Ma intreb???
Ma intreb??? | Autor: crist
Imi pare rau ca trebuie sa intru in aceasta lista de discutii, dar incep din ce in ce mai des sa imi pun intrebarea cea mare: Divortez sau nu?
Povestea e simpla. Acum 8 ani, vazut, placut, luat, facut copii (un baiat de 7 ani si o fetita de aproape 4). Daca ar fi sa definesc problemele care au intervenit de-a lungul anilor, nu mi-ar ajunge pagini intregi. Nimic major, vorba prietenelor: "nu te bate, nu te injura, aduce banii - si - acasa, e foarte bun!". Poate cer eu prea mult, poate ca este normal ca un tata sa lipseasca de la orice eveniment - important sau nu- din viata copiilor lui, poate ca este normal ca singurele ocupatii casnice sa fie televizorul si -rar- spalatul vaselor, o cafea, etc.; poate ca intr-adevar este firesc sa nu pui baza pe nimic din ceea ce iti spune("nu am luat prima craciunul asta", "lucrez simbata noaptea", "mi-a taiat seful din salariu"), poate ca este la fel de firesc ca "obligatiile conjugale" sa devina chiar asta-obligatii, indeplinite cind chiar nu mai scapi de gura nevestei... nu stiu.
Financiar vorbind, nu cred ca as simti mare diferenta, cu aiti mai mult cu cit grosul banilor de la mine vine, copii nu simt decit prin indiferenta prezenta tatalui... singurele probleme ramin cele locative - el are un apartament de serviciu. Si inca una, majora: senzatia de ratare pe care notiunea de divort mi-o da.
De discutat, am tot discutat de vreo 4-5 ani incoace, dar lucrurile nu se imbunatatesc. Are cinea vreun sfat?
Cristina
Raspunsuri
lilach spune:
Am inteles ca de citiva ani discutati de problema care a intervenit intre voi...dar el ce raspunsuri are?
Cum vede el situatia in care a-ti ajuns?
DIVORT?!Care de fapt este problema intre voi? Te inseala, indiferenta...?
ella& laura,andrei,andra
roxanal spune:
Buna Cristina,
si eu care credeam ca-s pretentioasa, hi
la mine este ceve oarecum similar dar nu ma inseala, in rest...eu vreau mai mult, de fapt asta-i esenta problemei noastre : vrem mai mult
mesajul tau nu este foarte explicit dar daca relatia cu el nu-ti mai spune nimic, daca stai si chibzuiesti si ajungi la concluzia ca nu se mai poate, rupe-o..este o vorba romaneasca(cred!) care spune : boala lunga moarte sigura...eu i-am dat sotului un fel de ultimatum, nu te schimbi, te schimb eu(cu altul, hi,hi-ca sa mai facem si haz de necaz)...depinde si ceea ce-ti doresti tu de la viata...daca poti, revin-o cu precizari..pupici la copii
Roxana Lilea,mama Mariei 2 ani si ceva
crist spune:
De inselat... nu stiu. Daca-l intreb, neaga cu strasnicie. De simtit, eu simt altceva. Mi-aduc aminte, acum un an, de ziua lui, primeste mesaj de la o fosta amoare - repet, suntem de 8 ani impreuna. Si cind ma infurii si il acuz, imi spune ca vai, nu l-a mai cautat dsra de cind s-au despartit si ca nu stie ce i-a venit.
Cit despre indiferenta...nu mai vorbim. Nu sint intr-atit de idioata sa-mi inchipui ca lucrurile nu se schimba. Dar te astepti, totusi ca dupa numai 8 ani sa mai existe si ceva din flacara de la inceput.
Probabil este si firea mea care cere destul de mult de la viata si in primul rind de la cei din jurul meu. Nu accept oamenii lenesi si care nu se gindesc la ziua de miine. Ori, tocmai aici este problema. El s-a invatat ca poate sta comod ca le rezolv eu pe toate - inclusiv financiar. Si eu, in afara de miriieli, nu am "balls"-urile sa fac si alceva. Ultimatumuri am dat de m-am plictisit, decizii mi-e teama sa iau. HELP! Oricum, multumesc de intelegere.
Cristina
isabela spune:
Eu nu ti-as putea da vreun sfat. Ceea ce povestesti imi aduce aminte de copilaria mea. Tatal meu era absent tot timpul.Nu-mi aduc aminte sa fi fost la vreo serbare de sfarsit de an scolar, la o sedinta cu parintii, sau orice activitate in care eu si fratele meu eram implicati. Este drept ca pleca dimineata si venea, de cele mai multe ori, spre seara, cand mama ii punea masa. Farfuriile ramaneau intotdeauna pe masa. Nu misca nici macar un pai. Nu am simiti ca exista dragoste intre ei. Nu o batea, nu o injura, nu bea, aducea banii acasa. Dar un copil are nevoie sa vada si altceva intr-o relatie, sa simta dragostea dintre parinti, sa vada un gest tandru intre ei. Cand am crescut am intrebat-o pe mama de ce nu s-a despartit de el.Din pacate mama a fost casnica fara a avea posibilitatea de a se intretine si a ne intretine.Apoi erau alte timpuri in care divortul era un lucru rusinos.
Nu a fost fericita, desi casatorita din dragoste nu a simtit niciodata fericirea, nu s-a simit implinita ca femeie( si nu ma refer aici la copiii). Iar cand a ajuns la anii la care se putea bucura de nepoti si de o viata mai linistita Dumnezeu a luat-o. Si nu exista zi in care sa nu-l condamn pe tatal meu, desi stiu ca nu am acest drept. Dar asta simt.
AdrianaB spune:
Nu stiu ce sa zic. Lucrurile sunt neclare pentru mine, dar tu care esti in miezul problemei vezi altfel, simti altfel...
Eu nu sunt in postura ta, am un sot iubitor, doar 6 ani de casnicie, am un bebe, mai astept unul, grosul banilor il aduc eu acum, dar candva era altfel, sotul meu a sacrificat multe pentru mine, acum trecem printr-o perioada care se prevesteste a fi mai sumbra: job-ul lui instabil, greutatea de a gasi altul... Dar ne iubim, altfel decat la inceput, nici mai mult nici mai putin: ALTFEL. Si asta conteaza. CONTEAZA MAI MULT DECAT ORICE! Banuesc ca asta e principala voastra problema. Ai fi mai fericita daca si-ar schimba job-ul si ar aduce mai multi bani? Nu cred. Dar daca si-ar petrece ceva mai mult timp cu copii? Daca i-ai simti prezenta mult mai viu? Daca ... S-ar parea ca concluziile vin de la sine. Tu si copii trebuie sa fiti pe primul plan. Sau macar pe al doilea. Hotararea iti apartine, dar eu n-as lungi prea mult. Casa intr-adevar e o problema... Chibzueste bine.
Dumnezeu sa te calauzeasca.
Adriana
andana spune:
Eu cred ca avem o singura viata si trebuie sa o traim frumos. Fara sa lasam sa treaca zilele anost pe langa noi. Nu stiu daca faptul ca nu face nimic in casa este chiar motiv de despartire. Cred ca ceea te nemultumeste este altceva. Ceva ce trebuie cautat mai adanc. Cred ca atunci cand exista multumire si fericire intr-un cuplu micile neajunsuri raman mici, nu se amplifica. Nu vezi atunci nici cana de cafea lasata in fiecare dimineata pe masa, nici scrumiera din care se revarsa mucurile. Atunci zambesti pur si simplu si le aduni. Si nici el nu vede ca nu ai spalat vasele intr-o seara cand nu ai avut chef. Sau ca nu ai sters praful de doua zile.
Si mai cred ca inainte de casatorie visam un fel de viata, care in final nu este chiar asa. Realitatea nu este intotdeauana conform asteptarilor. 
Andana
mirela.mustaciosu spune:
A spus PABLO NERUDA:
"CINE MOARE?
Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe " i " in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa
straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta har
din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine
nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect
inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica
sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca " a fi viu " cere un efort mult mai
mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la
soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei
tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti
in fiecare zi..."
Nu ai nevoie de sfaturi. Numai tu stii ce simti si deci numai tu poti sa iei o decizie.
crist spune:
Vezi tu, asa simt eu ca vor simti si copiii mei. Vor vedea si vor avea un regret intreaga viata ca nu au avut o familie adevarata. Si atunci te intreb, oare nu vor regreta mai mult ca i-am lipsit chiar si de un tata absent? Oare nu o sa doara mai mult si nu vor idealiza un barbat care acum ii ignora?
Cristina
quote:
Originally posted by isabela
Eu nu ti-as putea da vreun sfat. Ceea ce povestesti imi aduce aminte de copilaria mea. Tatal meu era absent tot timpul.Nu-mi aduc aminte sa fi fost la vreo serbare de sfarsit de an scolar, la o sedinta cu parintii, sau orice activitate in care eu si fratele meu eram implicati. Este drept ca pleca dimineata si venea, de cele mai multe ori, spre seara, cand mama ii punea masa. Farfuriile ramaneau intotdeauna pe masa. Nu misca nici macar un pai. Nu am simiti ca exista dragoste intre ei. Nu o batea, nu o injura, nu bea, aducea banii acasa. Dar un copil are nevoie sa vada si altceva intr-o relatie, sa simta dragostea dintre parinti, sa vada un gest tandru intre ei. Cand am crescut am intrebat-o pe mama de ce nu s-a despartit de el.Din pacate mama a fost casnica fara a avea posibilitatea de a se intretine si a ne intretine.Apoi erau alte timpuri in care divortul era un lucru rusinos.
Nu a fost fericita, desi casatorita din dragoste nu a simtit niciodata fericirea, nu s-a simit implinita ca femeie( si nu ma refer aici la copiii). Iar cand a ajuns la anii la care se putea bucura de nepoti si de o viata mai linistita Dumnezeu a luat-o. Si nu exista zi in care sa nu-l condamn pe tatal meu, desi stiu ca nu am acest drept. Dar asta simt.
crist spune:
Contrar opiniei romanesti cu capra vecinului, ma bucur pentru tine ca ai gasit implinirea in aceasta relatie. Ca sa-ti raspund la intrebare: Nu! Nu conteaza cine este cel care aduce banii, atita vreme cit cei doi stiu ca au facut tot ce puteau ca sa fie bine familiei. Intr-o vreme a fost asa, deci stiu ce vorbesc. Apoi, a intervenit comoditatea si senzatia ca orice s-ar intimpla, exista cineva care le rezolva pe toate. Undeva, intr-o lume arhaica, rolul femeii era sa fie cea protejata. Am o colega, pe care uneori chiar o admir, care are o vorba: "e barbat, sa se descurce!". Stii, uneori parca as vrea sa pot spune acelasi lucru...
Cristina
quote:
Originally posted by AdrianaB
Nu stiu ce sa zic. Lucrurile sunt neclare pentru mine, dar tu care esti in miezul problemei vezi altfel, simti altfel...
Eu nu sunt in postura ta, am un sot iubitor, doar 6 ani de casnicie, am un bebe, mai astept unul, grosul banilor il aduc eu acum, dar candva era altfel, sotul meu a sacrificat multe pentru mine, acum trecem printr-o perioada care se prevesteste a fi mai sumbra: job-ul lui instabil, greutatea de a gasi altul... Dar ne iubim, altfel decat la inceput, nici mai mult nici mai putin: ALTFEL. Si asta conteaza. CONTEAZA MAI MULT DECAT ORICE! Banuesc ca asta e principala voastra problema. Ai fi mai fericita daca si-ar schimba job-ul si ar aduce mai multi bani? Nu cred. Dar daca si-ar petrece ceva mai mult timp cu copii? Daca i-ai simti prezenta mult mai viu? Daca ... S-ar parea ca concluziile vin de la sine. Tu si copii trebuie sa fiti pe primul plan. Sau macar pe al doilea. Hotararea iti apartine, dar eu n-as lungi prea mult. Casa intr-adevar e o problema... Chibzueste bine.
Dumnezeu sa te calauzeasca.
Adriana
AdrianaB spune:
Asa e, Cristina. NU CONTEAZA CINE ADUCE BANII. BINELE FAMILIEI CONTEAZA. Pentru al meu sot ma doare inima ca trece sarmanul prin vremuri grele. As vrea sa fiu eu in locul lui. Stii am fost la o cununie sambata si preotul a zis la un moment dat: "Sa va iubiti pana la sacrificiu. Atunci cand unuia ii este rau celalat sa zica: da-mi mie Doamne durerea lui..." Ce sa-ti zic: asa e acum la noi. As vrea sa zic ca tine: e barbat sa se descurce, dar sotul meu e cel care se zbuciuma. Cu folos sau fara, insa cu multi nervi si consum.
Sincer ma doare inima pentru tine. Nu ti-a fost usor toti anii astea, dar DACA DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E.
Adriana