam sa ii hranesc, gustul rosiilor din gradina, mirosul de vara care plutea peste sat cand se insera, ciudat....dar cand m-am mutat la oras, copilaria nu a mai avut farmec...

“Vietile noastre se incheie in ziua cand ramanem tacuti in privinta lucrurilor care conteaza.”
Martin Luther King Jr.
http://forum.desprecopii.com/forum//photo_album_cat.asp?numeX=miereamara

andabrro spune:

si eu am ramas cu citeva trasaturi infantile - unu' nerabdarea: daca apuc sa vreau ceva, apai vreau ACUM, imediat; miine nu mai are nici un farmec.

si doi, placerea lucrului interzis - sa ies la cina cu sotul cind ar trebui sa impachetam c-a 2-a zi ne mutam, sa iau o a 2-a camera foto/video desi nu o folosesc nici pe prima, chestii de-astea. as face tumbe de bucurie in fiecare din aceste cazuri!

sint si eu "gica-contra", dar nu m-am gindit c-ar fi vreo trasatura copilareasca. nu sufar nici vreo umbra de "trebuie" si raspund "pe dos", cu cit incearca cineva sa ma impinga intr-o directie, cu atit ma duc in cea opusa. dar asta imi pare dovada de maturitate si inteligenta

ladyJ spune:

buna seara!

fetelor care ati crescut pe la tara,ce ziceti de o munca la stans fanul?(iarba cosita):))

cand simt miros de iarba cosita....imi vine in minte copilaria vara,cand adunam soarecii morti de pe camp si ii ingropam!Le faceam si cruce din doua bete

imi pare rau ca am crescut si trebuie sa fiu raspunzatoare pentru toate cele...

am luat cu mine in ´´maturitate´´ oroarea de a mi se spune ce sa fac.
Cand imi zice cineva pe un ton ´´parintesc´´fa aia sau aia....ma apuca toate crizele!Ok,nu vorbesc de serviciu,ca acolo e alta treaba.
Dar de exemplu imi mai zice al meu barbat´´iubi,adu-mi ciocanul de pe balcon...´´ desi ma vede ca-s ocupata cu ceva.Si atunci urlu: da ce-s eu? nu vezi ca fac si eu ceva?obosesti rau daca mergi tu dupa ciocan???
(cand eram mica,ma tot trimitea mama sa cumpar una-alta,sa-i aduc nu stiu ce,si muream de ciuda sa-mi las joaca si sa fac pe postasul,curierul,etc)

eiiiii.....

MissParker spune:

quote:
Originally posted by ladyJ
am luat cu mine in ´´maturitate´´ oroarea de a mi se spune ce sa fac.
Cand imi zice cineva pe un ton ´´parintesc´´fa aia sau aia....ma apuca toate crizele!Ok,nu vorbesc de serviciu,ca acolo e alta treaba.
Dar de exemplu imi mai zice al meu barbat´´iubi,adu-mi ciocanul de pe balcon...´´ desi ma vede ca-s ocupata cu ceva.Si atunci urlu: da ce-s eu? nu vezi ca fac si eu ceva?obosesti rau daca mergi tu dupa ciocan???
(cand eram mica,ma tot trimitea mama sa cumpar una-alta,sa-i aduc nu stiu ce,si muream de ciuda sa-mi las joaca si sa fac pe postasul,curierul,etc)

eiiiii.....

Si eu sunt la fel, am luat cu mine din copilarie oroarea fata de orice forma de autoritate, de manipulare, de respect impus cu pumnul in gura etc.

La fel, am oroare sa smotruiesc prin casa. Imi amintesc cu aceeasi oroare de obsesia mamei ca apartamentul nostru sa arate ca un muzeu (macar mizeria exterioara o putea elimina

), imi amintesc de curatenia luna din casa si de minciuna in care traia ea cu tata, imi amintesc cu "nostalgie" si modul cum ma "alinta", numindu-ma inca de la 6 ani putoare, ingalata si spunandu-mi ca pute pamantul sub mine...

Asa ca acum fac doar strictul necesar si sunt bucuroasa ca sotul meu actual (spre deosebire de primul) ma iubeste asa cum sunt si ma intelege cu fobiile mele... si stie ca iubirea nu consta in a da cu aspiratorul obsesiv sau a sterge zilnic praful.

In rest mi-am dorit sa scap de multe tipare de comportament din copilarie; datorita terapiei m-am schimbat mult in ultimii cativa ani, m-am maturizat, m-am eliberat de relatii parazitare, de reactii vechi preluate de la parinti, invat sa fiu eu insami si sa am incredere in ceea ce simt. Lupt si impotriva perfectionismului, dar sunt constienta ca mai e mult de lucru pentru a scapa de tarele mostenite sau asimilate in copilarie.

Aspecte placute? In copilarie ma jucam cu degetele, ma plimbam cu degetele de la o mana ca pe un traseu pe degetele celeilalte maini, de la degetul mare la cel mic si invers, duceam fiecare deget in calatorie pe mana cealalta. Asta fac si acum uneori, inainte de culcare sau cand sunt f. obosita. Cred ca era un ritual de autoidentificare.

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre

*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

miau-miau spune:

pe mine cel mai si cel mai si cel mai tare ma infurie sa astepte cineva ceva de la mine. sa astepte, nu stiu, manifestari de dragoste, atentie (asta cu atentia e culmea), obiecte, vorbe (alta culme). adica sa aibe pretentii de la mine.

ladyJ spune:

MissParker,

imi pare sincer rau ca parintii tai au fost asa cum au fost.
Copilaria ar trebui sa fie,teoretic,plina de dragoste,jocuri,bucurii.

Nu te cunosc,esti un nume din lunga lista de pe forum,insa te respect pentru ce ai devenit, pentru puterea cu care ai trecut peste durerile copilariei.

Esti una dintre putinele norocoase care au reusit sa se desprinda de acest trecut si sa devina persoana care si-o doresc sa fie!

Bine ca ti-a dat Dumnezeu puterea sa intelegi ca nu esti o ´´putoare´´ ca n-ai tu nicio vina de necazurile parintilor tai.

Cred ca sunt multe femei ca tine care au avut parte de aceleasi´´tratamente´´in copilarie,dar care se tem chiar si azi sa vorbeasca despre asta.Poate cateva iti vor citi postarea si le va folosi psihic.

Inca odata,felicitari!Cred ca nu ti-a fost usor.

ladyJ

Mindy spune:

Ah copilaria... ce cu drag imi amintesc cu ea.. lipsa grijii zilei de miine, vacantele de vara la bunici - fiecare zi mi se parea asa de lunga, o adevarata aventura. Eram o visatoare, o rebela.

Si pe mine ma enerva sa fiu intrerupta din joaca ca sa fac curatenie, parca asta se intimpla tot timpul.. Uneori asa traiam momentul cind ma jucam sau citeam o carte cu basme si ma gindeam cu groaza ca mai am un pic si vine mama sa spuna gata! la teme! la culcare, sau e timpul sa faci curat
nici acum nu inteleg obsesia aia pt curatenie si smotruiala.
cred ca era tipic genearatiei de atunci, faceau curatenie nonstop, ce pierdere de vreme!
ce fericiti eram cind ai mei mergeau la tara in weekend si noi fratii lasam casa in dezordine pina la intoarcerea lor, ce minunat era sa fii lasat in pace sa te poti juca in voie.
cred ca asta e una din amprentele copilariei, acum la maturitate sint la fel, detest sa imi pierd o zi intreaga facind ordine.

vreau sa fiu altfel cu fiica mea, vreau sa ma joc cu ea sa imi retraiesc copilaria alaturi de ea, sa o las sa se joace pina pica de oboseala pentru ca stiu ce valoroase sint acele clipe care trec si nu mai vin.. ramin doar dulcile amintiri.

si acum, la maturitate imi place sa fac chestii pe care le faceam in copilarie.. sa stau in pijamaua mea preferata o jumate de zi, sa stau in dezordine si sa ma bucur ca nu vine nimeni sa imi zica sa string, sa ma uit la desene, sa fur bucatele din prajitura calda (cu toate ca eu o fac) sau sa 'stric' un pic tortul intr-un colt dupa ce l-am ornat, sa ma leagan pe scaun pe doua picioare, sa stau indoita de spate la masa, sa fac coronite din flori si sa imi pun ciresele la urechi, sa rup frunzulite de pe gardul viu, sa ma uit fascinata la ploaie si sa zic in gura mare: uaaaau! sau uraaaaa cind vad un curcubeu.. si multe altele care nu imi vin acum:)

motanik spune:

quote:
Originally posted by ladyJ

imi pare rau ca am crescut si trebuie sa fiu raspunzatoare pentru toate cele...

Nu stiu daca imi pare rau ca am crescut, si acum am parte de bucurii, altfel decat in copilarie dar tot frumoase, insa mi-e dor sa ma mai simt copil, sa ies la joaca in fatza blocului si sa joc "cercurile" sau sa fac alaturi de alte fetite corturi din cearceafuri si inauntru sa fie adevarat bal cu papusile contese, carora manute indemanatice le coseau mereu hainute noi..

Ce am luat cu mine...rasfatul. Cum nu am inca un copil, raman eu copilul pe care il rasfata si parintii si sotul. Si fereasca Sfantu' sa nu faca cineva cum vreau eu ca e jale. Cred insa ca nashul imi va fi propriul copil si probabil cum am fost eu de rasfatata o sa fie si bebeul.

LadyJ