Sechele dupa traumatism cranio-cerebral-Va implor

Va implor ajuttati-ma cu un sfat, o vorba, orice....

va scriu cu lacrimi in ochi despre cazul fratelui meu Mihai...poate stiti despre ce e vorba, acum aproape 2 ani a suferit un accident de masina in Spania...medicii nu i-au dat sanse nici de supravietuire, ulterior nici de recuperare....acum Mihai si-a revenit aproape integral fizic, a reinvatat sa mearga, sa vorbeasca, sa se comporte cat mai aproape de normal

problema e ca se lupta cu depresia, cred ca devine din ce in ce mai constient de situatia in care se afla, si-l bantuie ganduri de sinucidere.....mama e terminata efectiv, mama care s-a luptat ca o leoaica langa el, care a dormit 9 luni pe un scaun de spital cat a fost in coma, care a facut pana acum 3 luni 500km dus vinerea pana in Madrid si 500km intors lunea....mama a obosit....mamica mea nu mai poate sa lupte ea...

am 2 probleme, poate trei habar n-am....el...ea si eu la distanta fara sa le pot fi efectiv alaturi fizic sa incerc sa-i ajut

din ce-mi spune ea devine violent chiar si cu ea, uita cine e, o bruscheaza, apoi isi cere scuze....spune ca e un cacat, un nimeni, nu merita sa traiasca....apoi ii spune ca e o martira, cea mai buna mama din lume, ca o iubeste tare.....peste 20 minute "pleaca urato"

crizele astea s-au intetit in ultima saptamana, nu a avut nici una o luna de zile....mai avea accese de furie, cand tipa sau urla....acum ameninta ca se spanzura, ca se arunca in fata masinii, ca daca ar avea un pistol si-ar zbura creierii....spune ca-l apasa o greutate si nu mai suporta ....nu-l doare nimic....mama ii spune tot timpul ca trebuie sa lupte ca el e bine si are viata inainte, ca-i este alaturi si ea si tata si eu ca ne vom revedea curand si vom fi o familie unita, ii spune ca sinuciderea nu e solutia si apeleaza la atitudinea lui Dumnezeu vis a vis de sinucidere....el raspunde ca stie ca-si vinde sufletul....de altfel cand vb la tel e foarte lucid, vrea sa scrie o carte (i-am spuus ca poate asta e menirea lui sa-i ajute si pe altii)are simtul umorului....dar ne omoara lent

sunt poate ambiguua, acum plang si de fapt nu stiu ce sa va intreb....ce sa fac? ce sa facem? cum sa procedam? ajutati-ma cu orice sfat, orice sugestie, recomandati-mi un psiholog, psihoterapeut...nu stiu, carti, cursuri, cazuri similare

nu are un diagnostic clar la ora asta, a fost lovit la cap trunchiul cerebral si frunte din recul, asteapta perfectarea actelorr si o supraevaluare pt asigurare acolo in Spania si vin imedit ce termina cu birocratia in romania....evaluarea lui la iesirea din clinica de recuperare este depasita acum, a asimilat mult in familie, acum asteapta si un loc intr-o clinica de zi in Zaragoza


va rog spuneti-mi orice

Dumnezeu sa ne ajute pe toti si sa ne aibe in paza!

http://community.webshots.com/user/tamarutza

http://community.webshots.com/user/tamarutza2

Principesa spune:

Tamara, o prima sugestie la aceasta ora tarzie ar fi sa nu i se mai spuna ca trebuie sa lupte. Sa i se ofere suport si intelegere fara presiunea lui trebuie.
Tu unde vrei recomandare pt psihoterapeut, ca eu nu am inteles clar locatia.
Un psihiatru l-a vazut pe fratele tau?

Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva

Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

himera spune:

Tamara,in general persoanele care sufera un TCC,sunt predispuse la a avea tulburari de comportament,f important este in aceste momente sa fie consultat de un psihiatru,deoarece cred ca are nevoie de medicamente pt inceput.
Am cunoscut o persoana cu TCC , care m-a surprins tare neplacut,mi-a fost mila si il compatimeam in ce stare a ajuns.Asta in urma cu vreo 4 ani,acum este bine mersi,se descurca f bine,este f echilibrat si nu am mai auzit sa aiba tulburari de memorie,dar binenteles a fost sub supravegherea unui psihiatru.