Jurnal de adoptie

Am tot amanat sa scriu despre asta pentru ca e un subiect sensibil, si greu de transcris in cuvinte. Mi-e greu sa povestesc despre cum ma simt pentru ca nu pot avea un copil al meu, sa-l simt crescand in interiorul meu, sa-l tin la piept in primele minute dupa nastere si tot ce urmeaza dupa chiar daca nu sunt toate foarte roz. Mi-e greu sa va povestesc cum mi se umplu ochii de lacrimi cand vad o mamica cu un nou nascut in brate sau un tata mandru de copilul lui. Eram intr-o zi intr-o maternitate particulara si am asistat cum o tanara familie iesea din maternitate cu micul pui. Tatal mandru peste masura filma iesirea in lume a puiului sau. M-am gandit ca sotul meu nu va putea niciodata sa faca asta. Asta-i doar o particica a ceea ce simti cand nu poti sa faci un copil. Sunt si alte rani mai adanci, pe care nici nu le pot verbaliza.

Dar trecand peste asta ma consider o femeie norocoasa. Am langa mine un barbat extraordinar care ma sustine si care-mi da curaj. Inainte sa ne casatorim, pe vremea cand visam si ne faceam planuri de viitor ne propusesem ca pe langa un copil al nostru, sa adoptam unul. Asa ca sa nu simtim ca facem umbra pamantului degeaba si sa ajutam un biet sufletel fara parinti care are nevoie de dragoste. Nu stiam pe atunci ca nu vom putea avea un copil al nostru.

Decizia de a adopta a venit asadar usor, intrucat chestiunea era in lista noastra, numai ca intr-o alta ordine. Dar cum nu conteaza intodeauna ordinea in care faci lucrurile in viata ci rezultatul final am pornit la drum.

Eram pregatiti pentru un proces anevoios. Noi n-am ascuns nimanui acest lucru, iar cei din jur au fost alaturi de noi. In afara de cateva persoane care au comentat rautacios ca un copil adoptat nu e ca si un copil al tau, restul au fost foarte draguti, sau daca au gandit altceva macar nu s-au exteriorizat.

Cele cateva persoane care nu sunt de acord cu adoptia sunt barbati si recunosc ca in tot acest timp in care am discutat cu diverse persoane care sunt sau care au fost in situatia noastra povestesc ca de obicei barbatii sunt mai reticenti in a lua o astfel de hotarare. Evident nu e o regula. Dar statistic se pare ca asa e. Mi se pare inechitabil sa-i iei unei femei dreptul de a fi mama, dupa ce soarta a fost oricum nedreapta cu ea. Dar asta e alta discutie. Eu asa cum am mai spus sunt norocoasa.

Am depus actele pentru adoptie in aprilie anul trecut. Suntem in ianuarie si suntem aproape de final. Pe 5 februarie suntem chemati la Tribunal in vederea incredintarii unui copil. E baiat. Are 2 ani si 8 luni si abia il astept acasa.

bebeta23 spune:

felicitari mamico

marumiha spune:

Felicitari ,sa fie in primul rind sanatos si voi sa aveti o viata f.lunga alaturi de el pt.a va bucura impreuna .

dana19dana spune:

Multumesc mult pentru urari.

desprecopii spune:

Felicitari draga mamica proaspata! Sa ne spui si noua cum a fost ziua cand a venit acasa puiul tau.

Camay spune:

Felicitari , foarte frumos ai condeiat sentimentale care nu au echivalente in cuvinte. Ma bucur pentru tine ca nu ai renuntat, si ca vei fii mamica!
Iti doresc mult success , si. Sa Va bucuratii in fie are zii de voi!