Muncim ca sa traim, sau traim ca sa muncim?
Raspunsuri - Pagina 3

ruxandra_sb spune:
Pactul cu munca - articol de Alice Nastase
Undeva, cîndva, parcă într-o altă viată, în care chipul meu stia să
zîmbească fără de riduri, am tînjit nebuneste după sansa de-a munci mai mult.
Mă simteam strivită, încorsetată într-un program nepermis de îngust.
În strîmtoarea orelor de muncă, onestă si nepalpitantă, dintre opt si patru,
nu reuseam, cu nici un chip, să-mi înghesui visele de mărire.
Nu izbuteam să-mi îndes planurile de îmbogătire. Nu stiam să-mi tin în frîu
gărgăunii hămesiti după glorie.
Si-atunci, am dat de pămînt cu amiezile pufoase. Am făcut tăndări planurile
de vacantă lungă, încropită din sărăcia portofelului de vinilin.
Am mototolit mătasea noptilor cu vise line. Am ucis freamătul gîndului că o
iubire are nevoie de îmbrătisări fără grabă, am azvîrlit la cosul cu
întîmplări netrăite nălucirea că as putea să-mi tin la sîn, mai mult de
cîteva zile, copiii abia născuti. Si, fără ezitări, m-am avîntat pe drumul
izbînzilor fără odihnă si al carierei fără nesat.
În ani lungi de trudă si neastîmpăr, mi-am stivuit în viată ambitii,
cearcăne, mobilă nouă, sedinte de psihoterapie, haine scumpe, insomnii,
bijuterii, divorturi, case, hohote de plîns, premii, scandaluri, aplauze,
prăbusiri, firme, cărti, trufii, iubiri disperate, trădări, intrigi,
iertări, înstrăinări. Le asez unele sub altele. Sute sub sute. De euro.Zeci
sub zeci de renuntări. Unităti sub unităti, care mai de care mai
însingurate. Adunările se-ncurcă, rezultatele zvîcnesc a pagubă.
Viata-mi iese cu minus, dragostea - din doi în doi, fericirea - cu zecimale.
Ce schemă de calcul să caut, ce logică nebună să revendic, ce matematici
stranii să implor să-mi dea înapoi anii risipiti în fuioare?
Undeva, cîndva, parcă într-o altă viată, în care chipul meu stia să
zîmbească fără riduri, am tînjit prosteste după sansa de-a munci cît mai
mult. Şi-abia cînd s-a făcut prea tîrziu, am priceput că un singur suspin de
iubire-mplinită valorează mai mult decît nesfîrsirile de cuvinte pe care
le-am scris cu mîndrie. Că o singură clipă în care mi-am îmbrătisat pruncul
cîntăreste mai mult decît o mie de zile în care-a adormit singur, în odaia
întesată de jucării scumpe.
Ce mult as vrea să pot să schimb un trecut obosit de izbînzi, pe clipa aceea
splendidă, răvăsitoare, în care-am crezut că dragostea noastră n-o să moară
nicicînd! Dar nu există case de schimb pentru muncă si nici pentru viată.
Anii pierduti pentru suflet rătăcesc,
nemilos, prin istorii abstracte.
Pactul diabolic cu munca, o dată făcut, devastează destine si vieti si
iubiri.
Are mama doi flacai.. Matei (5) si Grigore
Ajuta-i pe bb nedoriti sa traiasca. Cu o simpla semnatura le poti salva viata!


Victoria spune:
Ca bine zice fata asta...dar asa nu schimba nimik, la inceputul carierei se arunca toti cu capul inainte, sa manance nori, sa arate ei/ele cat sunt de dajtepti, capabili, de neinlocuit, de baza pentru firma...Unii/unele ( nu toti, nu generalizez) se vor lovi cu capul de pragul de sus si isi vor vedea tineretea mancata de workshopuri, si team-buildinguri, si bugete si volume si dead-lineuri...Vor afla ca nu sunt nici de neinlocuit.
Inca o data, nu vorbesc de cele 8 ore "regulamentare" si necesare, nici de cei care muncesc, si inca in plus, pentru supravietuire.
Ce e drept, sunt si norocosi - nu putini, sper - care fac ce le place, cu pasiune si daruire, si pentru care munca, oricat ar dura, nu e o corvoada, ci o placere.Alex e un exemplu si il invidiez sincer
“In curand, de cate ori am sa deschid gura in public, nici pe mine n-o sa pot sa ma mai cred.” – Gabriel Liiceanu


Tzuni spune:
In ceea ce ma priveste, lucrurile stau asa: muncesc, deci...traiesc!
_
Tzuni mic si drag si scump si grasunel si... pisicos
