Nevoia de sfat
Raspunsuri - Pagina 4
aurel2000 spune:
Luat de val, uitasem cateva precizari: primul termen a fost acum cateva zile, barbatul nu s-a prezentat la proces (desi ii promisese si sotiei, si avocatei angajata de aceasta). Previzibil. In schimb, in seara zilei respective n-a avut nici o jena sa plece de acasa pana noaptea tarziu. De copii inclusiv la ora actuala nu ii pasa decat in masura in care nu il deranjeaza si isi satisface propriile tare si orgolii luandu-le jucarii sau alte lucruri. Apropo, am gasit la un moment dat un articol extrem de interesant pe Net, referitor la tipul acesta de profil pshihologic, se numeste Eul infantil (nu va lasati inselati de denumire), iar caracterizarea pe care o facea acolo doctorul respectiv era copia incredibil, repet, incredibil de fidela a individului. Este fantastic si in acelasi tip trist cat de incadrabili suntem in tipare.
OirinaE spune:
Salut mamicilor si taticilor singuri!
Trebuie sa recunosc ca am ajuns aici cautand sa scriu (a se citi “sa cer ajutor”) in legatura cu un alt subiect, care ma doare rau de tot, dar nu puteam pur si simplu sa scriu fara sa citesc tot ce s-a mai scris aici.
In primul rand as vrea sa-l felicit pe Aurel. Este dovada vie ca, desi traim intr-o lume as putea spune dominata de suflete ramase in stadiu embrionar, MAI EXISTA O SPERANTA.
Draga Aurel, cereai sfaturi concrete, valabile. Sunt foarte greu de dat. Ideal mi s-ar parea ca Ana sa se consulte cu avocata. Numai sfaturile ei cred eu ca ar fi potrivite (sau ale altui om bine pregatit in domeniu. Legile sunt usor de pacalit... din pacate, si ar fi pacat sa faca o miscare gresita, dar si sa indure inutil umilinta). Personal, nu stiu daca sfaturile mele ar putea ajuta. Dar pot sa-ti spun ca in urma cu 33 de ani (Doamne, cand au trecut?!), pe cand eu aveam 10 ani, mama mea a trecut printr-o situatie asemanatoare. Diferenta majora este ca mama (si sora mea, mai mare cu 6 ani decat mine) primeau o portie de bataie aproape zilnic... iar tatal NU obisnuia sa bea, deci nu era beat. Eu eram de multe ori “cauza” si spectatorul acestor scene pe care, te rog sa ma crezi, nu reusesc sa le uit. Asa este. Copiii nu trebuie sa treaca prin asta. Ranile care se formeaza atunci nu se vad dar ajung uneori chiar sa distruga viata viitorului adult... Dar sa revin.
Pana sa reuseasca sa intenteze divortul, in decurs de 16 ani de calvar, caci nu pot sa-l numesc altfel, de patru ori a inaintat actiunea de divort si apoi a retras-o. O ameninta ca o desfigureaza. Ii era teribil de frica. Si numai cineva care a trecut prin asta ar putea sa spuna ca DA, iti poate fi atat de frica incat sa retragi actiunea de divort... In ultimii ani inainde de “faza finala” a acumulat 7 certificate de la Institutul Medico-Legal... Adevarul este ca atunci cand a reusit sa ramana ferma pe pozitie avea un sustinator in spate, un coleg de serviciu care in acel moment era divortat. Ea nu a reusit sa razbata singura. Si asa m-am ales eu cu un tata vitreg... pe care nu l-am dorit niciodata si de la care n-am avut nimic de invatat... Sprijinul moral este esential. Daca ar mai fi de suportat o paranteza as spune ca eu, la randul meu, acum 7 ani (deja!?!), am fost singura pe drumul acesta... dar totusi cazurile nu se compara. Tatal copiilor mei e un pic altfel. Decizia a fost a lui. El este cel care a renuntat la “functia” de tata, fara remuscari, plecand dupa o fetiscana cu 9 ani mai decat primul lui copil.... adica cu 16 ani mai tanara decat el.
Cum am spus mai sus, sa nu ezite sa intrebe direct avocata in legatura cu ce ar putea face ca sa scape de mizeriile de-acasa. Exista si un centru special dedicat unor asfel de cazuri. Cred ca daca dai cautare pe “violenta in familie”, sau “protectia mamelor” sigur ai gasi numarul de telefon, din cate stiu eu e chiar gratuit. Nu mai e ca pe vremuri. Stiu insa ca mama nu a plecat cu noi nicaieri, pana la sfarsitul divortului. Stiu ca a cautat. Imi aduc aminte. Se cam temea lumea. Cand auzea de cuvantul “divort” si sot violent... ziceau pass.
Ii urez Anei din tot sufletul meu de om dublu-implicat intr-o actiune de divort (o data copil si a doua oara mama de doi baieti minunati) CURAJ si INCREDERE. Dumnezeu e deasupra noastra. Mie as putea sa spun cu mana pe inima ca practic mi-a intins mana atunci cand am ramas singura pe drum. I-am simtit efectiv ajutorul. De doua luni nu mai mancam si nu mai dormeam. Ajunsesem sa dorm cam o ora-doua pe noapte. Cartea de rugaciuni o aveam de cativa ani in casa, si o mai deschisesem de mai multe ori. Dar abia atunci, intr-o minunata seara, cand am descoperit rugaciunea sotilor unul pentru celalalt, abia atunci m-am trezit un pic la realitate. Din pacate am descoperit aceasta rucaciune prea tarziu pentru a salva o casnicie, dar ma rog si in ziua de azi (din pacate mult prea rar), cu textul modificat, ma rog pentru sanatatea si luminarea sufletului tatalui acestor doi copii. Asta inseamna ca nu am resentimente, desi suferinta celui mic este inca acuta, la 7 ani dupa despartire...
Dar nu vreau sa ma departez de la subiect.
As mai avea un singur lucru de adaugat. Faptul ca lui Aurel chiar ii pasa este mai mult decat laudabil, dar cred ca ar fi bine sa fie prudent caci isi expune unor pericole propria relatie. Lucrurile trebuie bine definite si clarificata intr-un fel situatia. Imi permit sa indraznesc sa dau acest mic sfat. Ar fi pacat, caci e un om si jumatate.
aurel2000 spune:
Multumesc, Oirina!
Desigur, nu pentru cuvintele de lauda sau pentru sfatul adresat mie (desi e binevenit si acesta!). Imi place sa cred ca spiritul de intr-ajutorare n-a ajuns o raritate. Nu pot sa ma fac ca nu vad in jur atatea casnicii urate, dizgratioase... aici un El nepasator si brutal si o Ea dominata si umilita, acolo un alt El ca un mic dictator peste o casnicie (si plin de lasitate pe deasupra, caci domina o fiinta slaba si lipsita de aparare), dincolo un El care nu e brutal, dar e maestru in arta manipularii si a atacului psihic... vad toate acestea si ma intreb de unde vine prapastia dintre sexe, evidenta la multe cupluri. O fi golurile mari in educatia barbatului/femeii, lipsa de afectiune din copilarie pe care el apoi o perpetueaza la randu-i cand ajunge si el adult? Referitor la Ana pot sa va spun ca ma socheaza de multe ori diferenta vizibila intre persoana care a fost (nu rotofeie, nu plinuta, dar totusi o persoana sanatoasa si plina de viata) si cea care a ajuns in prezent: slaba de i se vad pometii obrajilor, supta, secatuita. Ma ingrozeste cat de rau te poate distruge - inclusiv ca organism - o asemenea casnicie esuata, un asemenea partener.
Referitor la sfaturile care privesc propria mea relatie - nu pot sa spun decat ca invat din ceea ce se intampla si sper sa devin mai puternic. Cat despre Ana, ar fi un semn de milostenie din partea lui Dumnezeu sa o scape de pacostea numita barbat si sa-i acorde linistea pe care ca mama trebuie sa o cultive, pentru ca are doi copii de crescut si educat. Ma mai ingrozesc sa prevad cum asemenea om ca sotul ei ar putea transfera prin lipsa de educatie si prostul exemplu toate aceste defecte asupra baiatului sau. Acesta este oricum deja marcat negativ de tot ce se intampla, plange destul de des si de usor, este usor retras, deci raul a fost deja inceput. Ana cauta totusi chirie, am inteles de la ea ca judecatorii prefera sa vada mama infipta pe picioarele ei, cautand sa se aranjeze si sa asigure copiilor un mediu mai linistit, decat sa stea in umbra urata a sotului. Oirina, acesta nu o bate, cel mai violent a fost cand a impins-o de perete si a strans-o de mana, dar prin tot ce face, prin tot ce spune, prin tot ce sugereaza, este mai toxic decat o bataie, mai rau decat un om violent.
OirinaE spune:
Ma bucur din suflet pentru Ana. Intr-adevar ea e sansa copiilor ei pentru o noua viata. Ar fi bine sa-si aduca aminte de asta cand ii va fi mai greu.
Ma rog pentru reusita ei.
De inteles, am inteles foarte clar ca nu o bate. Si sunt de acord ca "razboiul rece" e uneori si mai distrugator.
Ii doresc din tot sufletul meu strivit de viata sa aibe puterea sa rupa lantul pe care singura si l-a pus, iar pe viitor ii doresc sa fie mai prudenta si sa aibe ori norocul sa intalneasca un OM ori, mai bine, sa priveasca in sus, sa afle de unde vine puterea omului. Maare ajutor vine de la Dumnezeu.
Va urez numai bine. Pace sufleteasca. E de mare pret...
OirinaE spune:
Iata, tot pentru Ana, o posibilitate de a-si gasi sprijinul de care are nevoie:
Centrul de Consiliere Casa Blu
Piata Alba Iulia nr. 3, bl. 12, sc. 1, Et. 4, Ap. 20, Sector 3 , Bucuresti
Telefon/Fax: 021 - 311.46.36
E-mail: fundatiassb@adpharma.ro
www.fundatiasensiblu.ro
Am luat aceasta adresa dintr-o revista dedicata femeilor, deci nu cred sa fie probleme ca o postez aici.
Ii urez in continuare numai bine si putere de a trece peste momentele grele.
aurel2000 spune:
Doar o scurta nota, Ana s-a mutat in chirie cu copiii, locuieste acum intr-un mic apartament amenajat cu mult bun gust. Copiii se pare ca se simt bine, s-au acomodat mult mai bine decat s-ar fi crezut. Tatal lor ii viziteaza saptamanal, ultima oara i-a luat chiar acasa pentru o noapte (desi bause bine, dupa spusele unui prieten, dar nu ai ce sa-i faci pentru ca are si el dreptul de a fi copii la el, pana la proces). In rest, Ana a luat deja - in cateva saptamani - cateva kilograme in plus si incepe fata sa i se implineasca, semn ca stresul zilnic prin care trecea nu mai e o realitate. Se asteapta procesul, care va fi prin octombrie.
OirinaE spune:
Ma bucur din suflet pentru vestile bune pe care le aflam. Va fi bine. Soarele nu sta ascuns vesnic dupa nori. Si nici noaptea nu e vesnica (atata timp cat suntem pe Pamant), nici macar la poli! Ca urmare, bucurati-va! Va fi din nou lumina... intr-o zi!
Toate cele bune Anei si copiilor, si celui caruia i-a pasat. Sa nu uitam ca traim intr-o lume plina de NEPASARE...
S-AUZIM DE BINE!