'Drumul' celor 37-42 de sapatamani....

Sunt in sapt. a -10-a.... :-)
'Tu!?' ...si cum te simti... Experienta ta de pana acum...

roisin spune:

Noi implinim astazi 22 de saptamani si 2 zile, adica o cifra oarecum rotunda...

Am aflat de bebe imediat dupa Craciun, cand, dupa doua teste de sarcina facute mult inainte de vreme (cu rezultat negativ, evident), am hotarat sa-l luam si pe al treilea, numa-numa o sa se arate! Si s-a aratat, n-a fost decat o confirmare, eu banuiam deja ca sunt insarcinata, pentru ca incepusem drumurile nocturne catre baie.
Si, desi rezultatul testului era clar, si clare erau si "semnalmentele", parca tot n-am putut sa cred de-a binelea pana cand n-am vazut punctuletul alb de la ecografie si n-am ascultat "verdictul" medicului: sarcina intrauterina in evolutie. 4 ore am asteptat intr-un frig cumplit in holul spitalului Filantropia. Era ianuarie, afara un ger de crapau pietrele si-nauntru la fel. Dupa 4 ore, si 5 minute de "consult", cu picioarele inghetate bocna, de parca le tinusem in zapada, ranjeam singura pe strada si anuntam fericita pe toata lumea prin telefon: "avem bebe! are 7 saptamani!".

Primele doua-trei luni au fost un pic mai delicate. Nu-mi era rau, dar ma deranjau anumite mirosuri, n-am avut greturi mari, dar nici n-am dus lipsa complet, in schimb dormeam pe mine, ma taram lesinata din pat pe scaun si inapoi, la servici nu eram buna de nimic (nu-i vorba, nici acum nu-s, tre' sa ma scuturi zdravan ca sa ma dezmeticesc) si, in plus, ma trezeam in fiecare noapte sa-mi batatoresc potecuta catre baie, chestie care mie mi se intampla extrem de rar "in conditii normale".

Si parca tot nu eram sigura ca voi fi mamica, si ca duc un bebelush cu mine in fiecare clipa. La 11 saptamani am mers la a doua ecografie, de data asta de mana cu viitorul tatic, stiam ca vom aveam mai multe de vazut, pentru ca citisem deja "juma' de net", inclusiv si mai ales povesti despre nasteri (pe care oricum am sa le recitesc in ultimele luni). Primele cateva minute bebe n-a zis nimic, dormea pe spate, regulamentar, si nu i se vedea decat forma corpului, capul si inima batand. Intr-o fractiune de secunda, insa, l-am vazut zvacnind, s-a intins cat era de lung, ca o broasca in extensie, apoi s-a ghemuit, si iar s-a intins, impingand cu picioarele in perete, iar s-a ghemuit, si tot asa de cateva ori. Intr-un final ne-a intors literalmente spatele, si s-a culcat pe o parte, cu piciorusele ghemuite, ca un om obosit: "lasati-ma in pace!".
Cred ca a fost cel mai emotionant moment de pana acum, ma uitam in monitor si nu puteam sa cred ca ghidusia aia mica de pe ecran creste in interiorul meu... cateva zile am stat cu zambetul pe buze, nimeni nu ma putea dezmetici, ma culcam si ma trezeam zambind, cu mana pe burtica... pe urma am inceput sa ma simt frustrata: de ce nu-l simt pe bebe? El face tumbe inauntru si eu nu stiu nimic... m-as fi dus la eco in fiecare zi, incepusem chiar sa ma gandesc serios sa cumpar un ecograf "pentru acasa", sau macar sa inchiriez unul, numai sa-l pot vedea pe cel mic de cate ori vreau, sa nu-i mai duc dorul .

Au urmat cateva saptamani mai furtunoase, am schimbat medicul, agitatie si pe la servici... fara sa-mi dau seama, "peisajul" s-a schimbat: nu tu greturi, nu tu mirosuri cu probleme, pofta de mancare de speriat (am avut surpriza ca mi s-a facut rau de foame in vreo doua randuri), ba ma obisnuisem chiar si cu drumurile nocturne, acuma imi fac datoria ca prin vis si repede inapoi in pat sa continui somnicul.

Pe la 17 saptamani a inceput sa mi se para ca se misca ceva... azi o data... hmmm... maine inca o data... hmmmm... or fi gaze? Pe urma cateva zile pauza... stiam ca trebuie sa simti ceva, asa, ca niste fluturi prin burtica, si ca nu te prinzi din prima ce-i, nu eram prea convinsa, "semnalul" era confuz si interpretabil.
La fix 18 saptamani si o zi am simtit! De data asta mi-a fost clar, nu mai era loc de confuzie, bebe m-a gadilat de vreo 10 ori in acelasi loc, era o senzatie care nu semana cu nici o alta... de atunci "comunicam" in fiecare zi (intre timp am aflat, e fetita!), cea mai mare bucurie a fost cand a simtit-o si tati zvapaindu-se prin burtica...

Acum avem deja tabieturi, domnisoara nu poate dormi decat pe dreapta (daca ma asez pe stanga ea sta in cap si nu-i convine, pe spate nici atat nu vrea), am inceput sa ma prind cand sughitam, cand avem nervi, cand trebuie schimbata pozitia, cand ne e foame si cand ne alintam... dar ne simtim excelent, pana acum n-am avut probleme deloc, numa' sa nu ne fie de deochi! Si parca tot nu-mi vine sa cred...

Va doresc sa aveti o sarcina usoara, sa va bucurati de fiecare moment (mie mi-e ciuda, uneori "uit" ca sunt insarcinata, si mi se pare ca pierd enorm pentru fiecare secunda), si sa aveti bebelusi sanatosi si veseli!

PS Scuzati, m-am intins cat o zi de post!

Luiza spune:

Roisin am citit povestea ta si am crezut la un moment dat ca imi citesc propria mea poveste, mai ales fazele cu ecograful, cu mici deosebiri insa. Noi avem 19 saptamani. Pana acum o luna m-am simtit foarte rau adica greturi si varsaturi puternice mai ales dimineata dar le-am rezolvat cu niste pastilute prescrise de medic. Cand am vazut prima data minunea la ecograf am plans de emotie dar am fost foarte bucuroasa caci am putut sa-i vizualizam fata foarte clar si nu numai.Daca pana acum am avut sentimentul ca sunt bolnava din cauza starilor zilnice de rau acum constientizez ca de fapt o viata se zbate sa creasca in mine. Cand l-am vazut pe monitor(este baietel) a fost ca o revelatie. Poate ca si acest lucru ma face sa ma simt mai bine acum. Il iubesc mult si tresar la fiecare "filfiire" care o simt.
Doamne ajuta si multa sanatate.

Tango spune:

Draga Roisin, m-am recunoscut in povestea ta ;))Si eu astept o bebelusa, este minunea si printesa mea, la inceputul lunii august. Nici minunea mea nu vrea sa dorm decat pe partea dreapta si ma tot "roaga" sa-mi schimb pozitia daca stau cumva altfel.
Eu am asteptat multi ani sa raman insarcinata si primul semn subiectiv de sarcina a fost tot "potecuta" spre baie. testul de sarcina l-am facut tarziu, cam la 3 saptamani de la data la care ar fi trebuit sa vina rusi, din superstitie( de cate ori cumparam teste de sarcina, pana acasa nu mai aveam nevoie de ele...). La medic am mers si mai tarziu, adica la 3 luni, tot din superstitie...Eu n-am avut greturi, n-am fost somnoroasa ci insomniaca si-mi doream sa am mai multe semne care sa-mi confirme sarcina. Pana nu mi-am vazut minunea ecografic nu am fost convinsa 100% ca Dumnezeu s-a indurat de mine...Si la prima si la a doua ecografie am plans incontinuu...La prima eco puiuta mea a stat numai cu spatele si se misca ca un extraterestru pe luna iar la a doua si-a supt degetelul incontinuu.Pe 9 martie, printesa mea i-a dat primul semn si taticului ei, cu toata forta celor 300 g pe care le avea atunci. Acum minunea mea a invatat sa-si impinga capsorul la mangaiat si sa ne raspunda atunci cand vorbim cu ea. Eu nu merg la servici si in fiecare moment sunt cu gandul la printesa mea si cand am impresia ca am uitat ca sunt insarcinata ma simt vinovata...De cand am minunea mea ma simt mai fericita ca niciodata, am devenit foarte rabdatoare si toleranta, sunt mult mai calma si mai tandra si-i multumesc puiului meu si lui Dumnezeu pentru toate minunile care mi se intampla.
Sarcina usoara tuturor!
Ursoaica cu puiul de aur

pisi_ella spune:

Fetelor, eu sunt mult mai mare, chiar foarte mare si foarte aproape de termen. Sunt in saptamana a 39-a si pot sa nasc oricand. Am deja asa-numitele "contractii false", adica nu sunt regulate si nici prea puternice. Am citit ce-ati scris si mi-am adus aminte de mine si de multe momente frumoase ale sarcinii. Caci, intr-adevar, au fost multe momente frumoase, daca stau si ma gandesc acum, privind inapoi. Bucurati-va de fiecare clipa, de fiecare gand, de fiecare traire, caci toate sunt unice...S-ar putea sa fie momente cand aveti nervi sau
va vine sa plangeti, alteori vreti sa fiti singure si sa nu vedeti pe nimeni, nu va ingrijorati, este normal...Eu am avut o sarcina destul de grea la inceput, cu contractii(am facut tratament hormonal) si greturi urate de tot, insa din luna a 4-a m-am simtit excelent. Pot spune ca sarcina a fost cea mai frumoasa experienta din viata mea. Toate gandurile, sentimentele, visele, chiar si...nervii, toate au avut farmecul lor, totul a fost UNIC, de cand am vazut prima data acea farama de viata la echograf, de cand i-am simtit miscarile(destul de devreme, la 16 saptamani) si pana acum, cand mai am putin si nasc si acea farama de viata s-a transformat intr-o fetita de cca 3,500 kg, cum mi s-a spus la ultima echografie...
Mi-am dorit copilul asta mai mult ca orice, am avut crize de isterie la inceput, cand am avut contractii si mi s-a spus ca e posibil sa-l pierd daca nu fac tratamentul si daca nu stau mai mult in repaus. Am renuntat si la serviciu pentru el, am stat acasa pe toata perioada sarcinii, insa nu regret. Auzi, de ce-as regreta?!...Am stat acasa, m-am plimbat, m-am bucurat de toate trairile, am citit, m-am documentat, am visat la cum e sa fii mamica.
Va sfatuiesc sa tineti un jurnal, fetelor, unde sa notati tot ce simtiti. Eu am scris foarte putin si regret...O sa fie frumos sa cititi mai tarziu ceea ce ati scris acum, sau, si mai frumos, sa afle si copilasul vostru gandurile voastre de pe vremea cand era inca in burtica...Nu v-ar fi placut sa cititi un jurnal tinut de mamica voastra de pe vremea cand erati si voi o farama de viata in burtica ei? Mie DA!...
Va doresc multa bafta, sanatate si curaj, aveti grija de voi si de copilasi! Mai vorbim.

danat spune:

hihi, Roisin, si eu parca ma regasesc in povestile tale, cred ca orice gravidutza simte cam la fel, are aceleasi emotii si asteptari.
Sa dea Dumnezeu sa fie bine pentru toata lumea, gravidutzele sa duca la bun sfarsit treaba lor de burtici, sa nasca frumosi si sanatosi, si sa ne intalnim prin parcuri laudindu-ne cu ce a mai facut odrasla fiecareia

danat

Yael spune:

:-) Uite.. Subiectul asta este si la 'Asteptand un ingeras....' ... Spuneti-mi... Nu e mai potrivit acolo decat aici!? Si acolo nu am primit nici un raspuns... :-(

Aalina spune:

Pai din cate stiu eu acolo fetele nu sunt insarcinate...deci poate de aceea nu ti-au raspuns neavand experienta sarcinii!

Yael spune:

Pai Alina... "Asteptand un ingeras in viata noastra!"... Eu cred ca ma incadrez perfect acolo... Sunt insarcinata... Deci astept un bebelus... un ingeras... De ce sa fie la 'Interzis Barbatilor'? Pt. ca 'starea' mea il priveste si pe sotul meu.... Pe barbati.. Poate si ei vin ca sa afle cum sa-si inteleaga mai bine sotioarele in aceste momente... Nu stiu... Ma intelegi!?

Aalina spune:

La descrierea temei "asteptand un ingeras in viata noastra"' scrie " Teritoriul 'aspirantelor'! Pregatiri pentru a aduce pe lume un suflet de copil. Chiar daca se lasa asteptat - noi nu ne pierdem speranta"
Asa s-a constituit acea zona de forum. Temele de acolo sunt discutii privind aspirantele.
Noi suntem insarcinate. Oricine scrie oriunde vrea. Doar ca sunt anumite delimitari si atat.
De aceea nu ti s-a raspuns acolo ci aici. Nu iti face probleme oriunde noi suntem alaturi de tine. Si da starea ta il priveste si pe sotul tau. Si o sa vezi ca la "interzis femeilor' scriu si fete si invers.

Chiar foarte bine te inteleg. Si cred ca sotii au nevoie sa fie pe aici si asa sa inteleaga mai bine mamicile. Pentru toti e o noua experienta! Asa ca tineti-l aproape si o sa aveti o experienta minunata impreuna!
Sarcina usoara!

Yael spune:

Ai dreptate! Merci pt. lamuriri! :-)