merg mai departe cu el?!

ileana_marius spune:

Am fost in aceeasi situatie ca si tine (doar ca diferenta dintre noi este de 2 ani jumatate). Ne cunoastem de cand aveam eu 17 ani, dar am locuit impreuna de pe la 21 de ani ai mei. Timpul trecea si eu imi doream la fel, casatorie si copil. Iti spun din experienta ca nu prea este nimic de facut pt al convinge sa se insoare...Discutia i se va parea cicaleala...daca il lasi sa se hotareasca singur nu cred ca o va face pana la varsta de 30 de ani poate si mai mult...cand va vedea ca toti prieteni lui sunt casatoriti, ca toti au copii si ca el a ramas singurul...Atunci isi va dori si el.
Cum am reusit eu? Am fost nevoita sa plec cu serviciul din tara pt 3 ani. Nu a rezistat o luna fara mine...A venit dupa mine si pt ca sa ramana, conditia era casatoria (aveam 27 ani)...Acum avem 4 ani de casatorie fericiti si luptam din greu sa avem si un bebe.

Ileana
Nepotul meu David

Nadia1976 spune:

Personal, nu cred ca un ultimatum e solutia cea mai buna; se va simti presionat, impins intr-un colt din care, in general barbatii vad o singura iesire: "dezertarea". Parerea mea e ca cea mai buna solutie e sa-ti dai tie insuti un ultimatum... adica sa-ti propui sa-l lasi in pace 6 luni-un an, (tu stii cat rezisti) in sensul sa nu-l mai bati la cap; roaga-l doar sa se gandeasca serios la casatorie si copil; si daca la termenul pe care tu ti l-ai propus el inca tot "nu s-a gandit", atunci vezi-ti de viata, ptr. ca eu am cu doar un an mai putin decat tine si stiu cat de tare ticaie ceasul biologic; si noi ne grabim acum cu bb, din pacate de data asta n-a fost sa fie. Sotul meu nu vroia bb, dar cand am implinit 29 de ani, mi-am propus sa-i dau 1 an; daca nu-si schimba pozitia... sot-nesot, il las si-mi vad de viata; acum, dupa ce am pierdut sarcina, el e cel disperat dupa bb; si stiu ca nu ptr. el, ci ptr. ca stie cat de mult imi doresc eu un bb; asa e, cand iubesti cu adevarat, uiti sa mai fi egoist.
Parerea mea... acum tu stii mai bine ce ai de facut!
Bafta!





"Faptul ca ai un pian nu te face pianist, dar nasterea unui copil sigur te va face parinte."

papusha_iris spune:

Oau, sunteti fantastice, pe bune! Fara sa ne cunoasteti pe nici unul dintre noi, ati spus niste chestii atat de adevarate si de pertinente! Culmea este ca pe multe dintre ele le stiu, insa cred ca imi este teama sa le recunosc. Teama de ce s-ar putea intampla. Teama ca ar pleca. V-am spus, chiar il iubesc, tin la aceasta relatie, am facut "n" chestii tare faine impreuna, ca sa nu gandesc asa despre ea. Despre noi doi. Atata vreme cat amandoi ne-am dorit acelasi lucru: o relatie minunata, deschisa, cu o tona de comunicare, dar nu mai mult de o relatie.
Cine e mai egoist dintre noi? Eu, ca il pun sa aleaga conform dorintelor mele, sau el, care e mai tanar si nu isi doreste sa fie legat? Cred ca nu asta are importanta. Important este sa iti doresti sa faci lucruri impreuna cu omul pe care il iubesti. Sa iti doresti sa mergi mai departe cu el. E adevarat, cu toata comunicarea asta buna dintre noi, in toate discutiile pe care le-am avut referitor la viitorul nostru, eu nu am pus niciodata transant problema. In primul rand pentru ca am spus sa nu presez, in al doilea rand pentru ca mi-a fost frica de reactia lui. O banuiesc, dar cred ca trebuie sa mi-o si asum. Cand spun o banuiesc, ma gandesc la varianta in care isi impacheteaza lucrurile si pleaca. Pentru ca nu accepta sa mearga mai departe asa. Ok, cred ca trebuie sa fac asta. Sa spun lucrurilor pe nume, sa ies din aceasta nesiguranta. Sa spun ce imi doresc. Pentru ca stiu sigur ca va veni vremea cand imi voi dori un bebe. Timpul acela nu e departe. Si atunci ce o sa fac? Nu tot aici o sa ajung?
Hei, mi se pare ca vad mult mai clar lucrurile acum, dupa ce am "vorbit" cu voi. Nu pot decat sa va multumesc. Am sa ii spun clar despre ce este vorba, fara apropouri, fara teama, si daca va fi sa se gandeasca (asa cum mi-a spus ca nu a facut-o cand i-am strecurat eu toate apropourile) va avea un termen pana cand sa o faca. Eu ii spun ce vreau si, mai departe decizia va fi a lui. Poate ca eu sunt egoista. Dar nici nu cred ca am cum sa dau cu piciorul timpului, pentru ca imi da el mie. Si voi merge mai departe, de data asta nu pe nisipuri miscatoare, ci pe lucruri concrete!
Cat despre faptul ca este posibil ca, avand aceasta varsta si fiind prima lui relatie, sa isi doreasca sa mai zburde, da, sunt constienta si de posibilitatea acestui lucru. Dar, daca va decide sa ramana cu mine, ne vom trai clipa atata vreme cat ne iubim - si cat ne iubim, nu e loc de altcineva intre noi. Daca nu va vrea sa mearga mai departe, atunci si problema asta e rezolvata, ca sa spun asa. Cred ca asta e cea mai buna decizie!

rilbuc1 spune:

Iris, se intampla ceva daca nu te casatoresti cu acte si tam-tam? La o adica, nu va tin impreuna actele, dimpotriva va pot aduce complicatii.

Bucura-te ca ai langa tine persoana care ti se potriveste si pe care o iubesti. In rest, timpul le rezolva pe toate, nu termenele limita sau amenintarile de despartire.

http://community.webshots.com/user/rilbuc

papusha_iris spune:

Nu imi doresc nunta cu tam-tam. Nu imi doresc neaparat nunta. Dar simt ca imi voi dori in curand un copil si nu stiu daca am cu cine sa il fac.

Donia spune:

Nu cred ca trebuie sa te invinovatesti de egoism. Dar trebuie sa ai respect de sine, sa stii ce astepti de la viata, esti indreptatita sa ai asteptari si e normal sa te asiguri ca dorintele tale sunt indeplinite. Eu nu numesc asta egoism, ci... clarviziune, sa zic asa. Esti de acum o femeie matura, e firesc sa iti pui problemele cu o anumita detasare, e firesc sa vezi si reversul medaliei. Consider admirabil ca ai inceput sa iti pui anumite probleme si sa cauti rezolvarea lor, mi s-ar parea tare copilaresc sa te lasi in continuare dusa de val si sa astepti ca lucrurile sa se rezolve de la sine.
Eu as purta o discutie cu prietenul, i-as spune exact ce ne-ai spus noua, ca ai o anumita varsta la care trebuie sa te gandesti mai serios la viitor, ca vrei sa stii daca el doreste sa fie inclus in acel viitor. Daca da, porniti la planificari, daca nu, tu trebuie sa te gandesti la tine, caci nimeni altcineva n-o face in locul tau, cel putin nu cu aceeasi tragere de inima. Si vrei sa-ti spun ceva? Eu am purtat aceasta discutie cand aveam 22 de ani, eram indragostita pana peste cap, eram impreuna de 1 an, dar vroiam sa stiu daca investesc intr-o relatie de viitor, caci imi doream o familie la un moment dat. O familie cu EL, care era si este partenerul perfect pentru mine, dar eram dispusa sa accept ca el nu-si doreste acelasi lucru, asa ca am pus cartile pe fata. Din fericire nu i-a trebuit mult timp de gandire, pe loc a spus ca isi doreste acelasi lucru, dar se simtea mult prea bine la momentul respectiv ca sa se gandeasca sa schimbe ceva.
Asa ca succes! Iti doresc ca discutia sa fie cu happy-end, dar la urma urmei, orice e mai bine decat sa traiesti in incertitudine.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)

sase spune:

quote:

---

Originally posted by rilbuc1

Iris, se intampla ceva daca nu te casatoresti cu acte si tam-tam? La o adica, nu va tin impreuna actele, dimpotriva va pot aduce complicatii.
Bucura-te ca ai langa tine persoana care ti se potriveste si pe care o iubesti. In rest, timpul le rezolva pe toate, nu termenele limita sau amenintarile de despartire.

---

una este sa te casatoresti cu acte ,alta este cu tam-tam
de casatorie fara acte nu am auzit.
dar nici nu pare sa fie vorba de casatorie.baiatul se simte bine asa,ii este comod,mai vrea sa guste din viata,iar usa si-o pastreaza intredeschisa ,sa fie.dar fata ? dar copii,daca vor apare ?

5 ani e mult,parerea mea este nu sa-i dai ultimatum ci sa-i dai papucii.
daca se intoarce cu inele de logodna, se mai poate sta de vorba

giulia71 spune:

Da-i mama un termen si vezi dupa care e treaba: ori la bal , ori la spital!
Stii cum se zice: boala lunga-moarte sigura!

Sa auzim de bine ;)

Bee spune:

Spinoasa situatie.
Eu am patit acelasi lucru, numai ca in momentul in care ne-am despartit (la noi asa s-a terminat totul), eu aveam 26, el 24, si eram de 7 ani impreuna (cu oarece pauze). Evident ca pentru el eram nu prima relatie ci chiar prima femeie. SI ajunsesem sa-mi doresc sa ma insele, desi stiu ca pare absurd. Eu stiam clar ce-mi doresc: familie si copii. EL stia ca-si doreste o cariera, dar toata situatia legata de mine era in ceata. I-am dat ultimatumuri peste ultimatumuri, l-am parasit, m-am intors la el, dar pana la urma tot despartirea a fost solutia. Intrebai si ce ar urma dupa, daca n-ai mai fi cu el? LA mine a urmat copilul+ casatoria. DA! La 2 luni dupa despartire l-am intalnit pe actualul sot (cu 5 ani mai mare- si cat de mult conteaza asta!), la 4 luni eram deja insarcinata si acum am o fetita de 7 luni si un sot minunat. CE a fot a fost. Nu groaza de viitor trebuie sa te faca sa te complaci intr-o relatie fara perspective. Nici de dragul unui trecut frumos, nu are sens sa continui.
Trebuie sa ai o discutie lamuritoare cu el. Asta e sigur. E important sa inteleaga ca la 31 de ani, nu mai poti sa astepti la infinit ca el sa se decida sa te vrea pentru totdeauna. Pentru el e simplu, pana la 30 de ani probabil ca nu se gandeste la insuratoare si copii. DAr tu vei avea atunci 35 de ani si-ti va fi din ce in ce mai greu.
Mult noroc si incredere!

Bee
si Ana Teodora (22.12.2005)
http://www.dropshots.com/dochia

papusha_iris spune:

Va multumesc tuturor pentru parerile si sfaturile pentru problemuta mea. Am luat o decizie, cu tot ce implica ea: ii voi vorbi extrem de deschis si mai departe vom vedea ce se intampla. In unul sau doi mergem mai departe, nu?! :-))
Luni plecam in concediu 2 saptamani. Poate chiar asta e un prilej sa vorbesc cu el calma si relaxata (ma rog, sper sa nu stric concediul!), fara presiunea serviciului si a celorlalte probleme de zi cu zi.
Multumesc mult!