cosmarul unei mamici

am vorbit pana acum asa de mult de minunile noastre..de dragostea noastra pentru ei..ei bine eu vreau sa va spun despre temerile mele..
nu stiu daca sunt normale,daca este ceva grav,vreau doar sa aud parerile voastre pentru ca ma macina prea ,prea tare si cateodata simt ca innebunesc daca nu spun ce simt..si consider ca acest forum cu mamici intelepte si bune ma va ajuta mult..
...pe scurt..imi e greu sa vorbesc despre asta..
la cateva zile de la nastere..in mintea mea si.au facut loc tot felul de idei,de ganduri si inchipuiri cumplite,in care puiul meu,sufletul meu are un accident sau,cel mai adesea,moare.
Este cumplit ..este ingrozitor pentru orice mama sa aiba ganduri din astea..sa se uite la minunea ei si sa.i vina deodata in minte ..daca e ultima data cand imi zambeste..sau daca maine dimineata..nu mai respira..de multe ori cand doarme foarte profund nu ma pot impiedica sa nu ma duc sa.i ascult respiratia...nu mai pot trai asa..Doamne iar incep sa plang..
Am crezut ca or sa treaca cu timpul dar..are 5 luni acum si cu cat baietelul meu drag se face mai mare,mai frumos si mai istet cu ata creste iubirea mea si temerile se accentueaza..mi.au patruns si in vise si nu va pot descrie ce orori pot aparea in visele mele.
E ca si cum nu.mi pot controla o parte din minte si cand apar inchipuirile astea ..sunt ca un junghi in creier si simt ca innebunesc de spaima si dragoste pentru ingerasul meu..
ce sa mai zic...sunt totusi aceeasi fata plina de viata si energie...dar am momente cand nu mai rezist,ma trezesc noaptea si imi ascult copilasul..are patutul lipit de patul meu ...
i.am mai vorbit unei doctorite despre asta,a spus ca e ok,ca e normal,e doar hiperprotectie si firesc dat fiind ca e singurul copil ..
am incercat orice sa fac sa dispara ..am incercat cu rugaciuni,am ras de prostiile astea,am zis ca nu e posibil,mi.am repetat de mii de ori ca nu e posibil...mi.am tras si palme zdravene..
imi ador copilul..putin spus..e toata bucuria,lumina mea,este ata de frumos,de istet,de sanatos,de puternic,mancacios si zambitor...mi s.a intamplat sa ma gandesc cat as mai putea trai daca i s.ar intampla ceva..nu mult sunt sigura.
nu vreau sa fiu patetica...mi.a fost greu sa va vorbesc despre asta,daca cineva a trecut prin asta-desi sper ca nu-va rog mult sa.mi vorbiti.
si nu pot sa inteleg de ce mi se intampla mie..marea,tarea si puternica..toata viata am rezolvat orice,am un caracter foarte puternic,sunt desteapta,cultivata..de ce nu ma pot bucura total de fericirea de a fi mamica,vreau sa ma bucur de puisorul meu fara sa.mi dea lacrimile cand ma uit la el..atunci imi strang pisoiul la piept...nu mai pot scrie iar incep sa plang.
v-am spus cat mai pe scurt despre ceea ce ma macina...

va pup cu drag si va urez tot binele din lume,voua si puilor vostri iubiti.
cu drag,ancuta si bebelusul meu ,Marc Stephan

ps..am vazut ca de cand am vorbit cu sotul meu..care a spus ca o sa treaca,cu doctorita si acum cu voi..mi.e mai bine..poate asta era problema,tineam totul in mine si ..greu.
eu sunt sigura ca pot sa trec peste asta,singura,dar nu am gasit calea cea buna...

Iza spune:

Hei Ancuta, nu esti singura. Cred ca toate mamicile care isi iubesc copii au ginduri din astea. Si nu cred ca exista remediu...

Arunca o privire si la:

http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=4540&SearchTerms=nebuna

ruxij spune:

Intr-adevar, nu esti singura. Si eu am patzit la fel, dar nu a durat chiar atat de mult,cam vreo luna, dar a fost destul de accentuat. In primele noptzi cand am venit cu bb acasa, aproape ca nu am dormit deloc, ascultand respiratzia lui si ridicandu-ma din 10 in 10 min sa il pipai (avea cosuletzul la fel, lipit de patul meu). Sa nu se sufoce era spaima cea mai mare... Apoi am mai avut o criza de isterie cand a avut margaritel si nu putea suge, iar eu aveam o pompa manuala cu care am pompat o noapte intreaga lapte pentru el, fara mare succes. A doua zi eram in pragul unei crize de nervi, convinsa fiind ca nu o sa mai am lapte si nu o sa mai suga bb in veci daca ii dau biberon pe timpul bolii lui. Pe masura ce a crescut, s-au mai redus aceste crize, dar chiar si acum, cand el are un an si doua luni mai visez prostii. Chiar azi noapte am visat ca a cazut rau si s-a ranit pe fatza si eram disperata in visul acela.
Cred ca multe trecem prin asta. Trebuie sa incercam cum putem fiecare, sa ne educam sa nu aducem energii negative lui bb cu aceste ganduri. Mie, sincer, mi-ar prinde bine un psiholog cateodata, dar nu am fost niciodata pentru ca imi inchipui ca e f. scump.

Sanatate si bucurii, Paste fericit!

Ruxi

ymellda spune:

Nu sunt deloc rare astfel de temeri, marea majoritate a mamelor fac astfel de crize, chiar si cand copiii sunt mai mari, merg la scoala sau sunt cu prietenii. Mama mea nu putea sa inchida un ochi toata noaptea si facea patrula in casa cand eu eram in liceu si mergeam la vreo petrecere. Si daca va ganditi ca erau rare aceste petrecri, va inselati, erau chiar saptamanale. Dar... cu toate acestea sunt o fire independenta si nu am suferit de pe urma superprotectiei ei.
La randul meu, acum, am aceleasi reactii ca si voi in ceea ce o priveste pe Andra mea. La fel, cand era mica si respira abia auzit, ii puneam mana pe piept sa-i simt bataile inimii. Iar 3 luni de zile am pazit-o non stop, de frica sa nu i se opreasca respiratia (in bloc un baielea a murit subit la cateva zile dupa ce a fost adus de la spital).
Acum m-am mai linistit, dar tot mai am batai de inima, si nu rare.
Sa fim sanatosi si cu incredere in Dumnezeu ca nu ne va lua bucuria de a-i vedea sanatosi si mari si... cu copiii lor.

SARBATORI FERICITE !!!

Alina si Andra

www.bebelus.com

mamica dulce spune:

nu am stiut ca mai exista un subiect de genul asta pe forum,am citit acum si ma simt mai...normala:)..
va multumesc pentru cuvintele si sutinerea voastra,sunteti deosebite.

sper sa.mi treaca nebuneala..cel putin faza asta acuta ..cat mai curand,e al naibii de greu.
Dar sunt convinsa acum ca in orice mamica zace germenele asta urat si frica o sa ne fie toata viata.

v.am pupat si numai bine sa va fie!!
PASTE FERICIT !

Delia spune:

Si eu care credeam ca sunt cea mai exagerata.
La inceput il verificam sa vad daca mai respira, apoi la trei luni a facut bronsiolita si am avut cateva seri bune in care aveam senzatia ca nu va mai respira pana dimineata, mi se parea ingrozitor.
Pe langa asta am si carti de pediatrie gramada si asa ma sculam noaptea din somn si mai citeam de moartea subita ca sa nu mai pot dormi la loc.
Acum a trecut, dar tot mai pastrez groaza de pneumonie, Doamne ce frica am.
Cand va trece si vremea asta cine stie ce noua teama ma va cuprinde.
Desi mi s-a parut cumplit la mine aceste temeri mai dispareau cand le discutam cu cineva, vedeam ca nu sunt singura mamica nebuna, ca este normal sa ai asemenea ganduri, ca ele apar din grija noastra pentru copii si cu timpul m-am linistit.
Multa sanatate.

Delia si Codrin

ariadne spune:

am trecut si eu prin perioada aceasta imediat dupa nastere, au fost cosmaruri ingrozitoare si ganduri care veneau chiar in cursul zilei, nu puteam sa ma gandesc decat la ce era mai rau, aveam nr.salvarii in memoria telefoanelor, pana intr-o zi cand mi-am spus GATA!!!!
este foarte important cred sa capeti incredere in tine si in puiutul tau, sa poti adormi linistita si fericita.
acum cateva nopti insa am avut din nou un vis teribil, eram mai multe familii si trebuia sa ne sacrificam copiii, deja un copilas....
eu am puterea sa ma trezesc atunci cand se ating niste culmi( in general mai am cosmaruri legate de apa, in copilarie am trait un accident urat)si apoi sa ies pe balcon, imi revin imediat desi uneori am senzatia ca nu mai pot respira din cauza socului.
nu stiu de unde vin , analizeaza ce sa intamplat in ziua trecuta, dar ma repet, cred ca asta vine din noi, din grija noastra nemasurata pt.puiutii nostrii.

Alexia.1970 spune:

Bunä Ancuta!

Eu cred cä este o depresie-postnatalä si hormonii isi fac de cap.
Si eu am trecut prin depresie-postnatalä , e adevärat cu altfel de ganduri negative chiar mai rele pot sä zic, dar la mine a durat mult din cauza faptului cä eram singurä intr-o tarä sträinä(Germania)si toate aceste lucruri sau adunat.
La fel ca si tine sunt de fel sau eram inainte o fire tare optimistä si dacä cineva mi-ar fii spus cä este posibil sä dea peste mine o altfel de depresie cu sigurantä as fii contrazis.
Väd cä esti din Germania si poate acest lucru este si cauza gandurilor rele care iti vin mereu..??!!Poate esti singurä, s-au te simti singurä si suferi din acest motiv(eu iti spun doar motivele care au fost la mine).

Eu sunt sigurä cä va trece aceastä perioadä grea, spun asta
eu care am trecut printr-o asemänätoare fazä.

In ce parte a Germaniei locuiesti ???

Vä doresc multä Sänätate si toate cele bune!


Alexia

mamica dulce spune:

Buna alexia..locuiesc intre Koln si Bonn..si m.ai nimerit bine cu singuratatea,chiar daca sotul meu este un neamt dulce si turbat dupa mine:)
..sper sa treaca mai repede,multumesc pt meniu,tu unde stai?
mai vorbim,ok?
te.am pupat si sarbatori fericite!!!

ancuta si marc

Alexia.1970 spune:

Dragä Ancuta!


Din päcate eu locuiesc in Nürnberg dar acest lucru nu este o problemä, internetul si telefonul sunt lucruri care aici-a in Germania se pot permite cu usurintä.
Eu am o prietenä fatä de treabä in apropiere de Aachen si vä pot face cunostintä si este tare doritoare sä cunoascä romance deoarece si ea ca si tine si ca si mine suntem cäsätorite cu nemti si ei sunt de fel nu asa comunicativi ca si noi:-)

Ceau si numai bine!!

Alexia

alexxia spune:

Draga Ancuta,
Aceleasi probleme le-am avut si eu.O iubesc pe Ruty atat de mult, mai ales ca ma obisnuisem cu ideea ca n-o sa pot avea copii, si nu pot sa-mi inchipui viata fara ea.Aveam momente cand sinteam ca inebunesc de grija.
A fost o perioada cand Ruty a racit, am fost cu ea la medic si mi-au spus ca este viroza si sa nu-mi fac probleme ca se vindeca fara tratament ( de fapt mi-au spus , ceea ce stiam si eu, ca tratamentul cu antibiotice nu are efect pe infectiile virale ).Numai ca starea fetitei mele nu s-a imbunatatit , din contra, si cand am fost din nou la medic am aflat ca facuse pneumonie (viroza fusese de fapt infectie bacteriana care netratata inediat s-a agravat si a ajuns pneumonie si inca una grava ).Era in pericol sa faca insuficienta respiratorie.Patru zile si patru nopti am pazit-o, numarandu-i respiratiile, si ce ganduri imi treceau prin cap, simteam ca mor.
Alt moment cand am crezut ca mor a fost cand a lovit-o cineva cu bicicleta. Avea un an si abia mergea singurica.Eram cu ea in fata blocului, o tineam de manute si ea mergea in fata mea.A trecut un copil cu bicicleta, m-a depasit pe mine si cand a ajuns in dreptul ei s-a dezechilibrat si a venit cu tot cu bicicleta peste Ruty. Abia am reusit s-o feresc cat de cat, dar tot s-a lovit.
Dupa acest accident a fost o perioada in care eram disperata de frica ( daca pateste mica mea minune ceva ), dar in timp am inteles ca toate framantarile si disperarea mea nu o protejaza pe Ruty, dimpotriva are o mamica instabila psihic.
Acum in fiecare dimineata ma rog Lui Dumnezeu sa-mi pazeasca comoara, s-o apere El.Dupa ce o incredintez in mana Lui Dumnezeu sunt mult mai linistita.
Ancuta incearca sa lasi putin cate putin ingrijorarea si sa te bucuri din plin de fiecare clipa petrecuta cu puiutul tau.
Eu va doresc multe clipe fericite si Dumnezeu sa va aiba in paza pe amandoi
Cu drag
Oaana