Reinventarea iubirii
Raspunsuri - Pagina 2
rilbuc1 spune:
Anca, 
http://community.webshots.com/user/rilbuc
asi spune:
Cineva spunea foarte bine ca doctorii care trateaza infertilitatea sunt cei mai siguri factori catre un divort.
Asa si este si sunt convinsa de asta pentru ca am trecut si eu prin asta.Noi am fost la un pas de a ne desparti.Intr-o duminica dimineata , la cafea stateam amandoi si nu ziceam nimic.Nici macar nu aveam ce sa ne spunem pentru ca relatia noastra insemna doar tratament, vizita la doctor si obligtia de a face sex.Da ,sex pentru ca dragoste nu era.
Atunci ne-am dat seama ca suntem la limita si ca daca mai continuam aparitia unui copil ar fi fost o tragedie, pentru ca noi eram niste straini.
Incet am incercat sa vorbim despre noi, asa ca atunci , la inceput.Ce ne dorim , in afara de copil.Ne-am dat seama ca ne doream atat de mult un copil pentru ca nu il puteam avea.Nu mai era o dorinta fireasca ci o obsesie bolnava care dura de 5-6 ani.
Cam intr-un an lucrurile au intrat in fagasul normal.
Totul e sa te accepti asa cum esti si sa realizezi ca nu doar procreerea sta la baza relatiei voastre.Nu stati impreuna doar ca sa faceti copii.
Razvan(07 martie 2004)
si mami
Cand Dumnezeu inchide o usa , intotdeauna deschide o fereastra.
Mariaa spune:
DC, daca e in regula, am sa trimit o schita de articol; da , cred ca merita dezbatut asa ceva.
Uneori crezi ca ai depasit momentul si te avanti inainte fara sa te ridici bine in picioare, din graba de a merge mai departe.
Renuntarea e cea mai usoara dar si cea mai lasa cale.
Tocmai de aceea trebuie sa ne reinventam dar sa si reintenventam o relatie care in conditiile neimplinirii intr-un cuplu se cam erodeaza.
Da, categoric ca merita sa lupti pentru jumatatea ta si chiar mai mult, sa-l faci constient pe cel de langa tine de criza prin care treci. Numai ca dupa zeci de repetitii cu plimbari mana in mana seara pe alei, dupa iesiri in oras si dupa cateva zile petrecute departe, tot in casa goala te intorci si revederea tavitei cu medicamente iti reaminteste de bradul de Craciun tot numai voi doi va veti 'bucura'.
Vine un moment cand regasirea celuilalt trebuie facuta altfel...nu stiu cum...inca ma gandesc...revin cu detalii :)
Mariaa
anaana spune:
Ca marea majoritate a cuplurilor casatorite am trecut si noi prin perioade mai dificile, momente in care stiam sa ne aruncam cuvinte destul de jignitoare unul altuia si constientizam amindoi ca nu asa vrem sa traim noi.
Intr-o zi m-am gindit cu cine mi-ar place sa fiu alaturi-era atunci un subiect pe DC legat de diferenta de virsta dintre parteneri- si am constientizat ca numai alaturi de sotul meu vreau sa traiesc atita timp cit si el doreste asta (cred ca traversam si o perioada in care sotul primea complimente de la colege, si eu primeam de la colegi, perioada in care bineinteles vorbele frumoase veneau de la altii).
Deci i-am zis sotuli tot ce aveam pe suflet, am hotarit sa nu ne mai aruncam cuvinte urite (oricum o perioada mica le-am utilizat si erau sa ne desparta) si am decis sa incercam sa fim fericiti. Da, am inceput sa-i zic ca-i frumos (imi place mult cum arata dimineata la cafea, si ii mai si zic), imi place zimbetul lui de smecher, imi plac ochii lui si spun cind simt asta -nu ca nu simt tot tipul dar uneori constientizez mai mult ce-mi place la el.
Trebuie sa recunosc ca si sotul tot timpul imi spune cit ma iubeste, nu am dus lipsa de complimente.
Asa au inceput sa reapara momentele de fericire cind parca numai noi doi sintem pe lumea asta, momente cind seara ma simt implinita ca exista si ca e linaga mine, in acele clipe sigur uit de toate problemele (mai avem si noi o groaza de visuri de realizat nu s-au realizat in 7 ani de casatorie si nu se vor realiza curind, ca sa nu spun ca logic nu stiu daca le vom realiza), dar speranta ramine in noi, visurile deasemenea plus ca sunt fericita ca mi-am gasit jumatatea.
Bineinteles ca mai apar momente in care te simti mai frustrat ca nu ai realizat multe din ce doreai, din ce crezi ca e normal ca tu sa realizezi... dar atunci incerc sa ma gindesc la noi ca famile si uite asa daca familia e ok asta e cea mai mare implinire.
Nu ma prea pricep eu la povestit, dar eu una cred ca am avut un moment mai dificil in viata de cuplu, moment care l-am depasit cind am constientizat ca vreau\vrem sa-l depasim.
Sanatate si sa ti se indeplineasca toate visurile
Ana
Samsara7 spune:
Ma intimideaza sa scriu dar o fac totusi!
Si eu ma tot gandesc cum se reinventeaza iubirea, si ma tot straduiesc sa gasesc un raspuns! Si e cert ca afara de tot ce imaginez (si care e in concordanta cu felul de a fi a omului ce ti-e drag) trebuie puse in aplicare toate fanteziile.
Cand aerul din odaie s-a incalzit incercam sa improspatam! Deschidem fereatra larg si lasam sa intre aer nou! Parfumam. Si cand alegem parfumul tinem iar cont de gusturile fiecaruia: parfum lejer, parfum oriental, parfum senzual, parfum de flori de camp....
Asadar actiunile tale vor fi personale, la fel ca si alegerea parfumului.
Dar sa trecem la ceea ce numim a fi clisee. Or fi ele clisee dar ajuta! Si ce spun cliseele? Sa aduci un suflu nou; sa cauti ceea ce iti facea si ii facea placere odinioara? Sa pui un dram de spontaneitate in relatie, sa inventezi ceva nou.
Ce nu ati facut pentru ca nu ati avut timp, ocazie, pentru ca nu ti-ai dat seama ca lipseste!
Mergeti la un picnic in doi, cu o sticla de vin rosu, si discutati ca doi prieteni ce se regasesc dupa multi ani!
Sa descoperi parti din tine pe care te-ai jenat sau ai considerat inutil sa le descoperi!
Sa va amintiti!
Sa radeti, sa va prostiti!
Sa il scoti din scutece intr-o dupa amiaza plictisitoare si sa il duci de manuta la o comedie (musai la cinema cu pop corn, si nu in fata lectorului dvd).
Sa il imbaiezi ca pe un bebelus.
sa il astepti cu o masa copioasa, doar pentru voi doi!
Sau sa il inviti la un restaurant discret, de cartier, unde sa stati ca doi porumbei pititi intr-un colt privindu-va de parca ati fi la prima intalnire.
Sa il pui pe el sa iti aleaga hainele inainte de a iesii la plimbare, si sa te imbrace tot el.
Sa ii cumperi o cravata haioasa, o ceasca imensa de cafea cu un desen care sa il faca sa zambeasca in fiece dimineata!
Sa ii ceri sa iti implineasca o fantasma si daca nu ai, inventeaz-o!Saz il intrebi daca are vreo fantasma!
Sa lasi tabu-urile de o parte, chiar de ti se pare greu!
Sa ii spui te iubesc, te iubesc, te iubesc! In momentul cel mai neasteptat, in orice moment.
Sa ii ceri sa te recucereasca!
Sa iti aduca flori!
Sau sa va alegeti o zi pe saptamana, ca si cum ati fi amanti si va vedeti din cand in cand, o zi care sa fie a vostra (dupa amiaza, ori seara).
Sa il suni la lucru si sa ii spui ca ai facut cafea fierbinte,ca te gandesti sa o bei in acel moment chiar impreuna cu el, la distanta (sper ca ii place cafeaua!).
Sa razi mai des!
Noi tabieturi....
Sa va luati 2-3 zile uneori, chiar de vacanta s-a terminat, si sa mergeti in coltul cel mai nebunesc ! Fie si in propriul vostru oras, la hotel, incognito!
Sau sa plecati pana la Predeal doar ca sa mancati micul dejun (uf, scularea cu noaptea in cap si tot tambalaul enervant , doar ca sa savurati o omleta cu sunca si o tartina cu unt).
Sa mergi la shopping cu el, doar ca sa probezi rochii pe care stiti dinainte ca nu le vei cumpara.
Sa stai pe banca in Cismigiu cu bunicii si sa dati seminte la porumbei, privind adolescentii din parc.
Cum fac ei? Se privesc in ochi, isi ating mainile, surad, si iar surad si au lumina in ochi pentru ca sunt impreuna si se iubesc!
Desigur ca exista atatea si atatea stratageme.
Inventeaza! Imagineaza! Completeaza ceea ce nu te-ai gandit niciodata ca ar trebui completat, umple ceea ce s-a golit! Scrie pagini care asteapta sa fie umplute cu amintirile clipei prezente.
Michaela
angelapriboi spune:
Frumos ai mai scris.Bravo nota 10 cu felicitari.Mi-au dat lacrimile.
Din pacate mai trebuie si el/ea sa accepte sa reinventeze dragostea.
E greu cand sacrificiul vine doar din partea unuia.
ANGELA
Ramona J spune:
Multe sfaturi bune.
Pe de o parte e normal sa treci prin momente de criza intr-un cuplu. La inceput indragostitii sint mereu atenti unul cu celalalt. De ce ne imaginam ca nefacind nimic in relatia noastra ea va ramine la fel?
Eu m-am trezit singura la realitate. Ca am tot analizat de ce ne simteam distanti si cautam sa petrecem timp in afara casei, nu impreuna.
Am incercat sa vorbesc despre asta, ne mai si certam in loc sa rezolvam.
Am hotarit sa iau singura masuri. Am sperat ca puterea exemplului va functiona si asa a fost. Dureaza un pic si trebuie rabdare. Daca nu i-ai mai dat atentie de mult timp cred ca initial va fi suspicios, dar daca vede ca nu e ceva temporar se schimba lucrurile.
Vietile ni se complica, apar copii si probleme si ne neglijam partenerii. Apoi ne neglijeaza si ei si nu ne place. Eu incercind sa-l analizez pe el mi-am dat seama ca nici eu nu sint partenera ideala. Sau nu mai eram.
Momente grele mai apar si vor mai aparea. Eu le gasesc normale si incerc sa le depasesc.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
Mariaa spune:
Mihaela, esti psiholog cumva ?! 
ai pus degetul pe rana , foarte frumos si adevarat ai scris.
Zilele astea am tot purtat discutii pana noaptea tarziu, in curte, sub cerul liber...
Radiografia facuta impreuna ar arata cam asa:
in urma cu 2-3 ani, cand obsesia tratamentelor (cum bine zicea Asi) era in toi, am avut din nou un moment de cotitura cand ne-am decis sa ne vedem de job si sa incercam sa uitam de neimplinirea asta cu copilul. Paradoxul e ca ne-am implicat atat de mult in ceea ce face fiecare la lucru, tocmai ca sa uitam, incat ne-am indepartat foarte mult unul de altul. Programul de lucru s-a schibat radical iar in putinul timp petrecut acasa nu mai facem nimic altceva decat sa ne odihnim...
Noi am fost obisnuiti sa fim mereu impreuna, ne ziceam in gluma - familia timbru - si tocmai de asta cred ca ne afecteaza atat de mult lipsa celuilalt. Numai ca in vartejul asta cotidian, rareori iti permiti 'luxul' sa te opresti in loc sa vezi de fapt ce ti se intampla...te trezesti intr-o zi ca dintr-un vis si-ti spui, stai putin : unde suntem noi doi ?!
Am constientizat ca nu am mai facut mai nimic impreuna, fiecare a facut ceva, insa pe cont propriu si am mai constientizat ca oricum pana au loc astfel de discutii 'dezbateri' intr-o familie, nu e nimic pierdut.
Pentru noi durerea mare e ca simtim ca nu mai avem ce sa-i spunem celuilalt, noi care ne povesteam vrute si nevrute...
'Terapia' a inceput si am inceput sa scriem usor, usor mai intai niste ciorne si apoi niste pagini cu amintiri...
Viata asta e ca o barna pe care trebuie sa mergi..ai totul si crezi ca daca mergi drept si nu te mai uiti in stanga/dreapta, totul o sa fie bine. Smecheria e sa te uiti bine si inainte sa vezi care-ti va fi pasul urmator...
goldi spune:
Si eu am trecut si trec prin asta.
Am facut greseala, marea greseala sa cred ca dragostea este ceva fix, imuabila, ca o adat ce a crescut va ramane acolo, neschimbata, intotdeauna.
Gresit!
Dupa ani de banalitati casnice, care apar oricum! si dupa ani de goana dupa,la un moment dat m-a ingrozit: m-am uitat langa mine si nu am mai vazut pe nimeni.Si m-am mai ingrozit o data cand mi-am dat seama ca sufletul meu e gol si obosit.
Am discutat mult cu sotul meu, mai avem zone neatinse, pe care eu nu am inca puterea sa le strabat si am hotarat ca nu putem lasa o dragoste care a fost atat de frumoasa sa moara asa de stupid.
Si facem amandoi eforturi.
Nu am o reteta, as vrea sa o am.Ceea ce stiu este ca trebuie putere si consecventa. Si sa stii foarte clar daca il vrei pe EL.
Karina spune:
Cred ca totul depinde de firea celor din cuplu. Pot sa spun ca la noi totul a fost pe dos.
Imposibilitatea de a avea copii ne-a unit si mai mult. Am reusit sa depasim bariere pe care la inceput nu credeam ca am sa le pot depasi. Dupa cum stii, Bogdan a venit dupa 12 ani de casnicie, din care 9 am tot luptat pt. el. A venit intr-un moment in care numai credeam, desi speram. Dar legatura noastra in acel moment era f. puternica, cred ca ne resemnasem oarecum cu ideea ca vom ramine doar noi doi... Pe noi acele suferinte, esecuri, ne-au apropiat, ne-au unit. Am invatat sa fim impreuna, sa ne bucuram de fiecare clipa in care sintem doar noi doi. E drept, ca eu am cam renuntat la cariera, desi acum ma zbat cu putere inca sa recuperez 
.
Orice moment liber l-am petrecut impreuna, am fugit de aglomeratia orasului, ne-am implicat in relatii cu prieteni cu copii - poate ca sa suplinim lipsa copilului nostru. Am avut noroc, dar sa stii Mariaa ca desi in adincul sufletului numai credeam ca vom avea copilul nostru, nu ne-am pierdut speranta.
Nu cred ca exista o reteta, dar eu cred ca important e sa nu abandonati lupta, dragostea e pitita pe undeva, doar un pic s-o zginderi, ca sa revina 