De ce se umilesc unele femei ?

nume spune:

Salut Axia, m-a prins subiectul tau.
Personal as vrea sa ma pot considera o persoana umila. Dar cred ca asta presupune in esenta aroganta...

Cred ca totul tine de nivelul de comunicare. De exemplu eu nu fac niciodata concesii, nu las de la mine in relatiile de cuplu. Dar asta inseamna ca inteleg de fiecare data cand parerile noastre nu coincid, sau daca nu se comporta cum m-as fi asteptat, ce sta la baza neintelegerii. Ce motivatii teoretice sau practice avem amadoi si unde nu se suprapun. Si pot sa hotarasc lucid ca are dreptate, sa aplanez orice conflict. Pot sa-mi asum ca gresesc sau sa-i explic de ce greseste. Altfel spun foarte usor``ai dreptate``fara pic de orgoliu pentru ca nu am nici un fel de complexe, nu trebuie sa(-mi/i) demonstrez nimic, si el la fel.

Cearta in sine intervine cand puntile de comunicare sunt blocate. Cand nu exista abilitatea de a se face inteles. Si atunci limbajul abuziv ramane ultima posibilitate de a stabili ``superioritatea``. E de fapt un handicap de exprimare.

Iti dai seama prin ce frustrari trece un om prost?! Adica primeste semnale exterioare permanente ca nu straluceste, ca nu face fata, ca nu exceleaza. Unde se duce cu toate frustrarile astea?! Acasa... Unde il asteapta o nevasta care l-a luat din dragoste si care nici ea nu intelege decat partial, pentru ca el s-a prezentat plin de calitati o buna bucata de vreme, pentru ca ea l-ar accepta pana la urma asa cum e, pentru ca intre timp s-a obisnuit cu el si nici nu-i vede defectele; asa ca dezvolta un mecanism de aparare gresit, ca sa-l ajute cum poate.
Ei, eu cred ca ea e mai diplomata, are o gandire mai elastica - chiar daca gresita - ea gestioneaza de fapt...o relatie bolnava, ce e drept.

Vreau sa specific ca absolut tot ce scriu eu aici sunt reflectiile mele personale, iscate de subiectul asta. Nu se refera la nici un caz de pe forum. E asa...discutie de dragul discutiei si oricine ma poate convinge ca gresesc.

Exclud aici situatiile in care exista diferente de opinii ireconciliabile, probleme de viata care epuizeaza toate resursele. Vorbesc pur si simplu de ``umilitorii si umilitii`` de cursa lunga.

nume

daniela_b spune:

Singura motivatie pe care o gasesc este diluarea propriului eu.

In mintea unei persoane inlantuite de o relatie se nasc vesnic ginduri de genul "Eu nu o sa pot sta fara el, eu nu o sa mai gasesc pe altcineva, eu n-am sa ma descurc singura, eu nu ma simt intreaga fara el, eu sint dependenta afectiv de el, acela de care m-am indragostit, eu nu pot face fata unui divort ( unei despartiri), eu nu o sa fiu suficienta copilului meu, copilul are nevoie de tatal lui, oricit as suferi eu"

Aceasta diluare a eului are radacini in educatia din familie si din relatia cu parintii, in special cu cel de sex opus( cred ca ati mai auzit asta de o mie de ori...) si daca unui copil i se repeta de suficiente ori ca nu este "bun" dintr-un anumit punct de vedere, acel copil are toate sansele sa ajunga un adult cu un anumit complex, complex ce-l va "bintui" vesnic si-i va crea stari de disconfort in relatiile cu ceilalti, stari ce ar putea sa-l tulbure atit de mult incit sa devina dependent de cineva care il accepta "chiar si asa" si caruia ii va permite nepermisul! Ii va permite sa-l trateze ingrozitor doar pentru ca isi inchipuie ca e singurul lui sprijin, oricit de mult s-ar chinui sa indure viata alaturi de el.

Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii

axia spune:

Ma bucur ca am starnit interesul cuiva.
Evident ca expunem pareri personale si de principiu.
Chiar daca pe mine m-a starnit o poveste de pe forum sa scriu, parerile mele sunt generale si nu cu adresa directa.
Ce am avut de zis direct, am zis acolo.

Deci....

Tot ce spui tu se refera la compromisul necesar intr-o casnicie, sau in orice fel de relatie apropiata. Compromisul inseamna (zic eu) a accepta sa faci placere celuilalt, ca alegere constienta, cu scopul de a evita o situatie tensionata sau pur si simplu pentru a oferi satisfactie.

Dar cum ziceam mai sus, sunt si femei care "isi poarta crucea" pentru ca asa au facut si mama lor si bunica si in general toate figurile feminine din viata lor.

Aici e o problema de educatie de morala a societatii.....dar filozofam prea mult.

Eu incerc sa nu cataloghez oamenii in prosti si destepti - cel putin din punctul de vedere al reactiilor astea absolut umane - acceptare, cedare, tradare.

Nici intransigenta in extreme nu-i buna (am aflat pe pielea mea) - nu este decat un alt fel de extrema. Recunosc ca mi-a mers pana acum....oi vedea cand mi s-or ineca vapoarele



Andreea, mama lu' Tiberiu
Micul Print

Uita-ti intotdeauna dusmanii - Nimic nu-i enerveaza mai mult.

kristinutza spune:

sunt persoane care nu au incredere in ele insele. asta cred ca sta la baza comportamentului in discutie. poate e vorba si de modelele parentale, de conjunctura, de vesnica speranta care moare ultima etc etc. dar la baza tuturor eu cred ca sta neincrederea in fortele proprii, sunt complexele de inferioritate care sunt atat de adanc inradacinate incat nici nu mai sunt recunoscute ca atare.
daca toata viata o persoana a avut de suferit din cauza singuratatii, din cauza ca ceilalti nu o acceptau, nu o intelegeau, nu o doreau in preajma, oare nu poate fi de inteles la un moment dat ca ea sa fie fericita daca cineva se uita la ea? chiar daca acel cineva este mult sub nivelul ei?
eu am mai vazut fenomenul si din pacate am vazut ca f rar o femeie se scutura de abuzatorul ei. sunt femei care, chiar si in lovitura fizica simt ca... sunt demne de atentia cuiva.

am avut mai mult timp contact cu familii in care femeile erau abuzate (fizic, psihic, emotional, economic etc). erau femei care cereau ajutor pt a iesi din situatia respectiva. repet: cereau ele ajutorul. se faceau eforturi, consiliere, centre maternale, ajungeau sa aiba o slujba, o locuinta inchiriata... si reveneau la soti. in 90% din cazuri.

poate m-am abatut un pic de la subiect, dar nu pot uita sperantele cu care plecau, rezultatele pe care le obtineau cu mult efort si revenirea in cocina. credeti ca in clipa in care reincepeau abuzurile mai gaseau aceeasi disponbilitate la cei din jur pt ajutor?

nu cred ca e vorba de nivel de inteligenta, nici macar de nivel social... ci de lipsa de incredere. sunt persoane care se agata de putinul pe care il au, crezand ca mai mult nu merita.

parerea mea? viata e pretioasa. nu e vorba ca avem dreptul sa fim fericiti, ci avem datoria sa fim fericiti. sa cautam in permanenta fericirea.

cristina, mama de radu (09.10.2005)
poze si www.dropshots.com/new.php?userid=128437&cdate=20060625&cimg=0" target="_blank">video

axia spune:

Interesant Kristinutza este ca ai tu dreptate, cand zici ca s-au trezit, se intorc de unde au plecat.

Nu stiu de ce eu nu ma pot abtine sa nu incerc disperat sa-i deschid ochii femeii aleia cand o intalnesc. Si pe aici pe forum am avut cateva postari categorice la unele subiecte din sfera asta.
Parca mi-e greu sa accept ca nu se poate face nimic ca sa starnesti constiinta in oameni.

Pe masura ce citesc ceea ce scrieti realizez ca ne cam invartim in zona educatiei....defectuoase evident.
Ma intreb daca se va schimba asta vreodata.



Andreea, mama lu' Tiberiu
Micul Print

Uita-ti intotdeauna dusmanii - Nimic nu-i enerveaza mai mult.

enina34 spune:

O sa indraznesc sa postez si eu la acest subiect desi eu sunt una dintre persoanele controversate de pe acest forum si nu numai. Dar am sa indraznesc sa imi spun parerea tocmai pentru ca ma aflu intr-o "tabara aversa" fata de marea majoritate a doamenlor care posteaza pe aceste forumuri- sunt una dintre femeile care, desi sunt casatorite au si o realtie extraconjugala cu un barbat insurat.

Desi stiu ca voi starni iara o gramada de proteste si de reactii acide la adresa mea vreau sa va spun ca stiu destul de bine si ce insemna sa fi in postura nevestei care accepta compromisuri intr-o casnicie, cum pot sa afirm ca stiu la fel de bine ce isnemna sa fi si in postura celei care se presupune ca se afla intr-o relatie "caldestina" cu un barbat care are acasa o sotie. Daca nu ar suna mult prea grotesc si mult prea jignitor sau oripilant pt multa lume, as putea spune ca ma gasesc intr-o situatie oarecum favorizata, si nu neaparat pt ca existenta vietii mele intime se desfasoara pe doua planuri si ca duplicitatea mi-ar crea atuul de a fi cea favorizata profitand de doi barbati in acelasi timp, ci mai de graba este vorba de experinata pe care ti-o genereaza in sinea aceasta situatie.

Este ca si cum ai privi ambele fete ale unui lucru in acelasi timp. Ca nevasta pot spune ca nu am cunoscut genul de umilinte despre care spuneti, insa am trait in copilarie o astfel de experienta datorita casniciei nefericite pe care parintii mei au avuto. Am de asemenea o gramada de exemple in viata cotidiana, si dintre prietenii de familie si dintre colegi, care traiesc mai mult sau mai putin situatii umilitoare, fie ca este vorba de femei, fie ca este vorba de barbati. Pt ca nici barbatii nu sunt scutiti de la umilinte domestice, desi este adevarat ca sunt in numar mai mic si cu mult mai putin traumatizante sau jenante in fata lumii.
Ceea ce am constat legat de propria-mi experienta de viata, umilinta intre soti apare atunci cand femeia isi lasa de o parte toate aspiratiile, visele, dorintele si orice urma de mandrie si se transforma intr-o sclava cu acte in regula pentru un barbat pe care l-a acceptat de buna voie in viata ei si pe care-l considera ca fiind pivotul central al existentei ei.

Aici cred ca incepe de altfel problema, atunci cand o femeie uita ca o casnicie nu este un trasnfer de personalitate sau o contopire univoca cu partenerul, cand uita ca dincolo de orice sentiment de iubire, dedicare, supunere, intelegre si familiaritate exista personalitatea si viata fiecaruia, luata in parte si absolut distincta de a celuilalt. O casatorie sau o relatie de cuplu nu trebuie sa insemne o subjugare completa si nici o lupta permanenta pentru detinerea unei pozitii de autoritate, asa cum bine spunea si una dintre doamnele care au postat deja la acest subiect. Pentru ca un cuplu ar trebui sa porneasca in viata de la premiza ca ambii parteneri sunt egali in drepturi si in decizii, asa cum ambii parteneri trebuie sa respecte unul la celalt viziunea asupra vietii si dorintele.

Insa, am constatat o conceptie daca nu paguboasa, cel putin ciudata la marea majoritate a femeilor romance in special, aceea ca atunci cand ne casatorim ,sotul trebuie sa devina absolut tot universul nostru existential! Nu de putine ori am intalnit femei care spun despre sotul lor "al meu" sau "l-am luat de barbat" ca si cum acel barbat devine automat prin casatorie un bun personal, asa cum se subintelege ca acest lucru se aplica si invers.
Cred ca o astfel de conceptie este ABSOLUT GRESITA, pentru ca fiecare isi apartine lui insisi si fiecare are trairile, impresiile si natura sufleteasca distincat de celalt, indiferent ca suntem casatoriti sau doar parteneri. Casatoria nu garanteaza in nici un fel ocuparea unei pozitii favorite in viata celuilalt, nu este o impunere automata si nici nu este o degrevare de la a sta singur si voluntar pe picioarele tale in toate privintele. Casatoria consider ca ar trebui sa fie in primul rand un parteneriat liber acceptat si mai ales ar trebui fondata pe cu totul alte premise decat cele de ordin material, fizic, social, etc.

Si tocmai ca nu asa stau lucrurile, este dovedit de faptul ca de foarte multe ori, desi tinerii care se casatoresc se arata extrem de indragistiti unul de celalt, cred ca se cunosc foarte bine si ca vor ramane o viata impreuna, sfarsesc de multe ori, in foarte scurt timp prin a deveni cei mai inversunati inamici si concurenti la libertate si autodeterminare.

Tocmai pentru ca se face aceeasi si aceeasi greseala de a nu aseza o casnicie pe temeiul unei prietenii solide intre soti se ajunge la situatia ca fiecare sa ajunga sa caute in altul/alta o persoana care sa corspunda cat mai bine profilului matriceal al omului care este capabil sa inteleaga mai ianinte de a iubi sau a pretinde.

Cat despre abuzul domestic , asta mi-se pare ca tine de patologie si pentru cel care se lasa agresat ca si pentru cel care agreseaza. Sunt femei care pur si simplu au fost educate in familie ca o palma din partea barbatului nu este mare lucru, ba chiar poate fi un semn de iubire si interes din partea lui. Asa cum sunt femei care desi sunt agresate si duc o viata infioratoare alaturi de un monstru uman, accepta toate aceste chestii abominabile doar pt ca le este pur si simllu frica sa inceteze acel cosmar, pentru ca au copii, pentru ca nu au unde sa se duca, pentru ca sunt dependente financiar sau naiba mai stie pt ce...

Din punctul meu de vedere o palma data sau o vorba murdara si plina de rautate la adresa unei femei este un motiv mai mult decat suficent ca in secunda doi acea femeie sa-si ia copilul in brate si sa iasa definitiv din viata acelui individ, cu sau fara frici, cu sau fara aprobarea familiei, cu sau fara bani de buzunar.

Umilinta de orice fel degradeaza omul si corodeaza in timp relatiile si respectul de sine. Daca acepti o singura data sa inghiti o mizerie oroicat de mica, restul vor devenii o chestiune de timp si de obisnuinta si atunci sa nu ne mai mire ca la un momentdat in viata vom constata ca nu suntem altceva decat un morman de boli, frustari si neimpliniri pe care le vom imputa ori celui caruia am acceptat cu buna sriinta sa-i fim victime ori lui Dumnezeu.

Va doresc tutror o seara buna si o noua saptamana plina de reusite!

Elise spune:

pentru ca, probabil, tu ai fi nefericita asa - si ele nu sint.
O amanta poate fi foarte multumita de statutul asta - poate ca "a cincea roata" e ce-si doreste. Sint si avantaje in "statutul" asta, nu numai dezavantaje.

Elise

axia spune:

quote:

---

Originally posted by Elise

pentru ca, probabil, tu ai fi nefericita asa - si ele nu sint.
O amanta poate fi foarte multumita de statutul asta - poate ca "a cincea roata" e ce-si doreste. Sint si avantaje in "statutul" asta, nu numai dezavantaje.

Elise

---

Elise, cred ca e cel mai simplu si adevarat raspuns la intrebarile mele. Zau ! Uite aici

Iar pentru Enina

Draga mea,
Tot ce scrii tu despre casatorie coincide pana la virgula ca cu ceea ce gandesc eu, DAR opiniile noastre incep sa difere cand incepe tradarea.

Nu pricep de ce nu ai verticalitatea sa-i spui omului de langa tine : eu nu mai pot ! Ce facem noi acum nu e casnicia pe care mi-am dorit-o/ mi-am imaginat-o si hai sa ramanem o amintire frumoasa unul pentru altul inainte sa ajungem sa ne uram.

De ce sa inseli ? De ce nu te desparti si apoi sa o iei de la capat ?
Nu te judec si nu dau cu rosii. Pur si simplu nu inteleg. E ceva care nu trece de filtrul ratiunii mele.

Posibil ca acest joc dublu sa-ti aduca un plus de experienta, dar oare este experienta asta de dorit ?? Eu nu mi-o doresc.

Iar daca sotul meu ar face asta, i-as arata usa fara sa clipesc.
Nu zic ca este mai bine, zic ca asa sunt eu.

Andreea, mama lu' Tiberiu
Micul Print

Uita-ti intotdeauna dusmanii - Nimic nu-i enerveaza mai mult.

artar spune:

Mai, axia, ti-a raspuns foarte clar:

"as putea spune ca ma gasesc intr-o situatie oarecum favorizata, si nu neaparat pt ca existenta vietii mele intime se desfasoara pe doua planuri si ca duplicitatea mi-ar crea atuul de a fi cea favorizata profitand de doi barbati in acelasi timp, ci mai de graba este vorba de experinata pe care ti-o genereaza in sinea aceasta situatie"

Din punctul meu de vedere ei ii place viata pe care o are,nu simte nevoia sa faca nici o schimbare, probabil ca a ajuns in aceasta situatie pt ca nu mai avea nici o placere si nici o satisfactie si cred ca asa cum exista multe interese (inclusiv materiale pt a te casatori) sunt si mai multe interese si pt a nu divorta asa ca Enina are motivele ei si gata..Am citit argumentele pro si contra la un subiect asemanator care a fost nevoit sa fie inchis asa ca sa nu ajungem iar acolo pt ca subiectul deschis aici e ff bun.

Eu chiar am inteles ce vrea ea sa spuna si pot spune ca la nivel de explicatie pot accepta,ca nu as putea sa o fac si nici nu mi-am dorit sa o fac e altceva...Am avut si eu portia mea mare de umilinte dar am scapat de ea altfel...

axia spune:

Am inteles, Artarule, explicatia ei. Sau mai corect am receptat-o ca atare si admit ca este o alegere de viata.
Nu o judec si chiar ca nu vreau sa lungim discutia de la subiectul deschis de ea.
Chiar ma bucur ca a intrat sa-si spuna punctul de vedere, pentru ca ma intereseaza la modul cel mai sincer cum arata lucrurile din perspectiva ei, desi eu n-as include-o pe Enina la capitolul femei care se umilesc pentru ca pare in control. Dar destul.....

Cum am zis la inceput, nu am deschis acest subiect ca o referire la un altul, caci acolo unde am avut ceva direct de comentat am comentat punctual in cadrul subiectelor respective.

Interesul meu este pur teoretic si imi doream puncte diferite de vedere....ceea ce s-a si intamplat

pentru toate fetele.

Andreea, mama lu' Tiberiu
Micul Print

Uita-ti intotdeauna dusmanii - Nimic nu-i enerveaza mai mult.