singuratatea in doi...
Raspunsuri - Pagina 8
Elle_seb spune:
Ah, Pisimuky, ce mi-ai facut! Speram ca a murit subiectul asta si tu l-ai inviat...
Ce as putea sa-ti raspund, tie si Mihaelei Amalia... ca l-am zgaltait zdravan in august cu amenintarea divortului (am fost la un milimetru de decizia asta, vorbisem chiar si cu avocata) insa m-am oprit aici pentru ca el mi-a promis ca o sa-mi demonstreze ca se va schimba. (naiv, nu? 
). Ma rog, sa zicem ca si-a reprimat pornirile agresive, s-a mai domolit pe ici pe colo si... cam atat. Poate ca nu a venit inca vremea mea... nu stiu ce sa mai zic. In orice caz, am multe lucruri de facut care sa-mi abata gandul de la casnicia mea, am copilul meu care-mi umple viata, am jobul care ma solicita suficient si deocamdata e ok.
Multumesc pentru mesaje! 
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
mihaela amalia spune:
Nu pot sa iti mai spun decat multa, multa fericire alaturi de cei dragi si ce iti doresti sa fie realitate.
Multa sanatate si tie si baietelului tau
scuze ca am readus pe prima pag subiectul
Mihaela si 
www.tickercentral.com/view/4ufc/4.png" target="_blank"> Amalia"Respecta-te pe tine insuti, caci, daca nu, respectul pe care-l dai altcuiva nu are nici o valoare..."
miria_cristina spune:
Singuratate in 2 tine de amandoi.
Iar problemele intre 2 oameni cu discernamant ori se rezolva ori se "taie din radacina" si gata.
Tu trebuie sa fii sigura pe tine si sa stii ce vrei si ce-ai putea sa rabzi si pentru ce, iar el...
Oricum, lalaiala fara sens e pierdere de timp pretios din viata voastra si traumatizand pe deasupra.
Cristina si D
amiana (5 nov 2004) http://photos.yahoo.com/miria_cristina
"Treci din lumina in umbra pentru a face loc altora."
calatoare spune:
Elle_seb, ai putina rabdare si reciteste-ti randurile. Eu ti-am citit subiectul de 2 ori. Nu vreau sa spun decat atat: virusul care s-a strecurat in casnicia ta, te-a distrus incet si sigur. Leacul il ai, dar nu ai luat pana acum doza necesara pentru a te redresa. Ia-o si scapa de suferinte.
Elle_seb spune:
Mihaela Amalia, iti multumesc pentru urari! . Sincer, cand am revazut subiectul pe prima pagina m-a luat ameteala. 
Acum mi-a mai trecut.
Cristina, asa e singuratatea in 2 tine de doua persoane, cum spui tu, insa cum se face ca eu o simt mult mai mult decat el? Sau mai bine spus, el o ia ca pe o normalitate, eu ca pe o infirmitate. Avem pareri diferite vis a vis de familie si de viata in cuplu, asta este clar.
Calatoare, as vrea sa cred ca virusul nu m-a afectat inca prea tare... Sper sa nu ajung sa ma obisnuiesc cu normailtatea lui si sa mi-o insusesc ca atare...
Un singur lucru conteaza pentru mine acum: copilul meu creste cu o mama si o bunica iubitoare, chiar daca cu un tata prezent fizic, intr-un mediu oarecum normal, nu-i lipseste nimic, si mai presus de toate iubit foarte mult de mama si de bunica lui care are grija de el cat suntem noi la serviciu. Nu zic ca tatal lui nu il iubeste, ci ca nu-si manifesta afectiunea fata de el si nu il preocupa petrecerea timpului cu el, jocul impreuna, iesitul afara si altele asemanatoare. Uneori am senzatia ca inconstient concureaza cu el pentru atentia celor din jur. Iar eu nu am disponibilitatea sa cresc si sa fac educatie unui copil de 30 de ani.
Sa ma rup de el ar insemna sa zgaltai stabilitatea si siguranta copilului meu. Bunicii lui chiar il iubesc foarte mult, se ocupa foarte bine de el, este lumina ochilor lor. Eu lucrez pana tarziu, ajung acasa de multe ori si la 7-8 seara. Copilul meu este bine ingrijit cat sunt eu la serviciu, vin acasa este mancat, dormit, scos afara, intr-un cuvant, fericit. Din pacate s-au dus vremurile cand lucrai pana la 2 dupa amiaza si aveai restul zilei liber si timp sa-l petreci cu copilul tau. Daca as fi singura, fizic, nu sunt sigura ca as putea sa ma impart intre copil si serviciu asa incat sa satisfac toate nevoile lui. Nu pot sa-l privez de tot ce are acum: atentie maxima, grija, iubirea bunicilor lui.
In ceea ce priveste relatia mea cu tatal lui, lucrurile au intrat intr-un oarecare fagas normal, daca as putea spune asta, nu mai face istericale si crize de nervi, in rest, toate la fel.
Cred ca totusi, toata acalmia asta vine din faptul ca am lasat-o moale cu reprosurile, nu-l mai presez cu nevoile mele, nu-l mai solicit, cand vine weekendul il las sa-si faca siestele si somnul de frumusete, atata vreme cat nu-i cer sa faca ceva, totul e bine si frumos. Si sincer, am obosit sa ma cert mereu si sa-i cer mereu lucruri pe care el ar trebui sa faca fara sa-i spun eu. Si aici ma refer in primul rand la copil.
Cat despre relatia noastra, ca si parteneri, please don't ask, it's a big mascarade...
Va pup pe toate,
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
calatoare spune:
pentru sinceritatea raspunsului tau.
Iti doresc sa fii fericita.
Elle_seb spune:
Draga, calatoare, iti multumesc.
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
taedi spune:
Draga Elle
Am citit cu mare atentie povestea ta.Sincer parca ma vad pe mine acum sase ani cu mici diferente,nici un caz nu este identic.
Te intreb eu acum daca tu esti fericita?daca te-ai gandit si la sufletul tau?te-ai gandit ce se va intampla peste un an doi?cat timp vei suporta acest demers?
El nu se va schimba si cu timpul va fi mult mai rau pt ca vede ca te-ai obisnuit cu situatia si te descurci oarecum singura.Nu bag mana in in foc dar sunt sigura ca el sta cu tine de gura parintilor.
Eu am nascut la varsta de 24 de ani,stateam cu socrii si daca eram suparata sau nervoasa pe fiul lor normal ca nu aveam dreptate.am suportat situatia un an jumate dupa care ma-m mutat la tatal mau dar apartament separat.Am crezut ca nefiind langa parintii lui se va schimba dar ma-m inselat amarnic.Nu-l interesa de copil,nu iesea cu ea afara,nu facea nimica in casa,nu ma ajuta cu nimic.Am inceput sa lucrez oar fata mergea la grdi si el nu era in stare nici sa se duca duca fiica lui la gradi.
La un moment dat ia-m zis ca nu mai suport si a jurat ca se va schimba,ca ma ajuta,ca bla-bla-bla.povesti.nu am facut nimic pt la-m crezut si am avut incredere in vorbele lui goale dar......nimic.Dupa un an era si mai rau,nu mai aveam nici o tragere de inima nu mai simteam nimic pt el,im-i era rau numai cand il vedeam langa mine.
Si am divortat,mi-a fost greu la inceput dar eram linistita si eram fericita cu fetita mea.mi-a fost greu pt ca nu aveam nici un ajutor ,duceam fata la gradi dupa care se ducea la o bona pt trei ore(lucram de9-18) si imi era destul de greu dar esentialul este ca ma simteam bine si vedeam viata cu alti ochi si ia-m aratat ca nu depind de el sub nici o forma.
Acum sunt din nou maritata si astept un alt bebe si vreau sa-ti zic ca noul tata o iubeste fff.mul pe fetita mea,fac lectii impreuna simulte altele iar tatal ei o vede poate odata pe an.
Viata copilului e mult mai afectata de o casnicie urata decat de o viata traita doar cu mama.Faci cum crezi ca e mai bine dar credema nu merita nici un barbat sa-ti sacrifici viata pt ei.
Daca ar trebui as proceda si a doua oara la fel si nu miar parearau.Nu merita sa suferi atit.
O viata avem si trebuie sa o traim cat mai bine.
Te pup si mult curaj si noroc in tot cea ce vrei sa faci.
edith
Elle_seb spune:
Draga Edith, iti multumesc ca mi-ai impartasit din experienta ta. Felicitari ca ai reusit sa depasesti momentul si felicitari pentru noua ta viata.
Ma intrebi daca sunt fericita... sunt fericita pentru ca il am pe baietelul meu minunat. El este singurul meu motiv de fericire si resortul meu. Nu vreau sa ma gandesc la altceva... cand imi aduc aminte de mine si de sufletul meu simt un mare vid... si tocmai de asta ma gandesc mai rar. Incerc sa iau ce-i bun din viata mea si sa uit restul. Dar acel... rest... imi revine in atentie mai mult noaptea... cand imi imaginez cum ar fi viata mea fara el. Noaptea, cand sunt doar eu cu gandurile si cu visele mele. Inca mai am vise frumoase si ma alimentez din asta. Sper intr-o zi sa pot sa-mi regasesc fericirea si implinirea proprie.
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
eva03 spune:
Elle am deschis calculatorul hotarata sa deschid acest subiect. Nu numai ca nu a fost necesar, dar el se afla pe prima pagina.
Si eu traiesc singuratatea in doi si o resimt din ce in ce mai acut. Dealtfel mi-am promis ca dupa ce voi da licenta voi incerca sa pornesc de una singura. Dar se nasc o gramada de temeri pentru mine si copilul meu.
Am facut nenumarate sacrificii, am trecut de multe ori cu vederea situatiile disperate in care am fost bagata de comportamentul sotului meu (pasionat de ruleta la un moment dat) si am luat-o de fiecare data de la capat. Imi e frica sa divortez pentru ca nu stiu ce urmeaza. Si mai ales i-am promis fiului meu atunci cand a venit pe lume cu rugaminti, ca nu va suferi din cauza parintilor atat de mult cat am facut-o eu.
Grav este ca am declarat razboi deschis, nu il mai pot vedea in fata ochilor si nu il mai pot simti in preajma mea si a copilului (care il adora). Eu nu pot sa il vad langa el pentru ca stiu ca l-a inselat si pe el.
Nu am avut parte de agresiune fizica, dar de suferinte morale din plin. Ma simt umilita, folosita, nerespectata, nedorita si, poate cel mai grav, ma simt obosita sa mai lupt pentru a indrepta iar lucrurile, pentru a ma autosugestiona ca e de fapt bine, ca macar nu ma bate si aduce bani in casa. Ce ideal! Bleah!
Nu stiu ce e de facut, dar, sincer, imi e teama ca nu voi lua nici de data asta decizia corecta.
http://community.webshots.com/user/eva1306