Copii si parinti?
Raspunsuri - Pagina 3
Fania spune:
Cat de profund "romanesti" sunt aceste reactii mai ales la noi mamele de baieti!
Facem un copil si incercam sa-i oferim totul, pentru ca el este lumina vietii noastre, noi mamele ne-am da inima cu totul pentru pruncii nostrii, dar vai, vine o vreme cand toate mangaierile, pupicii si imbratisarile plictisesc de moarte si chiar enerveaza. Cred ca trebuie sa stim unde sau cand sa ne oprim! Cand copilul devine adult sa-l tratam ca atare si atunci vom avea respectul cuvenit si dragostea in manifestarea ei adulta. Si mai ales, mai ales sa nu reprosam niciodata copilului sacrificiile noastre. Le-am facut din iubire si este ca si cum regreti ca ai iubit atat de mult! Sa incercam sa le oferim libertatea de care au nevoie, independenta dupa care tanjeste orice tanar si sa-i intelegem asa cum sunt. SUNT AI NOSTRII! Dati-le drumul puilor atunci cand au crescut (desi nu e usor) si ei vor reveni intotdeauna la cuibul lor si in bratele mamelor!
Balbina spune:
Fania, foarte bine spus!
Eu am impresia ca prin reprosuri de genul asta, o mama ii trezeste copilului ei frustrari si in nici un caz mustrari de constiinta. Daca ai ajuns sa-i reprosezi ca l-ai nascut/crescut in chinuri si lipsuri, mi se pare o deficienta grava de comunicare intre tine si copil, parerea mea. Si asta nu reprezinta o problema recenta, ci aparuta si dezvoltata de hahat, de cind s-a nascut copilul. Un copil care isi stimeaza parintii va fi constient si singur de greutatile prin care au trecut parintii lui ca sa-l vada mare, nu va avea nevoie sa-i aduca ei aminte..
------------------
Numai bine,
Natalia si Vlad
Poze
dalia05 spune:
Am si eu un baiat de 20 de ani. Mi se pare absurd sa ii pretinzi copilului sa petreaca timp cu parintii, mai ales ca imi amintesc cat de putin dornica eram eu sa fac asta la varsta lui :). Exista sarbatori in familie la care trebuie si este frumos sa participe, dar atat.
Eu sunt divortata de 11 ani dar nu i-am reprosat niciodata fiului meu ca nu petrece destul timp cu mine. Ii acord toata libertatea din lume dar ne si ajutam reciproc atunci cand este nevoie.
Este adevarat ca am avut si noi destule certuri cand el era adolescent, dar numai atunci cand eu credeam ca risca sa isi faca rau (anturaj rau, obiceiuri nesanatoase, etc). Si o data la suparare, cand el m-a intrebat "de ce m-ai nascut?" i-am raspuns "de proasta, ca m-a lasat taica-tau gravida fara ca eu sa vreau" (ceea ce este perfect adevarat, eu voiam sa mai aman dar fostul meu sot, nu).
Fiu-meu a ramas cu gura cascata, dar pe mine m-a pufnit rasul si i-am povestit ca voiam doar sa aman conceptia unui copil pentru ca aveam probleme cu serviciul (faimoasele detasari reinnoite de pe vremea lui Ceasca), dar ca atunci cand s-a intamplat sa raman gravida, desi puteam sa fac inca un avort ilegal, am ales sa il pastrez si am avut doua internari in spital ca sa nu pierd sarcina.
Mia. spune:
Si eu sint de acord cu teoria cum ca nu facem copii pt batrinete, eu personal i-am facut pt ca sa ma bucur de ei cit sint mici, si cred ca bucuria pe care mi-o dau acum rasplateste tot. Cind ei vor fi independenti doresc sa-mi incep o noua"tinerete"alaturi de sotul meu(sper). Daca ma vor mai cauta sau ajuta, bine daca nu asta e!Eu consider ca parintii tre sa-si ajute copii atat cit pot si fara sa astepte nimic in schimb.
poze cu Corina Elena
poze
Piersicuta mea
deitimami spune:
eu cred ca am facut copii pentru a fii fericiti vazandu-i fericiti. niciodata nu-i voi reprosa copilului meu ca nu sta cu mine, important e sa fie sanatos, indiferent cu cine ii face placere sa stea.
