Copii si parinti?

Copii si parinti? | Autor: asi

Link direct la acest mesaj

Aseara am asistat la o cearta intre o mama si un copil la varsta aproape adulta, 19 de ani.Mama ii reprosa baiatului ca nu o ajuta cu nimic , ca ea e bolnava si nici nu mai sta deloc cu ea.Zicea ca in loc sa umble cu prietenii mai bine sta cu ea si ii tine companie.Reprosurile erau de genul "eu m-am chinuit n ani sa te ani si am stat 9 luni in pat doar ca sa te aduc pe lume si la nastete era sa mor ".
Mi s-a parut putin exegerat sa ii reproseze asta copilului mai ales ca el nu are nici o vina ca ea s-a chinuit sa-l aiba.

Atunci m-am intrebat "oare ne crestem copii doar sa ne fie sprijin la batranete sau ii lasam sa aibe viata lor"?
Oare sunt datoti copii nostrii sa ne stea alaturi la nesfarsit sau noi suntem datori sa ii impingem sa aibe viata lor?





Razvan(07 martie 2004) si mami

Cand Dumnezeu inchide o usa , intotdeauna deschide o fereastra.

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns capra cu trei iezi spune:

parerea mea este ca mama nu trebuia sa ii spuna asa ceva copilului(cred ca a facut-o totusi din frustrare, si nu din rautate), dar cred ca si copilul are obligatia sa-si ajute si sa-si sprijine parintii, respectiv mama. eu nu vreau sa cred ca am facut copiii doar ca sa am un sprijun la batrinete, dar ma gandesc uneori ca vor creste mari, poate se vor raspandi in cele patru colturi ale lumii si voi fi singura la batrinete- nu prea imi pica bine. cred ca intre parinti si copii trebuie sa existe relatii de suport moral, fimanciar...sa te poti baza oricand pe parintii tai sau pe copilul tau.

capra cu trei iezi cucuieti, si ce cucuieti!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Cristina_C spune:

Mama nu ar fi trebuit sa pretinda ajutor de la copil, ci eventual de la partenerul ei de viata - tatal copilului- care ar trebui sa-i fie alaturi la bine si la greu. Dar mama este singura, nu-i asa?




Cristina,
mama lui
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Cristina_C" target="_blank"> Bobita, zis si Robert, 14 decembrie 2002
Cresc...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns asi spune:

Cristina mama nu este singura .Tatal copilului traieste.Situatia lor financiara este buna nu execptionala dar buna.Cred ca ii este greu sa accepte ca fiul ei a crescut si ca acum are viata lui.

Capra cu trei iezi asa este, e bine sa existe o relatie de sprijin intre copiii si parinti insa copilul ajuns adult trebuie sa aiba totusi viata lui.E tare greu de acceptat asta si cred ca trebuie sa ne educam noi ca parinti in sensul asta.Tare neplacut e cand parintii nostrii ne dau sfaturi desi nu le-am cerut sau cand ne "santajeaza" sentimental.





Razvan(07 martie 2004) si mami

Cand Dumnezeu inchide o usa , intotdeauna deschide o fereastra.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns tzitziri spune:

Acel baiat cred ca ar trebui sa gaseasca echilibrul intre mama lui si prieteni. E drept ca e la o varsta la care ii convine sa iasa in oras cu prietenii decat sa ii asculte mama bolnava, dar totusi mi se pare ca ii datoreaza macar ceva din timpul lui pentru a o ajuta, sau a petrece ceva timp impreuna (vorbind, uitandu-se la tv).
Banuiesc ca la 19 ani inca il mai intretine mama si macar pe considerentul a ' ce a facut si inca mai face pentru mine' ar trebui sa o priveasca mai cu respect si mai cu grija.
Pe de alta parte si mama mi se pare exagerata in modul in care a formulat reprosul, dar, asa cum se spune mai sus, ma indoiesc ca a facut-o din rautate...poate i se pare ca a facut multe sacrificii si s-a chinuit sa il creasca si sa ajunga asa cum este acum, pentru a nu isi dori o particica din afectiunea si timpul lui.

19 ani mi se pare totusi o varsta de 'cumpana'- eu la 19 ani am plecat la facultate si atunci mai ajungeam acasa la inceput la 2 saptamani, apoi la 3 iar apoi la luna....si e normal ca si copilul sa isi urmeze propriul drum, dar asta nu inseamna ca e normal sa se rupa de mama lui.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns acina spune:

La faze de genul asta nu pot sa spun decat sa-mi dea D-zeu multa minte si rabdare sa-mi inteleg copilul cand va creste.Ca ma gandesc ca o sa fiu o babornita de 50 de ani cand va avea fimiu 19 ani..

Anca si Andrei(13.02.2006)

Pozele Noastre
Buburuzul Mic
Povestea Nasterii

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns capra cu trei iezi spune:

asi, sunt de acord ca, copiii trebuie sa aiba viata lor, sa ia decizii in ceea ce-i priveste. stiu cum este cu sfaturile, cu criticile de la parinti...dar, chiar daca in mod normal nu exista o relatie nemaipomenita intre parinti si copii, atunci cand parintii sunt la nevoie trebuie acordat un sprijin din partea copilului, o vorba buna. spre ca m-am facut inteleasa.

capra cu trei iezi cucuieti, si ce cucuieti!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns asi spune:

quote:
Originally posted by acina

La faze de genul asta nu pot sa spun decat sa-mi dea D-zeu multa minte si rabdare sa-mi inteleg copilul cand va creste.Ca ma gandesc ca o sa fiu o babornita de 50 de ani cand va avea fimiu 19 ani..

Anca si Andrei(13.02.2006)

Pozele Noastre
Buburuzul Mic
Povestea Nasterii



Exact la asta ma gandesc si eu ca si io voi avea tot pe acolo.



Razvan(07 martie 2004) si mami

Cand Dumnezeu inchide o usa , intotdeauna deschide o fereastra.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Cristina_C spune:

Si totusi mama nu este neglijata de sot?
Ma gandesc ca, daca ar avea sprijinul acestuia in toate, i-ar fi mai usor sa-l lase pe copil sa-si vada de viata lui.


Cristina,
mama lui
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Cristina_C" target="_blank"> Bobita, zis si Robert, 14 decembrie 2002
Cresc...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns asi spune:

Parintii au avut acest baiat destul de tarziu.Ea avea 38 de ani el 42.Amandoi sunt oamneni educati si foarte cumsecade iar relatia lor e tare tandra si acum.Baiatul e un tip echilibrat si isi iubeste si ajuta parintii.Asta am avzut eu.Ce cred eu ca se intampla acum e ca baiatul incepe sa ii faca drumul lui in viata.Scoala ii este platita de parinti insa el isi castiga banii de care are nevoie pentru el.
E singurul copil la parinti si cred ca lor le e foarte greu sa accepte ca el va pleca la casa lui.
Cu siguranta isi vor rezolva problema (sau nu) dar nu pot sa nu ma gandesc eu ce voi face ?

Nu neparat m-am referit la aceste persoane ci la relatia parinti -copii adulti.Oare cand copii nostrii vor vrea sa plece vom apela si noi la "aduceri aminte"?




Razvan(07 martie 2004) si mami

Cand Dumnezeu inchide o usa , intotdeauna deschide o fereastra.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns belle_vue spune:

Asi, reformularea pe care tocmai ai facut-o schimba destul de mult datele problemei.

Eu sunt de parere ca nu facem copii ca sa avem sprijin la batranete, iar sacrificiile pe care le facem pentru ei decurg in mod firesc din raspunderea pe care ne-o luam atunci cand decidem sa avem copii, ca atare nu sunt, propriu-zis, sacrificii si in nici un caz nu le pot fi reprosate. Cum spunea si Capra cu trei iezi, copiii e posibil sa plece in lumea larga atunci cand cresc si nu putem decat sa le uram succes. Ideal ar fi sa-i crestem in asa fel incat relatia cu ei sa aiba suficienta valoare in sine pentru ca ei sa doreasca sa ne fie aproape (atat cat pot in termenii varstei lor), nu s-o resimta ca pe o povara sau o obligatie.

Despre independenta, mi se pare ca trebuie incurajata deplin si sper sa gandesc asa si mai tarziu. Iar daca e asezata pe o baza solida de respect reciproc si multa incredere (care se construieste in multi ani) parintii o vor simti mai putin ca pe o ruptura, fiindca nici nu va fi asa ceva.




Mami de Theodor (27.10.2004) si Bebe din burtica (DPN 5 feb 2007)



Those who can't laugh at themselves leave the job to others

Mergi la inceput