Fetelor, cum sa procedez?

ellej spune:

nu poate avea un copil cu mine, ca nu i-as pueta acorda toata atentia , pentru ca as imparti-o intre copii si el, ca sunt probleme care se intampla sa apara cu copiii(certuri intre frati, discutii, personalitatea lor, educatie zi de zi), ca mie mi-ar fi greu sa plec din oras pentru ca am nevoie de parinti si i-as muta din nou pe copii.

Crisseis, eu iti doresc sincer sa iasa cum vrei tu, sa ramaneti impeuna. Ma gandesc insa ca totusi sunt multe lucruri pe care el trebuie sa le accepte. Daca te pui tu in situatia lui, adica: iubesti un barbat, el iti cere sa nu ai niciodata propriul tau copil, sa-i cresti in schimb pe ai lui, sa-ti lasi casa si serviciul pentru a te muta unde e el pentru ca nu vrei sa-ti lasi familia... e destul de mult sa-i ceri cuiva asa ceva. Sotul meu imi spunea ca orice barbat isi doreste femeia mai intai o perioada doar pentru el si apoi s-o imparta cu copii. Si e destul de normala dorinta asta.

Iarta-ma ca-ti sugerez asta, dar n-ar fi totusi mai bine daca ai gasi pe cineva mai matur, poate si el divortat si cu copii, care sa inteleaga anumite lucruri pentru ca a trecut prin ele? El acum n-are nici 30 de ani; poti fi sigura ca intr-o zi n-o sa-si doreasca un copil al lui?


Sper sa nu te superi ca-ti spun asta si sa fie totul bine.

Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.

A_Iulia spune:

De cat timp sunteti impreuna?
Am fost si eu in situatia ta...divortata cu copil...dar nu s-a lipit de mine nimeni care sa ma fi vrut "doar pe mine". Nu stiu daca eu am refuzat astfel de relatii...sau daca am avut noroc doar...ma gandesc ca tare greu trebuie sa iti fie.
Ce sa zic...mie mi-ar fi greu sa accept asa ceva. Nu stiu daca te grabesti sau nu, depinde de cat de matura este relatia intre voi (de cat timp sunteti impreuna) - dar daca a trecut deja 1 an, ar fi trebuit sa fie conturata deja solutia pentru viitor...
Sper sa rezolvi cumva, ca sa iti fie si tie bine, pentru ca asa cum este, nu vad sa fii foarte fericita...

Adina + Olivia Karla 04.03.2004

crisseis spune:

Tocmai i-am spus negru pe alb ca nu cred ca ne dorim acelasi gen de relatie, adica eu vreau in final sa stiu daca e omul cu care as lua-o de la capat.El ma vede in primul rand ca femeie, dar nu ignora nici statutul meu de mama.
Ma doare ingrozitor , dar s-ar putea sa trebuiasca sa reducem relatia doar la nivelul unei prietenii.Nu cred ca pentru el ceasul "ticaie" in sensul dorintei de a avea o familie, in timp ce pentru mine relatia s-a transformat intr-una in care sa-mi pun intrebari asupra viitorului.
In fine, nu stiu nici cum sa ma port cu el.Il iubesc,el nu ma iubeste, sai cel putin nu in asa fel incat sa se gandeasca sa fie cu mine.
Cum sa ma port cu el ? sa fiu dintr-odata rece? Ce naiba o fi cu mine de ma obsedeaza ideea ca nu vreau sa raman singura?

crisseis spune:

A, am uitat sa completez: nu sunt dispusa sa fac compromisuri doar de dragul de a fi impreuna cu cineva, asta e marele necaz.
Zic eu ca prefer sa raman singura, dar ideea asta se transforma intr-o forma de pedeapsa pe care destinul a pregatit-o pentru mine.
Spuneti-mi, va rog, ca sunt alte lucruri mult mai importante in viata decat dragostea, fir-ar ea sa fie!...sanatate, copiii mei, un bun profesionist la serviciu, ca ma simt ca ultimul om sa-ndraznesc sa-mi doresc dragoste!

A_Iulia spune:

Crisseis, dar de ce nu cauti pe altcineva? E asta ultimul barbat de pe pamant? Crezi ca a inceput si se termina lumea cu el?
Cum ti-e frica ca ai sa ramai singura - pai va fi doar temporar, nu? Si acum ce minune de relatie e asta, tu la hais si el la cea, relatie prin corespondenta, si aia incompleta? Eu nu prea inteleg...

Adina + Olivia Karla 04.03.2004

redi spune:

quote:

---

Originally posted by crisseis

A, am uitat sa completez: nu sunt dispusa sa fac compromisuri doar de dragul de a fi impreuna cu cineva, asta e marele necaz.
Zic eu ca prefer sa raman singura, dar ideea asta se transforma intr-o forma de pedeapsa pe care destinul a pregatit-o pentru mine.
Spuneti-mi, va rog, ca sunt alte lucruri mult mai importante in viata decat dragostea, fir-ar ea sa fie!...sanatate, copiii mei, un bun profesionist la serviciu, ca ma simt ca ultimul om sa-ndraznesc sa-mi doresc dragoste!

---

Cu exceptia "pedepsei" ,tot ce ai spus e adevarat si normal sa vrei ,sa simti ,sa speri .Esti o femeie cu picioarele pe pamant si judeci prin prisma a tot ce ai trait,asa te vad eu.
Copiii tai si sanatatea voastra sunt cele mai importante ,dragostea e facultativa ,desi ai nevoie de ea ,poti trai fara .

Persoana pe care o iubesti tu acum ,dupa ce ai povestit ,nu-mi inspira incredere si nu cred ca are sentimentele pe care le astepti tu ,dar asta nu te impiedica sa ai o relatie cu el ,chiar fara sa implici copiii,pentru moment.

Fericirea e formata din picaturi ,bucurate de ceea ce ai acum ,traieste pe deplin aceste clipe.

Redi

ellej spune:

De acord cu Adina Iulia! nu trebuie sa faci ceva brusc, te detasezi treptat, te uiti in jur si garantat ai sa vezi ca sunt si alti barbati. Numai ca ar fi mai bine sa fie ceva mai maturi, ca daca se trezeste peste X ani ca el nu si-a trait nu stiu ce...

Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.

crisseis spune:

multumesc pentru raspunsuri.Mi-e clar ca nu relatia aceasta nu mai poate continua.Din punctul meu de vedere nici macar ca una de prietenie.Cand iubesti, poti accepta mai putin?Si , mai ales, ai putea sa asculti confesiunile celuilalt daca intalneste pe altcineva? In niciun caz.
Cum sa fie ruperea? Brusca? Domoala si delicata? am avut ieri asa un acces de plans, ca dupa pierderea unei persoane foarte dragi.
Nu prea pot sa discut cu el despre asta, nu vreau sa interpreteze ca ma agatz de el, m-as simti ridicola.
Pe de alta parte, a fost si singurul meu sfatuitor si sprijin moral, un om care a stiut toate framantarile mele si a fost acolo, langa mine sa ma incurajeze si sa ma sfatuiasca.Doar ca nu ma iubeste(si mi-a spus asta, adica are sentimente frumoase fata de mine, stiu ca nu s-a intalnit cu nimeni altcineva, in fine..problema pana la urma e ca suntem din orase diferite si nici asa sa fi fost nu stiu daca si-ar fi asumat raspunderea sa traiasca langa mine si copii mei).
Mi-e drag si as vrea sa pastrez legatura cu el, chiar si pentru a -l ajuta cu un sfat, ceva.As putea oare sa ma detasez de el afectiv in cea mai mare masura , si totusi sa ramanem prieteni? Sau credeti si voi ca o rupere totala( fara telefon, fara mesaje) e mai eficienta , ca sa ma vindec?
Cum sa gandesc, fetelor, si ce argumente sa gasesc pentru a trece mai usor peste asta? Ma devasteaza, pur si simplu.
Sa-mi spun ca merit mai mult? ca exista cu siguranta barbati care ar putea face asta pentru mine? sa-mi dovedeasca ca poate fi un om de incredere, etc?
Credeti ca, cu suficienta maturitate s-ar putea pastra doar o prietenie, in care sa putem vorbi deschis despre ce-a fost, fara sa alunec in panta reprosurilor?(va dati seama, nu pot sa nu fiu subiectiva, am avut niste asteptari de la el, nu pot iubi chiar orbeste).Credeti ca se poate pastra prietenia, fara sa continui sa sufar?

redi spune:

Pana in momentul cand te vei "indragosti" de alt barbat ,vei mai suferi si vei avea regrete ca poate trebuia sa faci altfel.......
Sau timpul va estompa efectele iubirii neimpartasite.
Oricum ,tu esti cea care are puterea sa treaca demn prin asta cum vrei brusc sau lent ,rezultatul e acelasi ,si timpul pierdut.
Eu optez pentru brusc si fara regrete ,capul sus ,viata e scurta .
Da, fii egoista ,meriti sa primesti nu numai sa dai.

crisseis spune:

Ce rau doare! Ce ma fac? Cum sa trec peste? sa nu mai sun? e buna decizia de a ramane prieteni?