IUBIRE IMPOSIBILA?!

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 11

Elle_seb spune:

Bine ai venit, Rasid! Bineinteles ca si barbatii pot posta la acest subiect, doar se dezbate relatia dintre o femeie si un barbat, fie ei si casatoriti fiecare cu altcineva. Vin si eu cu o completare la ideea pe care ai expus-o tu mai sus, cu riscul de a-mi lua suturi in fund. Am mai postat la acest subiect, mi-am expus parerea.
Ideea este ca acesta este forumul desprecopii.com. Persoanele care activeaza pe aces forum sunt in proportie de 90% casatorite si cu copii. Deci familiste. Ele vor privi lucrurile din punctul de vedere al sotiilor (deja inselate sau nu)si atat. Draga Enina, faptul ca ai postat acest subiect a dat dovada, cum am mai spus, de un mare CURAJ pentru ca din start s-au departajat cele doua tabere: cea a femeilor casatorite aflate in fata unei potentiale amante si cealalta tabara, constituita in cazul asta DOAR de Enina, cea a amantelor, daca-mi permiteti.
Enina, daca tu esti sigura pe sentimentele tale si ale lui este clar ca atat in casnicia ta cat si in a lui nu a mai ramas mare lucru. Pentru ca cine-si iubeste CU ADEVARAT sotul / sotia nu poate avea ochi pentru altcineva. Cum au spus toti, sub o forma sau alta, casnicia fara iubire si respect nu e casnicie. Si raman la convingerea ca daca sotul / sotia ajunge sa insele vina se regaseste undeva la amandoi, sot si sotie. Undeva acolo s-a rupt ceva. Undeva acolo ceva nu mai merge. Sa dai vina pe cel care inseala mi se pare un pic superficial, exceptand, evident, cazurile patologice, ca sa zic asa.
Si draga, Enina, nu te incurajez nici intr-un sens, nici in celalalt. Dar ca sa mergi mai departe, sub o forma sau alta, trebuie sa te edifici in legatura cu casnicia ta, cu sentimentele pentru sotul tau, cu ce anume s-a intamplat intre voi de s-a ajuns la asta. Doar dupa o analiza la rece iti vei putea da singura raspunsul. Da timpul inapoi si aminteste-ti cum te-ai indragostit de sotul tau. Au fost sentimentele de atunci la aceiasi intensitate? Poate da, poate nu, atunci aveai probabil 20 si ceva de ani, acum ai aproape 40. Dar asta conteaza mai putin. Sunt persoane, ca si tine, care descopera adevarata IUBIRE la varsta la care altii sunt obositi si tracasati de relatile si de casniciile lor... Si au CURAJUL SA O RECUNOASCA. Pentru ca odata ce admiti ca da, esti indragostit de altcineva, este clar ca ceva trebuie sa se schimbe si numai tu iti poti da raspunsul. Tot ce pot sa spun, din perspectiva unui om slab (vor spune poate unii), asculta-ti inima, doar asa vei putea lua decizia cea mai buna spre a-ti gasi fericirea!

LauraFlo spune:

Enina, si eu am urmarit (din umbra) acest subiect. Din pacate nu am avut curajul sa si scriu pana acum. M-au speriat si intristat unele raspunsuri primite de tine...aici pe Dc eu am gasit doar intelegere si suport.
Asa cum au spus Elle seb si Rasid ai cautat intelegere si din pacate nu ai gasit-o. Eu te inteleg, am doua prietene care au trait incorsetate de principiile rigide ale educatiei primite "Te-ai casatorit pana la moarte ..la bine si la rau" chiar daca era doar RAU. La 40 si 48 de ani ele si-au gasit fericirea alaturi de alti barbati...si sunt fericite.
Probabil ca as suferi daca sotul meu m-ar insela, dar cu siguranta cu el mi-as regla conturile si nu cu amanta...Sotul meu (si orice alt barbat de 30-40 ani) nu e un copil care poate fi ademenit cu o bomboana.
Din pacate nu am abilitatea de a ma exprima foarte bine in scris, dar sper ca mesajul sa fie evident: trebuie sa dam dovada de toleranta si intelegere.
Enina, traieste aceasta poveste chiar daca va dura o luna sau ... "pana la moarte ", avem o datorie fata de noi: sa fim fericiti !

cataghe spune:

Rasid, marea majoritate a persoanelor care au "suparat-o" pe Enina nu au contestat absolut deloc importanta iubirii. Ci pur si simplu au subliniat importanta sinceritatii si respectului datorate partenerului nostru de viata. Eu personal, care am fost aspru mustrata ca am indraznit sa imi dau cu parerea, nu pot acuza pe nimeni ca iubeste. Singurul lucru care ma deranjeaza este minciuna. Nu zice nimeni ca daca acel "da" a fost o greseala trebuie sa te chinui tot restul vietii langa o persoana pt care nu simti ceea ce ar trebui, dimpotriva. Exista divortul, si inca in .ro se petrece rapid si fara mare bataie de cap. Ce este rau in a-ti pune ordine in vechea relatie inainte sa incepi una noua? Nu tine de respectul fata de tine insuti/insati in primul rand, sa nu iti traiesti viata in minciuna? N-as tine in veci langa mine un barbat care nu mai vrea sa stea, indiferent de motiv. Singura pretentie pe care o am este sa ma anunte civilizat ca totul s-a sfarsit, sa-si ia catrafusele si sa plece. In acest sens au fost scrise postarile mele care au inflamat-o atat de tare pe Enina. For the record.

spic de grau spune:

quote:
Originally posted by cataghe

Rasid, marea majoritate a persoanelor care au "suparat-o" pe Enina nu au contestat absolut deloc importanta iubirii. Ci pur si simplu au subliniat importanta sinceritatii si respectului datorate partenerului nostru de viata. Eu personal, care am fost aspru mustrata ca am indraznit sa imi dau cu parerea, nu pot acuza pe nimeni ca iubeste. Singurul lucru care ma deranjeaza este minciuna. Nu zice nimeni ca daca acel "da" a fost o greseala trebuie sa te chinui tot restul vietii langa o persoana pt care nu simti ceea ce ar trebui, dimpotriva. Exista divortul, si inca in .ro se petrece rapid si fara mare bataie de cap. Ce este rau in a-ti pune ordine in vechea relatie inainte sa incepi una noua? Nu tine de respectul fata de tine insuti/insati in primul rand, sa nu iti traiesti viata in minciuna? N-as tine in veci langa mine un barbat care nu mai vrea sa stea, indiferent de motiv. Singura pretentie pe care o am este sa ma anunte civilizat ca totul s-a sfarsit, sa-si ia catrafusele si sa plece. In acest sens au fost scrise postarile mele care au inflamat-o atat de tare pe Enina. For the record.

_
"Nu poti face nimic ca sa ai stil. Pentru ca stilul nu il ai, ci il esti."
(Mircea Cartarescu)

Perfect de acord!
Nimeni nu zice sa ramana in casnicia cu sotul ei. Daca il iubeste pe medic, atunci sa divorteze.
Si apoi chiar ea intreba daca consideram buna sau rea situatia in care se gaseste. Iar cnd ne-am exprimat parerea a inceput sa arunce cu blesteme in stanga si in dreapta.

Sã nu crezi tot ce auzi
Sã nu faci tot ce poti
Sã nu spui tot ce stii
Sã nu dai tot ce ai.".
(Parintele Paisie Olaru)

rasid spune:

Cataghe, personal nu am facut nici o remarca asupra unei anumite persoane care a atacat-o pe Enina sau care a fost ofensata de Enina. Eu am exprimat ceea ce am simtzit facand legatura si cu un alt subiect ce deja este inchis. Pentru ca am observat ca este pusa la stalpul infamiei deoarece pentru unele persoane ea intruchipa un gen de femeie de care multora le e teama (poate nu teama este termenul cel mai potrivit). Eu asupra altui aspect voiam sa fac referire. Asupra celor ce se petrec in anumite suflete. In al meu, in alt tau, in al persoanei de langa noi, in FIECARE suflet!!!! Pentru ca de cele mai multe ori ne lasam dusi de val, pentru ca de multe ori suntem pusi in fatza unor situatzii in care poate nu stim care solutie e cea mai buna si poate o alegem cu ochii inchisi. In fiecare om exista un suflet si multe suflete sunt zbuciumate de viatza care au trait-o, si care poate o traiesc in continuare. Si exista teama... teama de ceea ce va fi. Mi s-a parut ca de cateva ori au fost exprimate puncte de vedere tratate mult prea superficial din dorintza de razbunare poate, sau pur si simplu din teama sau pus si simplu pentru “a fi si eu in discutzie”. Ce este in interiorul unui om cu foarte mare greutate poti afla. Foarte greu potzi afla ce se ascunde in spatele unor frustrari, in spatele unor decizii care unii spunem ca Noi...nu le vom lua niciodata. Spui ca divortzul in Ro este rapid si se petrece fara bataie de cap. Probabil asa este...nu cunosc insa ... banuiesc ca te referi la ACTE doar. Nu la drumul parcurs pana la acel divortz si pana la decizia radicala pe care trebuie sa o iei. Care banuiesc ca INCA in Romania este destul de greu de luat si cu multa bataie de cap si lacrimi.
Repet, ceea ce spusesem nu era STRIC legat de acest subiect “Iubire imposibila” ci si de ALTE acuze ce fusesera aduse de persoane care cred ca nu aveau cum sa simta ce este intr-un suflet care traise o ALTA viatza si nu pe a lor. Cred ca suntem ceea ce am trait si foarte probabil daca am trai o alta viatza cu alte experientze si cu o alta educatie am fi ALTZI oameni. De aceea chiar daca poate nu sunt de acord cu unii oameni... prefer sa nu ii acuz de niumic daca nu ii inteleg. Atat cat pot. Pentru ca poate... uneori.... sunt si eu , cel ce acuz... voit.... sau fara sa realizez acest lucru.
E un pacat sa acuzi pe cineva pentru ceea ce nu cunosti pe cineva a carui viatza nu o cunosti, pe cineva care a INCERCAT sa fie sincer (si care cred ca nu a reusit sa fie sincer pana la capat). Fiecare va raspunde pentru ceea ce face, pentru floarea care a strivit-o cu talpa piciorului si pentru fiecare vis spulberat si pentru fiecare nedreptate care a facut-o. Si... va raspunde de unul singur.
Nu vreau sa par nici ca o apar pe Enina si nici alte persoane dar mi se par nedrepte multe lucruri care s-au spus, de acee mi-am permis sa scriu si eu cateva cuvinte. Pentru ca am mai observat situatii de acest gen, in care problema era tratata mult prea superficial. Si e nedrept sa se procedeze astfel. E nedrept in primul rand pentru noi ca oameni si apoi pentru cei din jur.
Ai dreptate Cataghe cand spui ca nu trebuie sa existe minciuna. Sunt de acord cu asta. Dar spune-mi cati dintre noi nu au mintzit vreodata. O minciuna mai mica sau o minciuna mai mare? Pentru ca apoi sa ne spunem noua insine “Trebuia sa procedez astfel....”, “Nu exista o alta solutie...”. Crede-am orice minciuna ne-o explicam in primul si in primul rand noua. Si abia apoi celor din jur. Pentru ca de cele mai multe ori pe NOI INSINE ne doare mai mult. Pentru ca asa cum spuneai ne pierdem respectul fatza de noi insine.
Viatza e mult prea complicata si nu stim ce ne rezerva viitorul si.... din suflet le doresc celor care au acuzat vreodata pe cineva pe nedrept pentru ca nu au avut puterea de a intelege... sa nu ajunga intr-o astfel de situatie... pentru ca banuiesc ca furtuna din suflet e foarte dureroasa... mai ales cand sti cum e de amvele parzti ale baricadei

enina34 spune:

...suntem cu totii oameni...cu totii avem vieti stiute si veiti mai putin stiute, pe care nu le aratam decat lui Dmunezeu si de care numai sufletul nostru stie, doar el si Cel care ne-a creat poate sa cunoasca ce se afla dincolo de aparenta unei vieti cotidine, de vorbe, de faptele zilnice, de oamenii care trec pe langa noi secunda de secunda, pe care , poate ca nu-i vedem niciodata sau doar ii zarim in treaca, de la volanul masinii sau de pe un scaun al autobuzului care ne duce catre casa, catre serviciu, catre viata noastra de dicolo de lume...ne-am obisnuit sa traim insingurati in acest secol, paradoxal, al mijloacelor de comunicare in masa ultra sofisticate, am uitat de OM si de nevoile lui care nu se rezuma la hrana zilnica si confortul cotidian, ca joburile banii pe care-i asteptam ca sa putem incheia un ciclu de viata lunara si reincepe altul...am uitat ca OMUL este cea mai complexa si mirifica fiinta din toata creatia divina, ca este creat dupa chipul si asemanarea Celui care l-a plasmuit gandindu-l cu mult mai mult decat organe vitale, instincte si nevoi carnale- cu SUFLET si cu RATIUNE, cu SPERANTE si DORURI ( de ce oare doar romanul cunoaste sensul cuvantului DOR si oare de ce numai in aceasta limba romana el exista?!), cu VISE si nu in ultimul rand cu IUBIRE..acea iubire pe care numai OMUL este capabil sa o inteleaga, sa o simta, sa o traiasca si sa o povesteasca...Si daca Cel ce ne iubeste mai mult deact se poate spune, dincolo de tot ceea ce noi facem sau nu facem, suntem sau nu suntem, gandim, simtim sau traim, poate sa ne ierte pentru toate pacatele noastre facute cu fapta, cu gandul, cu vorba sau cu trupul, daca El ne poate iubi dincolo de ratiunea si intelegerea nostra umana, astfel incat ne poate lasa sa traim si sa ne alegem calea in viata aceasta de aici, pana intr-acolo incat Il putem rani si IL putem ura chiar si pe EL fara sa fim ucisi pe loc si fara sa purtam stigamte vizibile, atunci, de ce OMUL creatia Lui cea mai iubita si imperfecta nu poate IUBI neconditionat, fara ganduri, fara vorbe, fara timp si fara reguli?!

...de ce niciodata OMUL nu poate admite ca iubirea are mai multe fete si forme, ca iubirea nu are in ochii lui Dumnezeu aceleasi valente ca cele umane, ca poate acela care iubeste aici, altfel decat stiu si pot intelege oamenii, in ochii lui Dumnezeu el valoreaza mai mult ca sinceritate a felului in care isi traieste si isi manifesta acea iubire, decat o legiune de fecioare care deapana in turnurile lor de fildes iubiri caste si hiperbolice?

...oare CINE stie cu exactitate CE vrea Dumnezeu de la noi, ce intelege El prin IUBIREA de aproape, prin cea de mama, prin cea de sot, prin cea de copil, prin cea de tara, prin orice forma de manifestare umana a iubirii...? Nici macar marii parinti ai bisericii nu pot spune cu siguranta CE vrea Cel care ne naste cu adevarat si ne da sens vietii si mortii...De mii de ani OMUL se chiunie sa-L inteleaga pe Dumnezeu si sa inteleaga care este rostul lui pe acesta lume, de mii de ani omul vorbeste cu Dumnezeu si Dumnezeu ii raspunde omului necontentit, dar omul este mereu nedumerit si nefericit ca nu poate auzi glasul divin, ca nu vede minunile LUI, ca nu stie cum sa traiasca si sa moara astfel incat sa scape de pedeapsa Dumnezeului care-l urmereste nevazut din inaltul puterii ceresti...si atunci, omul, a pornit sa bajbaie si sa caute explicatii, sa dea sensuri si sa gaseasca raspunsuri pe care le-a atribuit Celui de la care astepta totul si de care se temene necontenit , fara a-L intele sau a se stradui macar sa afle cu ce fel de "glas" ii vorbeste...I-am pus lui Dumnezeu in carca razboaie, pe care le-am considerat sfinte si facute in numele lui, razboaie in care am ucisi milioane de oameni care gandeau, simteau si se rugau altfel la ACELASI Dumenezu, i-am pus in nume boli, urgii, crime, nefericirea si esecurile noastre, L-am acuzat de lipsa de impartialitate si partinire atunci cand altii au primit mai mult decat noi si atunci cand am cazut fara sa stim sa ne mai ridicam, ii punem in seama lipsa fericirii si neintelegerea corecta a sesnului vietii noatre...si..DOAR atunci cand regulile noastre ne spun ca am obtinut ceea ce noi consideram a fi indreptatit si bun pt noi, II multumim si ii recunoastem existenta...si ma intreb, oare asta este si dreptatea si asteptarea Lui, oare doar atat poate omul sa il IUBEASC pe Dumnezeu?...oare aceasta este ceea ce asteapta EL de la OM?

...se spune ca numai diavolul este trufas si numai el afirma ca detine intreg adevarul, chiar si pe cel al lui Dumnezeu...si de aceea, desi odata demult, cand in ceruri s-a pornit razboi, iar cel mai iubit dintre ingerii lui Dumnezeu, Lucifer a indraznit sa spuna in fata Tatlui ceresc ca poate face ce numai Dumnezeu stie si poate, Tatal s-a maniat si l-a aruncat pe pamant, lasandu-l printre OAMENI sa pribegeasca si sa incerce sa-si teasa planurile sortite esecului...si de atunci, omul crede ca este detinatorul adevarului divin...crede ca este fara pata in fata lui Dumnezeu si ca stie exact cum ar trebui ca semenii lui sa traiasca, sa arate si SA IUBEASCA...

...traim iubiri si existam prin iubire, ne nastem din ea, si o respiram prin toti porii...chiar si cel mai incrancenat criminal iubeste, chiar si cea mai de jos si mai abjecta curva iubeste, chiar si cocosatii si schilozii lumii iubesc, iubesc si cei nefericiti si neiubiti, iubim...iubim...iubim...DAR fiecare traieste separat aceeasi forma de iubire, fiecare intelege si simte altfel iubirea, fiecare doreste si spera altceva de la iubire, fiecare ofera altfel iubirea...

..cand un EL si o EA se intalnesc si se indragostesc porneste o poveste de iubire....insa..aceasta poveste este DOAR o potentiala IUBIRE si nu o iubire traita...pt ca iubirea MAREA IUBIREeste un dar nepretuit si unic dat de Dumnezeu omului...iar omul o poate trai DOAR cand a inteles CE ESTE IUBIREA...doar cand a inteles ca iubirea doare, ca iubirea este hulita si intemnitata de cele mai multe ori, ca iubirea trebuie strigata si nu ascunsa sub munti de tacere sau sub mari de lacrimi si de suferinta, ca pentru iubire cei mai viteji si mai puternici dintre oameni au murit, ca pentru ea se misca soarele pe bolta etern si ca doar EA, IUBIREA, ne facem sa fim vii...cu adevart vii...ca doar ea naste OAMENI FERICITI si nu copii ai nimanui, abandonati in margine de drum cu ochii in lacrimi si ura in suflete...

....mereu m-am intrebat, de 18 ani in coace, daca un copil ar trebui facut pentru ca este o fire a lucrurilor, pentru ca asa se nasc oamenii si asa mergem mai departe, pentru ca in regulile umane copilul este exponentul implinirii familiare, al completarii unui tablou idilic...sau...un copil ar trebui sa vina atunci cand cei doi EL si EA au inteles ca sunt UNUL si ca din UNUL se poate naste UNUL...aceal numar de aur, perfectiunea divina, ca prin copil ar trebui sa incununam TOATA iubirea pe care o avem pentru un barbat sau o femeie...?!...ani de zile am vorbit cu Dumnezeu, si inca o mai fac, spunandu-i "Doamne, tu cel care m-ai facut si imi cunosti sufletul, arata-mi cum trebuie a fiu eu pentru minunea pe care, poate, te vei milostivii sa Mi-o daruiesti in aceasta viata- COPILUL MEU..si te rog Doamene, ca TU, cel ce ne iubesti pe noi mai presus de fire si mai presus de intelegerea cuiva din cer sau de pe pamant, sa imi daruiesti aceasta minunte DOAR atunci cand voi fi pregatita in fata TA , atunci cand voi fi inteles, dincolo de intelegerea mea sa a oamenilor, ca o minune atat de mare nu poate veni in viata mea si a celui cu, care voi impartasi asta, DECAT atunci cand ne vom IUBI intr-atat incat sa putem naste si NU FACE aceasta minunte, cu voia TA...pt ca Doamne, multa suferinta si multa nefericire vad in ochii multor minuni- puii de om, care, desi poate ca au TOT ce omul poate crede ca ii este suficent unui copil sa fie fericit: o casa, o familie, haine, jucarii, mancare, scoli, bani...NIMENI nu cauta sa afle ce se ascunde intr-un suflet de copil si ce fel de IUBIRE este necesara ca el sa fie cu adevarat fericit.."

...da...poate ca sunt o nevolnica, o femeie stearpa, o femeie lipsita de ratiuni complementare spiritului social, poate ca sunt departe de a fi perfecta ( Doamne pazeste-ma de trufia de a ma credea vreodata egala TA!) sau morala, sau virtuoasa dupa normele OMULUI, dar stiu ca EU pot IUBI, si o pot face si ca mama, si ca sotie, si ca fiica si ca OM...stiu ca am o constiinta care imi spune ca prin iubirea mea nu trebuie sa ranesc si nici sa ucis, ca nu trebuie sa judec iubind si nici nu trebuie sa cad in pacatul de a crede ca altii nu stiu sau nu pot iubi ca mine...

...da...sunt apriga si ma revolt ca o furie atunci cand imi sunt calcate in piciaore sufletul si viata...dar NU POT URA ..si nu pot fi lipsita de IUBIRE...ca atare ca-i iubesc pe toti cei care nu ma iubesc, pe cei care nu ma cunosc dar ma lovesc si ma desfid, ii iubesc si pe saracii lumii si pe batranii ei...iubesc si plang alaturi de copiii pe care-i tin in brate si sunt ai nimanui...ii iubesc fara sa ma prefac ca as putea sa le fiu mama sau sprijin etern...iubesc si tarfele din bordeluri si de pe marginea santului pentru ca sunt femei triste si lipsite de iubirea cuiva, desi, poate ca daruiesc iubire mai mult deact o fac altii, iubiti fiind la randu-le...iubesc si mamele care-si duc de mana copii, le iubesc lumina din ochi si aura incredibila ...IUBESC!

april spune:

quote:
Originally posted by enina34

...suntem cu totii oameni...cu totii avem vieti stiute si veiti mai putin stiute, pe care nu le aratam decat lui Dmunezeu si de care numai sufletul nostru stie, doar el si Cel care ne-a creat poate sa cunoasca ce se afla dincolo de aparenta unei vieti cotidine, de vorbe, de faptele zilnice, de oamenii care trec pe langa noi secunda de secunda, pe care , poate ca nu-i vedem niciodata sau doar ii zarim in treaca, de la volanul masinii sau de pe un scaun al autobuzului care ne duce catre casa, catre serviciu, catre viata noastra de dicolo de lume...ne-am obisnuit sa traim insingurati in acest secol, paradoxal, al mijloacelor de comunicare in masa ultra sofisticate, am uitat de OM si de nevoile lui care nu se rezuma la hrana zilnica si confortul cotidian, ca joburile banii pe care-i asteptam ca sa putem incheia un ciclu de viata lunara si reincepe altul...am uitat ca OMUL este cea mai complexa si mirifica fiinta din toata creatia divina, ca este creat dupa chipul si asemanarea Celui care l-a plasmuit gandindu-l cu mult mai mult decat organe vitale, instincte si nevoi carnale- cu SUFLET si cu RATIUNE, cu SPERANTE si DORURI ( de ce oare doar romanul cunoaste sensul cuvantului DOR si oare de ce numai in aceasta limba romana el exista?!), cu VISE si nu in ultimul rand cu IUBIRE..acea iubire pe care numai OMUL este capabil sa o inteleaga, sa o simta, sa o traiasca si sa o povesteasca...Si daca Cel ce ne iubeste mai mult deact se poate spune, dincolo de tot ceea ce noi facem sau nu facem, suntem sau nu suntem, gandim, simtim sau traim, poate sa ne ierte pentru toate pacatele noastre facute cu fapta, cu gandul, cu vorba sau cu trupul, daca El ne poate iubi dincolo de ratiunea si intelegerea nostra umana, astfel incat ne poate lasa sa traim si sa ne alegem calea in viata aceasta de aici, pana intr-acolo incat Il putem rani si IL putem ura chiar si pe EL fara sa fim ucisi pe loc si fara sa purtam stigamte vizibile, atunci, de ce OMUL creatia Lui cea mai iubita si imperfecta nu poate IUBI neconditionat, fara ganduri, fara vorbe, fara timp si fara reguli?!
...de ce niciodata OMUL nu poate admite ca iubirea are mai multe fete si forme, ca iubirea nu are in ochii lui Dumnezeu aceleasi valente ca cele umane, ca poate acela care iubeste aici, altfel decat stiu si pot intelege oamenii, in ochii lui Dumnezeu el valoreaza mai mult ca sinceritate a felului in care isi traieste si isi manifesta acea iubire, decat o legiune de fecioare care deapana in turnurile lor de fildes iubiri caste si hiperbolice?
...oare CINE stie cu exactitate CE vrea Dumnezeu de la noi, ce intelege El prin IUBIREA de aproape, prin cea de mama, prin cea de sot, prin cea de copil, prin cea de tara, prin orice forma de manifestare umana a iubirii...? Nici macar marii parinti ai bisericii nu pot spune cu siguranta CE vrea Cel care ne naste cu adevarat si ne da sens vietii si mortii...De mii de ani OMUL se chiunie sa-L inteleaga pe Dumnezeu si sa inteleaga care este rostul lui pe acesta lume, de mii de ani omul vorbeste cu Dumnezeu si Dumnezeu ii raspunde omului necontentit, dar omul este mereu nedumerit si nefericit ca nu poate auzi glasul divin, ca nu vede minunile LUI, ca nu stie cum sa traiasca si sa moara astfel incat sa scape de pedeapsa Dumnezeului care-l urmereste nevazut din inaltul puterii ceresti...si atunci, omul, a pornit sa bajbaie si sa caute explicatii, sa dea sensuri si sa gaseasca raspunsuri pe care le-a atribuit Celui de la care astepta totul si de care se temene necontenit , fara a-L intele sau a se stradui macar sa afle cu ce fel de "glas" ii vorbeste...I-am pus lui Dumnezeu in carca razboaie, pe care le-am considerat sfinte si facute in numele lui, razboaie in care am ucisi milioane de oameni care gandeau, simteau si se rugau altfel la ACELASI Dumenezu, i-am pus in nume boli, urgii, crime, nefericirea si esecurile noastre, L-am acuzat de lipsa de impartialitate si partinire atunci cand altii au primit mai mult decat noi si atunci cand am cazut fara sa stim sa ne mai ridicam, ii punem in seama lipsa fericirii si neintelegerea corecta a sesnului vietii noatre...si..DOAR atunci cand regulile noastre ne spun ca am obtinut ceea ce noi consideram a fi indreptatit si bun pt noi, II multumim si ii recunoastem existenta...si ma intreb, oare asta este si dreptatea si asteptarea Lui, oare doar atat poate omul sa il IUBEASC pe Dumnezeu?...oare aceasta este ceea ce asteapta EL de la OM?
...se spune ca numai diavolul este trufas si numai el afirma ca detine intreg adevarul, chiar si pe cel al lui Dumnezeu...si de aceea, desi odata demult, cand in ceruri s-a pornit razboi, iar cel mai iubit dintre ingerii lui Dumnezeu, Lucifer a indraznit sa spuna in fata Tatlui ceresc ca poate face ce numai Dumnezeu stie si poate, Tatal s-a maniat si l-a aruncat pe pamant, lasandu-l printre OAMENI sa pribegeasca si sa incerce sa-si teasa planurile sortite esecului...si de atunci, omul crede ca este detinatorul adevarului divin...crede ca este fara pata in fata lui Dumnezeu si ca stie exact cum ar trebui ca semenii lui sa traiasca, sa arate si SA IUBEASCA...
...traim iubiri si existam prin iubire, ne nastem din ea, si o respiram prin toti porii...chiar si cel mai incrancenat criminal iubeste, chiar si cea mai de jos si mai abjecta curva iubeste, chiar si cocosatii si schilozii lumii iubesc, iubesc si cei nefericiti si neiubiti, iubim...iubim...iubim...DAR fiecare traieste separat aceeasi forma de iubire, fiecare intelege si simte altfel iubirea, fiecare doreste si spera altceva de la iubire, fiecare ofera altfel iubirea...
..cand un EL si o EA se intalnesc si se indragostesc porneste o poveste de iubire....insa..aceasta poveste este DOAR o potentiala IUBIRE si nu o iubire traita...pt ca iubirea MAREA IUBIREeste un dar nepretuit si unic dat de Dumnezeu omului...iar omul o poate trai DOAR cand a inteles CE ESTE IUBIREA...doar cand a inteles ca iubirea doare, ca iubirea este hulita si intemnitata de cele mai multe ori, ca iubirea trebuie strigata si nu ascunsa sub munti de tacere sau sub mari de lacrimi si de suferinta, ca pentru iubire cei mai viteji si mai puternici dintre oameni au murit, ca pentru ea se misca soarele pe bolta etern si ca doar EA, IUBIREA, ne facem sa fim vii...cu adevart vii...ca doar ea naste OAMENI FERICITI si nu copii ai nimanui, abandonati in margine de drum cu ochii in lacrimi si ura in suflete...
....mereu m-am intrebat, de 18 ani in coace, daca un copil ar trebui facut pentru ca este o fire a lucrurilor, pentru ca asa se nasc oamenii si asa mergem mai departe, pentru ca in regulile umane copilul este exponentul implinirii familiare, al completarii unui tablou idilic...sau...un copil ar trebui sa vina atunci cand cei doi EL si EA au inteles ca sunt UNUL si ca din UNUL se poate naste UNUL...aceal numar de aur, perfectiunea divina, ca prin copil ar trebui sa incununam TOATA iubirea pe care o avem pentru un barbat sau o femeie...?!...ani de zile am vorbit cu Dumnezeu, si inca o mai fac, spunandu-i "Doamne, tu cel care m-ai facut si imi cunosti sufletul, arata-mi cum trebuie a fiu eu pentru minunea pe care, poate, te vei milostivii sa Mi-o daruiesti in aceasta viata- COPILUL MEU..si te rog Doamene, ca TU, cel ce ne iubesti pe noi mai presus de fire si mai presus de intelegerea cuiva din cer sau de pe pamant, sa imi daruiesti aceasta minunte DOAR atunci cand voi fi pregatita in fata TA , atunci cand voi fi inteles, dincolo de intelegerea mea sa a oamenilor, ca o minune atat de mare nu poate veni in viata mea si a celui cu, care voi impartasi asta, DECAT atunci cand ne vom IUBI intr-atat incat sa putem naste si NU FACE aceasta minunte, cu voia TA...pt ca Doamne, multa suferinta si multa nefericire vad in ochii multor minuni- puii de om, care, desi poate ca au TOT ce omul poate crede ca ii este suficent unui copil sa fie fericit: o casa, o familie, haine, jucarii, mancare, scoli, bani...NIMENI nu cauta sa afle ce se ascunde intr-un suflet de copil si ce fel de IUBIRE este necesara ca el sa fie cu adevarat fericit.."
...da...poate ca sunt o nevolnica, o femeie stearpa, o femeie lipsita de ratiuni complementare spiritului social, poate ca sunt departe de a fi perfecta ( Doamne pazeste-ma de trufia de a ma credea vreodata egala TA!) sau morala, sau virtuoasa dupa normele OMULUI, dar stiu ca EU pot IUBI, si o pot face si ca mama, si ca sotie, si ca fiica si ca OM...stiu ca am o constiinta care imi spune ca prin iubirea mea nu trebuie sa ranesc si nici sa ucis, ca nu trebuie sa judec iubind si nici nu trebuie sa cad in pacatul de a crede ca altii nu stiu sau nu pot iubi ca mine...
...da...sunt apriga si ma revolt ca o furie atunci cand imi sunt calcate in piciaore sufletul si viata...dar NU POT URA ..si nu pot fi lipsita de IUBIRE...ca atare ca-i iubesc pe toti cei care nu ma iubesc, pe cei care nu ma cunosc dar ma lovesc si ma desfid, ii iubesc si pe saracii lumii si pe batranii ei...iubesc si plang alaturi de copiii pe care-i tin in brate si sunt ai nimanui...ii iubesc fara sa ma prefac ca as putea sa le fiu mama sau sprijin etern...iubesc si tarfele din bordeluri si de pe marginea santului pentru ca sunt femei triste si lipsite de iubirea cuiva, desi, poate ca daruiesc iubire mai mult deact o fac altii, iubiti fiind la randu-le...iubesc si mamele care-si duc de mana copii, le iubesc lumina din ochi si aura incredibila ...IUBESC!

enina