parinti neajutorati si nervosi

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 2

Ramona J spune:

Copilul nu pricepe la virsta asta sa stea locului ca voi va enervati. In loc sa rezistati la lucrurile astea mai bine lasati garda jos si invatati sa va bucurati de traznaile astea.
Vreau sa spun ca nu copilul e de vina cind ne suparam, ci noi. Sigur ca mi se intimpla si mie, inca de prea multe ori. Dar am mai multa rabdare decit aveam la inceput. Intru in joaca lor si in final imi face bine si mie.
Oricum, aveti nevoie si voi de o pauza. Aduceti in cite o seara pe vreun bunic sa stea cu copilul si mergeti la un film, intr-o vizita, undeva...
Noi luam babysitter. Copilul oricum avea program de somn de la 7:30 - 8:00 si plecam dupa ce era in pat deja. Deci fata se uita la tv pina veneam noi. Si eu zic ca ne-au prins bine orele alea, chiar daca erau doua-trei numai. Era bine si pentru noi, si pentru copil. Ne intorceam cu bateriile incarcate.
Exista solutii, cautati-le cu calm si rabdare.

The best thing you can do for your children is to love your wife.

laura_dimitris spune:

de felul nostru si eu si sotul suntem mai ..."vulcanici"...
Copilul nostru ne-a pus rabdarea la incercare incepand cu varsta de 2 ani. Acum are 3 ani si 3 luni si... o face in continuare...
Am descoperit, citit postari de aici... , ca atunci cand ne enervam este mai rau, copilul nici vorba sa inteleaga sau sa faca ce vrem noi... Ba mai mult, crizele aveau si o perioada de timp mai mare, de genul 30 de minute..
Am facut o intelegere cu al meu sot si merge de minune.. pentru noi a fost solutia magica.
Cand nu ne mai descurcam cu el, si simtim ca ne enervam... (in special eu!!! ) ne pasam copilul celui care nu a fost implicat pana atunci...
Ma buseste rasul acum, cand sunt calma si relaxata, cand imi vine imi minte figura pe care o fac... Strig tare la sot: "Ianniiii, vino repede sa-l iei ca simt ca explodeza..!!!!" Copilul. plange, tipa, sau ce face el in continuare si la tac-su... Dar ma lasa singura 10 minute - timp suficient sa ma calmez, sa gasesc cuvintele potrivite pentru micutz...

Laura mama lui Dimitrakis

Dorsilia spune:

cata dreptate aveti, dar ce greu e uneori sa ramai calm, si sa treci de starea de nervi.... de cat control ai nevoie !!!

april spune:

Sa faceti cu schimbul cu ea, iar celalalt sa se odihneasca.
Devenim nervosi cand suntem obositi.

liviupe30 spune:

Da!S-au strans multe raspunsuri la intrebarea mea.Nu stiu ce sa zic dar ca mai in totdeauna inclin sa ascult ce-mi spune instinctul.Eu nu am specificat ca ne-am dorit enorm copil si nu stiam ca dupa ce va veni pe lume ne v-or lovi probleme dupa probleme.Mama a plecat din tara si era singura care ne putea ajuta .Tata a avut un accident cerebral si il avem si pe el in grija soacra mea e departe tare dar ea nu si-a crescut o zi copii dupa cum mi-a povesti sotia caci a avut o soacra foarte buna si nici nu o vrea,frati surori in strainatate ....deci tot singuri si tot ce-am incercat a fost in zadar.Am gasit o gradinita cara accpta copii asa mici si dupa 3 zile am luat-o coapta de bolnava de acolo.Are imunitatea scazuta de cand cu rujeola de anu trecut.atnci a stat cu sotia 2 luni prin spital.Ce sa mai zic au intervenit si suparari intre noi parintii deoarece eu sunt cu serviciu in alta localitate si am mai putin grija de fetita.Sotia e in penultimul an la facultate.(poate va intrebati cine nea pus sa concepem fetita acum dar e o poveste cu doctori si drumuri dese ptr a avea un copil asa ca nu am ratat indicatia si am conceput copilul caci putin mai tarziu nu mai era posibil.)si ii vine f greu .Ce sa mai spun.O solutie am gasit:o femeie platita din putinul nostru care are grija de fetita numai cand nu putem sta cu ea unul din noi.Dar cand plecam amandoi si ea plange in urma noastra mi se rupe sufletul.E tare greu.Asta e!O sa facem tot posibilul sa iesim la liman.Va multumesc!

Ramona J spune:

E greu sa pleci cind plinge copilul. Dar probabil ca se linisteste repede, mai ales daca doamna se poarta bine.
Daca e vreo problema va poate suna si va intoarceti, nu e nici o nenorocire. Ideea e ca aveti nevoie sa va relaxati, sa petreci putin timp impreuna. Si chiar ii faci o mina de bine si copilului.
E greu, si eu ma simteam vinovata cind plecam. Dar cind vezi ca tine si ca situatia se imbunatateste iti dai seama si ca merita sa incerci varianta asta.

The best thing you can do for your children is to love your wife.

april spune:

Desi greu, eu zic ca o femeie la copil in timpul cand voi sunteti la serviciu e binevenita. Cat credeti ca o sa rezistati asa? Si voi sunteti oameni. Pentru noi a fost situatia ideala, desi a fost un efort financiar imens.

enn spune:

Draga Liviu,
nu va mai certati si învinovatiti - situatia voastra e într-adevar dificila, nu sunteti voi mai nervosi si neajutorati decît altii!
Dupa mine, bona e solutia cea mai buna. Baiatul nostru a mers la vîrsta respectiva la cresa, dar daca fetita voastra e mai bolnavicioasa, e mai bine daca ramîne acasa. Si sa stii ca toti micutii plîng la despartirea de parinti, dar se linistesc repede - si al nostru facea la fel la cresa.
Capul sus, mai trece cumva un an, fetita va creste, sotia ta va termina facultatea si pe urma va va fi mai usor.
Va doresc numai bine,
E.

noltic spune:

Buna Liviu! Nu trebuie sa uiti ceea ce vor toti copiii: dragoste neconditionata, afectiune, intelegere si sa se simta ocrotiti. La varsta asta ei comunica si inteleg emotional; gama lor de valori se rezuma la ceea ce simt in urma actiunii: uff-frige sau doare, nt(nu ai voie)- se supara mami sau tati, samd. Ei reusesc intr-o masura foarte mare sa ne patrunda starea de spirit prezenta, chiar daca nu o afisam; retin foarte usor incurajarile si interdictiile(acestea din urma sunt o adevarata provocare ptr ei!!) Asa ca sa ne asculte si sa priceapa ce vrem din cuvinte este mai greu, daca nu imposibil la varsta asta; am vazut ca aveti o situatie mai dificila dpdv familial, dar insasi fetita va poate ajuta enorm: regasiti-va echilibrul emotional si plasati-o in centrul micului vostru univers. Problemele sunt facute ca sa le rezolvam si sa evoluam: exact asa cred ca gandesc si copiii nostri(mai putin parte cu problema, ei o vad ca pe o noutate, o provocare). Stii ca cei mai frumosi ani sunt cei ai copilariei, asa ca folositi asta ptr a gasi o motivare in comportamentul fetitei voastre, incurajati-o si fiti alaturi de ea afectiv, nu va rezumati la cuvinte si indemnuri(copiii fac ceea ce vad si mai putin ceea ce li se spune!)
Uite va propun un joc cu fetita pentru a va descreti fruntile si sa va alunge temerile firesti vis a vis de comportamentul ei: orice copil mosteneste ceva de la parinti, bunici etc; faceti o incursiune in copilaria voastra (sper din toata inima ca fericita), punctati ceea ce vi se pare semnificativ si incercati sa observati pe zile/saptamani ce personalitate imita pustoaica: mama sau tatal si acordati-va recompensele pe care le hotarati voi; dar introduceti-o si pe fetita in jocul vostru si vei vedea ce bine va raspunde la acest sistem de recompensare. Viata e asa de scurta si de grea incat uitam sa ne mai bucuram de ceea ce avem si sufletul oricum isi va cere dreptul la bucurie, fericire; haideti sa ne bucuram acum sincer, din inima si sa revarsam bucuria asupra copilului nostru. Cat despre invatat ce sa zic: nu exista o reteta in sensul asta, mai degraba reflecta atitudinea noastra fata de ce credem ca este important.
Mi-ar place sa mai vorbim despre asta, sunt curios cum percepi tu mesajul meu si, mai ales, cum raspunde fetita.
Succes, Nick!