Nu mai pot fi complice la minciuna !!!
Raspunsuri - Pagina 2
MissParker spune:
Gabitzu37 draga, am facut si eu destule greseli in viata mea, dar chestia asta nu o simt ca pe o greseala. Asa cum vad eu lucrurile, povestea cu varul meu si cu minciuna este relevanta in eliberarea mea, fiindca pe mine (poate nu pe tine) ma apasa complicitatea la minciuna. Analiza intensitatii sperantelor mele legate de varul meu am facut-o deja la terapie, am constientizat faptul ca inconstient transferasem asupra lui lupta esuata de a o salva pe mama, deci incercam pe undeva sa-l salvez pe el, fiindca era ultimul mohican din familie care-mi mai ramasese pt. o relatie pe care eu o speram autentica si reciproca. Dar acum am incetat, zbaterile catre el s-au oprit, m-am consolat cu gandul ca nu a existat niciodata intre noi legatura pe care o credeam eu.
Totusi, am observat o neconcordanta in analiza ta. Spui ca eu l-am idealizat (ceea ce este perfect adevarat), adica asta inseamna ca tot timpul greseala a fost a mea (tot perfect adevarat), apoi afirmi ca vreau sa-l pedepsesc. Pai daca greseala a fost a mea si eu sunt cea care s-a inselat, ar insemna sa vreau sa ma pedepsesc de fapt pe mine (!). Asa ca teoria cu „pedeapsa” nu sta in picioare. Si pe asta am dezbatut-o indelung la terapie. Iti multumesc din suflet pentru urmatorul pasaj:
„Felicia, detasaza-te de tot ceea ce nu inseamna familia ta actuala, nu da cu piciorul sansei de a fi fericita din cauza ranilor neinchise din trecut. Inchide-le incet si cu rabdare incepand o viata noua si curata alaturi de sotul tau. Numai bine, iti doresc.”
De 3 ani ma detasez, lucrez la terapie si fac progrese enorme, insa vezi tu, ranile din trecut sunt foarte multe si foarte adanci si nu se inchid pana nu le cureti si nu le dezinfectezi cum trebuie. Caci aceste rani m-au tinut 36 de ani oarba si dependenta emotional de oameni care nu ma iubeau. Asa ca acum asta fac, curat ranile, indepartez puroiul, le dezinfectez (cu adevar) si le las la aer, ca sa se usuce si sa se vindece. 
Iti multumesc pentru cuvintele frumoase.
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.
MissParker spune:
Marcellina, nici nu e cazul sa-ti spun ca mesajul tau mi-a placut cel mai mult 
Ma bucur nespus de bine ca imi impartasesti parerea ca numai adevarul ne poate ajuta sa ne vindecam ranile si ca minciuna si ipocrizia nu ne ajuta la nimic, altfel traim o viata intreaga precum cartitele, orbecaind emotional si cersind in stanga si in dreapta cate o picatura de afectiune (si culmea, acolo unde cersim mai abitir nu exista nimic!). Acum vedem adevarul si e mai bine asa: putem actiona in cunostinta de cauza. Tu ai avut prin matusile tale niste „martori salvatori” (vezi Alice Miller) si asta a determinat ca tu acum sa fii altfel, sa iti poti iubi copilul si sa nu te mai lasi exploatata emotional de niste oameni care ti-au fost simpli parinti biologici, dar care nu si-au facut nici 10% datoria de parinti adevarati. Pai si daca ne cresteau niste lupoaice am fi avut parte de hrana si adapost, ba mai mult, o lupoaica ne lingea si ne oferea tandrete si caldura fizica, ori noi nici de atat nu am avut parte. Asa ca la naiba cu preceptele ieftine de „intors celalalt obraz” si de „respecta-ti parintii”. De ce sa respectam mana care ne-a lovit, persoana care ne-a urat si ne-a neglijat sufleteste? De ce? De ce copiii nu au dreptul la acelasi respect si sa fie tratati cu dragoste?
Marcellina, ma bucur pentru tine ca ai putut depasi situatia groaznica a copilariei tale si ca nu ai facut-o prin a ignora si a „ierta” ce ti se facuse, ci prin a constientiza, prin a-ti permite sa simti ceea ce era drept si indreptatit sa simti, fiindca trebuie mai intai sa simtim furie pentru ce ni s-a facut, sa spunem lucrurilor pe nume, abia apoi isi poate face loc iertarea, iar asta numai in conditiile in care parintii si-o merita si si-o castiga in mod activ. Faptul ca nu ai „iertat” din motive pseudomorale si religioase este ceea ce te-a eliberat si te-a facut o mama buna. Ma bucur pentru copilul tau. Mergi pe drumul asta. Si nu-i lasa pe altii sa-ti inoculeze sentimente de vinovatie. Sentimentele de vinovatie nu ne ucid, dar lipsa de iubire si falsele sperante catre parinti aproape ca ne-au ucis. Tu stii bine la ce ma refer.
Iti multumesc pentru intelegere, daca ai sti ce satula sunt de falsa toleranta, de frica unora de a lua pozitie clara si de a condamna ce e de condamnat, sunt satula de incetosarea perceptiilor, de manipularea simturilor si acoperirea lor cu lozinci si precepte "morale" lipsite de suflet, cred ca familia mea este campioana (hai sa zic judeteana) la capitolul asta si de asta am devenit asa de inraita in sustinerea adevarului cu orice pret. Cu orice pret. Am mentionat ca ador serialul "Pretender" tocmai din aceasta cauza? Fiindca Jarod cauta adevarul si il descopera de fiecare data, fiindca nu mai vrea sa se lase mintit, folosit, pacalit, fiindca vrea sa faca bine in jurul lui, dar numai prin adevar acest lucru e posibil, iar el nu mai poate altfel, constiinta lui il conduce pe acest drum.
Iti multumesc si pentru ca mi-ai impartasit povestea ta. Iti doresc din suflet numai bine.
Apropo, tie cu ce ti s-a spalat creierul? Ca al meu miroase a Ariel si e asa parfumat 
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.
smaranditza spune:
Precizez ca decizia mea referitor la ce voi face este deja luata si deci nu-mi doresc atat sfaturi, cat pareri cat mai diverse.
Draga mea, acest inceput mi-a taiat orice chef si motivatie de a citi mai departe o postare nu tocmai scurta. De ce sa mai pierd vremea cu lectura si atat mai mult cu raspunsul, daca tu ai luat deja o decizie? Mi se pare absurd. 
De ce sa mai discutam si sa ne dam cu parerea care mai de care, daca si asa nu ajuta? Se mai poate influenta in vre-un fel decizia ta, sau vrei doar asa, sa ne dai ceva samantza de vorba si sa facem impreuna teoria chibritului?
ymcar spune:
quote:
Originally posted by smaranditza
Precizez ca decizia mea referitor la ce voi face este deja luata si deci nu-mi doresc atat sfaturi, cat pareri cat mai diverse.
Draga mea, acest inceput mi-a taiat orice chef si motivatie de a citi mai departe o postare nu tocmai scurta. De ce sa mai pierd vremea cu lectura si atat mai mult cu raspunsul, daca tu ai luat deja o decizie? Mi se pare absurd.
De ce sa mai discutam si sa ne dam cu parerea care mai de care, daca si asa nu ajuta? Se mai poate influenta in vre-un fel decizia ta, sau vrei doar asa, sa ne dai ceva samantza de vorba si sa facem impreuna teoria chibritului?
Just. Mai ales ca parerile care nu concorda cu solutia deja aleasa nu sunt bine primite.
My life stinks
Danelutza spune:
Nu te judec ca vrei sa faci ceea ce tzi-ai pus in gind, doar ca nu vei rezolva nimic, decit sa atragi ura verishorului si a rudelor apropiate/departate. Parerea mea este sa-ti vezi de viatza ta, nu trebuie sa-ti incarci sufletul cu ceva ce nu-ti apartine. Daca esti fericita cu actualul sotz, sa-ti dea Dumnezeu fericire in continuare, dar nu te baga in familia verishorului. Fiecare sa-si plateasca pacatele si stii cum se spune "cum itzi asterni, asha dormi".
Witchie spune:
Am citit cu placere acest post. Cu placere pentru ca e scris bine, argumentat, are cap si coada.E un text foarte bun.
Acum, ce o fi mai bine? Daca sotul tau te-ar insela si prietena ta sau o ruda de-a lui ar sti, tu ai vrea sa-ti spuna sau ai prefera sa te lase sa afli singura?
Indiferent care e optiunea ta, sotia varului tau este o victima colaterala. Ea va suferi. Este mama de putin timp si are nevoie de siguranta. Ar face fata socului emotional pe care vrei sa i-l provoci? Are unde sa se duca? Ea acum are nevoie de certitudinea ca facturile sunt platite si banii destui pentru toate acele lucruri necesare bebelusului. Ar face fata cheltuielilor de una singura? Crezi ca este bine pentru ea si copilul ei sa afle acum, in acest moment, ca sotul ei e un ticalos, care o inseala pentru ca poate?
Iti pun aceste intrebari pentru ca varul probabil se va consola in bratele alteia, dar sotia lui, daca afla, va avea de ales: tolereaza situatia pentru ca nu are alternativa sau rupe relatia si iat-o singura cu un bebelus in brate.
Anda, mama Irinei
domnisoara Irina
Atinge stelele cu mana
marcellinna spune:
Eu ,vazand a situatia data de discutia asta, cred ca Felicia stie ce face .Cred ca stiu ce fel de persoana e atat ea cat si varul si sotia lui.
Mai cred ca o cunoste indeajuns pe sotia varului ei ca sa stie ca aceasta va avea exact reactia potrivita la gestul de a-i confirma comportamentul varului.
Mai cred si ca Feliciei prea putin ii pasa de eventuala ura pe care si-ar atrage-o din partea varului si ca de fapt varul, cu toate ca da dovata de anumite standarde, nu prea are curaj sa infrunte o situatie careia de fapt vrea sa-i puna capat.
In final nu cred ca cineva o va uri pe Felicia.Eventual oarece rude care oricum nu (mai) au foarte multa importanta nici pt ea si nici pt varul si sotia lui.
MissParker spune:
Pt. Felicity.
Eu am problema de afectivitate, el e cel care a inselat.
Eu tanjesc dupa iubirea tuturor, el e cel care a inselat.
Vezi cum scuzele se tot prezinta cu haine diferite, in timp ce adevarul ramane mereu acelasi??
Nu schimb pe nimeni cand spun adevarul, ci actionez in conformitate cu ceea ce simt eu.
Nu trebuie sa gandeasca el ca mine, dar nici eu nu trebuie sa fiu ca el.
Nu stiu daca momentan il mai iubesc, tu ai iubi un om pe care-l realizezi lipsit de caracter, duplicitar si mincinos? Atunci go ahead.
„Cine esti tu sa judeci actiunile lui?” – parca precizasem ca nu-mi doresc vorbe sforaitoare. La asemenea intrebari nu am raspuns.
El nu mi le-a impartasit ca unui prieten (nici nu m-a tratat cu respectul cuvenit unui prieten!), el mi le-a impartasit ca sa imparta raspunderea cu cineva, ca sa aiba un complice si sa-i fie lui mai usor de suportat inselaciunea!! Deci avem egoism, lipsa de caracter, minciuna, fuga de raspundere, promiscuitate, lasitate, impodobirea propriei magarii cu fundite rosii, imnul propriului ego fara pata si impachetarea unei fapte condamnabile ca „valori morale stralucitoare”, mai avem mersul acasa in fiecare zi la sotia lui si uitat in ochii ei cu constiinta ca si-a batut joc de increderea ei, stai sa mai vedem ce calitati frumoase ii gasim acestui „prieten”. Continua tu lista, ok? Daca-l vrei de prieten, il poti avea 
Tu nu vezi de ce sotia lui trebuia implicata? Pai nu pe ea o inselase? Trebuie sa simt nevoia sa-i spun adevarul postaritei?
Acum vine artileria grea a moralei:
„De ce vrei sa faci rau cuiva, doar ca sa te simti tu bine?”
Felicity draga, unu la mana ca nu ma simt bine, imi sangereaza inima si sunt daramata sufleteste, sufar ingrozitor, plang, ma zbat ca sa gasesc o alta solutie si NU POT. Dar scopul nu e sa ma simt bine, poate m-am exprimat eu gresit. Adevarul nu trebuie spus ca sa te simti bine, ca sa te simti bine la suferinta sufleteasca iti recomand Xanax (dar creeaza dependenta si nu te ajuta sa te gasesti pe tine insati). Adevarul simti nevoia sa-l spui cand nu poti sa actionezi altfel. Cand esti dispus sa platesti orice pret. Ori eu sunt. De trei ani tot platesc acest pret in diverse forme si sume, pretul pentru a indrazni sa rostesc adevarul. Un singur exemplu: cu 6 ani in urma aveam de ziua mea in total peste 25 de felicitari in cutia postala sau telefoane, anul asta au mai fost 5-6 (dar aia macar sunt sinceri si iubesc adevarul, la fel ca mine, asta e ce conteaza pentru mine).
Si apoi, spui ca eu fac rau?? Stai sa ne intelegem. Deci cand cineva vede un dealer care vinde droguri si spune la politie adevarul despre acel dealer, cel care spune adevarul este acum cel care face rau??? Wow...
Si din nou vin si spun: cu oricate "hainute" frumoase am imbraca minciuna si teama de adevar, adevarul ramane unul singur: el a inselat si eu doresc sa ma eliberez de minciuna si de complicitatea la minciuna.
Hai sa raspund acum si la P.S., sa nu se creada ca fug de provocari atat de „sensibile”. Pai uite cum stau lucrurile. Din modul cum ai pus intrebarea, se vede ca tu esti complet straina de subiect, ca nu ai fost niciodata afectata de asa ceva. Poate pe viitor te gandesti mai bine inainte sa faci astfel de abordari, atata timp cat nu stii pe propria ta piele despre ce e vorba. Da, povestea apartine trecutului, dar stii vorba aia: „We may be through with the past, but the past isn’t through with us” (poate ca noi am terminat cu trecutul, dar trecutul nu a terminat cu noi). Pai sa-ti spun ca da, sunt mai multumita cu mine insami fiindca am aflat astfel DE CE eu insami am fost abuzata sexuala fara ca mama mea sa fi intervenit ca sa ma apere si sa ma protejeze (din cauza propriei ei istorii de incest si abuz). Am fost abuzata sexual de 1) bunicul meu la varsta prescolara, despre care am amintiri implicite ca m-a violat oral (limbajul in care eu „spuneam” ce mi se intamplase era urmatorul: ii turnam noroi in pantofi, ma jucam cu o vecina de-a doctorul si ii puneam acelei fetite sare in fund, il incuiam pe bunicul in bucatarie ca sa nu mai poata iesi de acolo si sa-mi faca rau, cand dormea si sforaia cu gura deschisa o indemnam pe verisoara mea sa-i bagam un prosop in gura „ca sa vedem daca se sufoca”!! Din pacate, nimeni nu a descifrat pe atunci acest "limbaj"). Am fost apoi abuzata intre 5 si 12 ani (aprox.) de 2) un unchi care ma „invata” sa sarut cu limba (si eu strangeam din buze pana mi se invineteau ca sa-i evit respiratia imputita de alcool si de tutun) si ma punea sa ne „jucam” asezandu-ma peste el pe pat si frecandu-se de mine pana ejacula in pantaloni (era un unchi care in restul timpului era atent si bun cu mine, mai bun decat propriul meu tata, ceea ce m-a aruncat intr-un haos emotional de nedescris, caci nu intelegeam cum poate cineva sa fie bun si atent in prezenta altora, pt. ca intre patru ochi sa faca ceva care pe mine ma deranja, astfel am reprimat si refulat totul si ulterior trecutul s-a razbunat, caci cu anumiti prieteni ai mei aveam „flashback”-uri si mi se facea scarba de anumite mirosuri sau gusturi sau gesturi si nu stiam de ce!!!) Asa ca, Felicity, uite ca totusi constientizarea abuzului mi-a adus intelegere pentru anumite reactii ale mele la care altfel as fi ramas oarba! Apoi la 21 de ani (eu care aveam maturitatea emotionala a unei fetite de 12 ani si la 21 de ani ii salutam pe barbatii din bloc cu „Saru’mana” pana cand unul din ei mi-a atras atentia!) am fost abuzata de 3) fratele mamei cel mai mic (care fusese abuzat la randul lui de bunicul meu), cand a dansat cu mine beat la un botez si imi respira in ureche „erotic” cu rasuflarea imputita de tutun si alcool si se freca de mine cu penisul in erectie, de mi-a venit rau de scarba si am iesit afara pe hol si am plans si am urlat in hohote fata de prieteni (numai fata de prieteni, caci lui „mami” nu am indraznit sa-i spun ce facuse „iubitul” ei fratior cu mine, cu fata ei). Vezi, daca as fi stiut mai devreme de incestul din familia mamei, daca as fi constientizat mai devreme repercursiunile deosebit de grave pe care asa ceva le are asupra TUTUROR MEMBRILOR UNEI FAMILII, poate ca m-as fi putut apara. Dar asa...
Cat despre afirmatia ta „unele adevaruri stau mai bine ingropate in timp”, nu pot sa-ti spun decat atat: corpul are o memorie care stocheaza TOT ce traim in viata asta. Numai fiindca tu vrei cu psihicul sa „ingropi” traumele, asta nu inseamna ca vei scapa de urmari si ca traumele nu vor gasi ventile prin care sa-ti afecteze viata in prezent. Tot ce nu suporta psihicul (ca sa se poata vindeca ranile), va iesi la suprafata in corp prin boli grave (cancer etc.). Eu una prefer sa suport depresia (trece dupa o perioada), sa suport durerea sufleteasca si suferinta emotionala (trec dupa o perioada), dar cel putin corpul nu se va razbuna pentru ca l-am tinut in minciuna si in intunericul ignorantei. Citeste Alice Miller (www.alice-miller.com) si mai vorbim.
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.
daniela_b spune:
quote:
Originally posted by MissParker
.... da, i-am fost complice (dar inconstient, nedandu-mi seama cum este el cu adevarat!), da, acum vreau sa-mi eliberez constiinta (mai bine mai tarziu decat niciodata) si da, o fac in primul rand pentru binele meu si ca sa-mi eliberez constiinta. Deci pana la urma care e problema?
...............
Orice criza e o sansa. Deci nici din acest punct de vedere nu am remuscari.
Da, chiar...care e problema?
Ti-ai intitulat subiectul "Nu mai pot fi complice la minciuna!!!".
E atit de simplu.
Nu MAI poti. Deci ai ajuns la capatul puterilor din acest punct de vedere, nu mai ai resurse iar varul tau nu ti-a mai raspuns la e-mail.
Daca nu mai poti si simti ca adevarul "crud" te va elibera, nu mai sta pe ginduri, rosteste-l chiar acum!
Eu nu inteleg de ce il iubesti atit de dureros pe varul tau insa eu nu sint in locul tau, numai tu stii de ce...
Mai exista o singura intrebare la care sa-ti raspunzi, dupa care, neintirziat, in functie de raspuns listeaza mail-urile si trimite-le sotiei lui (sau nu), spui(sugerezi) ca adevarul te salveaza si cine ar putea sa fie atit de lipsit de omenie sa nu accepte ca oricare suflet merita si trebuie sa fie salvat cu orice pret!
Intrebarea este: nu mai poti ascunde adevarul fiindca ai descoperit ca varul tau nu te iubeste, asa cum intelegi tu iubirea sau fiindca in general nu mai accepti minciuna?
Nu trebuie sa-mi raspunzi mie, nu pe mine ma rascoleste minciuna lui.
In final vreau sa-ti spun ceva: nu-ti cauta echilibrul in ceilalti, nu te uita in ochii lor ca sa stii cine esti si nu astepta iubirea lor in schimbul iubirii tale.
Nu sint nici terapeut, nici psiholog dar cred ca doar iti inchipui ca te-ai regasit (cu tot respectul, asta e parerea mea...), nici nu-mi imaginez cum un om impacat cu el insusi ar putea sa se consume atit de mult.
DAR, daca esti absolut sigura, ca adevarul te va elibera...fa-o, s-ar putea ca asta sa fie primul pas spre...regasire.
Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii
MissParker spune:
Smaranditza si ymcar, imi doresc pareri pe care le voi citi cu atentie si cu respect (cand sunt exprimate cu respect fata de mine). Cine stie, poate ca inconstient imi doresc si pareri care sa-mi ofere si o alta solutie (dar sa ma convinga cu adevarat, nu cu argumente moraliste sau cu atacuri la persoana). Voi nu puteti sa comunicati pe forum decat daca dati sfaturi care musai sa fie si urmate? Pai atunci de ce ma acuzati pe mine ca deja mi-am luat decizia? Daca nu as fi luat-o si as fi preluat orbeste punctul de vedere al altuia cum ar fi fost?
De unde ai sarit la concluzia ca „si-asa nu ajuta”? Ma ajuta enorm sa vad cum gandesc si alti oameni, sa vad prin ce experienta au trecut altii, sa vad cu care din pareri ma pot identifica si – lucru foarte important – care din parerile care contrazic parerea mea ma pot ajuta sa-mi clarific mai bine gandurile si sentimentele. Deci daca puteti, ajutati-ma simplu cu parerea voastra sincera si subiectiva. Nu vreau obiectivitate si cuvinte seci, vreau contrariul: implicare sufleteasca, empatie, compasiune. Dar va rog, fara polemica de dragul polemicii. Caci – in ciuda relatarii mele gen „disecare” – am o inima mare care sangereaza galeti intregi in clipa de fata.
Nici macar nu stiu daca cei care mi-au raspuns pana acum au fost vreodata in situatia celui inselat, caci pe mine acel punct de vedere ma intereseaza. Spre exemplu, cine m-ar putea convinge sa ma abtin? Cineva (sau mai multe persoane) care sa-mi relateze propria experienta si sa-mi demonstreze prin fapte concrete ca LOR PERSONAL le-a fost mai bine neafland de la altcineva despre inselaciunea partenerului. Doar un exemplu.
Danelutza, tocmai ca nu ma bag in viata varului meu, ci incerc astfel sa ies, sa scap de senzatia ca ii sunt tovaras de inselaciune varului meu. Si simt in clipa de fata ca asta e singura iesire pentru a ma mai putea respecta pe mine insami, sa-i dau in felul asta inapoi responsabilitatea murdara pe care el mi-a pasat-o mie. Fiindca, vezi tu, chiar daca tu spui ca fiecare isi plateste pacatele, eu din experienta mea de viata iti pot spune ca de prea multe ori pacatele parintilor care mint si inseala le platim noi, copiii
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.