Tragedia diferentei de varsta

Ma intorc la voi dupa luni de absenta, gandindu-ma ca aici am gasit mereu oameni de suflet, apropiati si calzi, prieteni dornici sa ajute cu un sfat.Am nevoie de voi sa-mi implinesc golul mare pe care il am in viata...
Marturisirile mele anterioare s-au pierdut poate, asa ca pornind din trecut catre prezent sper sa ma fac inteleasa mai bine.
Am divortat acum patru ani si jumatate. Casatoria mea se transformase in ceva jalnic, ani de suferinta in urma, frustrari amarnice, ma depersonalizasem pana la anihilare, sotul ma insela- urat si chinuitor. Imi doream copii mai mult decat orice pe lume-plangeam pe strada cand vedeam trecand pe langa mine cupluri cu bebelusi-, numai ca o afectiune mai veche ma impiedica sa raman insarcinata. Sotul meu ridica din umeri si spunea:"...si ce vrei, sa te duc eu de mana la doctor?" Dezinteresul lui fata de copii si fata de mine m-a facut sa renunt treptat-treptat, adoptand pozitia fatalista "ce o vrea Dumnezeu".
Cand raul a devenit prea mare am divortat si am plecat din nou singura la drum cu un singur gand: sa lupt pentru o viata mai buna si sa izbandesc. Aveam 36 de ani se credeam ca am toata viata inainte...
Dupa 6 luni l-am intalnit pe El. Mult mai tanar, mult mai altfel decat mine (ma gandesc la educatie, cultura, mod de a gandi, profesie, salariu, si recunosc asta cu multa durere), diferente care ar fi trebuit sa ma puna pe ganduri si sa ma faca sa nu accept relatia care incepuse sa se infiripe. Numai ca acest EL mi-a adus dragostea si tandretea dupa care tanjeam, mangaierea trupului dar mai ales a sufletului pe care le uitasem de mult. Prezenta lui plina de iubire si devotiune mi-a infrant impotrivirea si am inceput sa simt ca traiesc din nou. Cei din jur ne criticau pe la spate dar ne si invidiau pentru ca eram frumosi, indragostiti si mereu umar langa umar.
Pe masura ce trecea timpul uitam ca intre noi exista acei dramatici 10 ani care se reflectau nu atat in diferente fizice-caci cu toata modestia spun ca si acum la 40 ani rareori mi se dau mai mult de 32- ci in diferente de mentalitate si de abordare a vietii. Am fost intotdeauna copilaroasa, jucausa, vesela si pusa pe sotii, numai ca 10 ani traiti in plus fata de partener inseamna, orice ai face, mai multa experienta. Asa ca am devenit in sens figurat stalpul casei, persoana care gandeste, proiecteaza si impinge inainte familia si toate nevoile ei.
Numai ca iubitul meu caruia ii spuneam Sot si ma striga Sotie a inceput sa-si simta probabil amenintata independenta de barbat tanar si mi-a declarat ca nu este pregatit sa oficializeze relatia noastra. Teama si nesiguranta s-au strecurat la noi in casa si desi il iubeam pana la durere, intr-o buna zi, cam la un an si jumatate de la Geneza i-am spus ca ar fi mai bine sa ne despartim. Ma simteam presata de timp si auzeam cum ceasul meu biologic incepe sa sune alarmant.

Incercarea de desprindere a esuat, si ne-am reintors unul catre altul cu patima si nebunie.
Si lucrurile au continuat, in sus si in jos, alunecari spre gelozie din partea lui, tendinte spre cearta sau cicaleala din partea mea, ma uitam cu tristete si amaraciune cum ne indepartam de vremea cand orice neintelegere se rezolva cu o mangaiere sau cu o gluma " Alege-ti cartonasul galben sau cartonasul rosu, dupa cat de tare crezi ca ai gresit". "Ca in fotbal?!" "Ca in fotbal" "Pai rosu inseamna eliminare!. Mai bine ma fac cuminte!"

Si iar a venit vremea despartirii. Trecusera 3 ani si disputele se adanceau, diferentele de mentalitate imi pareau mai evidente, el ma iubea in continuare dar tot nu era pregatit, dragostea lui poate ca insemna mai mult stare de bine, confort, o mana de femeie care sa-l ingrijeasca si nici o teama pentru ziua de maine.
Incepusem sa ma refugiez pe internet, cautand un sot, in timp ce sufletul meu tanjea dupa EL, Sotul meu de acasa. Spaime si deziluzii, sperante firave pentru viitor, regret pentru trecut, teama de a nu stii unde gresesc, si mai mult decat orice teama de singuratate.
Si ne-am despartit, pasul l-am facut eu strangand din dinti si cu lacrimi in suflet. Am incercat marea cu degetul in alta parte, am plans, am disperat, mi-a fost frica.
La inceput a acceptat despartirea cu mandrie, refuzand sa-mi mai vorbeasca si sa ma mai caute, si poate ca am fi ajuns la un echilibru amandoi -caci stiu ca nici lui nu i-a fost usor- doar un lucru nu a putut accepta, ideea ca poate fi inlocuit cu altcineva.
Asa ca a revenit in forta in viata mea, impunandu-mi prezenta cu o forta a sentimentelor si a vorbelor rar intalnita-si ma gandesc aici si la bine si la rau. Iubire si ura, umilinta si umilire, tandrete si jigniri, violenta in limbaj, un carusel ametitor de bine si de rau, o incercare de redescoperire a identitatilor si dorintelor fiecaruia. M-a cerut in casatorie pledand amarnic impotriva diferentei de varsta, mi-a oferit o viata de dragoste si de schimbari in bine, mi-a promis multe...Caruselul acesta a mai durat trei luni.
Apoi relatia noastra a intrat pe o panta ascendenta. Era prima data cand functionam ca o familie adevarata. In sensul schimbarii isi reluase studiile. Apoi am inceput sa facem schimbari majore si in casa, sa cumparam impreuna lucruri, sa reamenajam. Copilul pe care mi-l ceruse intotdeauna -chiar si in afara ideii de casatorie-parea din ce in ce mai aproape, incepusem sa fac diferite investigatii si tratamente, totul devenea ametitor de frumos. Prea frumos...
Inainte de Sarbatorile Pascale credeam ca am ramas insacrinata, sau poate chiar am fost...Era ametit de bucurie, ma mangaia pe burtica si ma proteja la maxim sa nu obosesc cu treburile casnice, toata lumea din jur aflase marea lui fericirie, copilul nostru, chiar inainte ca eu sa-i dau un verdict sigur.
Dar intr-o buna zi s-a rupt totul. Chiar de Florii. Cu o zi in urma avea ochii luminati de fericire, ca in urmatoarea sa-mi spuna ca nu e pregatit sa devina nici sot nici tata.
Atunci s-a rupt pamantul in doua si nimic nu a mai fost ca inainte.
Copilul, daca a fost vreodata cu adevarat a disparut dupa Pasti.
Si El a plecat de la mine cam imediat dupa si a lasat un gol imens in urma.
Mai vorbim, ne mai intalnim, traieste atat de aproape de mine incat uneori seara cand scot capul pe geam il vad in fata blocului vorbind cu cate cineva
Si o imensa, imensa singuratate pe care nu stiu cum sa o umplu
Dar nu mai pot sa scriu acum, mi-e sufletul mult prea greu.
Iubitul meu atat de enorm de diferit de mine...

Lauraa spune:

LAURA

danis spune:

pacat de tot ce s-a intamplat, ai multe de oferit si meriti numai lucruri minunate... fruntea sus si mergi inainte!

Arhistefy spune:

Draga mea, este timpul sa pleci mai departe. 10 ani diferenta sunt o problema numai in mintea lui, dar nu vei reusi sa o scoti de acolo. Oricat de mult te-ar iubi, oricat de mult ar fi sudat de tine, nu va reusi sa treaca peste aceasta mentalitate. Iar tu va trebui sa gasesti pe altcineva. Poate chiar la fel de tanar, dar care sa te iubeasca asa cum l-ai iubi tu.Doare al naibii de tare, stiu cum este cand cel pe care il iubesti pleaca, fara nici un fel de avertizare. Te va regreta amarnic, dar asta nu te incalzeste, cred eu, cu nimic. Pentru ca, probabil, nu va gasi pe nimeni care sa il iubeasca asa cum l-ai iubit tu.
Sper ca nu il cauti tu sa il rogi sa se intoarca la tine.




Arhistefy

dede spune:

Ylena.
Nu-mi sta in fire sa dau sfaturi. Vroiam doar sa-tzi spun ca tare frumos ai povestit ... ai citit "Va place Brahms"?
Multa fericire,

DeDe

papadie spune:

TU meriti mai mult!
Fruntea sus si mergi mai departe!

"Īn afara de constiinta totul e bestialitate" (Camil Petrescu)

qsar spune:

quote:

---

Originally posted by dede


Nu-mi sta in fire sa dau sfaturi. Vroiam doar sa-tzi spun ca tare frumos ai povestit ... ai citit "Va place Brahms"?

---

Subscriu.
Q (Gabriela)

Yasmine spune:

TU eshti centrul, intoarce-te la TINE, fruntea sus !!!

Corinna

alinuta spune:

Tu nu ceri sfaturi, nu ceri pareri - vrei doar sa-ti descarci sufletul plin de iubire si durere. Dupa o casatorie esuata, ti-ai gasit dragostea, dragostea care nu tine cont de virsta, de conditie sociala, de impresiile celor din jur, dragostea care te ridica si te coboara, te face sa plingi si sa te bucuri, sa tipi de durere si sa urli de fericire.

Eu nu te cunosc, dar ca tine rar am intilnit oameni care sa vorbeasca in felul acesta despre iubirea lor. Din vorbele tale se citeste suferinta, neputinta de a renunta la ceva asa frumos si totusi dorinta de a merge mai departe, chiar si fara "El, sotul de acasa".

Nu ma pricep la sfaturi, dar daca imi dai voie as vrea sa-ti spun doar atit: nu avem decit o viata, si e pacat sa o pierdem printre lacrimi. Stiu ca e greu, stiu ca poate fiecare coltisor din casa si din suflet iti aduce aminte de el, dar puterea pe care ai avut-o sa spui "pina aici" te va ajuta sa mergi mai departe.

Fruntea sus Ylena, priveste-te in oglinda si incearca sa redescoperi omul minunat care esti!

Alina

Emmy spune:

Ce frumos ai scris si ce tris este.
Nu pot decit sa ma alatur si eu prietenelor noasttre si sa iti doresc sa-ti regasesti linistea sufletutui.
Dumnezeu sa-ti calauzeasca pasii!

Gabi mama lui Emma

parpalak spune:

Punem pariu ca se intoarce?